Ur­mă­resc cu aten­ție ce se în­tâm­plă zi­lele as­tea ca re­ac­ție la le­gea să­nă­tă­ții. Și tre­buie să măr­tu­ri­sesc că ma­ni­fes­ta­ți­ile din stradă sunt sur­prin­ză­toare pen­tru mine – aș fi pu­tut să jur că ni­meni nu va re­ac­ționa sau, dacă va re­ac­ționa, va fi la o in­ten­si­tate slabă. Pri­vesc cu mi­rare la am­ploa­rea re­vol­tei care, deși în ter­meni ab­so­luți nu e sem­ni­fi­ca­tivă, în ter­meni re­la­tivi este im­pre­sio­nantă. Mai sunt ro­mâni că­rora le pasă și vor să facă ceva. Asta mă în­cu­ra­jează să cred în con­ti­nu­are că so­lu­ția pe care o văd eu pen­tru Ro­mâ­nia – și pe care am mai enunțat‑o aici – nu este un nou par­tid sau vreo plat­formă po­li­tică de dreapta sau de stânga – ci (re)construirea co­mu­ni­tă­ți­lor în ju­rul unor prin­ci­pii și va­lori să­nă­toase. Așa ne vom asi­gura că aceste co­mu­ni­tăți vor ge­nera un vot ma­tur și în­țe­lept, din care se poate spera să re­zulte o ade­vă­rată clasă po­li­tică.

Foarte im­por­tant de sem­na­lat mi se pare ro­lul pe care l‑au ju­cat re­țe­lele de so­ci­a­li­zare. Ape­lul la ma­ni­fes­ta­ție, strân­ge­rea de sem­nă­turi pen­tru ca­uza SMURD, toate s‑au în­tâm­plat prin Fa­ce­book, prin blo­guri și prin mail. Poate și pen­tru fap­tul că spa­ți­ile vir­tu­ale per­mit co­mu­ni­ca­rea ra­pidă și efi­cientă, mai ales în ab­sența unor alte mo­da­li­tăți de a co­a­gula so­cial. Ro­mâ­nii nu se re­u­nesc să dis­cute pro­ble­mele lor so­ci­ale și po­li­tice, de­cât cel mult în fa­mi­lie. Din­colo de ba­ri­e­rele aces­teia, co­mu­ni­ca­rea prin me­tode tra­di­țio­nale e aproape nulă. So­cial me­dia tinde ast­fel să de­vină mai pu­ter­nică și mai cre­a­toare de opi­nie de­cât mass me­dia.

Poate veți spune că ma­ni­fes­ta­ți­ile au în­ce­put să de­ge­ne­reze spre alte lu­cruri. Că s‑a ajuns la de­mi­te­rea pre­șe­din­te­lui, când de fapt su­biec­tul era al­tul. Că au apă­rut vi­o­lențe și ma­ni­pu­lări. Toate as­tea sunt ade­vă­rate, dar esen­ți­a­lul e că mă­mă­liga ro­mâ­nească a dat semne de viață. Nu e doar un terci apos, care ia forma va­su­lui în care îl pui. Vi­o­len­țele și ma­ni­pu­lă­rile sunt ine­rente, deși ne­do­rite. În­tot­dea­una vor apă­rea câ­țiva care vor să pro­fite de oca­zie ca să-și re­verse umo­rile și frus­tră­rile. De­mi­te­rea pre­șe­din­te­lui nu cred că e o idee prea bună în acest mo­ment, mai ales că nu cred sa existe te­me­iul le­gal al unui ast­fel de de­mers. Ade­vă­ra­tul pe­ri­col este să nu se fi­na­li­zeze ni­mic: să se de­tur­neze dis­cu­ția de la le­gea să­nă­tă­ții că­tre su­biec­tul de­mi­te­rii sau sus­pen­dă­rii pre­șe­din­te­lui, ini­ția­tiva să eșu­eze după câ­teva săp­tămâni de zba­teri inu­tile și să fie ui­tată cu to­tul dez­ba­te­rea le­gii să­nă­tă­ții, care e mult mai im­por­tantă de­cât pu­se­u­rile pa­ra­no­ice ale unui per­so­naj deja com­pro­mis. Mai mult de­cât atât: îl dăm jos, ok – și pe cine pu­nem în loc? Pe Ponta? Pe An­to­ne­scu? Mă pu­fnește râ­sul…

Și pen­tru că am vor­bit de pre­șe­dinte, am să re­marc și re­ac­ția lui ab­so­lut pros­tească, co­men­tată în fel și chip de presă. Din­tre toate in­ter­pre­tă­rile pe care le-am ci­tit sau au­zit, ti­tlul ar­ti­co­lu­lui Si­mo­nei Ta­che mi se pare de de­parte cel mai po­tri­vit: cine nu papă pri­va­ti­ză­riță, nu pupă nici re­for­miță! În­tâi am râs cu poftă, pen­tru că ex­pri­ma­rea are un umor ex­tra­or­di­nar. Pe urmă mi-am dat seama că are și pro­fun­zime. Mai în­tâi pen­tru că re­levă fap­tul că Bă­sescu se crede în mă­sură să facă re­gu­lile jo­cu­lui, la fel cum un pă­rinte pro­ce­dează cu co­piii lui, exhi­bându-și pu­te­rea pe care până zi­lele tre­cute o cre­dea in­vin­ci­bilă. Apoi pen­tru că prin ex­pre­si­ile fa­mi­li­ale și di­mi­nu­ti­vele su­ge­rează nive­lul de in­fan­ti­lism pe care Bă­sescu ni‑l aso­ci­ază, cre­zând că nu avem ma­tu­ri­ta­tea de a pri­cepe ce se în­tâm­plă. E ca și cum ne-ar spune că nu pri­ce­pem ce e cu le­gea asta, așa că să nu ne ba­tem căp­șoa­rele noas­tre pros­tuțe și ne­ex­pri­men­tate, că știe el ce mai bine pen­tru noi. În fine, con­di­țio­na­rea re­for­mei de pri­va­ti­zare este bine evi­den­ți­ată, iar eu o con­si­der nu doar ma­ni­fes­ta­rea unor in­te­rese eco­no­mice cli­en­te­lare, ci și o ex­pre­sie a in­com­pe­ten­ței de a gu­verna.

Deci Tra­ian Bă­sescu s‑a su­pă­rat ca vă­ca­rul pe sat, drept care și‑a luat re­forma și‑a ple­cat. Dar ceea ce e cu ade­vă­rat grav este că el crede că poate re­trage un pro­iect de lege ori­când poftește, in­si­nu­ând că dacă nu e ca el, nu e de­loc. Cu alte cu­vinte ori fa­cem re­formă cum zice el, ori nu mai fa­cem re­formă de­loc. Ăsta mi se pare un mo­tiv se­rios de sus­pen­dare – nu sunt însă si­gur că ar fi va­lid din punct de ve­dere le­gal. Iar fap­tul că gu­ver­nul exe­cută in­stant un or­din al pre­șe­din­te­lui, fără ex­pli­ca­ții, fără crâc­nire, un mo­tiv de de­mi­tere a sa. Pro­ba­bil că în zi­lele vi­i­toare vom mai auzi des­pre acest su­biect. Dacă opo­zi­ția ar fi con­dusă de oa­meni in­te­li­genți, ar pu­tea scoate mari avan­taje din si­tu­a­ția asta. Dar nu e, așa că cel mult vor re­uși să ob­țină o cio­ro­vă­i­ală în par­la­ment și în emi­siu­nile de bârfă po­li­tică.

Mulți spun că Ara­fat ar tre­bui să se în­toarcă în po­zi­ția de sub­se­cre­tar de stat. Eu cred că, dim­po­trivă, ar tre­bui să re­fuze să re­vină pe această po­zi­ție pen­tru că în­toar­ce­rea ar în­semna că se re­a­li­ni­ază unui grup care și‑a de­con­spi­rat in­ten­ți­ile po­li­tico-eco­no­mice. Pre­zența lui ar va­lida in­di­rect mo­dul acesta de abor­dare al să­nă­tă­ții, ceea ce l‑ar de­cre­di­bi­liza trep­tat și pe el. Mai mult, ni­meni din PDL nu l‑ar ierta pen­tru de­ran­jul creat, deci va tre­bui să lu­creze într-un me­diu os­til. Ara­fat ar tre­bui să cre­eze și să con­ducă un for de ana­liză a le­gii să­nă­tă­ții din per­spec­tiva me­di­ci­nei de ur­gență, rămânând ast­fel ceea ce este: un pro­fe­si­o­nist al do­me­ni­u­lui și un te­nace lup­tă­tor pen­tru ide­ile sale.

În­tre­ba­rea este ce va urma de acum îna­inte. Pen­tru că dacă opo­zi­ția va în­cerca să con­fiște această re­voltă și să o de­tur­neze că­tre obiec­ti­vele ei, Bă­sescu se va pu­tea în­toarce tri­um­fă­tor să spună: v‑am zis eu că nu le­gea e pro­blema, ci agen­dele as­cunse ale unora. Mă uit cu în­gri­jo­rare la con­ti­nu­a­rea ma­ni­fes­ta­ției și-mi dau seama că intr-acolo ne în­drep­tăm. Dacă vom con­ti­nua așa, la fi­nele aces­tei po­vești nu vom fi scă­pat de Bă­sescu, dar nici o lege a să­nă­tă­ții nu vom avea.

P.S. În timp ce în­che­iam tex­tul de mai sus, am apu­cat să‑l văd pe Iri­nel Co­lum­beanu fu­gind din Piața Uni­ver­si­tă­ții, alun­gat de mul­țime. Ce‑o fi în ca­pul in­di­vi­du­lui ăsta?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ionut

    D‑apai So­rine draga, lui Bebe Iva­no­vici i‑au luat PDL-is­tii pai­nea cer­ti­fi­ca­te­lor de re­vo­lu­tio­nar im­par­tite pe plo­coane de la gura, lui Mir­cea Ba­dea i‑au im­po­zi­tat spa­ga­tul, lui Iri­nel Ca­tin­datu’ Nost nu‑i mai trans­mite ni­meni live aven­tu­rile mone­gasce cu bo­arfa de Monica…dom’le, cat sa in­dure si oa­me­nii as­tia, cum sa nu iasa in strada la ne­caz? Spune tu?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu