Îmi iau reforma și-am plecat

Urmăresc cu atenție ce se întâm­plă zilele astea ca reacție la legea sănătății. Și tre­buie să măr­turis­esc că man­i­fes­tați­ile din stradă sunt sur­prinză­toare pen­tru mine – aș fi putut să jur că nimeni nu va reacționa sau, dacă va reacționa, va fi la o inten­si­tate slabă. Privesc cu mirare la amploarea revoltei care, deși în ter­meni absoluți nu e sem­ni­fica­tivă, în ter­meni rel­a­tivi este impre­sio­n­antă. Mai sunt români cărora le pasă și vor să facă ceva. Asta mă încu­ra­jează să cred în con­tin­uare că soluția pe care o văd eu pen­tru Româ­nia – și pe care am mai enunțat‑o aici – nu este un nou par­tid sau vreo plat­formă politică de dreapta sau de stânga – ci (re)construirea comu­nităților în jurul unor prin­cipii și val­ori sănă­toase. Așa ne vom asigura că aceste comu­nități vor gen­era un vot matur și înțelept, din care se poate spera să rezulte o ade­vărată clasă politică.

Foarte impor­tant de sem­nalat mi se pare rolul pe care l‑au jucat rețelele de socializare. Apelul la man­i­fes­tație, strân­gerea de sem­nă­turi pen­tru cauza SMURD, toate s‑au întâm­plat prin Face­book, prin bloguri și prin mail. Poate și pen­tru fap­tul că spați­ile vir­tuale per­mit comu­ni­carea rapidă și efi­cientă, mai ales în absența unor alte modal­ități de a coag­ula social. Românii nu se reunesc să dis­cute prob­lemele lor sociale și politice, decât cel mult în fam­i­lie. Din­colo de bari­erele aces­teia, comu­ni­carea prin metode tradiționale e aproape nulă. Social media tinde ast­fel să dev­ină mai put­er­nică și mai cre­atoare de opinie decât mass media.

Poate veți spune că man­i­fes­tați­ile au început să degenereze spre alte lucruri. Că s‑a ajuns la demiterea președ­in­telui, când de fapt subiec­tul era altul. Că au apărut vio­lențe și manip­ulări. Toate astea sunt ade­vărate, dar esențialul e că mămăliga românească a dat semne de viață. Nu e doar un terci apos, care ia forma vasu­lui în care îl pui. Vio­lențele și manip­ulările sunt iner­ente, deși nedorite. Întot­deauna vor apărea câțiva care vor să prof­ite de ocazie ca să-și reverse umo­rile și frus­trările. Demiterea președ­in­telui nu cred că e o idee prea bună în acest moment, mai ales că nu cred sa existe temeiul legal al unui ast­fel de demers. Ade­văratul peri­col este să nu se final­izeze nimic: să se deturneze dis­cuția de la legea sănătății către subiec­tul demi­terii sau sus­pendării președ­in­telui, iniția­tiva să eșueze după câteva săp­tămâni de zba­teri inutile și să fie uitată cu totul dez­baterea legii sănătății, care e mult mai impor­tantă decât puseurile para­noice ale unui per­sonaj deja com­pro­mis. Mai mult decât atât: îl dăm jos, ok – și pe cine punem în loc? Pe Ponta? Pe Antonescu? Mă pufnește râsul…

Și pen­tru că am vor­bit de președ­inte, am să remarc și reacția lui abso­lut prostească, comen­tată în fel și chip de presă. Din­tre toate inter­pretările pe care le-am citit sau auzit, titlul arti­colu­lui Simonei Tache mi se pare de departe cel mai potrivit: cine nu papă pri­va­tizăriță, nu pupă nici reformiță! Întâi am râs cu poftă, pen­tru că expri­marea are un umor extra­or­di­nar. Pe urmă mi-am dat seama că are și pro­fun­z­ime. Mai întâi pen­tru că relevă fap­tul că Băs­escu se crede în măsură să facă reg­ulile jocu­lui, la fel cum un părinte pro­cedează cu copiii lui, exhibându-și put­erea pe care până zilele tre­cute o cre­dea invin­ci­bilă. Apoi pen­tru că prin expre­si­ile famil­iale și diminu­tivele sug­erează nivelul de infan­til­ism pe care Băs­escu ni‑l aso­ci­ază, crezând că nu avem matu­ri­tatea de a pri­cepe ce se întâm­plă. E ca și cum ne-ar spune că nu pri­cepem ce e cu legea asta, așa că să nu ne batem căpșoarele noas­tre pros­tuțe și neex­pri­men­tate, că știe el ce mai bine pen­tru noi. În fine, condiționarea reformei de pri­va­ti­zare este bine evi­denți­ată, iar eu o con­sider nu doar man­i­festarea unor interese eco­nom­ice clien­te­lare, ci și o expre­sie a incom­pe­tenței de a guverna.

Deci Tra­ian Băs­escu s‑a supărat ca văcarul pe sat, drept care și‑a luat reforma și‑a ple­cat. Dar ceea ce e cu ade­vărat grav este că el crede că poate retrage un proiect de lege oricând poftește, insin­uând că dacă nu e ca el, nu e deloc. Cu alte cuvinte ori facem reformă cum zice el, ori nu mai facem reformă deloc. Ăsta mi se pare un motiv serios de sus­pendare – nu sunt însă sigur că ar fi valid din punct de vedere legal. Iar fap­tul că guver­nul exe­cută instant un ordin al președ­in­telui, fără expli­cații, fără crâc­nire, un motiv de demitere a sa. Prob­a­bil că în zilele viitoare vom mai auzi despre acest subiect. Dacă opoz­iția ar fi con­dusă de oameni inteligenți, ar putea scoate mari avan­taje din situ­ația asta. Dar nu e, așa că cel mult vor reuși să obțină o ciorovăială în par­la­ment și în emi­si­u­nile de bârfă politică.

Mulți spun că Arafat ar tre­bui să se întoarcă în poz­iția de sub­sec­re­tar de stat. Eu cred că, dim­potrivă, ar tre­bui să refuze să revină pe această poz­iție pen­tru că întoarcerea ar însemna că se realini­ază unui grup care și‑a decon­spirat intenți­ile politico-economice. Prezența lui ar val­ida indi­rect modul acesta de abor­dare al sănătății, ceea ce l‑ar decred­i­bi­liza trep­tat și pe el. Mai mult, nimeni din PDL nu l‑ar ierta pen­tru der­an­jul creat, deci va tre­bui să lucreze într-un mediu ostil. Arafat ar tre­bui să creeze și să con­ducă un for de anal­iză a legii sănătății din per­spec­tiva med­i­cinei de urgență, rămânând ast­fel ceea ce este: un pro­fe­sion­ist al dome­ni­u­lui și un tenace lup­tă­tor pen­tru ideile sale.

Între­barea este ce va urma de acum înainte. Pen­tru că dacă opoz­iția va încerca să con­fiște această revoltă și să o deturneze către obiec­tivele ei, Băs­escu se va putea întoarce tri­um­fă­tor să spună: v‑am zis eu că nu legea e prob­lema, ci agen­dele ascunse ale unora. Mă uit cu îngri­jo­rare la con­tin­uarea man­i­fes­tației și-mi dau seama că intr-acolo ne îndrep­tăm. Dacă vom con­tinua așa, la finele aces­tei povești nu vom fi scă­pat de Băs­escu, dar nici o lege a sănătății nu vom avea.

P.S. În timp ce încheiam tex­tul de mai sus, am apu­cat să‑l văd pe Irinel Colum­beanu fug­ind din Piața Uni­ver­sității, alun­gat de mulțime. Ce‑o fi în capul indi­vidu­lui ăsta?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Ionut

    D‑apai Sorine draga, lui Bebe Ivanovici i‑au luat PDL-istii painea cer­tifi­catelor de rev­o­lu­tionar impar­tite pe plo­coane de la gura, lui Mircea Badea i‑au impoz­i­tat spa­gatul, lui Irinel Catin­datu' Nost nu‑i mai trans­mite nimeni live aven­turile mon­e­gasce cu boarfa de Monica…dom'le, cat sa indure si oamenii astia, cum sa nu iasa in strada la necaz? Spune tu?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu