De câteva zile asistăm la proteste în stradă. Evenimentele s‑au derulat și continuă să se deruleze cu destulă rapiditate, iar repertoriul de exprimare socială pare să cuprindă toate formele posibile: rețele de socializare, mitingul tradițional de piață, bătăile de stradă cu jandarmii. Pare destul de neclară legătura între toate aceste manifestări și televiziunile se întrec în a emite diverse judecăți de valoare, încercând să lege “maioneza” evenimentelor într‑o poveste coerentă. Am și eu părerea mea cu privire la subiectul ăsta și am să încerc s‑o exprim în cele ce urmează. N‑am stat să urmăresc tot ce s‑a spus până acum – se prea poate ca teoria mea să fi fost formulată deja de cineva: dacă e așa îmi veți acorda, sper, circumstanțe atenuante.
După părerea mea, în România se derulează concomitent mai multe tipuri de proteste. Fiecare dintre ele are proprii actori principali, iar relațiile dintre ele sunt complexe.
Protestul virtual
Cred că totul a început pe Facebook, mail și bloguri. S‑a discutat mult întâi în social media și, la un moment dat, a pornit o inițiativă de strângere de adeziuni pentru Raed Arafat. Cei care discutau — majoritatea reprezentanți ai clasei de mijloc și ai straturilor superioare ale clasei de jos, oameni cu acces la Internet, cu servicii în firme private – au perceput ca negativ modul în care un profesionist este dat la o parte de interesele politice și economice. Obiectivul lor era apărarea competenței. Convingerea lor este că profesionalismul poate schimba România.
Mă uitam vineri la cauza legată de SMURD și vedeam cum crește numărul de adeziuni într-un ritm incredibil: la fiecare 2–3 minute reîncărcam pagina și vedeam că au mai aderat câteva sute de oameni. Apoi, tot pe Facebook, s‑a inițiat evenimentul de miting de susținere în Piața Universității. Nu mi-am anunțat participarea pentru că nu cred să am o valoare prea mare în astfel de acțiuni – simt mai degrabă nevoia de a mă izola de mulțime și de a observa – dar am văzut că își anunțaseră intenția peste 3000 de persoane. M‑am gândit atunci că măcar jumătate dacă s‑ar duce, tot ar fi un succes de organizare al evenimentului. Se pare că au existat vreo cinci sute de persoane care s‑au ținut de cuvânt și au fost acolo. Nu știu dacă toți erau dintre cei care aderaseră la eveniment pe Facebook, dar sunt sigur că nucleul primului protest așa a început.
Protestul clasic
După ce a fost pornit primul protest, s‑a dus vorba despre el prin televiziuni. Mult mai multă lume a aflat că și la București se manifestează. Ca un magnet, vestea a strâns rapid o altă categorie socială: pe cei din clasa de jos, șomerii și pensionarii. Agenda lor era diferită. Auziseră de povestea cu Raed Arafat, dar probabil că n‑au înțeles mare lucru din ea. Era însă de ajuns că dușmanul enunțat era comun cu al lor: Băsescu și guvernul. Asta i‑a mobilizat. Exista în Piața Universității un grup la care puteau să adere ca să-și enunțe problemele, ceea ce au și făcut. Treptat, mesajele de susținere pentru Arafat și SMURD s‑au stins – o dată cu plecarea din piață a ultimilor protestatari de pe Facebook – și s‑au auzit tot mai bine o sumedenie de alte mesaje noi: desființarea taxei auto, mărirea pensiilor, mărirea salariilor. Un singur numitor comun: jos Băsescu și guvernul. O singură dilemă comună: sus cine?
Protestul violent
Pe fundalul prelungirii protestelor, s‑a creat oportunitatea de conflict cu forțele de ordine. Exista terenul unde să se desfășoare conflictul, exista pretextul, așa că imediat au apărut și amatorii de scandal. Ceea ce s‑a întâmplat duminică seara a fost un caft premeditat al unei a treia categorii: huliganii de cartier. Obiectivul lor e simplu: să se bată. Convingerile sunt și mai simple: te bați, deci exiști. Atât. Mesajul constă în pietre, pumni și incendii.
De fapt, în contextul dat, această categorie se află într‑o relație directă cu clasa de jos. Sărăcimea care protestează le oferă ocazia și pretextul de a‑și manifesta violența. La adăpostul scandărilor se ivește ocazia unui conflict cu patină socială, se poate mima nemulțumirea celui oprimat. Piatra o arunci în numele celor obidiți, incendiul îl pornești în numele celor săraci. La schimb, huliganii de cartier nu oferă nimic. Nu fac protestul mai vehement, ci mai nedemocratic. Nu provoacă teamă, ci furie și dezaprobare. Huliganii parazitează sărăcimea, iau fără să dea nimic înapoi.
Protestul politizat
Evident, tot deranjul politic generat de protestele de stradă – cel virtual este inutilizabil – putea fi speculat. Opoziția s‑a prezentat promptă cu cererea de alegeri anticipate. Pe fundalul unei lipse de popularitate a puterii, ei ar fi nemeritații beneficiari ai situației create. În același mod, dar pe alt plan, opoziția face exact ce fac și huliganii: parazitează protestatarii din stradă, încercând să tragă foloase de pe urma lor. Nu au nimic de oferit la schimb, nici competență de a guverna, nici resurse suplimentare. Au doar dorința de a se așeza la ciolan.
În loc de concluzii
Nimic nou, cei săraci și mulți sunt masa de manevră. Singurii lor aliați, singurii cu care pot trăi în simbioză, singurii care le pot da ceva la schimb sunt cei din clasa de mijloc. Facebook-iștii. Cei care au pornit protestul. Cei care – de bine, de rău – mișcă rotițele economiei românești, așa gripate cum sunt ele. Absența lor din stradă ne arată că relația de simbioză nu s‑a stabilit. Clasa de mijloc nu a reușit să formuleze soluțiile pe care să le propună public, nu a identificat liderii de opinie care să expună aceste soluții. Motiv pentru care au plecat din piață, conștientă că “jos Băsescu” nu e de ajuns.
Clasa de jos nu știe sau nu vrea să îi pună în fața pe cei din clasa de mijloc. Nu e pregătită să-și recunoască nepriceperea în politică și economie. Dar cred că în curând va fi. Și când această simbioză se va oficializa, România va face, în sfârșit, un pas înainte.
9:01
Sau există întotdeauna teoria conspirației, prin care lucrurile au fost pregătite să pară așa din diverse motive cunoscute sau nu (distragerea atenției, capital electoral, etc. etc. ș.a.m.d.).
Nu mă înțelegeți greșit, nu susțin nici o teorie deoarece am prea puține informații, (așa că o fac un pic pe troll-ul): când a început distracția eu mă dădeam pe schiuri în Dolomiți. Iar când am ajuns înapoi, am putut vedea doar protestatari care nu știau de ce protestează, sau fiecare avea alt motiv pentru care era în stradă.
Oricum , clasa de mijloc (destul de puțină ca număr, cred că uneori numită tehnocrați, specialiști, etc. de către politicieni) ar trebui să formeze și o mișcare politică, cu direcție și cu integritate, altfel vor fi doar folosiți în diverse moduri, după cum prea bine s‑a văzut. Ca un exemplu, cred că ăsta este și motivul pentru care Raed Arafat a acceptat să intre în administrația guvernamentală: trebuie să te implici acolo unde se trag sforile ca să poți cârmi șandramaua în direcția bună.
0:01
Sunt curios cum ar fi fost primit celălalt Orban, Leonard.
0:01
Păi uite aici, explicit!
0:01
Într-adevăr, jos Băsescu nu e foarte mult, dar e un duș rece, în mod sigur.
Mă întreb în ce măsură toată povestea asta e un duș rece și pentru opoziție. La cum îi știu eu, nu cred că au înțeles mare lucru,