Când vine vremea

Când vine vre­mea să tragi linie și să aduni, cum știi dacă viața ta a însem­nat ceva? Care sunt sem­nele reușitei, care sunt real­izările pe care le poți socoti cu plus în bal­anța vieții tale? Și, mai ales, cum afli care sunt împlinir­ile tale pe care ceilalți sunt dis­puși să le recunoască și să le admire la tine? E atât de impor­tant ca suc­ce­sul nos­tru să fie val­i­dat de ceilalți? Și dacă da, care sunt acei ceilalți a căror apro­bare tre­buie de fapt s‑o avem? Familia? Vecinii? Iar dacă ai păcate tre­cute, greșeli pe care le-ai făcut față de alții, cum poți să mai dobân­dești iertarea lor?

Pen­tru toate aceste între­bări Ion I. Ion (Vic­tor Rebengiuc) tre­buie să găsească răspuns. Resem­nat cu ideea că bilanțul vieții lui e defin­i­tiv mar­cat de greșeala de a‑și turna pro­priul fiu la mil­iție pen­tru că voia să fugă din Româ­nia anu­lui ‘89, el își reca­p­ată mirac­u­los sper­anțele de a‑și recu­pera sen­sul vieții atunci când află că a primit o medalie de onoare pen­tru niște fapte de arme din cel de-al doilea război mon­dial pe care el însuși nu și le amintește. Îndrep­tățirea dec­o­rației devine secun­dară atunci când observă că întreaga lui viață începe să se schimbe: soția îi vor­bește după o tăcere de 6 ani, vecinii îl respectă, fiul din Canada acceptă să‑i vor­bească și chiar să vină în viz­ită acasă. Dintr‑o dată totul capătă sens și val­oare.

Răs­turn­area situ­ației prin retragerea medaliei pe motiv de con­fuzie de nume îl aduce în pragul dis­perării. El nu se luptă pen­tru sem­nifi­cația dec­o­rației, ci pen­tru a‑și păs­tra iluzia unei vieți măcar parțial împli­n­ite. Pen­tru asta recurge chiar și la a cumpăra o medalie în locul celei retrase cu forța – dar în con­tac­tul direct cu fiul său înțelege că de fapt, cel mai impor­tant lucru de care ar fi avut nevoie pen­tru a se simți împlinit, era respec­tul aces­tuia. Iar ceea ce primește este doar milă.

Ion I. Ion este sim­bolul unor oameni care s‑au adap­tat comu­nis­mu­lui, s‑au lăsat dresați și încolon­ați, con­vinși fiind că e defin­i­tiv și invin­ci­bil. Și-au sădit în com­por­ta­ment și ati­tu­dine val­o­rile acelor vre­muri și le-au eta­lat ca pe norme sociale firești și îndrep­tățite. Duplic­i­tatea, delați­unea, min­ci­una au devenit instru­mente de relaționare umană. Când rev­oluția din ‘89 a schim­bat com­plet par­a­dig­mele soci­etății, toți acești oameni s‑au trezit peste noapte inadec­vați și respinși de soci­etate, prea bătrâni ca să mai aibă timp să repare ceva din des­tinul lor, prea orgo­lioși ca să accepte că viața lor a fost o irosire. Priv­ită în această cheie, prezența lui Ion Ili­escu în film dobân­dește și alte sem­nifi­cații, pe care prob­a­bil că el nu și le-ar fi dorit.

Ce-ți rămâne de făcut când – bătrân fiind — tragi linie și aduni, dar rezul­tatul e neg­a­tiv? “Medalia de onoare” este o invi­tație la a medita asupra aces­tei între­bări, înainte de a fi prea târziu să‑i răspun­dem.


NB Am văzut fil­mul acum aproape un an. L‑am revăzut de curând și am fost sur­prins să observ câte detalii și nuanțe mi-au scă­pat la prima vizionare.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Ha! Îţi sem­nalasem fil­mul ăsta atunci când a apărut.
    In the mood for movies.
    Ţi s‑au ascuţit simţurile şi sen­si­bil­ităţile (adică, înţe­lesurile).
    Ce‑i drept, le-ai cam antre­nat în ultima vreme.

    • Sorin Sfirlogea

      Păi atunci l‑am și văzut, doar că am tot amâ­nat să scriu două vorbe despre el. Revăzându‑l, am înțe­les mai multe…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu