Te-ai în­tre­bat vreo­dată cum ar fi dacă Fa­ce­book-ul ar de­veni re­a­li­tate? Cum ar fi dacă ceea ce se în­tâm­plă vir­tual, pe pa­gi­nile aces­tui site, s‑ar în­tâm­pla în re­a­li­tate? Eu mi-am pus în­tre­ba­rea și, ca să spun cin­stit, am ră­mas nițel con­fu­zat de con­clu­zii. Cred că toți am arăta nițel cam stra­niu, nu prin as­pect, ci prin com­por­ta­ment. Hai să-ți zic de ce.

Por­nim de la ideea că Fa­ce­book este o re­țea de so­ci­a­li­zare. Adică un loc vir­tual unde poți să so­ci­a­li­zezi cu pri­e­te­nii și cu­noș­tin­țele tale. Unde poți să-ți faci pri­e­teni noi și să par­ti­cipi la co­mu­ni­tăți vir­tu­ale gru­pate în ju­rul unor idei sau ca­uze co­mune. Ca să tre­cem de la vir­tual la real, să ne ima­gi­năm că există o ca­meră su­fi­cient de mare în care să în­capă toți cei cu care sun­tem co­nec­tați pe Fa­ce­book. Sau pe Go­o­gle+, tot aia e. Toată lu­mea stă pe sca­une, într-un cerc, fi­e­care poate să‑i vadă pe toți cei­lalți. Și, mai ales, fi­e­care in­tră în ca­mera asta pen­tru că vrea să fie în ea, nu pen­tru că l‑a obli­gat ci­neva sau ceva.

Ca și pe Fa­ce­book, adu­na­rea asta de oa­meni nu are o agendă clară. Nu s‑a sta­bi­lit că dis­cu­tăm ceva anume. Pur și sim­plu ne-am adu­nat îm­pre­ună. Acuma gân­dește-te că ai des­chide dis­cu­ția spu­nând: “Ce pă­rere aveți des­pre ce se în­tâm­plă în Piața Uni­ver­si­tă­ții? Eu cred că pro­tes­tele au în­ce­put de la de­mi­sia lui Ara­fat, dar apoi s‑au ală­tu­rat tot fe­lul de lume care are do­leanțe foarte ete­ro­gene”. Te-ai opri, aș­tep­tând de la cei­lalți un răs­puns, o reacție.

Unii te-ar privi și ar zâmbi larg, dând din cap apro­ba­tor. N‑ar zice ni­mic, doar ar aproba ges­tual: I like. Și pro­ba­bil că te-ai gândi că sunt de acord cu ceea ce ai spus, dar nu e prea clar dacă sunt de acord cu toată afir­ma­ția sau doar cu o parte a ei. Iar apro­ba­rea asta zâm­bi­toare nu-ți răs­punde la în­tre­ba­rea pe care ai pus‑o. WTF? Ce vor să spună?

Al­ții nici nu te-ar băga în seamă pe mo­ment. După un timp, în loc de răs­puns, ți-ar în­tinde o poză cu co­pi­lul lor plin de lapte la gură. Sau cu pi­sica ur­cată pe un raft, dor­mind în­tre cărți. Sau cu ei la mare, rân­jind vo­ios cu bu­rta plină de bere și o domni­șoară cu as­pect du­bios ală­turi. Ți-ai pune în­tre­ba­rea dacă te-au au­zit. Dacă mă­car au fost atenți la ce ai spus. Și dacă nu, oare de ce? Nu‑i in­te­re­sează su­biec­tul? Nu sunt de acord cu tine?

Pe urmă ar fi al­ții care ți-ar pro­pune să as­culți o me­lo­die. Sau să ci­tești un banc. Fără nici un co­men­ta­riu ex­pli­ca­tiv, fără nici o re­marcă re­fe­ri­toare la ce îți pro­pune. Fără nici o le­gă­tură cu ceea ce ai în­tre­bat sau afir­mat tu. Cam ca ăia care vin la che­furi și pun stă­pâ­nire pe com­pu­te­rul care asi­gură fun­da­lul so­nor, ale­gând me­lo­di­ile care le plac lor, fără nici o pre­o­cu­pare față de sta­rea de spi­rit a ce­lor­lalți. Te-ai în­treba, de bună seamă, dacă oa­me­nii ăș­tia știu că sunt la un eve­ni­ment de so­ci­a­li­zare. Unde so­ci­a­li­za­rea pre­su­pune o mi­nimă interacțiune.

În fine, ar mai fi unii care ar sta ca niște mo­mâi și n‑ar zice ni­mic. Nu zâm­besc, nu aprobă din cap, nu-ți dau poze, nu pro­pun nici mă­car un fil­mu­leț stu­pid. Doar stau. Ca‑n gluma cu ba­ciul care se spri­jină în bâtă: “- ce faci, bade? șezi și cu­geți? –nu, numa’ șed.”.

Fac pa­riu că n‑o să treacă mult timp până când o să te în­trebi ce se în­tâm­plă cu adu­na­rea asta. Ce lip­sește? De ce sunt oa­me­nii ăș­tia în ace­eași ca­meră? Că doar ei au ales să fie îm­pre­ună, nu i‑a for­țat ni­meni. Atunci de ce n‑au ni­mic să-și spună unul altuia?

Cam așa cred că ar arăta Fa­ce­book-ul dacă ar de­veni re­a­li­tate. No­roc că asta nu se poate în­tâm­pla. Vă aș­tept cu Like-urile. Bune ar fi și o poză sau o me­lo­die, ceva. Mul­țu­mesc anticipat.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Sorin Sfirlogea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. adrian

    Pri­e­tene,
    Nu esti nor­mal si asta e bine.
    Daca ai fi tras si con­clu­zia era ca un banc tare, dar cu explicatii.

    Ciao

    • Sorin Sfirlogea

      Nu știu de unde sun­tem pri­e­teni, că eu pe Fa­ce­book nu te-am văzut 😀

      Par­tea cu ex­pli­ca­ți­ile îți spun eu cum e: o să fac blo­gul tot mai crip­tic și mai mis­te­rios, atrag ci­ti­tori și pe urmă în­cep să fac bani — vrei ex­pli­ca­ții, pla­tești cu card de cre­dit sau cu PayPal…

      IN­Ge­nios, nu?

  2. Alice

    Te dez­pri­e­te­neşti. Cu cei care n‑au re­a­cţie, cu cei care nu pro­duc conţi­nut, cu cei care te aga­sează cu ho­ro­sco­pul sau cu jo­cul. Te dez­pri­e­te­neşti cu cei ce nu îm­păr­tă­şeşc. Dacă îţi per­miţi să re­nu­nţi la “cer­cul larg de pri­e­teni”. Te dez­pri­e­te­neşti. Dacă crezi că ni­mic nu‑i mi­şcă şi ni­mic nu‑i in­te­re­sează. Dar e atâta “to­le­ranţă” pe fa­ce­book. Ei sunt to­le­raţi şi rămân să fi­inţeze în cer­cul tău ex­tins de prieteni.
    Mi‑e frică să mă gân­desc cum e în realitate.

    • Sorin Sfirlogea

      Cum să te dez­pri­e­te­nești, că ră­nești sen­ti­men­tele și te alegi cu eti­cheta de ne­sim­țit?!? Se­rios, cei care dau Like mi-aș dori să-mi zică și mie ce le‑a pla­cut și de ce. Și ce nu le‑a plăcut.

      Cât des­pre re­a­li­tate, mă tem că ea — așa cum o știam noi — tinde să nu mai existe. Vir­tu­a­lis­mul e noul re­a­lism. Nasol!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.