Internet‐ctualitatea și fazele beției

Acum patru ani și jumă­tate, când am scris pri­mul arti­col, nu m‐am gân­dit prea mult la social media. În sen­sul că nu m‐am gân­dit deloc. Nici nu cred că auzi­sem ter­me­nul la vre­mea aia și n‐am de gând s‐o fac pe firo­sco­sul spu­nând că “am intrat în media pen­tru a‐mi expune opi­ni­ile”, bla, bla, bla. Aveam ceva de poves­tit și mi s‐a părut că e nime­rit să scriu aici, ca să îmi aduc aminte și mai târ­ziu des­pre întâm­plă­rile din viața mea. Mult mai târ­ziu am obser­vat amploa­rea feno­me­nu­lui și fap­tul că blo­gu­rile au deve­nit o sursă alter­na­tivă de infor­ma­ție, pe care nu puțini o uti­li­zează zi de zi. Atunci am înce­put să rea­li­zez două lucruri: că mass‐media își pierde trep­tat impor­tanța soci­ală și că oame­nii simt nevoia de mai multă comu­ni­care. Cred și acum că aceste două idei rămân vala­bile, dar cu anu­mite nuanțe.

Că mass‐media își pierde impor­tanța soci­ală e doar par­țial ade­vă­rat. Presa scrisă se îndreaptă spre dis­pa­ri­ție în favoa­rea pre­sei on‐line. Pro­ba­bil că în curând n‐o să mai vedem prea multe ziare și reviste. Tele­vi­ziu­nea con­ti­nuă însă să fie în top, e parte a vie­ții noas­tre coti­diene și nu prea pare să dea îna­poi. Ca să‐și men­țină pozi­ția în aten­ția noas­tră recurge tot mai mult la sen­zațio­nal, la rea­lity show. Din­colo de sti­clă nu mai sunt actori, nu mai sunt cân­tă­reți, nu mai sunt regi­zori. Sun­tem tot noi. Și fas­ci­na­ția noas­tră nar­ci­sistă pare nesfâr­șită.

Cu toate astea mass‐media își pierde trep­tat cre­di­bi­li­ta­tea. Fap­tul că în spa­tele celui care ne spune poves­tea este cineva care îi șop­tește pe care să ne‐o spună și cu ce cuvinte, pen­tru ca el să obțină mai multe voturi și pro­fit, ne dă fri­soane tot mai mul­tora. Într‐un fel asta ne‐am dorit de la social media: o infor­ma­ție necon­tro­lată poli­tic și comer­cial, liberă să cir­cule între noi pen­tru a ne dez­vă­lui ade­vă­rul, în măsura în care sun­tem capa­bili să‐l des­co­pe­rim și dis­puși să‐l cunoaș­tem. Din nefe­ri­cire lăco­mia nu doarme nici ea – a înțe­les că polul de putere se mută și că se for­mează o clasă internet‐ctuală, pe care nu o con­tro­lează nimeni, dar care tinde să devină for­ma­toare de opi­nie. Pros­ti­mea de rând stă lipită de recla­mele de la tele­vi­zor, dar cu ăștia care se ocupă de social media ce facem?

Așa au apă­rut recla­mele din rețe­lele de soci­a­li­zare și ide­ile de a face bani din blog – vine un pro­du­că­tor și te plă­tește să lauzi, direct sau indi­rect, pro­du­sele lui. Mai mereu se ada­ugă și o așa zisă com­po­nentă bene­fică, cum ar fi spon­so­ri­za­rea unor cur­suri pen­tru copii sau pen­tru per­soane cu diza­bi­li­tăți, cauze la care oame­nii aderă aproape necon­di­țio­nat. La pachet li se ser­vește și numele bran­du­lui, ca să le intre bine în cap: bran­dul X este bun și dar­nic – cum­pără acum și pri­mești 15% disco­unt. Pen­tru că esența soci­e­tă­ții de con­sum nu con­stă în cât chel­tu­iești pe un pro­dus, ci cât eco­no­mi­sești dacă‐l cum­peri ACUM. Încet, dar sigur, mode­lul de comu­ni­care diri­jată de pe mass‐media se mută și în social‐media, iar criza cre­di­bi­li­tă­ții va lovi și aici. N‐o să ne mai cre­dem între noi, pen­tru că ne vom sus­pecta că în spa­tele fie­că­ruia din­tre noi e o com­pa­nie care ne dic­tează opi­ni­ile. Internet‐ctualitatea, hélas, trece și ea prin sto­mac.

Nevoia de comu­ni­care a cres­cut – e ade­vă­rat – dar mai ales nevoia de comu­ni­care uni­di­rec­țio­nală, ego­cen­trică. Fie­care din­tre noi dorește să se exprime, dar e mai puțin dis­pus să asculte. Social media ne dă posi­bi­li­ta­tea asta. Pe Face­book poți să intri într‐o comu­ni­tate for­mată din oameni pe care îi alegi chiar tu (și te acceptă și ei), după care pen­tru foarte mulți con­ti­nu­a­rea este autistă – pos­tezi fil­mu­lețe, poze, jocuri, link‐uri care îți trec prin fața ochi­lor, întâm­plă­tor sau nu. Ter­me­nul uti­li­zat este sha­ring – eu însă îl con­test: asta nu e par­ta­jare, este spa­ghetti. Este într‐o anu­mită măsură o formă de des­con­si­de­rare, o decla­ra­ție des­tul de expli­cită: nu‐mi pasă la ce te gân­dești, ce te frământă, ce îngri­jo­rări sau bucu­rii ai – eu am o listă de ches­tii care mă inte­re­sează și o să ți le vâr pe gât, indi­fe­rent ce crezi tu des­pre ele.

Poate că asta se întâm­plă din cauza exce­su­lui de uni­di­rec­țio­na­li­tate inversă care s‐a mani­fes­tat în tre­cut: până acum media vorbea/scria și noi puteam doar asculta/citi. Lumea s‐o fi sătu­rat să i se ser­vească infor­ma­ție în for­mate pre­de­fi­nite și pe teme pres­ta­bi­lite. E nevoie de mai multă diver­si­tate, de idei noi. Dar părem să sărim în cea­laltă extremă, aceea a logo­reei gene­ra­li­zate. Chiar și dia­lo­gu­rile – comen­ta­ri­ile pe blo­guri – sunt uni­di­rec­țio­nale, nimeni nu se stră­duie să con­tri­buie la dis­cu­ție în mod con­struc­tiv, ci să‐și afirme opi­nia pro­prie cu cât mai multă vehe­mență. Urmă­resc diverse blo­guri, mai pro­fe­si­o­niste sau nu și observ ace­eași pro­blemă: ade­sea comen­ta­ri­ile nu sunt con­tri­bu­ții la dis­cu­ție, în sens apro­ba­tor sau cri­tic, ci arti­cole de sine stă­tă­toare. Am văzut de pildă per­soane care și‐au făcut pro­priul blog para­zi­tând un altul, mult mai vizi­tat și mai fai­mos. Stau acolo de dimi­neața până seara și orice scrie cineva, hop și ei cu “comen­ta­riul”. Ce metodă bună de a‐ți pro­mova pro­pri­ile teo­rii, para­zi­tis­mul prin comen­ta­rii!

Se spune că există trei faze ale beției. Prima e cea în care, pe rând, fie­care vor­bește și cei­lalți îl ascultă. Nimeni nu e beat, nici măcar ame­țit, dar la un moment dat devine plic­ti­si­tor, pen­tru că nu prea poți influ­ența cur­sul dis­cu­ției spre zonele care te inte­re­sează cu ade­vă­rat. Așa că în a doua fază se con­sti­tuie gru­puri care vor­besc fie­care alt­ceva. E faza aia mișto când nu te‐ai îmbă­tat, însă ți‐ai depă­sit inhi­bi­ți­ile și ai chef să poves­tești și să asculți des­pre anu­mite subiecte, care te inte­re­sează. Iden­ti­fici sau con­sti­tui un grup inte­re­sant din punc­tul tău de vedere. Ești în vervă, ai idei, ai con­ver­sa­ția la tine. A treia fază este cea în care lumea s‐a pilit bine de tot, toți vor­besc și nu mai ascultă nimeni. Nu mai con­tează ce spui, ori­cum nimeni nu te bagă în seamă și, dacă totuși vei trezi vreun inte­res, se vor găsi des­tui să te con­tra­zică zgo­mo­tos, chiar dacă habar n‐au la ce te referi. Dis­cu­ți­ile devi­ază abe­rant de la un subiect la altul, până când, răpuși de bău­tură, par­ti­ci­pan­ții colap­sează cu nasu­rile în frip­tura rece.

Cum naiba a ajuns social media de la prima fază direct la a treia? Faza aia mișto, a doua, când s‐a întâm­plat?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. joyflint

    Ine­ga­li­ta­tile se com­bina.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu