Internet-ctualitatea și fazele beției

Acum patru ani și jumă­tate, când am scris primul arti­col, nu m‑am gân­dit prea mult la social media. În sen­sul că nu m‑am gân­dit deloc. Nici nu cred că auzisem ter­menul la vre­mea aia și n‑am de gând s‑o fac pe firosco­sul spunând că “am intrat în media pen­tru a‑mi expune opini­ile”, bla, bla, bla. Aveam ceva de povestit și mi s‑a părut că e nimerit să scriu aici, ca să îmi aduc aminte și mai târziu despre întâm­plările din viața mea. Mult mai târziu am obser­vat amploarea fenomenu­lui și fap­tul că blogurile au devenit o sursă alter­na­tivă de infor­mație, pe care nu puțini o uti­lizează zi de zi. Atunci am început să real­izez două lucruri: că mass-media își pierde trep­tat impor­tanța socială și că oamenii simt nevoia de mai multă comu­ni­care. Cred și acum că aceste două idei rămân val­a­bile, dar cu anu­mite nuanțe.

Că mass-media își pierde impor­tanța socială e doar parțial ade­vărat. Presa scrisă se îndreaptă spre dis­par­iție în favoarea pre­sei on-line. Prob­a­bil că în curând n‑o să mai vedem prea multe ziare și reviste. Tele­viz­iunea con­tinuă însă să fie în top, e parte a vieții noas­tre coti­di­ene și nu prea pare să dea înapoi. Ca să-și mențină poz­iția în atenția noas­tră recurge tot mai mult la sen­za­țional, la real­ity show. Din­colo de sti­clă nu mai sunt actori, nu mai sunt cân­tăreți, nu mai sunt regi­zori. Sun­tem tot noi. Și fasci­nația noas­tră nar­ci­sistă pare nes­fârșită.

Cu toate astea mass-media își pierde trep­tat cred­i­bil­i­tatea. Fap­tul că în spatele celui care ne spune povestea este cineva care îi șoptește pe care să ne‑o spună și cu ce cuvinte, pen­tru ca el să obțină mai multe voturi și profit, ne dă frisoane tot mai mul­tora. Într-un fel asta ne-am dorit de la social media: o infor­mație necon­tro­lată politic și com­er­cial, liberă să cir­cule între noi pen­tru a ne dezvălui ade­vărul, în măsura în care sun­tem capa­bili să‑l descoperim și dis­puși să‑l cunoaștem. Din neferi­cire lăco­mia nu doarme nici ea – a înțe­les că polul de put­ere se mută și că se formează o clasă internet-ctuală, pe care nu o con­trolează nimeni, dar care tinde să dev­ină for­ma­toare de opinie. Pros­timea de rând stă lip­ită de reclamele de la tele­vi­zor, dar cu ăștia care se ocupă de social media ce facem?

Așa au apărut reclamele din rețelele de socializare și ideile de a face bani din blog – vine un pro­ducă­tor și te plătește să lauzi, direct sau indi­rect, pro­dusele lui. Mai mereu se adaugă și o așa zisă com­po­nentă benefică, cum ar fi spon­sorizarea unor cur­suri pen­tru copii sau pen­tru per­soane cu diz­abil­ități, cauze la care oamenii aderă aproape necondiționat. La pachet li se servește și numele bran­du­lui, ca să le intre bine în cap: bran­dul X este bun și dar­nic – cumpără acum și primești 15% dis­count. Pen­tru că esența soci­etății de con­sum nu con­stă în cât chel­tu­iești pe un pro­dus, ci cât economisești dacă‑l cumperi ACUM. Încet, dar sigur, mod­elul de comu­ni­care diri­jată de pe mass-media se mută și în social-media, iar criza cred­i­bil­ității va lovi și aici. N‑o să ne mai cre­dem între noi, pen­tru că ne vom sus­pecta că în spatele fiecăruia din­tre noi e o com­panie care ne dictează opini­ile. Internet-ctualitatea, hélas, trece și ea prin stomac.

Nevoia de comu­ni­care a cres­cut – e ade­vărat – dar mai ales nevoia de comu­ni­care uni­di­recțion­ală, ego­cen­trică. Fiecare din­tre noi dorește să se exprime, dar e mai puțin dis­pus să asculte. Social media ne dă posi­bil­i­tatea asta. Pe Face­book poți să intri într‑o comu­ni­tate for­mată din oameni pe care îi alegi chiar tu (și te acceptă și ei), după care pen­tru foarte mulți con­tin­uarea este autistă – postezi fil­mulețe, poze, jocuri, link-uri care îți trec prin fața ochilor, întâm­plă­tor sau nu. Ter­menul uti­lizat este shar­ing — eu însă îl con­test: asta nu e par­ta­jare, este spaghetti. Este într‑o anu­mită măsură o formă de descon­sid­er­are, o declar­ație destul de explic­ită: nu-mi pasă la ce te gân­dești, ce te frământă, ce îngri­jorări sau bucurii ai – eu am o listă de chestii care mă intere­sează și o să ți le vâr pe gât, indifer­ent ce crezi tu despre ele.

Poate că asta se întâm­plă din cauza exce­su­lui de uni­di­recțion­al­i­tate inversă care s‑a man­i­fe­s­tat în tre­cut: până acum media vorbea/scria și noi puteam doar asculta/citi. Lumea s‑o fi sătu­rat să i se servească infor­mație în for­mate pre­def­i­nite și pe teme presta­bilite. E nevoie de mai multă diver­si­tate, de idei noi. Dar părem să sărim în cealaltă extremă, aceea a logoreei gen­er­al­izate. Chiar și dia­logurile – comen­tari­ile pe bloguri – sunt uni­di­recționale, nimeni nu se stră­duie să con­tribuie la dis­cuție în mod con­struc­tiv, ci să-și afirme opinia pro­prie cu cât mai multă vehe­mență. Urmăresc diverse bloguri, mai pro­fe­sion­iste sau nu și observ aceeași prob­lemă: ade­sea comen­tari­ile nu sunt con­tribuții la dis­cuție, în sens apro­ba­tor sau critic, ci arti­cole de sine stătă­toare. Am văzut de pildă per­soane care și-au făcut pro­priul blog paraz­itând un altul, mult mai viz­itat și mai faimos. Stau acolo de dimineața până seara și orice scrie cineva, hop și ei cu “comen­tar­iul”. Ce metodă bună de a‑ți pro­mova pro­pri­ile teorii, parazitismul prin comen­tarii!

Se spune că există trei faze ale beției. Prima e cea în care, pe rând, fiecare vor­bește și ceilalți îl ascultă. Nimeni nu e beat, nici măcar amețit, dar la un moment dat devine plic­tisi­tor, pen­tru că nu prea poți influ­ența cur­sul dis­cuției spre zonele care te intere­sează cu ade­vărat. Așa că în a doua fază se con­sti­tuie grupuri care vorbesc fiecare altceva. E faza aia mișto când nu te-ai îmbă­tat, însă ți-ai depăsit inhibiți­ile și ai chef să povestești și să asculți despre anu­mite subiecte, care te intere­sează. Iden­ti­fici sau con­sti­tui un grup intere­sant din punc­tul tău de vedere. Ești în vervă, ai idei, ai con­ver­sația la tine. A treia fază este cea în care lumea s‑a pilit bine de tot, toți vorbesc și nu mai ascultă nimeni. Nu mai con­tează ce spui, oricum nimeni nu te bagă în seamă și, dacă totuși vei trezi vreun interes, se vor găsi des­tui să te con­traz­ică zgo­mo­tos, chiar dacă habar n‑au la ce te referi. Dis­cuți­ile devi­ază aber­ant de la un subiect la altul, până când, răpuși de bău­tură, par­tic­i­panții colapsează cu nasurile în frip­tura rece.

Cum naiba a ajuns social media de la prima fază direct la a treia? Faza aia mișto, a doua, când s‑a întâm­plat?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. joyflint

    Ine­gal­i­tatile se com­bina.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu