Cea mai mișto țară din lume

În seara asta am bân­tuit pe net de colo‐colo, pur­tat pro­ba­bil de ulti­mele rafale ale visco­lu­lui de afară, pe care l‐am sfi­dat stând nemiș­cat în casă. E ade­vă­rat că fiind “between jobs”, mi‐am per­mis asta, alt­min­teri tre­buia să mă înco­lo­nez și eu în lun­gul șir de mașini care se stră­duie să intre și să iasă din oraș în fie­care dimi­neață. Și cum umblam eu așa, de colo‐colo pe net, am dat peste un arti­col mai vechi din Kami­kaze – Hanno Hofer, un tip foarte pito­resc, poves­tește un mozaic de întâm­plări mai vechi și mai noi, cu un umor savu­ros. Toa­leta de pe aco­pe­riș, gră­di­na­rul care juca la Cari­tas, nea Vasile‐dimineața‐pe‐răcoare și par­te­ne­rul lui slab de pros­tată, con­tra­ba­sul lipit cu Poxi­pol cu care toc­mai i se cân­tase lui Jiri Men­zel. Și, în final, neam­țul care a cân­tat la muzi­cuță la micro­fo­nul gării Chi­tila, mar­când ast­fel cel mai impor­tant moment din viața lui, pe care l‐a plătit cu o sti­clă de whisky înce­pută. Con­clu­zia lui: Româ­nia e cea mai mișto țară din lume.

Mi‐am adus aminte că publi­ca­ția Kami­kaze (vedeți ce fru­mos am evi­tat caco­fo­nia…) s‐a des­prins din Aca­de­mia Cața­vencu și mi‐am zis: ia, să vedem ce mai fac domnii de la Cața­vencu! Pe drum m‐am nițel rătă­cit și am ajuns la Cața­ven­cii – altă ramură des­prinsă din ace­eași aca­de­mie. Aici aflu că sena­to­rul vier­mi­lor – Iulian Urban – pleacă din PDL, dar rămâne în Senat. Câtă dăru­ire! Curios cum sunt, am dat fuga pe blo­gul vier­mă­nos să aflu cum e cu demi­sia și m‐am lămu­rit pe deplin: i s‐a pus pata pe PDL, da’ nu pleacă din Senat pen­tru că tre­buie să apere DNA și ANI. Doamne, ce ți‐e și cu con­ști­ința asta…

Până la urmă am ajuns și la alma mater, Aca­de­mia Cața­vencu. Cu feri­cire am aflat că Hru­șcă – însu­fle­țit de can­ti­ta­tea de zăpadă căzută – vrea să mai bage o șarjă de ler, iar Fuego a vor­bit cu mă‐sa să reia și ea împo­do­bi­tul bra­du­lui. Cică acuma cum­pără brazi arti­fi­ci­ali de pe eBay, că ăia natu­rali nu se mai găsesc. Dacă veni vorba, am pen­tru Fuego o vari­antă rapidă de exe­cu­ție. Nițel mai sus în pagina Aca­de­miei e o scri­soare a lu’ Marean către Oana, noul cuplu monden des­pre care se înghe­suie toți să vor­bească. Mă uit, mă minu­nez și mă întreb: ce dracu’ o fi găsit la ăsta? Vorba lui Dudu, pri­e­te­nul și cole­gul meu de școală sil­vică, un mol­do­vean hâtru din Huși: “apăi nici eu n‐oi fi rupt din stele, da’ aista‐i din cale‐afară di urât”. M‐am gân­dit că juna tomna­tecă o avea vreo dezmin­țire ceva – auzi­sem că ar avea un blog. L‐am găbuit rapid și‐am aflat că nepoata lui Paul Niculescu‐Mizil (fost secre­tar cu pro­pa­ganda, fost vice­prim minis­tru comu­nist) tră­iește o întâm­plare firească și minu­nată (aici nu pun link că nu vreau să apar la trackback‐urile dudu­iei, nu vă fie lene, mai căutați‐vă și sin­guri). Bine­în­țe­les cu nimeni altul decât Marean Van­ghe­lie. Mă uit la poze, mă frec la ochi, Marean tot acolo! Doamne, chi­peș e! Doamna Oana zice că e și inte­li­gent…

La tele­vi­zor o domni­șoară mode­ra­tor de la Rea­li­ta­tea își dă duhul în direct încer­când să înfi­e­reze pe unii care n‐au des­ză­pe­zit la Șin­dri­lița. Cică niște oameni stau acolo de ieri. Or fi stând. Cine i‐a tri­mis acolo? Tot ăla să‐i și scoată. Mași­nile de des­ză­pe­zire de la Rom­prest au vrut să ajute la eli­be­ra­rea DN1, da’ n‐aveau rovig­netă. Și să vezi belea, sis­te­mul ăsta nou cu camere de supra­ve­ghere nu te lasă să scapi fără amendă. Așa că s‐au dus fru­mos îna­poi, au cum­pă­rat rovig­nete și pe urmă au sal­vat națiu­nea de omăt. În tim­pul ăsta cică sunt 100 de incon­ști­enți care con­ti­nuă să behăie pe scă­rile Tea­tru­lui Națio­nal împo­triva lui Băsescu și a cui mai știu ei. Sunt doar nițel dez­a­mă­giți că nu prea mai e presa de față, dar înțe­leg și ei situ­a­ția: repor­te­rii s‐au dus acuma să ia inter­viuri cu ăia de mor prin mași­nile înză­pe­zite. Asta face acum mai multe puncte de audiență.

Româ­nia e un spec­ta­col total și con­ti­nuu. E impo­si­bil să te plic­ti­sești în țara asta. Și mă gân­deam că s‐ar putea să nu pri­vim lucru­rile astea din cel mai potri­vit unghi: chiar ne dorim așa de mult o țară ca afară? Ne putem lipsi de umo­rul ăsta nesfâr­șit? Nu e oare suprema liber­tate aceea de a găsi ori­când și pen­tru orice pro­blemă o solu­ție ori­gi­nală? Ne putem aban­dona tră­să­tura noas­tră națio­nală cea mai preg­nantă – des­cur­că­re­nia? Nu ar tre­bui oare să ne iubim țara pen­tru că este ceea ce este, în loc să o urâm că nu este ceea ce nu poate fi?

Cum spu­nea cineva pe un blog – îmi pare rău că n‐am sal­vat link‐ul – dacă n‐o iubim pe Româ­nia, așa proastă și curvă cum e, o să vină alții să ne‐o iubească. Pe‐o sti­clă înce­pută de whisky.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. joyflint

    Mul­ti­na­tio­na­lele au adus lohn‐ul. Acum bate foehn*-ul si am ramas in neca­zul nos­tru, asa cum eram. De la Cara­gi­ale am inva­tat hazul de necaz. Dar nu prea mai este cazul.
    *este criza, pen­tru orice exper­tiza. (joy­flint, Anul Cara­gi­ale)

  2. joyflint

    Reforme.

    • Sorin Sfirlogea

      Reforme… Asta înseamnă change mana­ge­ment. Din expe­riența mea (și aș zice că am ceva) e cea mai grea acti­vi­tate. În Româ­nia nu am v azut încă un pro­ces de schim­bare com­plet reu­șit. Unele mul­ti­na­țio­nale au încer­cat așa ceva și sin­gu­rii care au reu­șit ceva au fost cei care au impus schim­ba­rea. Orice altă teh­nică – nego­ci­ere, edu­care, par­ti­ci­pare – au eșuat.

      De aia zic: poate că avem hazul nos­tru, așa cum sun­tem. Poate schim­ba­rea nu e dome­niul nos­tru de exper­tiză. Poate că dacă ieșim din Cara­gi­ale nu mai avem nici un haz.

  3. joyflint

    Tre­buie.

    • Sorin Sfirlogea

      Da, tre­buie. Adică tre­buie să recu­nosc că ai fost prea sub­til pen­tru mine, nu mă prind unde bați în comen­ta­ri­ile de mai sus… 🙂
      Poate mă ajuți să (re)intru în dis­cu­ție.

  4. joyflint

    Ca sa ai, tre­buie sa dai – ca sa dai, tre­buie sa ai. La aceasta dilema, unii nu se pot gandi , actio­neaza.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu