În seara asta am bân­tuit pe net de colo-colo, pur­tat pro­ba­bil de ul­ti­mele ra­fale ale vi­sco­lu­lui de afară, pe care l‑am sfi­dat stând ne­miș­cat în casă. E ade­vă­rat că fi­ind “be­tween jobs”, mi-am per­mis asta, alt­min­teri tre­buia să mă în­co­lo­nez și eu în lun­gul șir de ma­șini care se stră­duie să in­tre și să iasă din oraș în fi­e­care di­mi­neață. Și cum um­blam eu așa, de colo-colo pe net, am dat peste un ar­ti­col mai vechi din Ka­mi­kaze – Hanno Ho­fer, un tip foarte pi­to­resc, po­ves­tește un mo­zaic de în­tâm­plări mai vechi și mai noi, cu un umor sa­vu­ros. Toa­leta de pe aco­pe­riș, gră­di­na­rul care juca la Ca­ri­tas, nea Va­sile-di­mi­neața-pe-ră­coare și par­te­ne­rul lui slab de pros­tată, con­tra­ba­sul li­pit cu Po­xi­pol cu care toc­mai i se cân­tase lui Jiri Men­zel. Și, în fi­nal, neam­țul care a cân­tat la mu­zi­cuță la mi­cro­fo­nul gă­rii Chi­tila, mar­când ast­fel cel mai im­por­tant mo­ment din viața lui, pe care l‑a plătit cu o sti­clă de whisky în­ce­pută. Con­clu­zia lui: Ro­mâ­nia e cea mai mișto țară din lume.

Mi-am adus aminte că pu­bli­ca­ția Ka­mi­kaze (ve­deți ce fru­mos am evi­tat ca­co­fo­nia…) s‑a des­prins din Aca­de­mia Ca­ța­vencu și mi-am zis: ia, să ve­dem ce mai fac domnii de la Ca­ța­vencu! Pe drum m‑am nițel ră­tă­cit și am ajuns la Ca­ța­ven­cii – altă ra­mură des­prinsă din ace­eași aca­de­mie. Aici aflu că se­na­to­rul vi­er­mi­lor – Iu­lian Ur­ban – pleacă din PDL, dar rămâne în Se­nat. Câtă dă­ru­ire! Cu­rios cum sunt, am dat fuga pe blo­gul vi­er­mă­nos să aflu cum e cu de­mi­sia și m‑am lă­mu­rit pe de­plin: i s‑a pus pata pe PDL, da’ nu pleacă din Se­nat pen­tru că tre­buie să apere DNA și ANI. Doamne, ce ți‑e și cu con­ști­ința asta…

Până la urmă am ajuns și la alma ma­ter, Aca­de­mia Ca­ța­vencu. Cu fe­ri­cire am aflat că Hru­șcă – în­su­fle­țit de can­ti­ta­tea de ză­padă că­zută – vrea să mai bage o șa­rjă de ler, iar Fu­ego a vor­bit cu mă-sa să reia și ea îm­po­do­bi­tul bra­du­lui. Cică acuma cum­pără brazi ar­ti­fi­ci­ali de pe eBay, că ăia na­tu­rali nu se mai gă­sesc. Dacă veni vorba, am pen­tru Fu­ego o va­ri­antă ra­pidă de exe­cu­ție. Nițel mai sus în pa­gina Aca­de­miei e o scri­soare a lu’ Ma­rean că­tre Oana, noul cu­plu monden des­pre care se în­ghe­suie toți să vor­bească. Mă uit, mă mi­nu­nez și mă în­treb: ce dracu’ o fi gă­sit la ăsta? Vorba lui Dudu, pri­e­te­nul și co­le­gul meu de școală sil­vică, un mol­do­vean hâ­tru din Huși: “apăi nici eu n‑oi fi rupt din stele, da’ aista‑i din cale-afară di urât”. M‑am gân­dit că juna tomna­tecă o avea vreo dezmin­țire ceva – au­zi­sem că ar avea un blog. L‑am gă­buit ra­pid și-am aflat că ne­poata lui Paul Ni­cu­lescu-Mi­zil (fost se­cre­tar cu pro­pa­ganda, fost vi­ce­prim mi­nis­tru co­mu­nist) tră­iește o în­tâm­plare fi­rească și mi­nu­nată (aici nu pun link că nu vreau să apar la tra­c­k­back-urile du­du­iei, nu vă fie lene, mai că­u­tați-vă și sin­guri). Bi­ne­în­țe­les cu ni­meni al­tul de­cât Ma­rean Van­ghe­lie. Mă uit la poze, mă frec la ochi, Ma­rean tot acolo! Doamne, chi­peș e! Doamna Oana zice că e și in­te­li­gent…

La te­le­vi­zor o domni­șoară mo­de­ra­tor de la Re­a­li­ta­tea își dă du­hul în di­rect în­cer­când să în­fi­e­reze pe unii care n‑au des­ză­pe­zit la Șin­dri­lița. Cică niște oa­meni stau acolo de ieri. Or fi stând. Cine i‑a tri­mis acolo? Tot ăla să‑i și scoată. Ma­și­nile de des­ză­pe­zire de la Rom­prest au vrut să ajute la eli­be­ra­rea DN1, da’ n‑aveau ro­vig­netă. Și să vezi be­lea, sis­te­mul ăsta nou cu ca­mere de su­pra­ve­ghere nu te lasă să scapi fără amendă. Așa că s‑au dus fru­mos îna­poi, au cum­pă­rat ro­vig­nete și pe urmă au sal­vat na­țiu­nea de omăt. În tim­pul ăsta cică sunt 100 de in­con­ști­enți care con­ti­nuă să be­hăie pe scă­rile Tea­tru­lui Na­țio­nal îm­po­triva lui Bă­sescu și a cui mai știu ei. Sunt doar nițel dez­a­mă­giți că nu prea mai e presa de față, dar în­țe­leg și ei si­tu­a­ția: re­por­te­rii s‑au dus acuma să ia in­ter­viuri cu ăia de mor prin ma­și­nile în­ză­pe­zite. Asta face acum mai multe puncte de au­diență.

Ro­mâ­nia e un spec­ta­col to­tal și con­ti­nuu. E im­po­si­bil să te plic­ti­sești în țara asta. Și mă gân­deam că s‑ar pu­tea să nu pri­vim lu­cru­rile as­tea din cel mai po­tri­vit unghi: chiar ne do­rim așa de mult o țară ca afară? Ne pu­tem lipsi de umo­rul ăsta nesfâr­șit? Nu e oare su­prema li­ber­tate aceea de a găsi ori­când și pen­tru orice pro­blemă o so­lu­ție ori­gi­nală? Ne pu­tem aban­dona tră­să­tura noas­tră na­țio­nală cea mai preg­nantă – des­cur­că­re­nia? Nu ar tre­bui oare să ne iu­bim țara pen­tru că este ceea ce este, în loc să o urâm că nu este ceea ce nu poate fi?

Cum spu­nea ci­neva pe un blog – îmi pare rău că n‑am sal­vat link-ul – dacă n‑o iu­bim pe Ro­mâ­nia, așa proastă și curvă cum e, o să vină al­ții să ne‑o iu­bească. Pe‑o sti­clă în­ce­pută de whisky.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. joyflint

    Mul­ti­na­tio­na­lele au adus lohn-ul. Acum bate foehn*-ul si am ra­mas in ne­ca­zul nos­tru, asa cum eram. De la Ca­ra­gi­ale am in­va­tat ha­zul de ne­caz. Dar nu prea mai este ca­zul.
    *este criza, pen­tru orice ex­per­tiza. (joy­flint, Anul Ca­ra­gi­ale)

  2. joyflint

    Re­forme.

    • Sorin Sfirlogea

      Re­forme… Asta în­seamnă change ma­na­ge­ment. Din ex­pe­riența mea (și aș zice că am ceva) e cea mai grea ac­ti­vi­tate. În Ro­mâ­nia nu am v azut încă un pro­ces de schim­bare com­plet re­u­șit. Unele mul­ti­na­țio­nale au în­cer­cat așa ceva și sin­gu­rii care au re­u­șit ceva au fost cei care au im­pus schim­ba­rea. Orice altă teh­nică — ne­go­ci­ere, edu­care, par­ti­ci­pare — au eșuat.

      De aia zic: poate că avem ha­zul nos­tru, așa cum sun­tem. Poate schim­ba­rea nu e do­me­niul nos­tru de ex­per­tiză. Poate că dacă ie­șim din Ca­ra­gi­ale nu mai avem nici un haz.

  3. joyflint

    Tre­buie.

    • Sorin Sfirlogea

      Da, tre­buie. Adică tre­buie să re­cu­nosc că ai fost prea sub­til pen­tru mine, nu mă prind unde bați în co­men­ta­ri­ile de mai sus… 🙂
      Poate mă ajuți să (re)intru în dis­cu­ție.

  4. joyflint

    Ca sa ai, tre­buie sa dai — ca sa dai, tre­buie sa ai. La aceasta di­lema, unii nu se pot gandi , ac­tio­neaza.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.