Apă, hrană, adăpost

Cele mai sim­ple trei lucruri pe care orice om tre­buie să le aibă sunt apă, hrană și adă­post. Pe temeiul aces­tor trei piloni ai exis­tenței noas­tre mate­ri­ale se spri­jină toate cele­lalte nevoi pe care un om le poate res­imți: nevoia de sig­u­ranță, de dragoste, de respect, de apreciere din partea celor­lalți. Ori­care din­tre ele le înde­părtezi, toate cele­lalte nevoi devin secun­dare și neim­por­tante – nu mai con­tează că ești iubit, respec­tat și apre­ciat. Și poate că din cele trei lucruri fun­da­men­tale de care atârnă exis­tența noas­tră mate­ri­ală, mân­carea este cea mai impor­tantă. Într-un fel sau altul apa o găsești de la natură, chiar dacă asta te obligă să locuiești în prox­im­i­tatea ei. Adă­pos­tul îl poți clădi din ceea ce natura pune la dis­poz­iție: lut, pia­tră, lemn. Mân­carea însă nece­sită muncă, timp și noroc. Dacă mâine ți s‑ar cere să supraviețuiești fără bani, te-ai gândi că apa și adă­pos­tul le poți cumva rezolva. Între­barea care te va măcina va fi: ce mănânci?

De la vânător-culegător la agricul­tor, am rafi­nat tot mai mult metodele de a procesa și con­serva hrana, așa că am creat o uri­așă bază de infor­mații despre mân­care. În mod bizar am decis cumva că tot ce am învățat în mii de ani nu mai e util și am inven­tat mân­carea indus­tri­ală. Ea începe de pe câmp, unde cul­tivăm pe suprafețe imense plante mod­ifi­cate genetic, le stropim cu insec­ti­cide și fungi­cide chim­ice, le îngrășăm cu alte chim­i­cale, le recoltăm și le pre­lu­crăm chimic. La pro­dusele ast­fel rezul­tate adăugăm hor­moni de creștere și antibi­o­tice și hrănim ani­malele pe care apoi le sac­ri­ficăm, pen­tru a le mânca. Dar pen­tru ca ali­mentele să stea cât mai mult neal­ter­ate, le mai adăugăm în final alți com­puși chimici, meniți să le păstreze apeti­sante. În tot pro­ce­sul ăsta se cam pierde gus­tul și aspec­tul, așa că adăugăm niște adi­tivi și vopsele ali­mentare – adică tot chim­i­cale. Le con­gelăm în forme fru­moase, punem un car­ton col­orat și lucios dea­supra, și le punem pe raf­turile unui mag­a­zin. Tele­viz­iunea și revis­tele ni le laudă, ca să ni se facă poftă. Hiper­mar­ke­turile ni le oferă în pro­moții, ca să ni se pară acce­si­bile. În fine, sat­is­făcuți, le con­sumăm. Pen­tru că nu mâncăm ali­mente, nu ne hrănim, ci con­sumăm pro­duse. Și dacă ți se pare că eu exagerez, caută cartea lui Michael Pol­lan – The omnivore’s dilemma, ca să te convingi că exact așa stau lucrurile.

Cum am ajuns aici? De ce n‑am val­ori­fi­cat can­ti­tatea imensă de cunoșt­ințe despre agri­cul­tura nat­u­rală? Ce ne‑a deter­mi­nat să inven­tăm metodele indus­tri­ale de pro­duc­ere a ali­mentelor? La toate aceste între­bări există unul și ace­lași răspuns: lăco­mia. Goana după prof­i­turi tot mai mari. Se câștiga din agri­cul­tură, dar nu îndea­juns de mult și, mai ales, nu din ce în ce mai mult. Exista o lim­ită și limita era dată de vreme, de sămânță, de pri­ceperea agricul­toru­lui. Une­ori câști­gai mai mult, alte­ori deloc. Indus­tri­alizarea era cel mai bun răspuns pen­tru toate visele de înavuțire ale celor lacomi.

Se spune tot mai des că o criză ali­men­tară s‑ar putea pro­duce în anii care vin. Nimeni nu știe dacă criza e aproape sau departe, dacă e reală sau închipuită. Ceea ce știm cu sig­u­ranță e că pop­u­lația glob­u­lui crește într-un ritm ameți­tor și că fiecare om vrea cel puțin trei lucruri: apă, hrană și adă­post. Se spune că în aceste condiții doar indus­tri­alizarea ali­men­tației poate să ne asig­ure pro­duc­tiv­i­tatea nece­sară pen­tru a susține atâta amar de oameni. Că metodele tradiționale de agri­cul­tură nu pot face față, pen­tru că sunt prea depen­dente de climă, de evoluți­ile pop­u­lați­ilor de insecte, de bolile pro­duse de ciu­perci și alte peste. Și că de aceea indus­tri­alizarea hranei tre­buie să con­tinue, ba mai mult tre­buie ridi­cate bari­erele leg­isla­tive care obstrucționează chimia din marșul ei glo­rios de a hrăni întreaga plan­etă. Eu mă întreb însă dacă nu cumva toc­mai această indus­tri­alizare a ali­men­tației a făcut posi­bilă creșterea pop­u­lației, făcând hrana acce­si­bilă în can­tități tot mai mari. Și că, pe cale de con­secință, dacă vom con­tinua să încu­ra­jăm cauza, vom încu­raja și efec­tul. Te-ai gân­dit vre­o­dată la per­spec­tiva asta?

Ali­mentele de azi ne otrăvesc lent. Peri­colul nu este imi­nent, nu e nici o urgență. Sta­tis­ti­cile care ne spun că se înmulțesc cazurile de dia­bet, de can­cer, de boli cardio-vasculare sunt cifre care se referă la alții, nu la tine. Tu ești ok, poți să mănânci ham­burgerul, con­serva, sala­mul, salata. Da, sunt obținute indus­trial și sunt pline de chim­i­cale, dar n‑o fi foc dacă le mănânci. Ți‑e foame. Și toate sunt gus­toase. Așa că mănâncă lin­iștit, noi, cei din indus­tria ali­men­tară, nu dormim. Tu tre­buie doar să ai bani și să ni‑i dai nouă. Iar dacă chiar e o prob­lemă cu diges­tia, mergi la far­ma­cie. Acolo alte com­panii abia te-așteaptă să-ți ofere anti­do­tul la otrava din ali­mente: medica­mentele. Ai mân­cat mult de săr­bă­tori? Nu‑i bai, au medica­mente pen­tru stomac șî pen­tru ficat și pen­tru gaze și pen­tru coles­terol și pen­tru colon. Pen­tru tot. Manâncă orice, lin­iștit. Medica­mente sunt, căcălău. Tu tre­buie doar să ai bani și să li‑i dai lor.

În peisajul ăsta ter­i­fi­ant, mai răz­bate une­ori și câte o veste bună: Jamie Oliver a reușit de unul sin­gur să deter­mine McDon­ald să scoată din pro­ce­sul de pro­ducție o sub­stanță per­icu­loasă — hidratul de amo­niu. Bravo lui. E extrem de puțin prin com­para­tie cu lista de prob­leme ale indus­triei ali­mentare, dar e mai bine decât nimic.  Omul ăsta are tot respec­tul meu. De la puștiul sim­patic care făcea o emi­si­une TV despre gătit, până la proiectele în care s‑a anga­jat astăzi este o cale lungă pe care nu mulți o pot face fără să se piardă. Jamie a reușit până acum și mi-ar face plăcere să pot să‑l spri­jin într-un fel sau altul, aici în Româ­nia. Cred că românii au nevoie și ei de o nouă edu­cație despre hrană și cal­itățile ei.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. joyflint

    Con­suma­torul are drep­tul de optiune daca este edu­cat. Arti­colul acesta — acest lucru il face.

    • Sorin Sfirlogea

      Așa este. Dar nevoia de edu­care e infinit mai mare decât poate face acest arti­col.

      • joyflint

        Este o ilus­trare reusita la idee.

  2. Bogdan Avadanei

    Păi, asociindu-ne unor insecte dăună­tori ai pădurii, pop­u­lația umană este acum în plină "gradație". Difer­ența e că mediul favor­a­bil ni l‑am creat noi, nu ne‑a doborât nimeni "arborele" de ronțăit. Atunci când "scoarța" bună și moale a început să se ter­mine, am amestecat‑o cu "lemn" brut — mai puțin sănă­tos, la care se adaptează totuși majori­tatea, deși mor mai mulți și mai repede.
    În pădure prob­lema se soluționează prin migrarea către un alt arbore, unul sănă­tos, mai greu de ronțăit, dacă nu se găsește unul bolnav/mort pe lângă. Noi oare o să descoperim vreun alt "arbore" de păpat ?

    • Sorin Sfirlogea

      O să descoperim prob­a­bil o metodă să ne reducem noi ca număr. Ne vom da în cap, bătându-ne pe ultimii "arbori". Și ăia plini de E‑uri și chim­i­cale.

  3. Alice

    Cineva zicea că am ajuns să avem mai multe haine în momen­tul când s‑a inven­tat mașina de spălat. Așadar, tehnolo­gia pro­duce mul­tul și mai mul­tul.

    • Sorin Sfirlogea

      Iar mai mul­tul este duș­manul mul­tu­lui, făcându‑l mereu neîn­destulă­tor.

  4. Corina

    Toate se leaga intre ele: con­di­ti­ile cli­mat­ice si numarul pop­u­latiei deter­mina indus­tri­alizarea, indus­tri­alizarea duce la cre­strea numaru­lui pop­u­latie, asa cum spui si tu, si sunt con­vinsa ca si la inrautatirea (schim­barea) con­di­ti­ilor cli­mat­ice. And so on…
    Mai mult, oam­neii nu mai sunt demult lucizi si au inpre­sia ca "robo­ti­zarea" asta a vietii lor, din toate punctele de vedere, "arti­fi­cializarea" asta a tot si toate, este cu ade­varat viata si ceea ce ar tre­bui sa fie?
    De exem­plu, cate din cunos­tin­tele tale, cand e vorba de copii si edu­ca­tia lor, vorbesc depre altceva decat cur­suri, scoli, etc? Cata lume se mai gan­deste la edu­catie psi­ho­log­ica ade­varata, la a‑ti invata copilul sa tra­iasca din expe­ri­en­tele tale, nu din carti.

    Stiu ca e off topic, intr-un fel, ceea ce spun refer­i­tor la copii, numai ca este exem­plul pe care il am acum cel mai preg­nant in minte, refer­i­tor la acea "arti­fi­cializare", fal­si­fi­are a ceea ce oamenii cred ca trai­esc!
    Si atunci, de ce sa nu man­cam plas­ti­c­uri si chim­i­cale?

    • Sorin Sfirlogea

      Nu e deloc off topic, lucrurile se leagă, pen­tru că fap­tul că autom­a­tizăm și robo­t­izăm totul ne duce pe o spi­rală per­icu­loasă. Necazul e că gen­er­ați­ile care vin tind să creadă că așa e nor­mal, pen­tru că prinși în vârte­jul supraviețuirii uităm să le spunem cât de anor­mală e lumea în care trăi­esc. Uităm să‑i învățăm nor­mal­i­tatea.

      Cât despre a trăi pro­pri­ile expe­riențe, nu pot să dau decât un sin­gur exem­plu: pe ici-pe colo. Din păcate prea puțin…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu