Zi­lele tre­cute la Re­a­li­ta­tea TV o domni­șoară striga cât o ți­nea gura la un pre­fect de ju­deț  — cred că era cel de la Bu­zău – des­pre niște TI­Ruri care sunt trase pe dreapta de nu știu cât timp pe DN2. Se în­tâm­pla seara, pe la opt ju­mă­tate – mi‑e greu să spun ce emi­siune era, pen­tru că Re­a­li­ta­tea a de­ve­nit un pro­gram non-stop de știri ames­te­cate cu talk-show-uri, ale că­ror li­mite exact se con­to­pesc într‑o con­fu­zie ge­ne­rală. To­nul vroia să su­ge­reze in­dig­na­rea și exas­pe­ra­rea ce­tă­țea­nu­lui ne­mul­țu­mit de au­to­ri­tăți. Nive­lul de de­ci­beli in­dica pre­siu­nea psi­hică pusă pe in­ter­lo­c­u­tor. Dis­cur­sul însă m‑a fra­pat. În con­ți­nut du­duia nu se li­mita la a cere in­for­ma­ții, cum te-ai fi aș­tep­tat de la un jur­na­list. Du­duia ce­rea ex­pli­ca­ții, așa cum un su­pe­rior le so­li­cită de la su­bal­tern. “Ce-ați fă­cut dom­nul pre­fect ca să de­blo­cați si­tu­a­ția?” striga domni­șoara din înăl­ți­mea me­se­riei de in­co­rup­ti­bil jur­na­list. “Cum este po­si­bil așa ceva?” Dom­nul pre­fect pă­rea pus cu bo­tul pe labe. Dintr-un mo­tiv sau al­tul nu re­u­șea de­cât să în­gaime niște răs­pun­suri apro­xi­ma­tive, cum că nu are toate de­ta­li­ile, că va con­tacta po­li­ția șamd. În­cerca să scape din in­te­ro­ga­to­riu, dar in­chi­zi­to­rul lui îl ur­mă­rea ne­mi­los: “Câte uti­laje sunt acum la des­ză­pe­zire?”. “Șase”, zice dom’ pre­fect. “Și câte sunt freze?” Hait! să vezi că nu știe, mi-am zis, l‑a în­cu­iat. Așa a fost.

Par­tea amu­zantă nu a fost dis­cu­ția asta pur­tată prin te­le­fon, în fața te­les­pec­ta­to­ri­lor. Par­tea amu­zantă a fost con­ti­nu­a­rea. Dis­cu­ția te­le­fo­nică s‑a în­che­iat, dar du­duia a con­ti­nuat să pe­ro­reze des­pre in­com­pe­tența au­to­ri­tă­ți­lor care n‑au fă­cut și n‑au dres, deși în mod clar nu avea nici un fel de că­dere pro­fe­sio­nală să ju­dece mo­da­li­tă­țile de in­ter­ven­ție în caz de vi­scol. Sunt con­vins că există niște re­guli care tre­buie res­pec­tate și că ele nu pre­văd să te re­pezi cu fre­zele în șo­sea în timp ce vân­tul su­flă în ra­fale și aduce ză­pada la loc în urma ta. Pro­ba­bil că e mai în­țe­lept să în­chizi cir­cu­la­ția, să aș­tepți să se li­niș­tească vân­tul și abia apoi să cu­reți dru­mul. Pro­blema noas­tră e că în mo­men­tul în care în­cepe o ast­fel de vreme nu avem cu­ra­jul să în­chi­dem dru­mu­rile ca să nu tre­bu­iască să cu­le­gem din nă­meți cine știe ce vi­teji din ăș­tia care au im­pre­sia că ei sunt mai gro­zavi de­cât na­tura. Deci, du­duia dă­dea din gură în con­ti­nu­are. După vreo trei mi­nute se oprește din tu­ruit și ne spune tu­tu­ror: “îl avem din nou la te­le­fon pe dom­nul pre­fect”. I‑auzi! mi-am zis, ce‑o avea ăsta să spună? “Domni­șoară, chiar acum am dis­cu­tat cu po­li­ția și am fost asi­gu­rat că peste o oră ju­mă­tate se re­des­chide cir­cu­la­ția”. Du­duia exultă: “Asta este o veste foarte bună, dom­nule pre­fect. Vă mul­țu­mim.” Pe o ban­de­rola gal­benă apare cu li­tere de‑o șchi­oapă: ti­ruri de­blo­cate la in­ter­ven­ția Re­a­li­ta­tea TV. Va să zică dom’ pre­fect a dat ra­por­tul la te­le­vi­ziune: să tră­iți, am re­zol­vat!

Îi po­ves­team lui Da­niel L. des­pre is­to­ria asta și el re­marca fap­tul că se in­duce oa­me­ni­lor ideea că te­le­vi­ziu­nea e pa­na­ceul pro­ble­me­lor noas­tre. Jus­ti­ția se îm­parte la te­le­vi­zor. Ai o pro­blemă, suni la te­le­vi­ziune și se ocupă ei. Nu știi cu cine să vo­tezi? Te uiți la te­le­vi­zor și-ți spun ei. Vrei să știi ce pă­rere să ai des­pre pro­teste, des­pre Ro­șia Montană sau des­pre mă­su­rile FMI? Te­le­vi­ziu­nile îți vor spune care tre­buie să fie pă­re­rea ta. Te­le­vi­ziu­nile gân­desc pen­tru tine. Te­le­vi­ziu­nile ac­țio­nează în lo­cul tău. Tu nu tre­buie de­cât să te uiți. Și să îi suni dacă vrei să re­clami pe ci­neva. Mai de­parte fac ei, tu re­la­xează-te, e ca și re­zol­vat.

De­si­gur, presa are drep­tul să ceară in­for­ma­ții, dar nu poate să se eri­jeze în au­to­ri­ta­tea de­ci­zio­nală în ad­mi­nis­tra­ție pu­blică și lo­cală. Nu pu­tem gu­verna prin talk-show-uri. Și chiar dacă in­ter­ven­ția unui re­por­ter la au­to­ri­tăți va pro­duce un re­zul­tat con­cret – deși rar se în­tâm­plă asta – nu de asta avem ne­voie. Nu re­zol­va­rea punc­tu­ală a unei pro­bleme este ceea ce ne va ajuta, ci sta­bi­li­rea unor re­guli să­nă­toase și apli­ca­rea lor te­me­i­nică. Re­guli și in­sti­tu­ții, nu re­por­teri jus­ti­țiari. Dacă aș fi fost în lo­cul pre­fec­tu­lui cu pri­cina, aș fi în­tre­bat: du­ducă dragă, ma­tale ai vreo ca­li­fi­care în do­me­niul des­ză­pe­zi­rii dru­mu­ri­lor na­țio­nale? știi ce uti­laje și cum se fo­lo­sesc? știi când e bine să in­ter­vii și când nu? te pri­cepi la asta? Iar când domni­șoara mi-ar fi con­fir­mat bă­nu­iala că nu are nici o pre­gă­tire pro­fe­sio­nală de spe­cia­li­tate, i‑aș fi spus să mă lase în pace să-mi văd de treabă și la fi­nal am să‑i răs­pund și la în­tre­bări. Peste vreo două-trei zile.

Alt­min­teri o să ajun­gem să avem te­le­vi­ziuni spe­cia­li­zate pe su­biecte, după mo­de­lul mi­nis­te­re­lor din gu­vern: te­le­vi­ziu­nea să­nă­tă­ții unde suni dacă un doc­tor ți‑a ce­rut șpagă sau nu gă­sești un me­di­ca­ment în spi­tal. Te­le­vi­ziu­nea de in­terne unde suni când ți s‑a fu­rat por­to­fe­lul sau te‑a în­ju­rat pre­șe­din­tele de bloc. Te­le­vi­ziu­nea de trans­por­turi unde suni să blo­chezi și de­blo­chezi dru­muri. Te­le­vi­ziu­nea edu­ca­ției unde pu­tem suna pen­tru a re­clama exa­me­nele de bac, pen­tru că fii’tu nu l‑a luat. Și în spi­ri­tul te­le­de­mo­cra­ției va tre­bui să te­lea­le­gem și un prim-te­le­mi­nis­tru al Ro­mă­niei, care să te­le­gu­ver­neze Ro­mâ­nia.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anda

    Luna asta se im­pli­nesc 2 ani de cand am re­nun­tat la abo­na­men­tul TV. Mar­tu­ri­sesc ca re­ci­di­vez une­ori cand imi vi­zi­tez pa­rin­tii ui­tandu-ma pros­tita pret de vreo doua ore in ziua in care ajung la ei, dar in rest nu sim­tim lipsa sti­ri­lor, emi­siu­ni­lor de tip talk show sau a ce­lor mondene. Con­clu­zie: se poate si fara! 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      Se poate și fără, e drept. Ce bine ar fi dacă am pu­tea prin sim­pla ab­sență să amen­dăm ca­li­ta­tea proastă a te­le­vi­ziu­nii…

  2. joyflint

    Nu ajunge… foto-vi­deo-ig­no­ra­rea ? Fi­e­care poate sa pi­ara de la sine, pe limba lui…

    • Sorin Sfirlogea

      Ce bine ar fi să ajungă ig­no­ra­rea! Dar există o masă mare de se­meni ai noș­tri care zil­nic papă pe pâine ce li se spune la tv. Ei fac po­si­bile ast­fel de emi­siuni, ast­fel de per­fo­manțe. Ei sunt ar­gu­men­tul că tâm­pe­nia are au­diență. Deci tre­buie să con­ti­nue…

  3. joyflint

    Si lu­pii urla, nu‑i asa ? Homo ho­mini lu­pus…

    • Sorin Sfirlogea

      🙂 Da, lu­pii urlă, dar ur­le­tul lor îi dă de gol vâ­nă­to­ru­lui. Cred că e vre­mea vâ­nă­to­rii.

  4. Bogdan Avadanei

    Te­le­vi­ziu­nile ex­ploa­tează cu sârg o oport­u­ni­tate ne­aș­tep­tată de au­diență: oa­meni ne­drep­tă­țiți de au­to­ri­tăți într-un fel sau al­tul, din di­verse mo­tive (ne­gli­jență, in­do­lența, rea-in­ten­ție, ne­pă­sare, etc) și-au câști­gat drep­ta­tea nu în jus­ti­ție — unde pro­ce­sul greoi nu s‑ar fi jus­ti­fi­cat- ci în dis­pe­rare de ca­uză, re­clamând si­tu­a­ția la te­le­vi­ziuni.
    Ast­fel, de la ca­zuri izo­late, me­di­a­ti­zate ca re­clamă de TV, s‑a ajuns ca în re­la­ția cu au­to­ri­tă­țile să se în­ce­tă­țe­nească deja re­ac­ția — “vă re­clam la te­le­vi­ziune dacă nu vă fa­ceți da­to­ria !” Că de­on­to­lo­gia jur­na­lis­tu­lui ar tre­bui să facă di­fe­rența în­tre anu­mite si­tu­a­ții unde pot ajuta și al­tele unde în­curcă și in­duc în eroare este alta mân­care de pește. Ori­cum am re­nun­țat să mai cred ca avem jur­na­liști de știri, noi avem nu­mai jur­na­liști de scan­dal. Mo­tiv pen­tru care nu mai plă­tesc nici un pro­vi­der de ser­vi­cii TV, iar pos­tu­rile Fre­e­ToAir stră­ine + In­ter­ne­tul îmi sa­tis­fac toate ne­vo­ile de in­for­mare, iar TVul este fo­lo­sit ca mo­ni­tor pen­tru filme.
    Te­le­vi­ziu­nile vor pre­zenta ceea ce so­ci­e­ta­tea cere (cel pu­țin ma­jo­ri­ta­tea ei) în lupta pen­tru au­diență, iar so­ci­e­ta­tea noas­tră este mult prea ima­tură, de­bu­so­lată, pros­tită și oport­u­nistă. Nu­mai așa pot să-mi ex­plic abe­ra­ți­ile TV. Brrrrr !

    • Sorin Sfirlogea

      Să în­țe­leg că so­lu­ția ta este să ig­no­răm te­le­vi­ziu­nile? Și cu de­for­mă­rile pro­duse ce­lor care to­tuși îi ur­mă­resc ce fa­cem? Ne vom în­tâlni cu efec­tele lor în viața de zi cu zi, pe stradă, la ser­vici, peste tot.

      • Bogdan Avadanei

        Prin ig­no­ra­rea te­le­vi­ziu­ni­lor îi pu­tem lovi acolo unde îi doare: la au­diență, și în con­clu­zie, la bani. Te­le­vi­ziu­nile vor mo­di­fica pro­gra­mul, atunci când au­diența va dori alt­ceva de la ei. Orice alta mo­da­li­tate de luptă cu ei, mi se pare ca des­ză­pe­zi­rea A1 cu o lo­pată.
        Răs­pân­di­rea ide­i­lor în so­ci­e­tate, de­vi­e­rea au­dien­ței aces­tor de­for­mări va pro­duce schim­bă­rile de care este ne­voie și în te­le­vi­ziune. Cel pu­țin așa mi se pare lo­gic.

  5. Corina

    Atata timp cat asta “se cere” (oa­me­nii ii in­cu­ra­je­aja si le cer “sa se im­plice”), ei asta vor face.
    Eu ma uit rar la TV, de re­gula la ches­tii hai­oase (gen Se­in­feld) sau la cate o emi­siune pe Tra­vel & Li­ving, dar in zi­lele cu pri­cina mi s‑a in­tam­plat o ches­tie foarte ciu­data: vor­bind cu mama la te­le­fon, am aflat ca nu avea elec­tri­ci­tate din seara an­te­ri­oara, ca nu mai avea nici ben­zina pen­tru ge­ne­ra­tor, im­pli­cit nu mai mer­gea cen­trala. M‑a in­tre­bat daca au pre­lun­git co­dul nu stiu care, ca sa stie ce are de fa­cut in con­ti­nu­are. Dupa ce i‑am ras­puns cu “nu stii ca eu nu ma uit la te­le­vi­zor”, am des­chis to­tusi sa vad ce spun domnii. M‑a ui­mit ceea ce am va­zut, dar am ob­ti­nut in­for­ma­tia des­pre co­dul res­pec­tiv. Nu­mai ca, in loc sa‑l in­chid (te­le­vi­zo­rul, evi­dent), l‑am la­sat asa sa mearga pana cand m‑a pus Da­vid sa dau pe Duck TV. Mai mult, seara am in­sis­tat sa vad sti­rile, sa vad ce se mai in­tam­pla in tara (de parca nu stiam deja). No­ro­cul meu ca la un mo­ment dat, l‑am va­zut pe ne­nea Boc, mi‑a ve­nit o gre­ata crunta si am re­nun­tatsa ma uit!

    Ce vreau eu sa spun, este ca parca ma hi­p­no­ti­zase ci­neva sa stau sa pri­vesc niste lu­cruri care ma enervau/ dezgustau/ etc, niste lu­cruri pe care le cu­nos­team deja, pe care nu le pu­tea in­flu­enta cu ni­mic si care nu ma aju­tau cu ni­mic. Parca ma lu­ase un val…Si asta dupa nu­mai o ora de ui­tat la TV! Si atunci ce sa ne as­tep­tam de la cei care fac asta tot tim­pul si ce sa ne as­tep­tam de la cei care le ofera po­si­bi­li­ta­tea (“pro­gra­mele” TV) de a o face?

    To­tul se leaga din nou si to­tul face parte din ace­easi in­dus­tria­li­zare. A cre­ie­re­lor, de ce nu?

    • Sorin Sfirlogea

      Mi se în­tâm­plă ace­eași ches­tie: stau și mă uit pros­tit la trăn­că­ne­ala nesfâr­șită a in­di­vi­zi­lor de la TV până când mă ener­vez în­de­a­juns ca să mă pot smulge. Cred că ex­pli­ca­ția e că sunt fas­ci­nant de proști…

  6. Alice

    Ci­neva re­marca că, ace­eași jur­na­liști de mai sus au în­ce­put să dea or­dine pre­cum: să ne sune dom­nul pre­fect, să ne sune dom­nul pri­mar, să ne sune dom­nul ministru…în loc ca ei să um­ble după surse și să sune.

    • Sorin Sfirlogea

      Exact, e un fel de dic­ta­tură a pre­sei care pro­fită de ne­mul­țu­mi­rile din stradă și ame­nință pu­te­rea po­li­tică cu in­sti­ga­rea la miș­cări so­ci­ale. Aș fi tare cu­rios ce s‑ar în­tâm­pla dacă i‑ar pro­voca ci­neva, ar în­cepe să ne in­stige să ie­șim în stradă?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.