Teleguvernarea României

Zilele tre­cute la Rea­li­ta­tea TV o domni­șoară striga cât o ținea gura la un pre­fect de județ  – cred că era cel de la Buzău – des­pre niște TIRuri care sunt trase pe dreapta de nu știu cât timp pe DN2. Se întâm­pla seara, pe la opt jumă­tate – mi‐e greu să spun ce emi­siune era, pen­tru că Rea­li­ta­tea a deve­nit un pro­gram non‐stop de știri ames­te­cate cu talk‐show‐uri, ale căror limite exact se con­to­pesc într‐o con­fu­zie gene­rală. Tonul vroia să suge­reze indig­na­rea și exas­pe­ra­rea cetă­țea­nu­lui nemul­țu­mit de auto­ri­tăți. Nive­lul de deci­beli indica pre­siu­nea psi­hică pusă pe inter­lo­c­u­tor. Dis­cur­sul însă m‐a fra­pat. În con­ți­nut duduia nu se limita la a cere infor­ma­ții, cum te‐ai fi aștep­tat de la un jur­na­list. Duduia cerea expli­ca­ții, așa cum un supe­rior le soli­cită de la subal­tern. “Ce‐ați făcut dom­nul pre­fect ca să deblo­cați situ­a­ția?” striga domni­șoara din înăl­ți­mea mese­riei de inco­rup­ti­bil jur­na­list. “Cum este posi­bil așa ceva?” Dom­nul pre­fect părea pus cu botul pe labe. Dintr‐un motiv sau altul nu reu­șea decât să îngaime niște răs­pun­suri apro­xi­ma­tive, cum că nu are toate deta­li­ile, că va con­tacta poli­ția șamd. Încerca să scape din inte­ro­ga­to­riu, dar inchi­zi­to­rul lui îl urmă­rea nemi­los: “Câte uti­laje sunt acum la des­ză­pe­zire?”. “Șase”, zice dom’ pre­fect. “Și câte sunt freze?” Hait! să vezi că nu știe, mi‐am zis, l‐a încu­iat. Așa a fost.

Par­tea amu­zantă nu a fost dis­cu­ția asta pur­tată prin tele­fon, în fața teles­pec­ta­to­ri­lor. Par­tea amu­zantă a fost con­ti­nu­a­rea. Dis­cu­ția tele­fo­nică s‐a înche­iat, dar duduia a con­ti­nuat să pero­reze des­pre incom­pe­tența auto­ri­tă­ți­lor care n‐au făcut și n‐au dres, deși în mod clar nu avea nici un fel de cădere pro­fe­sio­nală să judece moda­li­tă­țile de inter­ven­ție în caz de viscol. Sunt con­vins că există niște reguli care tre­buie res­pec­tate și că ele nu pre­văd să te repezi cu fre­zele în șosea în timp ce vân­tul suflă în rafale și aduce zăpada la loc în urma ta. Pro­ba­bil că e mai înțe­lept să închizi cir­cu­la­ția, să aștepți să se liniș­tească vân­tul și abia apoi să cureți dru­mul. Pro­blema noas­tră e că în momen­tul în care începe o ast­fel de vreme nu avem cura­jul să închi­dem dru­mu­rile ca să nu tre­bu­iască să cule­gem din nămeți cine știe ce viteji din ăștia care au impre­sia că ei sunt mai gro­zavi decât natura. Deci, duduia dădea din gură în con­ti­nu­are. După vreo trei minute se oprește din turuit și ne spune tutu­ror: “îl avem din nou la tele­fon pe dom­nul pre­fect”. I‐auzi! mi‐am zis, ce‐o avea ăsta să spună? “Domni­șoară, chiar acum am dis­cu­tat cu poli­ția și am fost asi­gu­rat că peste o oră jumă­tate se redes­chide cir­cu­la­ția”. Duduia exultă: “Asta este o veste foarte bună, dom­nule pre­fect. Vă mul­țu­mim.” Pe o ban­de­rola gal­benă apare cu litere de‐o șchi­oapă: tiruri deblo­cate la inter­ven­ția Rea­li­ta­tea TV. Va să zică dom’ pre­fect a dat rapor­tul la tele­vi­ziune: să tră­iți, am rezol­vat!

Îi poves­team lui Daniel L. des­pre isto­ria asta și el remarca fap­tul că se induce oame­ni­lor ideea că tele­vi­ziu­nea e pana­ceul pro­ble­me­lor noas­tre. Jus­ti­ția se împarte la tele­vi­zor. Ai o pro­blemă, suni la tele­vi­ziune și se ocupă ei. Nu știi cu cine să votezi? Te uiți la tele­vi­zor și‐ți spun ei. Vrei să știi ce părere să ai des­pre pro­teste, des­pre Roșia Montană sau des­pre măsu­rile FMI? Tele­vi­ziu­nile îți vor spune care tre­buie să fie păre­rea ta. Tele­vi­ziu­nile gân­desc pen­tru tine. Tele­vi­ziu­nile acțio­nează în locul tău. Tu nu tre­buie decât să te uiți. Și să îi suni dacă vrei să reclami pe cineva. Mai departe fac ei, tu relaxează‐te, e ca și rezol­vat.

Desi­gur, presa are drep­tul să ceară infor­ma­ții, dar nu poate să se eri­jeze în auto­ri­ta­tea deci­zio­nală în admi­nis­tra­ție publică și locală. Nu putem guverna prin talk‐show‐uri. Și chiar dacă inter­ven­ția unui repor­ter la auto­ri­tăți va pro­duce un rezul­tat con­cret – deși rar se întâm­plă asta – nu de asta avem nevoie. Nu rezol­va­rea punc­tu­ală a unei pro­bleme este ceea ce ne va ajuta, ci sta­bi­li­rea unor reguli sănă­toase și apli­ca­rea lor teme­i­nică. Reguli și insti­tu­ții, nu repor­teri jus­ti­țiari. Dacă aș fi fost în locul pre­fec­tu­lui cu pri­cina, aș fi între­bat: duducă dragă, matale ai vreo cali­fi­care în dome­niul des­ză­pe­zi­rii dru­mu­ri­lor națio­nale? știi ce uti­laje și cum se folo­sesc? știi când e bine să inter­vii și când nu? te pri­cepi la asta? Iar când domni­șoara mi‐ar fi con­fir­mat bănu­iala că nu are nici o pre­gă­tire pro­fe­sio­nală de spe­cia­li­tate, i‐aș fi spus să mă lase în pace să‐mi văd de treabă și la final am să‐i răs­pund și la între­bări. Peste vreo două‐trei zile.

Alt­min­teri o să ajun­gem să avem tele­vi­ziuni spe­cia­li­zate pe subiecte, după mode­lul minis­te­re­lor din guvern: tele­vi­ziu­nea sănă­tă­ții unde suni dacă un doc­tor ți‐a cerut șpagă sau nu găsești un medi­ca­ment în spi­tal. Tele­vi­ziu­nea de interne unde suni când ți s‐a furat por­to­fe­lul sau te‐a înju­rat pre­șe­din­tele de bloc. Tele­vi­ziu­nea de trans­por­turi unde suni să blo­chezi și deblo­chezi dru­muri. Tele­vi­ziu­nea edu­ca­ției unde putem suna pen­tru a reclama exa­me­nele de bac, pen­tru că fii’tu nu l‐a luat. Și în spi­ri­tul tele­de­mo­cra­ției va tre­bui să telea­le­gem și un prim‐teleministru al Romă­niei, care să tele­gu­ver­neze Româ­nia.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Anda

    Luna asta se impli­nesc 2 ani de cand am renun­tat la abo­na­men­tul TV. Mar­tu­ri­sesc ca reci­di­vez une­ori cand imi vizi­tez parin­tii uitandu‐ma pros­tita pret de vreo doua ore in ziua in care ajung la ei, dar in rest nu sim­tim lipsa sti­ri­lor, emi­siu­ni­lor de tip talk show sau a celor mondene. Con­clu­zie: se poate si fara! 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      Se poate și fără, e drept. Ce bine ar fi dacă am putea prin sim­pla absență să amen­dăm cali­ta­tea proastă a tele­vi­ziu­nii…

  2. joyflint

    Nu ajunge… foto‐video‐ignorarea ? Fie­care poate sa piara de la sine, pe limba lui…

    • Sorin Sfirlogea

      Ce bine ar fi să ajungă igno­ra­rea! Dar există o masă mare de semeni ai noș­tri care zil­nic papă pe pâine ce li se spune la tv. Ei fac posi­bile ast­fel de emi­siuni, ast­fel de per­fo­manțe. Ei sunt argu­men­tul că tâm­pe­nia are audiență. Deci tre­buie să con­ti­nue…

  3. joyflint

    Si lupii urla, nu‐i asa ? Homo homini lupus…

    • Sorin Sfirlogea

      🙂 Da, lupii urlă, dar urle­tul lor îi dă de gol vână­to­ru­lui. Cred că e vre­mea vână­to­rii.

  4. Bogdan Avadanei

    Tele­vi­ziu­nile exploa­tează cu sârg o oport­u­ni­tate neaș­tep­tată de audiență: oameni nedrep­tă­țiți de auto­ri­tăți într‐un fel sau altul, din diverse motive (negli­jență, indo­lența, rea‐intenție, nepă­sare, etc) și‐au câști­gat drep­ta­tea nu în jus­ti­ție – unde pro­ce­sul greoi nu s‐ar fi justificat‐ ci în dis­pe­rare de cauză, reclamând situ­a­ția la tele­vi­ziuni.
    Ast­fel, de la cazuri izo­late, medi­a­ti­zate ca reclamă de TV, s‐a ajuns ca în rela­ția cu auto­ri­tă­țile să se înce­tă­țe­nească deja reac­ția – "vă reclam la tele­vi­ziune dacă nu vă faceți dato­ria !" Că deon­to­lo­gia jur­na­lis­tu­lui ar tre­bui să facă dife­rența între anu­mite situ­a­ții unde pot ajuta și altele unde încurcă și induc în eroare este alta mân­care de pește. Ori­cum am renun­țat să mai cred ca avem jur­na­liști de știri, noi avem numai jur­na­liști de scan­dal. Motiv pen­tru care nu mai plă­tesc nici un pro­vi­der de ser­vi­cii TV, iar pos­tu­rile Fre­e­ToAir stră­ine + Inter­ne­tul îmi satis­fac toate nevo­ile de infor­mare, iar TVul este folo­sit ca moni­tor pen­tru filme.
    Tele­vi­ziu­nile vor pre­zenta ceea ce soci­e­ta­tea cere (cel puțin majo­ri­ta­tea ei) în lupta pen­tru audiență, iar soci­e­ta­tea noas­tră este mult prea ima­tură, debu­so­lată, pros­tită și oport­u­nistă. Numai așa pot să‐mi explic abe­ra­ți­ile TV. Brrrrr !

    • Sorin Sfirlogea

      Să înțe­leg că solu­ția ta este să igno­răm tele­vi­ziu­nile? Și cu defor­mă­rile pro­duse celor care totuși îi urmă­resc ce facem? Ne vom întâlni cu efec­tele lor în viața de zi cu zi, pe stradă, la ser­vici, peste tot.

      • Bogdan Avadanei

        Prin igno­ra­rea tele­vi­ziu­ni­lor îi putem lovi acolo unde îi doare: la audiență, și în con­clu­zie, la bani. Tele­vi­ziu­nile vor modi­fica pro­gra­mul, atunci când audiența va dori alt­ceva de la ei. Orice alta moda­li­tate de luptă cu ei, mi se pare ca des­ză­pe­zi­rea A1 cu o lopată.
        Răs­pân­di­rea ide­i­lor în soci­e­tate, devi­e­rea audien­ței aces­tor defor­mări va pro­duce schim­bă­rile de care este nevoie și în tele­vi­ziune. Cel puțin așa mi se pare logic.

  5. Corina

    Atata timp cat asta "se cere" (oame­nii ii incu­ra­je­aja si le cer "sa se implice"), ei asta vor face.
    Eu ma uit rar la TV, de regula la ches­tii hai­oase (gen Sein­feld) sau la cate o emi­siune pe Tra­vel & Living, dar in zilele cu pri­cina mi s‐a intam­plat o ches­tie foarte ciu­data: vor­bind cu mama la tele­fon, am aflat ca nu avea elec­tri­ci­tate din seara ante­ri­oara, ca nu mai avea nici ben­zina pen­tru gene­ra­tor, impli­cit nu mai mer­gea cen­trala. M‐a intre­bat daca au pre­lun­git codul nu stiu care, ca sa stie ce are de facut in con­ti­nu­are. Dupa ce i‐am ras­puns cu "nu stii ca eu nu ma uit la tele­vi­zor", am des­chis totusi sa vad ce spun domnii. M‐a uimit ceea ce am vazut, dar am obti­nut infor­ma­tia des­pre codul res­pec­tiv. Numai ca, in loc sa‐l inchid (tele­vi­zo­rul, evi­dent), l‐am lasat asa sa mearga pana cand m‐a pus David sa dau pe Duck TV. Mai mult, seara am insis­tat sa vad sti­rile, sa vad ce se mai intam­pla in tara (de parca nu stiam deja). Noro­cul meu ca la un moment dat, l‐am vazut pe nenea Boc, mi‐a venit o gre­ata crunta si am renun­tatsa ma uit!

    Ce vreau eu sa spun, este ca parca ma hip­no­ti­zase cineva sa stau sa pri­vesc niste lucruri care ma enervau/ dezgustau/ etc, niste lucruri pe care le cunos­team deja, pe care nu le putea influ­enta cu nimic si care nu ma aju­tau cu nimic. Parca ma luase un val…Si asta dupa numai o ora de uitat la TV! Si atunci ce sa ne astep­tam de la cei care fac asta tot tim­pul si ce sa ne astep­tam de la cei care le ofera posi­bi­li­ta­tea ("pro­gra­mele" TV) de a o face?

    Totul se leaga din nou si totul face parte din ace­easi indus­tria­li­zare. A cre­ie­re­lor, de ce nu?

    • Sorin Sfirlogea

      Mi se întâm­plă ace­eași ches­tie: stau și mă uit pros­tit la trăn­că­ne­ala nesfâr­șită a indi­vi­zi­lor de la TV până când mă ener­vez înde­a­juns ca să mă pot smulge. Cred că expli­ca­ția e că sunt fas­ci­nant de proști…

  6. Alice

    Cineva remarca că, ace­eași jur­na­liști de mai sus au înce­put să dea ordine pre­cum: să ne sune dom­nul pre­fect, să ne sune dom­nul pri­mar, să ne sune dom­nul ministru…în loc ca ei să umble după surse și să sune.

    • Sorin Sfirlogea

      Exact, e un fel de dic­ta­tură a pre­sei care pro­fită de nemul­țu­mi­rile din stradă și ame­nință pute­rea poli­tică cu insti­ga­rea la miș­cări soci­ale. Aș fi tare curios ce s‐ar întâm­pla dacă i‐ar pro­voca cineva, ar începe să ne instige să ieșim în stradă?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu