Nimic nou pe frontul de dreapta

De ceva timp citest Cri­ti­cA­tac. Nu, nu săriți direct la con­clu­zii. Nu coche­tez cu soci­a­lis­mul. Unele idei nu‐mi sunt stră­ine, dar nu înseamnă că ader com­plet la viziu­nea celor care scriu. Care viziune, în trea­căt fie spus, nici măcar nu e omo­genă. Cri­ti­cA­tac este un site de opi­nii de stânga. Sunt câteva minți remar­ca­bile care scriu acolo, la care poți admira pro­fun­zi­mea gân­du­lui, tăi­șul neier­tă­tor al logi­cii. Din­tre toți, Cla­ude Kar­no­ouh este favo­ri­tul meu, deși e poate cel mai mizan­trop – măcar prin cău­tă­tura pri­vi­rii, dacă nu și prin spi­rit. Am citit undeva, nu‐mi amin­tesc unde, că pe măsură ce îmbă­trâ­nești te apro­pii tot mai mult de ide­ile de stânga. Dacă punem lângă această aser­țiune afo­ris­mul dobân­di­rii înțe­lep­ciu­nii prin îna­in­ta­rea în vâr­stă, am putea deduce că suprema înțe­lep­ciune este să fii soci­a­list.

Chiar dacă ar fi așa, apar­țin unei gene­ra­ții care cred că a ratat întâl­ni­rea cu soci­a­lis­mul. Și aici mă refer la o întâl­nire reală, la cre­zul pro­fund în ide­ile de stânga. Comu­nis­mul lui Ceau­șescu ne‐a otră­vit înde­a­juns ca să nu mai putem rezona auten­tic cu o ast­fel de doc­trină. Teama de devi­a­ți­ile naționalist‐patriotarde, de exa­ge­ră­rile pro­let­cul­tiste, de stu­pize­nia cul­tu­lui per­so­na­li­tă­ții ne dau reac­ții aler­gice la prin­ci­pi­ile soci­a­liste. Ne e frică de alu­ne­ca­rea în comu­nism. Mulți din gene­ra­ția mea nici nu deo­se­besc soci­a­lis­mul de comu­nism. Ne întâl­nim în opi­nii comune cu ide­o­lo­gia de stânga, dar ime­diat negăm ener­gic: eu nu sunt soci­a­list! Frus­tra­rea cea mai mare vine pro­ba­bil din ten­siu­nea la care am fost supuși după revo­lu­ție – oameni deja (de)formați, care accep­ta­se­răm deja un set de valori chiar dacă nu le împăr­tă­șeam, a tre­buit să ne frân­gem încă o dată des­ti­nul, după ‘89, pen­tru a ne adapta la capi­ta­lism.

Cum spu­neam, de ceva timp citesc Cri­ti­cA­tac. Am găsit aici un arti­col des­pre rela­ția angajat‐patron și m‐am apu­cat să‐l citesc. Nu am aflat nimic nou față de ceea ce deja știam din pro­prie expe­riență. Dar la finele arti­co­lu­lui exista un flu­viu de comen­ta­rii. Așa că am încer­cat să‐mi dau seama care sunt temele dez­ba­te­rii. Curând eram în mij­lo­cul unei con­frun­tări între stânga și dreapta poli­tică. M‐am înver­șu­nat să arbi­trez. Până la urmă am cedat ten­ta­ției de a stu­dia cele peste 180 de comen­ta­rii. Iată ce a ieșit:

Povestea

Un anga­jat al unei com­pa­nii de on‐line retail este invi­tat să comen­teze con­di­ți­ile de muncă in care lucrează, prin inter­me­diul unui inter­viu. Arti­co­lul se vrea o șansă dată anga­ja­ți­lor de a‐și exprima punc­tele de vedere. Tipul cu pri­cina zugră­vește un tablou des­tul de sum­bru al com­pa­niei res­pec­tive, acu­zele prin­ci­pale grupându‐se în jurul a două idei: munca supli­men­tară neplătită cores­pun­ză­tor și uti­li­za­rea con­ce­di­e­rii ca instru­ment de per­su­a­siune în accep­ta­rea con­di­ți­i­lor de muncă și a sala­ri­u­lui. Anga­ja­tul este prins într‐o cap­cană, nea­vând tim­pul nece­sar pen­tru a‐și căuta alt loc de muncă într‐o piață ori­cum săracă în oferte, fiind ast­fel obli­gat să accepte orice i se cere. Ter­me­nul de sclav este subîn­țe­les.

Ce spun pro‐socialiștii

Pro‐socialiștii, care joacă la ei acasă pe site‐ul Cri­ti­cA­tac, sunt mai degrabă încli­nați să cre­adă că sis­te­mul social este ero­nat. Rela­ți­ile inter‐umane sunt alte­rate, până acolo încât ne între­băm dacă mun­cim ca să trăim sau trăim ca să mun­cim. Forța de muncă este exploa­tată abu­ziv, iar cali­ta­tea resur­se­lor umane este aban­do­nată și des­con­si­de­rată. Deși majo­ri­ta­tea anga­ja­ți­lor din com­pa­nia res­pec­tivă au stu­dii supe­ri­oare, munca lor nu reflectă acest nivel de pre­gă­tire. Care nivel de pre­gă­tire este dis­cu­ta­bil atât timp cât învă­țămân­tul și‐a pier­dut capa­ci­ta­tea de a pro­duce valori pro­fe­sio­nale. Peste toate aceste păcate, actu­a­lul sis­tem social ne rui­nează inde­pen­dența eco­no­mică, încu­ra­jând ires­pon­sa­bil impor­tul în defa­voa­rea pro­duc­ției locale. Deve­nim tot mai depen­denți de exte­rior, iar banii noș­tri se scurg cu ușu­rință în buzu­na­rele celor care ne îndeamnă la con­sum. Cali­ta­tea capi­ta­listă – unul din punc­tele forte ale argu­men­ta­ției anti‐socialiste – este dis­cu­ta­bilă de vreme ce pro­duce bunuri cu durată scurtă de viață.

În viziu­nea pro‐socialiștilor patro­na­tul are o pro­blemă de mora­li­tate a afa­ce­rii pe care o deține, prin fap­tul că “fură” plus‐valoarea cre­ată de anga­jați, transformând‐o în pro­fit per­so­nal. În plus, apli­cat la cazul con­cret, afa­ce­rea este una neo­no­ra­bilă, pen­tru că un reta­i­ler care importă pro­duse și le vinde spre con­sum este de fapt un pro­du­că­tor de defi­cit comer­cial națio­nal. Deși cali­fi­cat în ter­meni rela­tiv aspri, patro­na­tul scapă des­tul de ușor jude­că­ții pro‐socialiste, semn că epoca “înfi­e­ră­ri­lor indig­nate” a tre­cut.

Anga­ja­tul este, evi­dent, eroul lor pozi­tiv. Ter­meni ca scla­vie și sta­ha­no­vism sunt frec­vent uti­li­zați pen­tru a‐l com­pă­timi. Lipsa de soli­da­ri­tate umană și pro­fe­sio­nală este șî ea invo­cată: dacă s‐ar orga­niza sin­di­cate, pute­rea de nego­ci­ere cu patro­na­tul ar crește.

Ce spun pro‐capitaliștii

Am fost sur­prins să con­stat că un număr deloc negli­ja­bil de adepți ai capi­ta­lis­mu­lui frec­ven­tează Cri­ti­cA­tac. La prima vedere ai spune că unul căruia ide­ile astea îi repugnă s‐ar ține mai departe de un ast­fel de site. Și totuși nu. Pen­tru ei pro­blema nu e în esența una sis­te­mică, ci una indi­vi­du­ală. Indi­vi­zii nu sunt adap­tați corect sis­te­mu­lui în care tră­iesc. Anga­ja­tul recla­mant nu e cre­di­bil moral, cu atât mai mult cu cât coa­bi­tează cu un colec­tiv pre­dis­pus la tole­ra­rea fur­tu­lui mărunt. Sala­riul pe care anga­ja­tul îl câștigă este des­tul de bun și ori­când există solu­ții alter­na­tive: să plece la altă firmă sau să devină el însuși antre­pre­nor. Argu­men­tul final este că sunt locuri și mai rele decât cel des­cris de inter­viu.

Patro­nul este vic­ti­mi­zat. În viziu­nea celor de dreapta, antre­pre­no­rul este per­so­na­jul pozi­tiv care se stră­duie să sus­țină o afa­cere într‐un mediu nefa­vo­ra­bil: taxe mari, auto­ri­tăți de con­trol corupte, anga­jați incom­pe­tenți și hoți.

În fine, auto­rul inter­vi­u­lui este făcut harcea‐parcea. I se atri­buie inten­ția de defă­i­mare – de ce a ales toc­mai acea com­pa­nie – ba chiar este ame­nin­țat cu un pro­ces în acest sens de către un pre­tins avo­cat, care mai apoi de dove­dește a fi un biet tro­l­ler. Pro­fe­sio­na­lis­mul său este pus la îndo­ială prin acu­za­ția de ale­gere nein­spi­rată a cazu­lui. Deo­no­to­lo­gia lui este dis­cu­ta­bilă: nu a veri­fi­cat veri­di­ci­ta­tea afir­ma­ți­i­lor inter­vi­e­va­tu­lui, care de fapt îi este pro­ba­bil pri­e­ten și a com­plo­tat împre­ună cu el la dis­tru­ge­rea ima­gi­nii unor antre­pre­nori vir­tu­oși. Evi­dent nu putea să lip­sească acu­za­ția de par­ti­za­nat ide­o­lo­gic de stânga, dove­dit de încre­me­ni­rea în dis­cur­sul cen­trat pe redis­tri­bu­i­rea veni­tu­ri­lor, nu pe gene­ra­rea aces­tora. Cineva merge mai departe și afirmă că “Cri­ti­cA­tac sunt niște comu­niști neno­ro­ciți în gân­dire”.

Concluziile mele

Pen­tru cine vrea să știe care sunt ide­ile prin­ci­pale care au apă­rut în comen­ta­rii, le poate vedea aici:

Nici una din­tre părți nu își poate clama vic­to­ria. Totuși pro‐socialiștii au argu­mente ceva mai con­sis­tente și mai anco­rate în esența lucru­ri­lor, în timp ce cei de dreapta par mult mai sub­țiri în pre­gă­ti­rea teo­re­tică. Nu s‐ar spune că avem de a face cu o “încleș­tare a tita­ni­lor”. Tabăra din stânga este mai refor­mistă, con­testă sis­te­mul actual punându‐i în cârcă toate tarele capi­ta­lis­mu­lui modern: lăco­mia, goana după pro­fi­tul facil, imo­ra­li­ta­tea. Des­tul de bla­jini cu patro­nul și mana­ge­rii, pro‐socialiștii se înver­șu­nează să demon­streze că prin­ci­pi­ile pe care ne con­struim soci­e­ta­tea sunt greșite și tre­buie revi­zu­ite com­plet.

Dreapta este șablo­nardă și super­fi­ci­ală. Vina e a anga­ja­tu­lui, care nu e în stare să se adap­teze unui sis­tem via­bil, deci merită să suporte con­se­cin­țele. Sau să plece. Logica lor e șchi­oapă – solu­ția altui anga­ja­tor sau a ini­ți­e­rii unei afa­ceri pro­prii ar căpăta cono­ta­ții hilare dacă am transpune‐o în alt con­text social: dacă mergi pe stradă spre casă și trei golani îți ies în cale și te bat, ai ori­când posi­bi­li­ta­tea să te duci acasă pe alt drum sau să te muți cu locu­ința. Ca să nu mai punem la soco­teală că ai putea să‐ți cum­peri strada și s‐o îngră­dești – dacă alt­ci­neva cir­culă pe ea, poți să anga­jezi niște golani să‐l bată.

E sur­prin­ză­tor pen­tru mine că ambele tabere subes­ti­mează rolul pe care mana­ge­men­tul ar tre­bui să‐l joace în această poveste. Pe de o parte există o anu­mită rali­ere la con­di­ția de anga­jat a mana­ge­ri­lor, empa­ti­zând cu cauza pro­le­tară, iar pe de altă parte există remarca per­ti­nentă că sunt prea slab pre­gă­tiți pen­tru a asi­gura o orga­ni­zare efi­cientă și per­for­mantă, fără să fie nevoie de munca supli­men­tară. Și cam asta e tot. Eu sunt con­vins că nici una din tabere nu a înțe­les că mana­ge­rii joacă un rol foarte impor­tant în această isto­rie – de ei depinde în rea­li­tate felul în care orga­ni­za­ția este struc­tu­rată. Pen­tru că dacă nu depinde de ei, ci de patro­nat, atunci nu sunt mana­geri. Iar dacă depinde, dar astea sunt rezul­ta­tele, atunci sunt mana­geri slabi.

În esență, deși nu cred că soci­a­lis­mul e răs­pun­sul pro­ble­me­lor noas­tre, sunt de acord că sis­te­mul capi­ta­list colap­sează. Nu mai poate pro­duce pro­gres, doar con­sum. Nu mai poate fi efi­cient, doar risi­pi­tor de resurse. Dacă ceva tre­buie repa­rat, acela este sis­te­mul social. De la rădă­cina lui. Adică de la prin­ci­pi­ile pen­tru care dimi­neața ne dăm jos din pat și înce­pem o nouă zi. Dacă vom con­ti­nua să o facem din hedo­nism și ego­cen­trism, vom sfârși prost. Din per­spec­tiva asta pro‐capitaliștii au ratat înțe­le­sul pro­fund al eve­ni­men­te­lor pe care le trăim recent, tot mai dra­ma­tic. Cre­dința oarbă că pie­țele se auto­re­glează, con­su­mul se poate reporni și în con­se­cință rotițele eco­no­miei mondi­ale se vor reîn­vârti voioase, dove­dește fie super­fi­ci­a­li­tate, fie nai­vi­tate. Fie ambele.

Scru­tez atent ce se întâm­plă în tabăra pro‐capitalistă. Aștept o reac­ție coe­rentă, o dovadă că au rea­li­zat gra­vi­ta­tea situ­a­ției. Inu­til, însă. Pe fron­tul de dreapta nu e nimic nou.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Aida

    Vad in fie­care zi cu cita iscu­sinta sint cre­ate pre­tex­tele nece­sare pen­tru a men­tine in func­tie incom­pe­tenti, care nu sint inte­re­sati decit in a‐si umple pro­pri­ile buzu­nare. Chiar si atunci cind pie­tele finan­ci­are arunca semne de dez­a­pro­bare.

    Con­stat cu gre­ata ca res­pon­si­bi­li­ta­tea soci­ala mult trim­bi­tata in momem­tul cre­a­rii de noi locuri de munca se dezum­fla jenant in momen­tul in care se fac redu­ceri de per­so­nal. Redu­ceri de per­so­nal care nu au con­dus la rezul­tate mai bune, dar au per­mis men­ti­ne­rea in func­tie a incom­pe­ten­ti­lor.

    Deci­zii de 2 bani (care ar fi tre­buit sa fie pena­li­zate) au fost ras­pla­tite prin bonu­suri si mai mari. Cind cas­te­lul de carti a fost pe punc­tul de a se dezmem­bra, sta­tul le‐a sarit in aju­tor, pla­sind greul pe ume­rii pla­ti­to­ri­lor de taxe. As fi vrut sa vad un gest de soli­da­ri­tate soci­ala din par­tea capi­ta­lis­ti­lor (de alt­min­teri sim­pa­ti­zanti cu tupeu al curen­tu­lui de extrema dreapta) care si‐au batut joc de busi­ness: sa renunte la bonu­suri macar pe peri­oada cit sta­tul pom­peaza in ei banii lui Henk si Ingrid (unde tra­iesc eu, asa‐i numim pe neim­por­tan­tii Ion si Maria, pe spa­tele carora se cre­aza de alt­min­teri ave­rile colo­sale).

    Reco­mand cu cal­dura, celor inte­re­sati:
    "23 Things They Don't Tell You About Capi­ta­lism" de Ha‐Joon Chang
    (in tre­a­cat fie zis, e sud core­ean si preda eco­no­mie la Cam­bri­dge)

  2. Bogdan Avadanei

    Acuma, în cazul capi­ta­lis­mu­lui autoh­ton, vari­e­ta­tea Dâm­bo­vița, per­fect "ori­gi­nal", ai per­fecta drep­tate. Însă ca să con­damni capi­ta­lis­mul, tre­buie stu­diat la el acasă, și strânse niște date și din USA. Acolo rela­ția angajat/management mi se pare că este mult mai bine regle­men­tată, și mai bine apă­rată în ambele părți (legi, pro­ce­duri, sin­di­cate sau sim­pla opi­nie publică ce rezultă în pier­deri finan­ci­are pen­tru com­pa­nia împri­ci­nată), toc­mai pen­tru a eli­mina abu­zu­rile dintr‐o parte și din alta.
    În cazul nos­tru, româ­nesc, de capi­ta­lism decla­rat dar cu ceva legi cu iz soci­a­list, soci­a­lis­mul _corect_ imple­men­tat pro­ba­bil ar fi ceva mai efi­cient, prin redu­ce­rea pier­de­ri­lor indi­vi­du­ale cât și a câști­gu­ri­lor indi­vi­du­ale prin repar­ti­za­rea lor către mai mulți; ast­fel ar rea­pare clasa de mij­loc, și ar fi mic­șo­rată dife­rența enormă între clasa de sus și păl­mași. Pri­vind însă spec­trul soci­a­list de pe aici, am însă sin­cere îndo­ieli pri­vind reu­șita aces­tei opțiuni.
    My 2 cents.

    • Sorin Sfirlogea

      Când zici de SUA uiți că de acolo a înce­put criza finan­ci­ară. Fă rost de fil­mul Inside job și pe urmă mai vor­bim…

      • Bogdan Avadanei

        Departe de mine gân­dul să sus­țin capi­ta­lis­mul (ce folo­sește o asump­ție ce a ajuns să fie falsă – și anume că resur­sele sunt neli­mi­tate) – mai ales că sunt sigur că e pe ultima suta de metri … Ideea era ca însă nu îl poți judeca după rea­li­tă­țile autoh­tone; e ca și cum ai spune că fotba­lul mondial este un sport plic­ti­si­tor deo­a­rece în Româ­nia se joacă plic­ti­si­tor.
        Adică dacă e să facem o con­frun­tare capitalism/socialism exem­plele de la noi nu sunt rele­vante, nici ca argu­mente pro nici con­tra, pen­tru nici una din situ­a­ții.
        Pen­tru situ­a­ți­ile de la noi ar tre­bui sa jude­căm în con­tex­tul local, și even­tual să fim în stare să venim cu o solu­ție (dife­rită, adap­tată, wha­te­ver) ce poate fi globalizată/generalizată.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu