Nimic nou pe frontul de dreapta

De ceva timp citest Crit­i­cAtac. Nu, nu săriți direct la con­cluzii. Nu cochetez cu social­is­mul. Unele idei nu‐mi sunt străine, dar nu înseamnă că ader com­plet la viz­iunea celor care scriu. Care viz­iune, în treacăt fie spus, nici măcar nu e omogenă. Crit­i­cAtac este un site de opinii de stânga. Sunt câteva minți remar­ca­bile care scriu acolo, la care poți admira pro­fun­z­imea gân­du­lui, tăișul neiertă­tor al logicii. Din­tre toți, Claude Karnoouh este favoritul meu, deși e poate cel mai mizantrop – măcar prin căută­tura privirii, dacă nu și prin spirit. Am citit undeva, nu‐mi amintesc unde, că pe măsură ce îmbătrânești te apropii tot mai mult de ideile de stânga. Dacă punem lângă această aserți­une aforis­mul dobândirii înțelep­ci­u­nii prin înaintarea în vârstă, am putea deduce că suprema înțelep­ci­une este să fii social­ist.

Chiar dacă ar fi așa, aparțin unei gen­er­ații care cred că a ratat întâl­nirea cu social­is­mul. Și aici mă refer la o întâl­nire reală, la crezul pro­fund în ideile de stânga. Comu­nis­mul lui Ceaușescu ne‐a otrăvit îndea­juns ca să nu mai putem rezona aut­en­tic cu o ast­fel de doc­trină. Teama de devi­ați­ile naționalist‐patriotarde, de exagerările pro­letcultiste, de stupizenia cul­tu­lui per­son­al­ității ne dau reacții aler­gice la prin­cipi­ile social­iste. Ne e frică de alunecarea în comu­nism. Mulți din gen­er­ația mea nici nu deosebesc social­is­mul de comu­nism. Ne întâl­nim în opinii comune cu ide­olo­gia de stânga, dar ime­diat negăm ener­gic: eu nu sunt social­ist! Frus­trarea cea mai mare vine prob­a­bil din ten­si­unea la care am fost supuși după rev­oluție – oameni deja (de)formați, care accep­taserăm deja un set de val­ori chiar dacă nu le împărtășeam, a tre­buit să ne frângem încă o dată des­tinul, după ‘89, pen­tru a ne adapta la cap­i­tal­ism.

Cum spuneam, de ceva timp citesc Crit­i­cAtac. Am găsit aici un arti­col despre relația angajat‐patron și m‐am apu­cat să‐l citesc. Nu am aflat nimic nou față de ceea ce deja știam din pro­prie expe­riență. Dar la finele arti­colu­lui exista un flu­viu de comen­tarii. Așa că am încer­cat să‐mi dau seama care sunt temele dez­ba­terii. Curând eram în mijlocul unei con­frun­tări între stânga și dreapta politică. M‐am înverșu­nat să arbi­trez. Până la urmă am cedat ten­tației de a stu­dia cele peste 180 de comen­tarii. Iată ce a ieșit:

Povestea

Un anga­jat al unei com­panii de on‐line retail este invi­tat să comenteze condiți­ile de muncă in care lucrează, prin inter­mediul unui inter­viu. Arti­colul se vrea o șansă dată anga­jaților de a‐și exprima punctele de vedere. Tipul cu pric­ina zugrăvește un tablou destul de sum­bru al com­paniei respec­tive, acuzele prin­ci­pale grupându‐se în jurul a două idei: munca supli­men­tară neplătită core­spun­ză­tor și uti­lizarea con­cedierii ca instru­ment de per­sua­si­une în acceptarea condiți­ilor de muncă și a salari­u­lui. Anga­jatul este prins într‐o cap­cană, neavând tim­pul nece­sar pen­tru a‐și căuta alt loc de muncă într‐o piață oricum săracă în oferte, fiind ast­fel obligat să accepte orice i se cere. Ter­menul de sclav este sub­înțe­les.

Ce spun pro‐socialiștii

Pro‐socialiștii, care joacă la ei acasă pe site‐ul Crit­i­cAtac, sunt mai degrabă încli­nați să creadă că sis­temul social este eronat. Relați­ile inter‐umane sunt alter­ate, până acolo încât ne între­băm dacă muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim. Forța de muncă este exploatată abuziv, iar cal­i­tatea resurselor umane este aban­do­nată și descon­sid­er­ată. Deși majori­tatea anga­jaților din com­pa­nia respec­tivă au studii supe­rioare, munca lor nu reflectă acest nivel de pregătire. Care nivel de pregătire este dis­cutabil atât timp cât învățămân­tul și‐a pier­dut capac­i­tatea de a pro­duce val­ori pro­fe­sion­ale. Peste toate aceste păcate, actu­alul sis­tem social ne ruinează inde­pen­dența eco­nom­ică, încu­ra­jând ire­spon­s­abil impor­tul în defavoarea pro­ducției locale. Devenim tot mai depen­denți de exte­rior, iar banii noștri se scurg cu ușur­ință în buzunarele celor care ne îndeamnă la con­sum. Cal­i­tatea cap­i­tal­istă – unul din punctele forte ale argu­men­tației anti‐socialiste — este dis­cutabilă de vreme ce pro­duce bunuri cu durată scurtă de viață.

În viz­iunea pro‐socialiștilor patronatul are o prob­lemă de moral­i­tate a afac­erii pe care o deține, prin fap­tul că “fură” plus‐valoarea cre­ată de anga­jați, transformând‐o în profit per­sonal. În plus, apli­cat la cazul con­cret, afac­erea este una neonor­a­bilă, pen­tru că un retailer care importă pro­duse și le vinde spre con­sum este de fapt un pro­ducă­tor de deficit com­er­cial național. Deși cal­i­fi­cat în ter­meni rel­a­tiv aspri, patronatul scapă destul de ușor judecății pro‐socialiste, semn că epoca “înfierărilor indig­nate” a tre­cut.

Anga­jatul este, evi­dent, eroul lor poz­i­tiv. Ter­meni ca sclavie și sta­hanovism sunt frecvent uti­lizați pen­tru a‐l com­pă­timi. Lipsa de sol­i­dar­i­tate umană și pro­fe­sion­ală este șî ea invo­cată: dacă s‐ar orga­niza sindi­cate, put­erea de negociere cu patronatul ar crește.

Ce spun pro‐capitaliștii

Am fost sur­prins să con­stat că un număr deloc negli­ja­bil de ade­pți ai cap­i­tal­is­mu­lui frecven­tează Crit­i­cAtac. La prima vedere ai spune că unul căruia ideile astea îi repugnă s‐ar ține mai departe de un ast­fel de site. Și totuși nu. Pen­tru ei prob­lema nu e în esența una sis­temică, ci una indi­vid­u­ală. Indi­vizii nu sunt adap­tați corect sis­temu­lui în care trăi­esc. Anga­jatul recla­mant nu e cred­i­bil moral, cu atât mai mult cu cât coabitează cu un colec­tiv pre­dis­pus la tol­er­area fur­tu­lui mărunt. Salariul pe care anga­jatul îl câștigă este destul de bun și oricând există soluții alter­na­tive: să plece la altă firmă sau să dev­ină el însuși antre­prenor. Argu­men­tul final este că sunt locuri și mai rele decât cel descris de inter­viu.

Patronul este vic­tim­izat. În viz­iunea celor de dreapta, antre­prenorul este per­son­ajul poz­i­tiv care se stră­duie să susțină o afacere într‐un mediu nefa­vor­a­bil: taxe mari, autorități de con­trol corupte, anga­jați incom­pe­tenți și hoți.

În fine, autorul inter­vi­u­lui este făcut harcea‐parcea. I se atribuie intenția de defăi­mare – de ce a ales toc­mai acea com­panie – ba chiar este amenințat cu un pro­ces în acest sens de către un pretins avo­cat, care mai apoi de dovedește a fi un biet troller. Pro­fe­sion­al­is­mul său este pus la îndoială prin acuza­ția de alegere nein­spi­rată a cazu­lui. Deono­tolo­gia lui este dis­cutabilă: nu a ver­i­fi­cat veridic­i­tatea afir­mați­ilor inter­vievat­u­lui, care de fapt îi este prob­a­bil pri­eten și a com­plotat împre­ună cu el la dis­trugerea imag­inii unor antre­prenori vir­tuoși. Evi­dent nu putea să lipsească acuza­ția de par­ti­zanat ide­o­logic de stânga, dovedit de încre­menirea în dis­cur­sul cen­trat pe redis­tribuirea ven­i­turilor, nu pe gener­area aces­tora. Cineva merge mai departe și afirmă că “Crit­i­cAtac sunt niște comu­niști nenoro­ciți în gândire”.

Concluziile mele

Pen­tru cine vrea să știe care sunt ideile prin­ci­pale care au apărut în comen­tarii, le poate vedea aici:

Nici una din­tre părți nu își poate clama vic­to­ria. Totuși pro‐socialiștii au argu­mente ceva mai con­sis­tente și mai anco­rate în esența lucrurilor, în timp ce cei de dreapta par mult mai sub­țiri în pregătirea teo­ret­ică. Nu s‐ar spune că avem de a face cu o “încleștare a titanilor”. Tabăra din stânga este mai reformistă, con­testă sis­temul actual punându‐i în cârcă toate tarele cap­i­tal­is­mu­lui mod­ern: lăco­mia, goana după prof­i­tul facil, imoral­i­tatea. Destul de bla­jini cu patronul și man­agerii, pro‐socialiștii se înverșunează să demon­streze că prin­cipi­ile pe care ne con­struim soci­etatea sunt greșite și tre­buie revizuite com­plet.

Dreapta este șablonardă și super­fi­cială. Vina e a anga­jat­u­lui, care nu e în stare să se adapteze unui sis­tem via­bil, deci mer­ită să suporte con­secințele. Sau să plece. Log­ica lor e șchioapă – soluția altui anga­ja­tor sau a inițierii unei afac­eri pro­prii ar căpăta cono­tații hilare dacă am transpune‐o în alt con­text social: dacă mergi pe stradă spre casă și trei golani îți ies în cale și te bat, ai oricând posi­bil­i­tatea să te duci acasă pe alt drum sau să te muți cu locuința. Ca să nu mai punem la socoteală că ai putea să‐ți cumperi strada și s‐o îngrădești – dacă altcineva cir­culă pe ea, poți să anga­jezi niște golani să‐l bată.

E sur­prinză­tor pen­tru mine că ambele tabere subes­timează rolul pe care man­age­men­tul ar tre­bui să‐l joace în această poveste. Pe de o parte există o anu­mită raliere la condiția de anga­jat a man­ager­ilor, empa­tizând cu cauza pro­le­tară, iar pe de altă parte există remarca per­ti­nentă că sunt prea slab pregătiți pen­tru a asigura o orga­ni­zare efi­cientă și per­for­mantă, fără să fie nevoie de munca supli­men­tară. Și cam asta e tot. Eu sunt con­vins că nici una din tabere nu a înțe­les că man­agerii joacă un rol foarte impor­tant în această isto­rie – de ei depinde în real­i­tate felul în care orga­ni­za­ția este struc­turată. Pen­tru că dacă nu depinde de ei, ci de patronat, atunci nu sunt man­ageri. Iar dacă depinde, dar astea sunt rezul­tatele, atunci sunt man­ageri slabi.

În esență, deși nu cred că social­is­mul e răspun­sul prob­lemelor noas­tre, sunt de acord că sis­temul cap­i­tal­ist colapsează. Nu mai poate pro­duce pro­gres, doar con­sum. Nu mai poate fi efi­cient, doar risip­i­tor de resurse. Dacă ceva tre­buie reparat, acela este sis­temul social. De la rădăcina lui. Adică de la prin­cipi­ile pen­tru care dimineața ne dăm jos din pat și începem o nouă zi. Dacă vom con­tinua să o facem din hedo­nism și ego­cen­trism, vom sfârși prost. Din per­spec­tiva asta pro‐capitaliștii au ratat înțe­le­sul pro­fund al eveni­mentelor pe care le trăim recent, tot mai dra­matic. Cred­ința oarbă că piețele se autore­glează, con­sumul se poate reporni și în con­secință rotițele economiei mon­di­ale se vor reîn­vârti voioase, dovedește fie super­fi­cial­i­tate, fie naiv­i­tate. Fie ambele.

Scrutez atent ce se întâm­plă în tabăra pro‐capitalistă. Aștept o reacție coer­entă, o dovadă că au real­izat grav­i­tatea situ­ației. Inutil, însă. Pe fron­tul de dreapta nu e nimic nou.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Aida

    Vad in fiecare zi cu cita iscus­inta sint cre­ate pre­tex­tele nece­sare pen­tru a men­tine in func­tie incom­pe­tenti, care nu sint intere­sati decit in a‐si umple pro­pri­ile buzunare. Chiar si atunci cind pietele finan­ciare arunca semne de deza­pro­bare.

    Con­stat cu greata ca respon­si­bil­i­tatea sociala mult trim­bi­tata in momem­tul crearii de noi locuri de munca se dezum­fla jenant in momen­tul in care se fac reduc­eri de per­sonal. Reduc­eri de per­sonal care nu au con­dus la rezul­tate mai bune, dar au per­mis men­tinerea in func­tie a incom­pe­ten­tilor.

    Decizii de 2 bani (care ar fi tre­buit sa fie penal­izate) au fost ras­platite prin bonusuri si mai mari. Cind castelul de carti a fost pe punc­tul de a se dezmem­bra, statul le‐a sarit in aju­tor, plasind greul pe umerii plati­to­rilor de taxe. As fi vrut sa vad un gest de sol­i­dar­i­tate sociala din partea cap­i­tal­is­tilor (de alt­minteri sim­pa­ti­zanti cu tupeu al curen­tu­lui de extrema dreapta) care si‐au batut joc de busi­ness: sa renunte la bonusuri macar pe perioada cit statul pom­peaza in ei banii lui Henk si Ingrid (unde trai­esc eu, asa‐i numim pe neim­por­tan­tii Ion si Maria, pe spatele carora se creaza de alt­minteri aver­ile colos­ale).

    Reco­mand cu cal­dura, celor intere­sati:
    "23 Things They Don't Tell You About Cap­i­tal­ism" de Ha‐Joon Chang
    (in trea­cat fie zis, e sud coreean si preda economie la Cam­bridge)

  2. Bogdan Avadanei

    Acuma, în cazul cap­i­tal­is­mu­lui auto­hton, vari­etatea Dâm­bovița, per­fect "orig­i­nal", ai per­fecta drep­tate. Însă ca să con­damni cap­i­tal­is­mul, tre­buie stu­diat la el acasă, și strânse niște date și din USA. Acolo relația angajat/management mi se pare că este mult mai bine regle­men­tată, și mai bine apărată în ambele părți (legi, pro­ce­duri, sindi­cate sau sim­pla opinie pub­lică ce rezultă în pierderi finan­ciare pen­tru com­pa­nia împri­c­i­nată), toc­mai pen­tru a elim­ina abuzurile dintr‐o parte și din alta.
    În cazul nos­tru, româ­nesc, de cap­i­tal­ism declarat dar cu ceva legi cu iz social­ist, social­is­mul _corect_ imple­men­tat prob­a­bil ar fi ceva mai efi­cient, prin reduc­erea pierder­ilor indi­vid­uale cât și a câș­tig­urilor indi­vid­uale prin repar­ti­zarea lor către mai mulți; ast­fel ar rea­pare clasa de mijloc, și ar fi micșo­rată difer­ența enormă între clasa de sus și păl­mași. Privind însă spec­trul social­ist de pe aici, am însă sin­cere îndoieli privind reușita aces­tei opți­uni.
    My 2 cents.

    • Sorin Sfirlogea

      Când zici de SUA uiți că de acolo a început criza finan­ciară. Fă rost de fil­mul Inside job și pe urmă mai vor­bim…

      • Bogdan Avadanei

        Departe de mine gân­dul să susțin cap­i­tal­is­mul (ce folosește o asumpție ce a ajuns să fie falsă — și anume că resursele sunt nelim­i­tate) — mai ales că sunt sigur că e pe ultima suta de metri … Ideea era ca însă nu îl poți judeca după real­itățile auto­htone; e ca și cum ai spune că fot­balul mon­dial este un sport plic­tisi­tor deoarece în Româ­nia se joacă plic­tisi­tor.
        Adică dacă e să facem o con­fruntare capitalism/socialism exem­plele de la noi nu sunt rel­e­vante, nici ca argu­mente pro nici con­tra, pen­tru nici una din situ­ații.
        Pen­tru situ­ați­ile de la noi ar tre­bui sa judecăm în con­tex­tul local, și even­tual să fim în stare să venim cu o soluție (difer­ită, adap­tată, what­ever) ce poate fi globalizată/generalizată.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu