Cantitate și calitate

N‑am scris nimic în ultima vreme. Nu mi‑a venit nimic impor­tant în minte sau, dacă m‑am gân­dit la unele lucruri, n‑am găsit modal­i­tatea prin care să le povestesc într-un mod intere­sant. Mă între­bam sin­gur zilele tre­cute dacă tot ceea ce pun aici ar tre­bui să fie intere­sant, să aibă un tâlc sau un mesaj. Cred că așa mi-ar place, dar nu poți să ai în fiecare zi idei, subiecte, inspi­rație. Pe de altă parte dacă vrei să ai citi­tori, tre­buie să scrii. Sun­tem în mijlocu­lui unei epoci con­suma­toriste. Dacă nu pro­duci, nu se con­sumă. Mai exact nu se con­sumă de la tine. Se con­sumă de la alții. Așa că m‑am uitat ce fac alții în blogurile lor. Și am descoperit că alții scriu.

Doar că mulți din­tre cei pe care îi urmăresc scriu scurt. Atunci când scrii puțin în can­ti­tate poți să pui doar gân­duri trecă­toare, impre­sii de moment și opinii despre știr­ile momen­tu­lui. Ai lib­er­tatea de a reveni, de a insista cu încă un post, de a repeta. Trei sfer­turi din ceea ce scriu ei nu e prea intere­sant, cel puțin nu pen­tru mine. De ce îi mai urmăresc? În cazul unora, renunț. Alții au câte o strălu­cire tem­po­rară pen­tru care mer­ită să aștept.

Sunt des­tui blogger‑i care afirmă că trăi­esc din activ­i­tatea asta, iar alții vor să o trans­forme în afacere. Nu am stu­diat prea mult subiec­tul ăsta – nu mă intere­sează să scriu pen­tru câștig – dar, din câte pri­cep eu, lucrurile s‑ar des­fășura așa: aduni întâi un număr sem­ni­fica­tiv de citi­tori, adică generezi trafic. Când ai devenit viz­ibil și sufi­cient de impor­tant te adresezi unor potențiali spon­sori: eu am o audi­ență de x per­soane și pot trans­mite mesaje favor­a­bile vouă, dacă mă plătiți. Bați palma cu ei și începi să pui banner-ele lor, să scrii arti­cole favor­a­bile, să le faci reclamă. Evi­dent, tre­buie să renunți la orice subiect care ar putea să‑i der­an­jeze sau să vină în con­tradicție cu intere­sele lor. Dacă faci reclamă la Activia, nu poți să scrii despre toate nenoro­cir­ile de adi­tivi și col­oranți pe care îi găsești în pro­dusele lor, ci spui că iau­r­tul lor înseamnă viață sănă­toasă. Dacă faci reclamă pen­tru Nokia, nu te legi de ple­carea lor de la Jucu, zici că e drep­tul lor să facă profit în orice mod, cu orice preț.

Eu am ales să scriu alt­fel. Las ideile să se adune, să coag­uleze, să prindă legă­turi. Aștept să găs­esc direcția din care un subiect tre­buie abor­dat. Une­ori trec zile și nu găs­esc răspun­sul. Am învățat să am răb­dare, întot­deauna se întâm­plă ceva care com­pletează piesa lipsă, care deschide per­spec­tiva nedescoper­ită până atunci. Nu scriu scurt pen­tru că nu pot să scriu scurt. Vreau să fiu sigur că am spus o poveste. Eu nu vreau să postez. Eu vreau să scriu mici povești. Știu, nu toate sunt reușite. Asta nu mă oprește să încerc de fiecare dată.

Am citit ultimul edi­to­r­ial al lui Cris­t­ian Tudor Popescu despre mese­ria de jur­nal­ist. Despre nevoia unui cod deon­to­logic al jur­nal­is­tu­lui. Despre cum ar tre­bui să fie impus un ast­fel de cod. Argu­mentele lui m‑au con­vins, mi-au dat per­spec­tiva pe care încă nu o găsisem: medicii își pierd drep­tul de a prac­tica pen­tru mal­praxis, pro­fe­sorii sunt pedep­siți pen­tru com­por­ta­ment nepotrivit, avo­cații sunt excluși din barou dacă greșesc fla­grant. În toate aceste cazuri există un organ­ism pro­fe­sional care aplică sancți­unea. Nu se așteaptă nimeni că pub­licul să sancționeze un pro­fe­sor care bate un elev, un doc­tor care își mutilează pacienții sau un avo­cat care te vinde procuroru­lui. Jur­nal­iștii însă refuză orice con­trol pro­fe­sional, sub pre­tex­tul lib­ertății de expri­mare. Dar oare despre lib­er­tatea de expri­mare este vorba aici?

Fiecare din­tre noi ne putem exprima indi­vid­ual. Fiecare din­tre noi putem avea opinii, mai înte­meiate sau nu, după cât de infor­mați și capa­bili de reflecție sun­tem. Există oameni proști ale căror opinii nu val­ore­ază nici doi bani. Asta nu înseamnă că vocea lor nu tre­buie să se audă. Ceea ce însă nu tre­buie să se întâm­ple este ca proștii să se adreseze tuturor din pos­tura de jur­nal­iști. Proștii pot să se reprez­inte pe sine, nu pot fi însă for­ma­tori de opinie. În momen­tul în care pret­inzi bani pen­tru ceea ce spui și scrii, tre­buie să te con­formezi unor stan­darde pro­fe­sion­ale. Iar dacă le încalci tre­buie să fii pedep­sit. La fel ar tre­bui să se întâm­ple și cu blog-urile com­er­ciale. Dacă vrei să faci bani scri­ind pe Inter­net, prea bine! dar reg­ulile sunt urmă­toarele…

Zilele tre­cute am primi un mail prin care eram invi­tat să par­ticip la o cauză: să închi­dem Antenele. Sunt la modă cauzele. O mulțime de cauze zboară in toate direcți­ile: românii din dias­pora susțin Piața Uni­ver­sității, hai să închi­dem Antena 1 și Antena 3, haideți să hai­dem. Sim­ple exer­ciții de dat cli­curi – accept, join, agree. N‑au nici o rel­e­vanță, nici o con­secință. Și totuși există cauze pen­tru care ar merita să ne batem. Cea mai impor­tantă cauză ar fi aceea de a impune jur­nal­iștilor un cod deon­to­logic cu sancți­uni con­crete. Să împiedicăm pro­lif­er­area prostiei în Româ­nia prin nești­ință, prin servil­ism față de de clasa politică și de oli­garhi­ile eco­nom­ice. Să lim­ităm capac­i­tatea Voiculeștilor, Dia­coneștilor, Vân­turilor și altora ca ei de a ne tâmpi trep­tat și ire­me­di­a­bil, luându-le instru­mentele cu care lucrează: proștii autoin­ti­t­u­lați jur­nal­iști.

PS Dacă nu s‑a înțe­les din sub­text, sunt scan­dal­izat de povestea fil­mulețu­lui cu Boc la sala de sport. Iar expli­cația pe care a dat‑o gunoiul ăla de indi­vid – căruia nu vreau să‑i pome­nesc numele ca nu cumva să-mi index­eze Google pag­ina cu această etichetă – cum că îl frământa secu­ri­tatea națion­ală, ar tre­bui sancțion­ată cu o exclud­ere per­ma­nentă și defin­i­tivă din mass-media. Pen­tru nes­imțirea de a uti­liza ast­fel de imag­ini și tupeul de a ne insulta inteligența cu expli­cați­ile lui min­ci­noase.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Nici tu n‑ai mai scris, dar nici noi n‑am mai citit. Aşa, în gen­eral. Ultimele luni au fost destul de agi­tate cu rev­oluţii, guverne şi zăpezi.
    S‑a scris mult, s‑a citit destul. E vre­mea pen­tru puţină tihnă. Să ne odi­h­nim la umbra celor zero grade care ne vizitează. Apoi, să pornim din nou, o dată cu firul ier­bii.

  2. Alice

    Mă tot întreb, jur­nal­ist fiind, cum să îţi câştigi exis­tenţa în timp ce redacţi­ile se restrâng, mogulii dom­nesc, iar tu nu ştii să faci altceva şi nici nu vrei, că doar pen­tru asta te-ai pregătit şi asta e ceea ce îţi place cel mai mult pe lume. Te refugiezi într-un blog şi e nor­mal să vrei să câştigi bani. Nu e toc­mai vina ta că mod­elul de busi­ness mass-media funcţionează pe bază de pub­lic­i­tate — ceea ce mi se pare un scan­dal.
    Însă atunci când noi, ceilalţi, con­suma­tori de conţinut vom fi dis­puşi să plă­tim pen­tru acest conţinut, poate că pub­lic­i­tatea va dis­părea. Şi cu ea şi prob­lema etică ce o ali­mentează.
    Înţe­leg că se încearcă con­stru­irea unei plat­forme inde­pen­dente, cu plata conţin­u­tu­lui.
    http://www.tolo.ro/2012/02/16/7‑din-media/


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu