N‑am scris ni­mic în ul­tima vreme. Nu mi‑a ve­nit ni­mic im­por­tant în minte sau, dacă m‑am gân­dit la unele lu­cruri, n‑am gă­sit mo­da­li­ta­tea prin care să le po­ves­tesc într-un mod in­te­re­sant. Mă în­tre­bam sin­gur zi­lele tre­cute dacă tot ceea ce pun aici ar tre­bui să fie in­te­re­sant, să aibă un tâlc sau un me­saj. Cred că așa mi-ar place, dar nu poți să ai în fi­e­care zi idei, su­biecte, in­spi­ra­ție. Pe de altă parte dacă vrei să ai ci­ti­tori, tre­buie să scrii. Sun­tem în mij­lo­cu­lui unei epoci con­su­ma­to­riste. Dacă nu pro­duci, nu se con­sumă. Mai exact nu se con­sumă de la tine. Se con­sumă de la al­ții. Așa că m‑am ui­tat ce fac al­ții în blo­gu­rile lor. Și am des­co­pe­rit că al­ții scriu.

Doar că mulți din­tre cei pe care îi ur­mă­resc scriu scurt. Atunci când scrii pu­țin în can­ti­tate poți să pui doar gân­duri tre­că­toare, im­pre­sii de mo­ment și opi­nii des­pre ști­rile mo­men­tu­lui. Ai li­ber­ta­tea de a re­veni, de a in­sista cu încă un post, de a re­peta. Trei sfer­turi din ceea ce scriu ei nu e prea in­te­re­sant, cel pu­țin nu pen­tru mine. De ce îi mai ur­mă­resc? În ca­zul unora, re­nunț. Al­ții au câte o stră­lu­cire tem­po­rară pen­tru care me­rită să aș­tept.

Sunt des­tui blogger‑i care afirmă că tră­iesc din ac­ti­vi­ta­tea asta, iar al­ții vor să o trans­forme în afa­cere. Nu am stu­diat prea mult su­biec­tul ăsta – nu mă in­te­re­sează să scriu pen­tru câștig – dar, din câte pri­cep eu, lu­cru­rile s‑ar des­fă­șura așa: aduni în­tâi un nu­măr sem­ni­fi­ca­tiv de ci­ti­tori, adică ge­ne­rezi tra­fic. Când ai de­ve­nit vi­zi­bil și su­fi­cient de im­por­tant te adre­sezi unor po­ten­ți­ali spon­sori: eu am o au­diență de x per­soane și pot trans­mite me­saje fa­vo­ra­bile vouă, dacă mă plătiți. Bați palma cu ei și în­cepi să pui ban­ner-ele lor, să scrii ar­ti­cole fa­vo­ra­bile, să le faci re­clamă. Evi­dent, tre­buie să re­nunți la orice su­biect care ar pu­tea să‑i de­ran­jeze sau să vină în con­tra­dic­ție cu in­te­re­sele lor. Dacă faci re­clamă la Ac­ti­via, nu poți să scrii des­pre toate ne­no­ro­ci­rile de adi­tivi și co­lo­ranți pe care îi gă­sești în pro­du­sele lor, ci spui că ia­ur­tul lor în­seamnă viață să­nă­toasă. Dacă faci re­clamă pen­tru No­kia, nu te legi de ple­ca­rea lor de la Jucu, zici că e drep­tul lor să facă pro­fit în orice mod, cu orice preț.

Eu am ales să scriu alt­fel. Las ide­ile să se adune, să co­a­gu­leze, să prindă le­gă­turi. Aș­tept să gă­sesc di­rec­ția din care un su­biect tre­buie abor­dat. Une­ori trec zile și nu gă­sesc răs­pun­sul. Am în­vă­țat să am răb­dare, în­tot­dea­una se în­tâm­plă ceva care com­ple­tează piesa lipsă, care des­chide per­spec­tiva ne­des­co­pe­rită până atunci. Nu scriu scurt pen­tru că nu pot să scriu scurt. Vreau să fiu si­gur că am spus o po­veste. Eu nu vreau să pos­tez. Eu vreau să scriu mici po­vești. Știu, nu toate sunt re­u­șite. Asta nu mă oprește să în­cerc de fi­e­care dată.

Am ci­tit ul­ti­mul edi­to­rial al lui Cris­tian Tu­dor Po­pescu des­pre me­se­ria de jur­na­list. Des­pre ne­voia unui cod de­on­to­lo­gic al jur­na­lis­tu­lui. Des­pre cum ar tre­bui să fie im­pus un ast­fel de cod. Ar­gu­men­tele lui m‑au con­vins, mi-au dat per­spec­tiva pe care încă nu o gă­si­sem: me­di­cii își pierd drep­tul de a prac­tica pen­tru mal­pra­xis, pro­fe­so­rii sunt pe­dep­siți pen­tru com­por­ta­ment ne­po­tri­vit, avo­ca­ții sunt ex­cluși din ba­rou dacă gre­șesc fla­grant. În toate aceste ca­zuri există un or­ga­nism pro­fe­sio­nal care aplică sanc­țiu­nea. Nu se aș­teaptă ni­meni că pu­bli­cul să sanc­țio­neze un pro­fe­sor care bate un elev, un doc­tor care își mu­ti­lează pa­cien­ții sau un avo­cat care te vinde pro­cu­ro­ru­lui. Jur­na­liș­tii însă re­fuză orice con­trol pro­fe­sio­nal, sub pre­tex­tul li­ber­tă­ții de ex­pri­mare. Dar oare des­pre li­ber­ta­tea de ex­pri­mare este vorba aici?

Fi­e­care din­tre noi ne pu­tem ex­prima in­di­vi­dual. Fi­e­care din­tre noi pu­tem avea opi­nii, mai în­te­me­iate sau nu, după cât de in­for­mați și ca­pa­bili de re­flec­ție sun­tem. Există oa­meni proști ale că­ror opi­nii nu va­lo­rează nici doi bani. Asta nu în­seamnă că vo­cea lor nu tre­buie să se audă. Ceea ce însă nu tre­buie să se în­tâm­ple este ca proș­tii să se adre­seze tu­tu­ror din pos­tura de jur­na­liști. Proș­tii pot să se re­pre­zinte pe sine, nu pot fi însă for­ma­tori de opi­nie. În mo­men­tul în care pre­tinzi bani pen­tru ceea ce spui și scrii, tre­buie să te con­for­mezi unor stan­darde pro­fe­sio­nale. Iar dacă le în­calci tre­buie să fii pe­dep­sit. La fel ar tre­bui să se în­tâm­ple și cu blog-urile co­mer­ci­ale. Dacă vrei să faci bani scri­ind pe In­ter­net, prea bine! dar re­gu­lile sunt ur­mă­toa­rele…

Zi­lele tre­cute am primi un mail prin care eram in­vi­tat să par­ti­cip la o ca­uză: să în­chi­dem An­te­nele. Sunt la modă ca­u­zele. O mul­țime de ca­uze zbo­ară in toate di­rec­ți­ile: ro­mâ­nii din di­as­pora sus­țin Piața Uni­ver­si­tă­ții, hai să în­chi­dem An­tena 1 și An­tena 3, hai­deți să hai­dem. Sim­ple exer­ci­ții de dat cli­curi – ac­cept, join, agree. N‑au nici o re­le­vanță, nici o con­se­cință. Și to­tuși există ca­uze pen­tru care ar me­rita să ne ba­tem. Cea mai im­por­tantă ca­uză ar fi aceea de a im­pune jur­na­liș­ti­lor un cod de­on­to­lo­gic cu sanc­țiuni con­crete. Să îm­pie­di­căm pro­li­fe­ra­rea pros­tiei în Ro­mâ­nia prin nești­ință, prin ser­vi­lism față de de clasa po­li­tică și de oli­gar­hi­ile eco­no­mice. Să li­mi­tăm ca­pa­ci­ta­tea Vo­i­cu­leș­ti­lor, Dia­co­neș­ti­lor, Vân­tu­ri­lor și al­tora ca ei de a ne tâmpi trep­tat și ire­me­di­a­bil, lu­ându-le in­stru­men­tele cu care lu­crează: proș­tii auto­in­ti­tu­lați jur­na­liști.

PS Dacă nu s‑a în­țe­les din sub­text, sunt scan­da­li­zat de po­ves­tea fil­mu­le­țu­lui cu Boc la sala de sport. Iar ex­pli­ca­ția pe care a dat‑o gu­no­iul ăla de in­di­vid – că­ruia nu vreau să‑i po­me­nesc nu­mele ca nu cumva să-mi in­de­xeze Go­o­gle pa­gina cu această eti­chetă – cum că îl frământa se­cu­ri­ta­tea na­țio­nală, ar tre­bui sanc­țio­nată cu o ex­clu­dere per­ma­nentă și de­fi­ni­tivă din mass-me­dia. Pen­tru ne­sim­ți­rea de a uti­liza ast­fel de ima­gini și tu­peul de a ne in­sulta in­te­li­gența cu ex­pli­ca­ți­ile lui min­ci­noase.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Nici tu n‑ai mai scris, dar nici noi n‑am mai ci­tit. Aşa, în ge­ne­ral. Ul­ti­mele luni au fost des­tul de agi­tate cu re­vo­lu­ţii, gu­verne şi ză­pezi.
    S‑a scris mult, s‑a ci­tit des­tul. E vre­mea pen­tru pu­ţină tihnă. Să ne odih­nim la um­bra ce­lor zero grade care ne vi­zi­tează. Apoi, să por­nim din nou, o dată cu fi­rul ier­bii.

  2. Alice

    Mă tot în­treb, jur­na­list fi­ind, cum să îţi câş­tigi exis­tenţa în timp ce re­da­cţi­ile se res­trâng, mo­gu­lii domnesc, iar tu nu ştii să faci alt­ceva şi nici nu vrei, că doar pen­tru asta te-ai pre­gă­tit şi asta e ceea ce îţi place cel mai mult pe lume. Te re­fu­giezi într-un blog şi e nor­mal să vrei să câş­tigi bani. Nu e toc­mai vina ta că mo­de­lul de bu­si­ness mass-me­dia fun­cţio­nează pe bază de pu­bli­ci­tate — ceea ce mi se pare un scan­dal.
    Însă atunci când noi, cei­la­lţi, con­su­ma­tori de conţi­nut vom fi dis­puşi să plătim pen­tru acest conţi­nut, poate că pu­bli­ci­ta­tea va dis­pă­rea. Şi cu ea şi pro­blema etică ce o ali­men­tează.
    Înţe­leg că se în­cearcă con­stru­i­rea unei plat­forme in­de­pen­dente, cu plata conţi­nu­tu­lui.
    http://www.tolo.ro/2012/02/16/7‑din-media/


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.