Sunt sigur că între muzică și matematică există o legătură. Știu asta de la domnul Rusin, profesorul meu de muzică din clasa a opta, care făcea în particular meditații la matematică cu cei dornici să devină mai iscusiți la materia asta. Avea niște metode foarte eficiente de a ne învăța matematică și-mi amintesc că atunci am auzit pentru prima dată despre frumusețea soluției unei probleme de algebră. N‑am înțeles întru totul argumentele profesorului Rusin, dar pot să depun mărturie că am simțit un fel de satisfacție ce părea să provină din eleganța și simplitatea rezolvării. Mai târziu am înțeles că toate ideile geniale sunt extrem de simple. Vreau să zic cele cu adevărat geniale…
Domnul Rusin era un personaj. Avea o tablă neagră de mici dimensiuni și o cutie de cretă. Forma un grup de elevi care vroiau să facă meditații la matematică – grupul putea avea între sapte și zece persoane. Apoi stabilea care e primul elev care va găzdui meditațiile. Tuturor ne venea rândul, prin rotație, să îi primim acasă pe ceilalți pentru trei ședințe de câte două ore. Când se schimba locul de desfășurare, tabla și cutia de cretă se mutau. Prețul unei ședințe de meditație era fix: șaptezeci de lei. Dacă eram șapte, ne revenea câte zece lei de fiecare. Dacă eram zece, șapte lei. Ritmul era alert – probleme, soluții, rezolvări, teme de studiu.
Îmi amintesc că la un moment dat domnul Rusin a făcut o divagație: ne‑a povestit despre legăturile misterioase dintre muzică și matematică. Ne‑a explicat că notele pot fi înlocuite cu cifre și că marile creații clasice au structuri matematice extrem de interesante și precise. Ne spunea de șirul Fibonacci și de Debussy – sunt singurele detalii pe care mi le amintesc. Era agitat, explica cu pasiune și asta m‑a făcut să cred că vorbește de ceva important. În vremea aceea nu exista internet, deci circulația informației într‑o țară comunistă era foarte greoaie, așa că pot să înțeleg acum cât de aprins era după acest subiect fascinant. Azi poți să citești pe net sute de pagini pe acest subiect – mulți vor spune că e ceva trivial. În ‘77 era ceva nemaiauzit de interesant.
N‑am ajuns niciodată să știu nici atâta muzică, nici atâta matematică încât să pot explica legătura dintre cele două. Am aflat însă destul ca să percep satisfacția unei rezolvări elegante în matematică și frumusețea unei armonii în muzică. Adesea mi-am pus întrebarea dacă cele două plăceri aparțin aceleiași familii și n‑aș putea să spun decât că amândouă izvorăsc din nevoia noastră de simplitate și eleganță. Amândouă îți dau certitudinea că răspunsurile la întrebările complicate ale lumii probabil că au răspunsuri de acest fel: genial de simple și încântător de elegante. Noi, oamenii, încă nu le-am găsit.
Îmi dau seama că s‑ar putea să nu mă credeți. Tocmai de aceea vă pun aici o astfel de probă. Ascultați și ar trebui să înțelegeți cum muzica poate să ne aducă acea unică satisfacție intelectuală din care ai senzația că decurg de la sine toate.
14:03
Din aceeaşi categorie: Poetica matematică.