Ați auzit probabil de micul scandal stârnit în jurul unui mini-reportaj al unui jurnalist de la Antena 1, difuzat în emisiunea Observator. Pe Internet povestea a fost botezată “Mirela, bugetara”. Așa cum era de așteptat, o mulțime de vorbe s‑au spus în jurul subiectului. Desigur că și pe mine m‑a tentat subiectul, cu atât mai mult cu cât despre manipularea din presa zilelor noastre am mai scris, iar importanța subiectului mi se pare suficient de mare ca să merite să scrii iar și iar despre astfel de povești. Am așteptat însă să se mai calmeze apele și să apară mai multe informații lămuritoare, pentru că nu aveam cum să le culeg singur. Și reacțiile nu au întârziat să apară.
Mai întâi câteva clarificări. Contextul era jurnalul de știri. Iar definiția termenului de știre este legată de faptul că ea nu este cunoscută tuturor, deși îi interesează pe aproape toți. Haideți să “filozofăm” puțin. De ce o informație nu e cunoscută, astfel încât să îndeplinească criteriul principal pentru a deveni știre? Pentru că e o noutate absolută, iar jurnaliștii – fiind primii care află de ea – ne dau de știre: iată ce s‑a întâmplat. Un alt motiv ar fi că informația nu este circulată decât într-un cerc restrâns de persoane, dar a devenit interesantă pentru mult mai mulți – e cazul descoperirilor științifice, care după ce sunt confirmate și testate, sunt anunțate public, deși pentru cei din domeniul respectiv nu mai sunt noutăți. Un al treilea motiv pentru ca o informație să devină știre este ca ea să reprezinte interpretarea unui fapt deja cunoscut într‑o cheie diferită de până acum, dintr‑o altă perspectivă, care relevă astfel aspecte noi, ce confirmă ceva neverificat încă sau contrazic ceva ce părea demonstrat.
Informația despre care vorbim aici nu intră în nici una din aceste categorii. Să concretizăm: e vorba despre prețul roșiilor în piață, a cărui valoare îl face prohibitiv pentru bugetari, așa că nu-și permit să cumpere la kilogram, ci la bucată. Despre noutate nu poate fi vorba – prețurile astea nu sunt de azi, de ieri, ci de mult mai mult timp, iar peste iarnă kilogramul de roșii a costat și mai mult. Despre faptul că n‑ar fi cunoscută decât unui cerc restrâns de persoane iar nu poate fi vorba – știm toți cât costă legumele în piață, de acolo ne luăm cei mai mulți dintre noi alimentele. Despre o interpretare diferită a efectelor prețurilor din piață nu mi se pare a fi vorba în mini-reportaj – când ceva e foarte scump, anumite categorii de oameni nu-și mai permit să cumpere. Unde e știrea?
Așadar nu vorbim de o reinterpretare, nici de noutate, nici de popularizare, ci de repetiția unei informații deja cunoscute tuturor. Asta te face să te întrebi: de ce un jurnal de știri și-ar dori să vorbească despre ceva ce toată lumea știe, când, în mod tradițional, valoarea unei astfel de emisiuni stă tocmai în noutatea informațiilor. Ca să umpli un spațiu de emisie și să dai impresia de cantitate? Nu, pentru că Antena 1 are destule emisiuni de tip talk-show în care subiectele zilei sunt întoarse pe toate fețele, așa că nu‑i nevoie să lungești jurnalul de știri. Nu rămâne decât explicația simplă a dorinței de a repeta un mesaj. Repetiția este o tehnică de persuasiune. Iar mesajul este: iată cât de grea este viața voastră, a bugetarilor, ale căror salarii sunt atât de mici încât nu vă permiteți să cumpărați decât două roșii. Subliminal asta induce respingerea actualei puteri, care i‑a adus în situația asta și acceptarea alternativei susținute de postul TV, care îi înțelege și, pe cale de consecință, îi va salva de la nefericire. Toți știm de fapt că domnul Voiculescu își cumpără astfel prezență în sferele de influență ale puterii politice. Ideile lui politice se reduc la avantajele economice pe care le pot produce în favoarea sa.
Dezbaterea cu privire la modalitatea în care a fost făcut mini-reportajul este, deci, secundară. Bineînțeles că metoda a fost lipsită de deontologie, iar execuția a fost o probă de lipsă de profesionalism. Reportajul în sine însă, nu trebuia făcut. Nu avea sens din punct de vedere jurnalistic. Domnișoara reporter nu avea cum să-și dea seama de aceste aspecte complicate, ea a fost o biată șefă de promoție la Intact Media Academy (adică academia de menținere Intact‑ă a imaginii lui Felix prin instrumente media), unde, conform propriilor declarații: “am învăţat de la cei mai buni ce înseamnă munca în televiziune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei”. Dragă Oana, ai reușit!
Îmi amintesc de un banc rusesc, pe care l‑am auzit de la Grișa, o rudă de‑a mea prin alianță, din Bălți. Pentru a înțelege gluma – care e un exemplu excelent de umor inteligent și subtil, din categoria celui care se naște când nu există libertate de exprimare — trebuie să știți că în URSS existau două ziare de mare circulație: Pravda (Adevărul) și Izvestia (Știrile). Bancul suna așa: un tip citește un ziar, stând pe o bancă în parc, la Moscova. Un alt tip se apropie și‑l întreabă: Eto Pravda? (E Adevărul?). Cel de pe bancă îi răspunde: Niet, eto Izvestia (Nu, astea‑s Știrile). Ziarele mai există și azi.
PS Cred că puțină lume a sesizat problema de fond a reportajului, discuțiile s‑au centrat pe corectitudinea deontologică a punerii în scenă. Documentându-mă suplimentar, am descoperit că nu sunt singura voce în acest sens – puteți vedea aici o opinie similară. Plus un bonus cu gândirea de fier forjat a unei domnișoare Dorothea, a cărei opinie “nu se pune”, pentru că e angajata lui Felix.
PPS Am căutat blogul domnișoarei reporter, gândindu-mă că așa o jurnalistă de respirație națională, șefă de promoție și așa mai departe, trebuie că are un blog unde să exprime prea plinul ideilor sale. Am aflat că “oanastefan.wordpress.com is no longer available” .
12:03
Pe mine, în toată povestea asta, m‑a şocat mai mult “opţiunea” cuiva cu buget redus, fie el şi bugetar, pentru a cumpăra 2 roşii fără gust in extra-sezon. Atâta lipsă de discernământ, atâta lipsă de gust să aibă cineva…nu înţeleg la ce‑i trebuiau 2 roşii.
14:03
Bună remarcă… Cu banii pe două roșii probabil că îți cumperi un kilogram de cartofi, autohtoni. Care sunt de sezon.
20:03
Îmi dau seama că din lectura articolului s‑ar putea deduce că am ceva cu dl. Voiculescu. Domnia sa este doar un caz din categoria mai largă a manipulatorilor prin presă și televiziune. Exemplul de mai sus se întâmplă să se refere la produsele sale media.
4:03
eu cred ca‑i suspectezi de prea multa premeditare, prin urmare de prea multa inteligenta. Goana dupa rating are mecanisme mai simple, iar superficialitatea telespectatorilor si nevoia lor de regasire in subiecte deasemenea.
Cat despre domnisoara reporter, 🙂 !!! Livreaza ceea ce cere “populatia”, i‑a intrat reportajul, nu e nevoie de mai mult. A invatat exact ceea ce cere piata, prisma ei e cea ce cere piata. Sincer, cred ca e vina telespectatorilor, nu a lui Voiculescu. El stie sa faca bani bine.
Stii vorba aia “cum traiesti asa gandesti”. No, eu cred ca‑i judeci pe toti dupa masura ta. Si masura e alta, din pacate, la nivel de inteligenta. Teoriile conspirationiste sunt, de cele mai multe ori, supraapreciate.
18:03
Ioana, aud mereu expresia asta: difuzăm ceea ce cere piața. Cine stabilește ce cere piața? Punctele de audiență? E ca și cum unui alcoolic i‑ai da să aleagă între vodcă și apă și te-ai scuza că el a ales vodca, “așa a cerut piața”. Oamenii au într-adevăr un nivel de inteligență scăzut. Nu‑i judec după nici o măsură, dar sunt destul de dezamăgit de capacitatea lor de analiză, deși înțeleg prea bine că explozia populațională nu s‑a făcut pe seama intelectualilor. Deci coeficientul mediu de inteligență nu poate decât să scadă. Dar dacă așa stau lucrurile, de ce să încerci într-un jurnal de știri – care ar trebui să‑i informeze ca să-și formeze o opinie proprie, bună, rea, cum o fi ea, dar proprie – să le bagi în cap idei greșite, care crează avantaje politice și economice unui anumit grup? Poate mi se va spune că nu e interzis. Nu e, dar ar trebui să fie. Și oricum ar fi, emisiunea aia nu trebuie să se numească jurnal de știri, ci manipulare politică.
Cât despre teorii conspiraționiste aș zice că nici eu nu cred în ele. Lucrurile se întâmplă mult mai simplu: iei niște indivizi care vor musai să ajungă pe sticlă, atât de mult încât nu s‑ar da în lături de la nimic, îi treci printr‑o brumă de școală unde li se sugerează diverse “tehnici” de media și pe urmă îi lași să se desfășoare. Mediocritatea lor ambițioasă face totul posibil. Nu trebuie să conspiri în nici un fel.
1:03
Ai dreptate! Si e trist…
“Cine stabilește ce cere piata?” Banii, ei stabilesc. Banii ACUM. Cui crezi ca‑i pasa sa formeze gustul publicului? Un cerc vicios. Creat de bani. Si de majoritate 🙁