Ați au­zit pro­ba­bil de mi­cul scan­dal stâr­nit în ju­rul unui mini-re­por­taj al unui jur­na­list de la An­tena 1, di­fu­zat în emi­siu­nea Ob­ser­va­tor. Pe In­ter­net po­ves­tea a fost bo­te­zată “Mi­rela, bu­ge­tara”. Așa cum era de aș­tep­tat, o mul­țime de vorbe s‑au spus în ju­rul su­biec­tu­lui. De­si­gur că și pe mine m‑a ten­tat su­biec­tul, cu atât mai mult cu cât des­pre ma­ni­pu­la­rea din presa zi­le­lor noas­tre am mai scris, iar im­por­tanța su­biec­tu­lui mi se pare su­fi­cient de mare ca să me­rite să scrii iar și iar des­pre ast­fel de po­vești. Am aș­tep­tat însă să se mai cal­meze apele și să apară mai multe in­for­ma­ții lă­mu­ri­toare, pen­tru că nu aveam cum să le cu­leg sin­gur. Și re­ac­ți­ile nu au în­târ­ziat să apară.

Mai în­tâi câ­teva cla­ri­fi­cări. Con­tex­tul era jur­na­lul de știri. Iar de­fi­ni­ția ter­me­nu­lui de știre este le­gată de fap­tul că ea nu este cu­nos­cută tu­tu­ror, deși îi in­te­re­sează pe aproape toți. Hai­deți să “fi­lo­zo­făm” pu­țin. De ce o in­for­ma­ție nu e cu­nos­cută, ast­fel în­cât să în­de­pli­nească cri­te­riul prin­ci­pal pen­tru a de­veni știre? Pen­tru că e o no­u­tate ab­so­lută, iar jur­na­liș­tii – fi­ind pri­mii care află de ea – ne dau de știre: iată ce s‑a în­tâm­plat. Un alt mo­tiv ar fi că in­for­ma­ția nu este cir­cu­lată de­cât într-un cerc res­trâns de per­soane, dar a de­ve­nit in­te­re­santă pen­tru mult mai mulți – e ca­zul des­co­pe­ri­ri­lor ști­in­ți­fice, care după ce sunt con­fir­mate și tes­tate, sunt anun­țate pu­blic, deși pen­tru cei din do­me­niul res­pec­tiv nu mai sunt no­u­tăți. Un al tre­i­lea mo­tiv pen­tru ca o in­for­ma­ție să de­vină știre este ca ea să re­pre­zinte in­ter­pre­ta­rea unui fapt deja cu­nos­cut într‑o cheie di­fe­rită de până acum, dintr‑o altă per­spec­tivă, care re­levă ast­fel as­pecte noi, ce con­firmă ceva ne­ve­ri­fi­cat încă sau con­tra­zic ceva ce pă­rea demonstrat.

In­for­ma­ția des­pre care vor­bim aici nu in­tră în nici una din aceste ca­te­go­rii. Să con­cre­ti­zăm: e vorba des­pre pre­țul ro­și­i­lor în piață, a că­rui va­loare îl face prohi­bi­tiv pen­tru bu­ge­tari, așa că nu-și per­mit să cum­pere la ki­lo­gram, ci la bu­cată. Des­pre no­u­tate nu poate fi vorba – pre­țu­rile as­tea nu sunt de azi, de ieri, ci de mult mai mult timp, iar peste iarnă ki­lo­gra­mul de ro­șii a cos­tat și mai mult. Des­pre fap­tul că n‑ar fi cu­nos­cută de­cât unui cerc res­trâns de per­soane iar nu poate fi vorba – știm toți cât costă le­gu­mele în piață, de acolo ne luăm cei mai mulți din­tre noi ali­men­tele. Des­pre o in­ter­pre­tare di­fe­rită a efec­te­lor pre­țu­ri­lor din piață nu mi se pare a fi vorba în mini-re­por­taj – când ceva e foarte scump, anu­mite ca­te­go­rii de oa­meni nu-și mai per­mit să cum­pere. Unde e știrea?

Așa­dar nu vor­bim de o re­in­ter­pre­tare, nici de no­u­tate, nici de po­pu­la­ri­zare, ci de re­pe­ti­ția unei in­for­ma­ții deja cu­nos­cute tu­tu­ror. Asta te face să te în­trebi: de ce un jur­nal de știri și-ar dori să vor­bească des­pre ceva ce toată lu­mea știe, când, în mod tra­di­țio­nal, va­loa­rea unei ast­fel de emi­siuni stă toc­mai în no­u­ta­tea in­for­ma­ți­i­lor. Ca să um­pli un spa­țiu de emi­sie și să dai im­pre­sia de can­ti­tate? Nu, pen­tru că An­tena 1 are des­tule emi­siuni de tip talk-show în care su­biec­tele zi­lei sunt în­toarse pe toate fe­țele, așa că nu‑i ne­voie să lun­gești jur­na­lul de știri. Nu rămâne de­cât ex­pli­ca­ția sim­plă a do­rin­ței de a re­peta un me­saj. Re­pe­ti­ția este o teh­nică de per­su­a­siune. Iar me­sa­jul este: iată cât de grea este viața voas­tră, a bu­ge­ta­ri­lor, ale că­ror sa­la­rii sunt atât de mici în­cât nu vă per­mi­teți să cum­pă­rați de­cât două ro­șii. Su­bli­mi­nal asta in­duce res­pin­ge­rea ac­tu­a­lei pu­teri, care i‑a adus în si­tu­a­ția asta și ac­cep­ta­rea al­ter­na­ti­vei sus­ți­nute de pos­tul TV, care îi în­țe­lege și, pe cale de con­se­cință, îi va salva de la ne­fe­ri­cire. Toți știm de fapt că dom­nul Vo­i­cu­lescu își cum­pără ast­fel pre­zență în sfe­rele de in­flu­ență ale pu­te­rii po­li­tice. Ide­ile lui po­li­tice se re­duc la avan­ta­jele eco­no­mice pe care le pot pro­duce în fa­voa­rea sa.

Dez­ba­te­rea cu pri­vire la mo­da­li­ta­tea în care a fost fă­cut mini-re­por­ta­jul este, deci, se­cun­dară. Bi­ne­în­țe­les că me­toda a fost lip­sită de de­on­to­lo­gie, iar exe­cu­ția a fost o probă de lipsă de pro­fe­sio­na­lism. Re­por­ta­jul în sine însă, nu tre­buia fă­cut. Nu avea sens din punct de ve­dere jur­na­lis­tic. Domni­șoara re­por­ter nu avea cum să-și dea seama de aceste as­pecte com­pli­cate, ea a fost o biată șefă de pro­mo­ție la In­tact Me­dia Aca­demy (adică aca­de­mia de men­ți­nere Intact‑ă a ima­gi­nii lui Fe­lix prin in­stru­mente me­dia), unde, con­form pro­pri­i­lor de­cla­ra­ții: “am în­vă­ţat de la cei mai buni ce în­seamnă munca în te­le­vi­ziune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei”. Dragă Oana, ai reușit!

Îmi amin­tesc de un banc ru­sesc, pe care l‑am au­zit de la Grișa, o rudă de‑a mea prin ali­anță, din Bălți. Pen­tru a în­țe­lege gluma – care e un exem­plu ex­ce­lent de umor in­te­li­gent și sub­til, din ca­te­go­ria ce­lui care se naște când nu există li­ber­tate de ex­pri­mare — tre­buie să știți că în URSS exis­tau două ziare de mare cir­cu­la­ție: Pra­vda (Ade­vă­rul) și Iz­ves­tia (Ști­rile). Ban­cul suna așa: un tip ci­tește un ziar, stând pe o bancă în parc, la Mo­scova. Un alt tip se apro­pie și‑l în­treabă: Eto Pra­vda? (E Ade­vă­rul?). Cel de pe bancă îi răs­punde: Niet, eto Iz­ves­tia (Nu, astea‑s Ști­rile). Zia­rele mai există și azi.

PS Cred că pu­țină lume a se­si­zat pro­blema de fond a re­por­ta­ju­lui, dis­cu­ți­ile s‑au cen­trat pe co­rec­ti­tu­di­nea de­on­to­lo­gică a pu­ne­rii în scenă. Do­cu­men­tându-mă su­pli­men­tar, am des­co­pe­rit că nu sunt sin­gura voce în acest sens – pu­teți ve­dea aici o opi­nie si­mi­lară. Plus un bo­nus cu gân­di­rea de fier for­jat a unei domni­șoare Do­ro­thea, a că­rei opi­nie “nu se pune”, pen­tru că e an­ga­jata lui Felix.

PPS Am că­u­tat blo­gul domni­șoa­rei re­por­ter, gân­dindu-mă că așa o jur­na­listă de res­pi­ra­ție na­țio­nală, șefă de pro­mo­ție și așa mai de­parte, tre­buie că are un blog unde să ex­prime prea pli­nul ide­i­lor sale. Am aflat că “oanastefan.wordpress.com is no lon­ger avai­la­ble” Smile.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Pe mine, în toată po­ves­tea asta, m‑a şo­cat mai mult “opţiu­nea” cuiva cu bu­get re­dus, fie el şi bu­ge­tar, pen­tru a cum­păra 2 roşii fără gust in ex­tra-se­zon. Atâta lipsă de dis­cer­nământ, atâta lipsă de gust să aibă cineva…nu înţe­leg la ce‑i tre­bu­iau 2 roşii.

    • Sorin Sfirlogea

      Bună re­marcă… Cu ba­nii pe două ro­șii pro­ba­bil că îți cum­peri un ki­lo­gram de car­tofi, autoh­toni. Care sunt de sezon.

  2. Sorin Sfirlogea

    Îmi dau seama că din lec­tura ar­ti­co­lu­lui s‑ar pu­tea de­duce că am ceva cu dl. Vo­i­cu­lescu. Domnia sa este doar un caz din ca­te­go­ria mai largă a ma­ni­pu­la­to­ri­lor prin presă și te­le­vi­ziune. Exem­plul de mai sus se în­tâm­plă să se re­fere la pro­du­sele sale media.

  3. ioana

    eu cred ca‑i sus­pec­tezi de prea multa pre­me­di­tare, prin ur­mare de prea multa in­te­li­genta. Goana dupa ra­ting are me­ca­nisme mai sim­ple, iar su­per­fi­ci­a­li­ta­tea te­les­pec­ta­to­ri­lor si ne­voia lor de re­ga­sire in su­biecte deasemenea.
    Cat des­pre domni­soara re­por­ter, 🙂 !!! Li­vreaza ceea ce cere “po­pu­la­tia”, i‑a in­trat re­por­ta­jul, nu e ne­voie de mai mult. A in­va­tat exact ceea ce cere pi­ata, prisma ei e cea ce cere pi­ata. Sin­cer, cred ca e vina te­les­pec­ta­to­ri­lor, nu a lui Vo­i­cu­lescu. El stie sa faca bani bine.
    Stii vorba aia “cum tra­iesti asa gan­desti”. No, eu cred ca‑i ju­deci pe toti dupa ma­sura ta. Si ma­sura e alta, din pa­cate, la nivel de in­te­li­genta. Te­o­ri­ile con­spi­ra­ti­o­niste sunt, de cele mai multe ori, supraapreciate.

    • Sorin Sfirlogea

      Ioana, aud me­reu ex­pre­sia asta: di­fu­zăm ceea ce cere piața. Cine sta­bi­lește ce cere piața? Punc­tele de au­diență? E ca și cum unui al­co­o­lic i‑ai da să aleagă în­tre vodcă și apă și te-ai scuza că el a ales vodca, “așa a ce­rut piața”. Oa­me­nii au într-ade­văr un nivel de in­te­li­gență scă­zut. Nu‑i ju­dec după nici o mă­sură, dar sunt des­tul de dez­a­mă­git de ca­pa­ci­ta­tea lor de ana­liză, deși în­țe­leg prea bine că ex­plo­zia po­pu­la­țio­nală nu s‑a fă­cut pe seama in­te­lec­tu­a­li­lor. Deci co­e­fi­cien­tul me­diu de in­te­li­gență nu poate de­cât să scadă. Dar dacă așa stau lu­cru­rile, de ce să în­cerci într-un jur­nal de știri – care ar tre­bui să‑i in­for­meze ca să-și for­meze o opi­nie pro­prie, bună, rea, cum o fi ea, dar pro­prie – să le bagi în cap idei greșite, care cre­ază avan­taje po­li­tice și eco­no­mice unui anu­mit grup? Poate mi se va spune că nu e in­ter­zis. Nu e, dar ar tre­bui să fie. Și ori­cum ar fi, emi­siu­nea aia nu tre­buie să se nu­mească jur­nal de știri, ci ma­ni­pu­lare politică.
      Cât des­pre te­o­rii con­spi­ra­ți­o­niste aș zice că nici eu nu cred în ele. Lu­cru­rile se în­tâm­plă mult mai sim­plu: iei niște in­di­vizi care vor mu­sai să ajungă pe sti­clă, atât de mult în­cât nu s‑ar da în lă­turi de la ni­mic, îi treci printr‑o brumă de școală unde li se su­ge­rează di­verse “teh­nici” de me­dia și pe urmă îi lași să se des­fă­șoare. Me­di­o­cri­ta­tea lor am­bi­țioasă face to­tul po­si­bil. Nu tre­buie să con­spiri în nici un fel.

      • ioana

        Ai drep­tate! Si e trist…
        “Cine sta­bi­lește ce cere pi­ata?” Ba­nii, ei sta­bi­lesc. Ba­nii ACUM. Cui crezi ca‑i pasa sa for­meze gus­tul pu­bli­cu­lui? Un cerc vi­cios. Creat de bani. Si de majoritate 🙁


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.