Marți seara, Mo­ving Club. În fața ușii care se­pară pis­cina de să­lile de sport, o fe­tiță în cos­tum de înot roz, cu dan­te­luțe și fun­dițe. Plânge. De fapt ex­pri­ma­rea co­rectă ar fi: plânge cu vorbe. Lângă ea tă­ti­cul face efor­turi sus­ți­nute pen­tru a o calma.

Ta­tăl, îm­pă­ciu­i­tor:

- Hai că nu te-ai lo­vit așa rău!

Fe­tița, plân­gând cu su­ghi­țuri:

- Ba da­a­a­aaa!

Ta­tăl:

- Hai să in­trăm în pis­cină, să vezi că o să-ți treacă dacă in­tri în apă…

Fe­tița:

- Ba nuuuuu, o să mă doară și mai ta­re­e­e­eee!

Ta­tăl:

- Îți pro­mit eu că n‑o să te mai doară…

(tă­cere bruscă, ne­aș­tep­tată)

Fe­tița, cu o voce gata să dea în plâns:

- Și în cât timp îmi trece bu­bița?

Ta­tăl, ne­si­gur:

- Pai cam într‑o săp­tămână…

Fe­tița, reiz­bu­c­nind în plâns:

- E prea muuuuuult!

Un domn bi­ne­vo­i­tor, dor­nic să ajute:

- Și eu am avut o bu­biță și am in­trat în pis­cină și mi‑a tre­cut în două zile…

Fe­tița, con­ti­nu­ând să plângă cu stri­găte:

- Tot e prea muuuult!

Ta­tăl, ușor exas­pe­rat:

- Hai că nu e chiar așa mare bu­bița!

Fe­tița, am­ba­lându-se și mai tare:

- Da’ dacă era ma­a­a­a­a­a­a­a­re­e­e­e­eee!?!

Ta­tăl, la ca­pă­tul răb­dă­rii și al ar­gu­men­te­lor:

- Păi n‑ai plâns când ai că­zut și te-ai lo­vit și plângi acuma după zece mi­nute?

Fe­tița se oprește brusc din plâns. Ar­gu­men­tul pare ho­tă­râ­tor. Se gân­dește o clipă, apoi reiz­bu­c­nește într-un plâns și mai dis­pe­rat:

- Da’ atunci n‑am vă­zut bu­bi­ța­a­a­a­a­a­a­aaa!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.