Au trecut niște ani de când, într‑o după-amiază la servici, Alin îmi povestea despre un nou motor de căutare care apăruse de curând – Google. Am privit nițel circumspect site-ul, dar ceea ce mi‑a plăcut din prima a fost simplitatea lui și faptul că nu eram inundat de publicitate. Pagina albă și simplă, cu logo-ul lor și o casetă pentru textul pe care vroiai să‑l cauți m‑au făcut să revin. Alin prezicea că vor deveni foarte populari – s‑a dovedit că a avut dreptate. De atunci și până acum am fost constant un fan al produselor lor.
Am să spun încă de la bun început că nu sunt foarte îngrijorat de povestea securității informațiilor mele. Se poate ca Google să le utilizeze în vreun fel pe care eu nu l‑am autorizat, adică să facă statistici și să le valorifice în fel și chip, dar atâta timp cât nu-mi vâră nimic pe gât din punct de vedere marketing, cât își mențin politica de a limita cantitatea de publicitate care o afișează în paginile lor, eu voi rămâne un fidel utilizator. Nu sunt deloc îngrijorat că cineva mi-ar putea citi mailurile – n‑are decât, dacă i se par interesante mărunțișurile din ele. Nu trimit nimic confidențial prin mail, nu conspir la nici o ilegalitate, nu plănuiesc să devin terorist. Din punctul ăsta de vedere cred că sunt un tip neinteresant și nu sunt șanse să mă schimb.
Am apreciat cam tot ceea ce au pus în practică cei de la Google. Am început cu motorul de căutare, apoi mail și calendar, m‑am bucurat de Docs și mai ales când am văzut că nu se opresc, ci fac o suită de office online. Picasa mi‑a fost de ajutor, iar primul blog l‑am început pe blogspot.com – cumpărat tot de Google. În mod evident am fost plăcut impresionat de Android și de apariția sa pe telefoane și tablete, mai ales că era atât de natural să integrezi ceea ce aveai pe serverele Google. Am auzit despre cum aș putea fi urmărit geografic, prin intermediul telefonului mobil – dacă cineva e pasionat să știe când merg eu la servici și înapoi acasă, go ahead and have fun!
Zilele trecute însă am rămas pe gânduri când Bogdan a postat pe Google+ asta:
Sunt terifiat de perspectivele pe care le deschide un astfel de device. Nu pentru că ne-am transforma în vreun fel de borg‑i, ci pentru că vom deveni niște imbecili fără creier, comandați de la distanță. Dacă pentru a mă duce la o librărie și a mă întâlni cu un prieten aș avea nevoie de hărți și aplicații care să mă ghideze unde să fac stânga și unde dreapta, înseamnă că m‑am transformat într‑o legumă ambulantă. Dacă momentele romantice ni le vom trăi printr‑o conexiune în bandă largă, înseamnă că sentimentele noastre se măsoară în biți.
S‑ar putea spune că ceea ce fac ochelarii Google face și un smartphone cu Android. Probabil că da. Dar diferența majoră e că un telefon îl port de obicei în buzunar și îl scot doar atunci când am nevoie de el. Ochelarii pe care i‑aș purta continuu m‑ar face foarte probabil dependent, fără să-mi dau seama. Aș abandona treptat gândirea pentru că nu e nevoie de ea, ochelarii ar face totul în locul meu. De ce să mai am simț de orientare? Google îmi arată pe unde s‑o iau, oriunde aș merge. De ce să mai am vreun dubiu cu privire la vreme, să mă gândesc cum să mă îmbrac și dacă să-mi iau umbrelă? Google mi-ar spune cum e vremea acum, care sunt șansele să plouă și pe la ce oră. Creierul meu nu ar mai fi necesar. Iar un organ care nu este utilizat se atrofiază — cei cărora le sunt paralizate picioarele și se deplasează cu cărucioare, li se atrofiază mușchii picioarelor. Da, chiar și smartphone-urile actuale sunt dăunătoare din acest punct de vedere, dar mi se pare că avem o șansă mai bună să ne păstrăm distanța față de o potențială dependență.
E o limită până la care toată această tehnologie e ok. Iar limita asta e aceea unde nu ne transformă definitiv umanitatea, nu se interpune între noi și natură, alienându-ne. E important să greșim, să ne rătăcim și să ajungem în cu totul alt loc decât am fi dorit. E important să privim ochii iubitei atunci când îi facem o serenadă și să simțim fiorul acela unic al atingerii cu cea pe care o iubim. E important să experimentăm direct lumea în care trăim, să nu ne îndepărtăm de ea devenind prea urbani, prea tehnologizați, prea impotenți. Eu cred că de data asta Google se îndreaptă într‑o direcție greșită. Iar eu n‑am să‑i urmez acolo.
16:04
Nu mai e nevoie sa construim roboti !
Pentru ca unii dintre noi vor deveni roboti!
Terifiant !
Si asa suntem dependenti de multe , mult prea multe lucruri, ne invartim printre ele ceas de ceas si ne mai miram ca nu avem timp destul.
De fapt, nu avem spatiu destul, suntem invadati pur si simplu de monitoare, telefoane, decodoare, modemuri, masini de spalat, calcat,roboti de bucatarie, centrale termice, ceasuri electronice, alarme, masini masini masini.
Si va mai aduceti aminte de perioada cand se vindeau la negru acele ceasuri cu melodii?
Sau fiebatoarele poloneze, rusesti?
Dar cand intram online cu celebrul dial-up si asteptam cate 20 min ca sa se conecteze?
N‑am la indemana emoticoane…
23:04
Eu nu m‑aș panica prea tare din cauza asta. Până la urmă, tu decizi dacă, cum și cât vei folosi o asemenea tehnologie.
Microsoft prezicea nivelul ăsta de integrare cu ani în urmă, dar n‑au avut determinarea și viziunea să‑l materializeze. Probabil că cei de la Google sunt mult mai aproape acum.
Tot de la Google pare să vină mașina care se conduce singură, utilă pentru orbi. Chiar dacă există prototipul funcțional, sunt sigur că va mai trece ceva vreme până să o vedem pe străzile din București. Dar da, viitorul vine tot mai repede peste noi, alegerile corecte sunt tot mai dificil de făcut.
Citeam la un moment dat despre niște indivizi care executau _efectiv_ instrucțiunile date de GPS-din mașină, ca‑n armată: întocmai și la timp. Și-au sfârșit cu mașinile înfipte prin cine știe ce gard sau pe fundul vreunui lac din apropiere. Pentru nivelul ăsta de inteligență, o asemenea tehnologie reprezintă într-adevăr un pericol, dar poate că și o oportunitate.