De amicitia

Se spune că dacă vrei să cunoști cu ade­vărat un pri­eten tre­buie să fii tre­cut împre­ună cu el prin patru tipuri de expe­riențe: la drum, la bani, la bău­tură și la femei. Desigur, mă refer la pri­etenii de sex mas­culin. Nu mai știu exact de la cine am auzit teo­ria asta, dar mi‑a rămas în minte pen­tru că mi s‑a părut intere­santă și, în egală măsură, utilă. De‑a lun­gul tim­pu­lui, inter­acționând cu diverși inși, din­tre care unii mi-au rămas doar amici, iar alții mi-au devenit pri­eteni, am obser­vat că modul ăsta de a privi lucrurile te duce ade­sea la con­cluzii (aproape) corecte. De fapt nu e nici o mirare, până la urmă este vorba despre patru situ­ații în care ieși din rutina zil­nică, pierzi con­trolul asupra even­tualelor măști pe care le porți de obi­cei și te expui celor­lalți așa cum ești în real­i­tate. Doar că nouă, băr­baților, ni se aplică reg­ula con­trolu­lui per­ma­nent și com­plet – nu este social accept­abil să-ți pierzi busola în nici o împre­ju­rare.

Călă­tori­ile te expun necunos­cu­tu­lui. Înainte era chiar mai com­pli­cat: nu știai cu sig­u­ranță cu ce te vei deplasa, unde vei dormi și ce vei mânca. Dru­murile de acum două sute de ani erau mult mai anevoioase și per­icu­loase, puteai să dai de tâl­hari care să te prade și să te lase fără mijloace de supraviețuire în mijlocul pusti­etății. Astăzi e mult mai ușor. Ne plan­i­ficăm călă­tori­ile din timp, facem rez­ervări și ne ținem banii în cont, ca să nu ni‑i fure cineva. E drept că și tâl­harii s‑au adap­tat și ei: nu te mai pradă la dru­mul mare, și-au deschis agenții de tur­ism, hoteluri și restau­rante. Dar cu toate facil­itățile prezen­tu­lui reușim mai mereu să ne punem în situ­ații difi­cile într‑o călă­to­rie. Necunos­cu­tul ne înfricoșează sufi­cient de mult ca să renunțăm la măștile sub care ne ascun­dem de obi­cei și să ne scoatem la iveală slăbi­ci­u­nile și temer­ile. Un tren pe care îl pier­dem, o autostradă cu prea mult trafic, un avion ratat, o rez­er­vare de hotel pe care ești sigur că ai făcut‑o, dar recepționerul nu a auzit de ea, o deco­lare cu tur­bu­lențe, toate astea ne demască ade­vărata fire, com­por­ta­men­tul nedis­im­u­lat. Dacă urmărești cum reacționează un băr­bat în ast­fel de situ­ații vei afla multe lucruri despre el: dacă îi e frică sau nu de moarte (sau poate mai corect spus – cât de frică îi e de moarte, pen­tru frică ne este tuturor…), dacă își poate păs­tra cumpă­tul în situ­ații difi­cile, dacă e capa­bil să găsească soluții pen­tru ele, dacă începe să dea vina pe oricine altcineva în afara de el. Și ast­fel vei știi dacă poți să te bizui pe el atunci când e greu.

Femeile sunt căl­câiul lui Ahile pen­tru orice băr­bat. Mă rog, cu excepția homo­sex­u­alilor. Dar vorbind despre majori­tatea het­ero­sex­u­ală, e greu să-ți închipui un băr­bat căruia să nu‑i vină de hac (până la urmă) o femeie. Ne place sau nu, toți avem slăbi­ci­u­nile noas­tre în priv­ința asta. Iar când se spune că tre­buie să cunoști cum se com­portă un băr­bat la femei, nu înseamnă că tre­buie să mergi împre­ună cu el la o par­tidă de sex în grup. Tre­buie să‑l observi cum reacționează atunci când remarcă o femeie intere­santă pen­tru el din punct de vedere sex­ual. Atunci ani­malul din el vrea să iasă la suprafață și să preia con­trolul. Une­ori reușește – știm cu toții cum reacționează sol­dații în ter­men sau unii șoferi la ved­erea unei femei fru­moase, pe stradă. Alte­ori auto­cen­zura se împotrivește și rezultă forme mai elab­o­rate de reacție – donjuan-ul de pro­fe­sie, cel care folosește cuvinte vul­gare pen­tru a atrage atenția asupra sex­u­al­ității lui, met­ro­sex­u­alul de ocazie. Să știi dacă un băr­bat e capa­bil să-și țină instinctele în frâu, este cu sig­u­ranță impor­tant atunci când ți‑l dorești pri­eten sau colab­o­ra­tor apropiat, pen­tru că vei avea cer­ti­tudinea că va folosi întot­deauna rați­unea și morala în detri­men­tul hor­monilor.

Bău­tura e un alt mod de a‑ți pierde con­trolul. Alcoolul te învăluie în plă­cutele sale mreje, trep­tat, insin­u­ant, sub forma unei bune dis­poz­iții, com­bi­nată ade­sea cu o neo­biș­nu­ită, dar — vai! — trecă­toare acui­tate int­elec­tu­ală. Scapi de inhibiții, de auto­cen­zura impusă de spec­trul ridi­colu­lui și a peni­bilu­lui, temer­ile ți se risipesc. Ești pe acoper­ișul lumii, stăpânul ei. Știi totul, vrei totul, poți orice. Din această pos­tură ined­ită în care a ajuns neaștep­tat de repede, dar atât de mer­i­tat pen­tru că nu‑i nimeni ca el, băr­batul devine de obi­cei sin­cer cu cei din jur – nu mai are rost să se ascundă acum că e în vâr­ful piramidei, își poate deci exhiba toate laturile sale ascunse. Gro­bian­is­mul, mitocă­nia, meschinări­ile și tot arse­nalul care even­tual îl are în dotare sunt scoase la paradă. Ușur­ința cu care un băr­bat ajunge să piardă con­trolul, să-și bea mințile cum se spune, te lămurește asupra put­erii sale de a se con­trola. Iar după ce pierde con­trolul, ceea ce se zărește de sub cara­pacea con­ve­niențelor ruti­niere este edi­fi­ca­tor pen­tru a‑i cunoaște într-adevăr car­ac­terul.

Am lăsat la urmă banii. Se pare că ei nasc în cei mai mulți din­tre noi niște emoții atât de put­er­nice, încât nu le putem rezista. Se spune chiar că fiecare om are un preț, adică o sumă de bani de la care începe să fie dis­pus să facă orice. Prob­a­bil că nu e 100% ade­vărat, dar bănui­esc că pro­cen­tul celor care nu renunță la prin­cipii, indifer­ent de suma ofer­ită, este sub­uni­tar. Lăco­mia este motorul soci­etății actuale și aș putea afirma, fără teama de a greși, că lucrurile s‑au înrăutățit în ultimele două-trei sute ani. Prof­i­tul și soci­etatea con­suma­toris­mu­lui ne îndeamnă să fim lacomi, tot mai lacomi. Mod­elele de reușită din jurul nos­tru sunt tot mai legate de bani și tot mai departe de spirit. De aceea e impor­tant să știi cum va reacționa cel pe care îl crezi pri­eten în prea­jma ban­ilor. Ar fi gata să te vândă pen­tru suma potriv­ită? Sau va rămâne lângă tine și te va susține chiar dacă pierde și el deopotrivă? Îți socotește fiecare bănuț pe care se întâm­plă să i‑l datorezi?

Până la urmă nu putem să ne alegem pri­etenii doar din­tre cei care ar trece toate aceste probe. Ar însemna prob­a­bil să ne mulțu­mim cu foarte puțini. Pri­ete­nia este și tol­er­anța pe care o avem față de ceilalți, îngă­duința de a trece peste defectele lor – știute sau neștiute – și put­erea de uita imper­fecți­u­nile firii umane, atunci când sunt mai puține decât ești pregătit să accepți. E bine totuși să știi cal­itățile și defectele pri­ete­nilor, pen­tru ca, atunci când dru­mul tău apucă într‑o altă direcție — dorită sau nu — să știi pe cine te poți totuși bizui și să fii pregătit să‑i ierți pe cei care nu vor mai merge ală­turi de tine.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Corina

    Cred ca pri­etenii ade­varati in viata (fie ei femei, sau babati) sunt foaaaaarte putini la numar si sunt acele per­soane de care ajungi sa te simti legat pur si sim­plu sau dupa ce trav­es­ezi impre­una cu ei o sit­u­atie sau o perioada spe­ciala. Ma refer la pri­eteni pe care ii cunosti si care te cunosc in pro­por­tie de 90%, care au fost, sunt si vor fi ala­turi de tine in orice sit­u­atie. Aces­tora nu cred ca am apu­cat sa le dam "teste". Pe aces­tia i‑am "cas­ti­gat" pana la o anu­mita varsta, viata ni i‑a scos in cale. Nu cred ca toata viata poti gasi pri­eteni ade­varati, devotati. Iar "testele" devin atunci inutile.

  2. Alin

    Cred că mai poți adăuga o ipostază: put­erea.

    • Sorin Sfirlogea

      Hmmm… Cred că da. Deși simt că există o vecină­tate strânsă între setea de put­ere și lăco­mia de bani. Dar e ade­vărat că există oameni pe care put­erea, sau mai bine zis autori­tatea for­mală (pen­tru că put­erea e ceva ce vine din inte­ri­orul indi­vidu­lui, nu ți se poate con­feri), îi trans­formă dra­matic în mici tirani, gata să calce pe cadavre pen­tru a‑și afirma pro­priul suc­ces.

      Good point.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu