Suntem uneori bântuiți de spaimele incertitudinii existenței noastre. Privim în jurul nostru și nu putem spune dacă tot ceea ce vedem este real sau sunt doar interpretări ale minții noastre, un vis pe care îl trăim cu ochii deschiși. Știm doar că acest vis se sfârșește cândva și — unii dintre noi — nădăjduim să înceapă altul, indus de o forță supremă, pe care o numim cu diverse nume, dar căreia ne abandonăm. Incursiunea de azi părea-vi-se-va mai poetică și pe bună dreptate, pentru că este. Am recitit de curând un minunat poem al lui Edgar Allan Poe – A dream within a dream – și m‑am gândit că nu prea am văzut multe traduceri în română ale poeziei lui. Am căutat deci pe Internet și, încercând să dau de cât mai multe referințe bibliografice asupra poeziei, am găsit o colecție de piese muzicale inspirate de aceste versuri. Mi s‑a părut o idee interesantă, o incursiune mai puțin obișnuită în lumea muzicii.
Mai întâi versurile:
Pe frunte te sărut acum.
Și, apucând pe lungul drum,
Îngăduie-mi a‑ți spune cum
C‑aveai dreptate când ai zis
Că zilele mi-au fost un vis…
Oricum speranța mea pieri —
Fie-ntr‑o noapte, ori vreo zi,
Ori năluciri ce sunt și nu‑s —
De dus, și-așa, ea tot s‑a dus.
Și tot ce vezi și ți se par
Un vis într-un alt vis sunt doar.
Azi stau în viul freamăt al
Acestui țărm bătut de val.
Ținând în palma mea, pe mal,
Comoară de nisip de aur.
Câteva fire, un tezaur
Ce se prelinge către-adânc,
Pe când eu plâng, apoi iar plâng.
O, Doamne, le-aș putea păstra
Mai multă vreme‑n palma mea?
Pot, Doamne, oare să le mântui,
Să nu le ia marea‑n mormântu‑i?
Căci tot ce vezi și ți se par
Un vis într-un alt vis sunt doar.
Alan Parsons Project — o interpretare de rock progresiv, cu tendințe de art rock.
Oren Lavie — o abordare mai spre folk rock, cu versuri proprii, inspirate de poezia lui Poe.
The Glitch Mob — vremuri mai moderne, glitch electronic style.
Coloana sonoră a filmului Inception conține și ea o interpretare, în stilul lui Hans Zimmer.
Dreadzone — varianta tehno.
Propaganda — interpretare în stil new wave, de prin 1985.
Elysian Fields — o abordare onirică, de rock experimental.
Glass Prism — înapoi către finele anilor ’60, în stilul rock-ului progresiv al acelor vremuri.
PS Nu garantez 100% că toate piesele au fost inspirate de poezia lui Poe, m‑am bazat pe informațiile care le-am găsit pe net, deci… nu trageți în pianist, face și el ce poate. Iar traducerea am găsit‑o pe net, dar a fost ajustată masiv de mine, pentru că nu-mi plăcea cum sună…
Lasă un comentariu