Nimeni nu‐i uitat

Am citit în această mică vacanță car­tea lui George Damian și Cătă­lin Văr­zaru – “Româ­nii din Bugeac pe cale de dis­pa­ri­ție”. E o inte­re­santă poveste des­pre călă­to­ria auto­ri­lor în sudul Basa­ra­biei, pe actu­a­lul teri­to­riu al raio­nu­lui Odessa din Ucraina, în cău­ta­rea sate­lor româ­nești, pen­tru a afla des­pre păs­tra­rea tra­di­ți­i­lor și cul­tu­rii. Ca de obi­cei, n‐am să vă poves­tesc nimic des­pre con­ți­nut, lăsându‐vă plă­ce­rea des­co­pe­ri­rii prin lec­tură – car­tea o puteți găsi aici, pusă la dis­po­zi­ție chiar de autori.

Buge­a­cul e regiu­nea care adă­pos­tește o parte a isto­riei noas­tre care pen­tru mine a rămas mis­te­ri­oasă: citind des­pre Ște­fan cel Mare aflam numele unor cetăți pe care nu le puteam repera pe teri­to­riul Româ­niei – între ele erau Chi­lia și Ceta­tea Albă, două nume care mă intri­gau și mă făceau să mă întreb unde vor fi fost aceste locuri și ce se mai află din ele. Le‐am găsit pe hartă, nedu­me­rit de apar­te­nența lor la o altă țară. Era pe vre­mea comu­nis­mu­lui, între­bă­rile astea nu se puteau pune cu voce tare. Îmi amin­tesc că am fost cân­dva la Putna – eram încă un copil – și ghi­dul care ne‐a pre­zen­tat muzeul ne‐a ară­tat un bust al lui Ște­fan, care îl pre­zenta cu capul ușor aple­cat. Ghi­dul ne‐a spus atunci că Ște­fan are capul ple­cat de mâh­nire că nu am păs­trat Mol­dova așa cum ne‐a lăsat‐o el. Am fost foarte impre­sio­nat în vre­mea aceea de aceste cuvinte – la ele a adă­u­gat buni­cul meu poves­tea reală a Basa­ra­biei și a Buco­vi­nei – și așa am înce­put să înțe­leg că ade­sea isto­ria nu urmează logica bunu­lui simț, ci a inte­re­se­lor celor puter­nici. În anii aceia căr­țile de la școală nu spu­neau aceste ade­vă­ruri în tota­li­tate.

Într‐un sat de români, ori­unde s‐ar afla el, există patru puncte de reper impor­tante: bise­rica, școala, cămi­nul cul­tu­ral și câr­ci­uma. Desi­gur, în vre­mu­rile moderne s‐a adă­u­gat pos­tul de poli­ție și pri­mă­ria, dar ambele sunt insti­tu­ții unde sătea­nul român ajunge numai dacă are vreo treabă anume. Alt­min­teri cele patru de mai sus sunt cele în jurul cărora îi gra­vi­tează viața soci­ală și spi­ri­tu­ală. În car­tea de care v‐am spus veți afla cum se pot dez­ră­dă­cina comu­ni­tăți întregi, dis­tru­gând bise­ri­cile, lăsând șco­lile și cămi­nele cul­tu­rale în para­gină. Nu e nici o supriză, cred, să aflați că româ­nii din Buceag sunt tot mai puțini și tot mai ali­enați.

Și asta mă aduce la o între­bare pe care mi‐am mai pus‐o: ce vrem să sal­văm? Româ­nii? Sau teri­to­riul pe care ei tră­iesc? Aproape orice român din țară se înflă­că­rează brusc, dar vehe­ment, când vine vorba de reîn­tre­gi­rea gra­ni­țe­lor. Puțini sunt cei care nu cred că Româ­nia Mare e un ideal la care n‐ar tre­bui să renun­țăm. Dar oare ce e impor­tant pen­tru noi: româ­nii aban­do­nați sau teri­to­ri­ile pier­dute? Pen­tru că în func­ție de ceea ce vom răs­punde la această între­bare, calea de a căuta o solu­ție diferă foarte mult. Mi‐e teamă că ceea ce ne înflă­că­rează când vine vorba de Basa­ra­bia și sudul ei, des­pre Buco­vina de nord, este dorința de expansiune a gra­ni­țe­lor și nu com­pa­siu­nea față de com­pa­tri­o­ții noș­tri, lăsați de izbe­liște și ame­nin­țați de pier­de­rea iden­ti­tă­ții. Mi‐e teamă că Româ­nia Mare înseamnă pen­tru români mai mult pământ și mai puțin româ­nism.

George Damian poves­tește că în vama Giur­gi­u­lești din Repu­blica Mol­dova, locul pe unde se trece din Româ­nia spre Bugeac, se găsește un afet de tun, îndrep­tat spre Româ­nia, pe care al cărui soclu este scris așa: “Nimeni nu‐i uitat. Nimic nu se uită.” El spune că e o ame­nin­țare, o per­ma­nentă decla­ra­ție de răz­boi. Se poate ca asta să fi fost inten­ția. Dar ar putea fi în egală măsură un mesaj pen­tru noi, româ­nii din țară, care să ne amin­tească de com­pa­tri­o­ții noș­tri pe care i‐am uitat și la care ne gân­dim prea rar și prea puțin.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. nuscu

    E gro­zav ca mai exista inca romani acolo. Con­gre­sul de la Ber­lin din 1878 ne‐a dat Dobro­gea in schim­bul Buge­a­cu­lui, si cam aici se rezuma poves­tea teri­to­ri­u­lui.

  2. mihai

    Si cand te gan­desti ca mai marii actu­ali il con­damna pe Ana­to­ne­scu? Poate noi cei din roma­nia ne meri­tam soarta, dar cei de acolo ce vina au?

    • Sorin Sfirlogea

      Nu l‐aș lega pe Anto­ne­scu de poves­tea asta pen­tru că între mul­tele lucruri bune pe care le‐a făcut, a mai comis și erori, unele grave. Mi‐e teamă că aso­ci­ind un nume pro­priu care desem­nează o per­so­na­li­tate con­tro­ver­sată de o idee gene­roasă ris­căm să înde­păr­tăm de la sus­ți­ne­rea ideii pe cei care sunt încli­nati să‐l con­damne pe Anto­ne­scu. Și toc­mai asta cred că e pro­blema noas­tră esen­ți­ală, a româ­ni­lor: ne e greu să con­struim soli­da­ri­ta­tea, să punem deo­parte ceea ce ne separă și să încer­căm să rea­li­zăm lucruri împre­ună.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu