Mia bella musica (4)

Eu cred că atunci când nu accepți decât un sin­gur tip de muz­ică și când orice altceva ți se pare nein­tere­sant, e un semn că n‑ai prea înțe­les latura spir­i­tu­ală a aces­tei arte. Să rămâi fixat într‑o sin­gură cat­e­gorie de ritm, într‑o sin­gură zonă de expri­mare, e un păcat pen­tru pro­pria ta cul­tură muz­i­cală.  N‑aș vrea să fiu greșit înțe­les: nu spun prin asta că orice man­i­festare sonoră este demnă de apreciere. Când spun muz­ică mă refer la arta muz­i­cală, la creația de val­oare, la actul artis­tic prin care comu­nici emoții, mesaje. Mă refer la cal­i­tate, nu la pro­ducți­ile de show­biz.

Ca să-mi argu­mentez punc­tul de vedere vă propun o incur­si­une în lumea tango-ului, acolo unde el se întâl­nește cu alte stil­uri muz­i­cale: fusion tango. Sper să vă conving că muz­ica de cal­i­tate se poate întâlni indifer­ent de cul­turile locale, de mode și tend­ințe tem­po­rare. În cazul nos­tru tango-ul rămâne pasional, chiar și atunci când este mixat cu orice alt stil…

Mai întâi Gotan Project — un grup care mix­ează tango-ul cu ele­mente din muz­ica elec­tron­ică:

Apoi un clip despre fuzionarea din­tre tango și R&B:

Evi­dent, tango-ul merge per­fect în com­bi­nație cu jazz-ul:

Ceva mai sur­prinză­tor poate, tango-ul poate fi o modal­i­tate de rein­ter­pretare a unor piese cla­sice de rock:

Sau cu rit­muri de rock mai recente:

Elec­trotango? De ce nu…

Ar fi fost, nu‑i așa, păcat să lipsească întâl­nirea din­tre tango și blues:

Și un mariaj fericit între două cul­turi vecine: tango și bossanova.

El Mae­stro Paco ne arată cum se com­bină tango și fla­menco:


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Cred că, ceea ce spui tu întru început e val­a­bil pen­tru orice zonă de fiinţare, vieţuire: ideat­ică sau fap­tică. Când nu accepţi decât un sin­gur set de idei, şi ace­lea fixe, când crezi că lucrurile pot fi făcute doar într-un sin­gur fel, şi acela musai al tău, e semn că nu prea ai înţe­les cum e cu viaţa. Te zbaţi între clişee şi prejudecăţi cu un aer vic­to­rios, care nu‑i, îndrăz­nesc să spun, decât păcatul de a nu‑i acorda vieţii mirac­u­loasele forme de expri­mare, altele decât ale tale, ceea ce nu înseamnă neapărat mai bune sau mai rele, ci doar fap­tul că se poate trăi şi alt­fel. Şi de aici încolo se poate naşte tol­er­anţa, mod­es­tia şi lib­er­tatea.

    • Sorin Sfirlogea

      Și totuși, dacă în priv­ința opini­ilor sociale și politice ni se impun stan­darde de gândire care pun diver­si­tatea în cen­trul atenției, în materie de emoție artis­tică nu există nici un fel de ghi­dare. Soci­etatea mod­ernă spune că tre­buie să accep­tăm punc­tul de vedere al homo­sex­u­alilor, al opo­nenților politici, al con­cetățe­nilor noștri. S‑a inven­tat chiar și ter­menul de "polit­i­cally cor­rect" pen­tru modal­itățile în care ne expunem punctele de vedere. Doar în dome­niul artei am rămas fără nici o reg­ulă pen­tru diver­si­tate, nu ni s‑a spus ce este "artis­ti­cally cor­rect". Sun­tem dresați civic și politic, dar nu și artis­tic. De aceea ni se pare nor­mal să fim prozeliții unui gen de muz­ică, al unui anume artist, al unui anume curent. Nu avem argu­mente, nu ni se oferă edu­cația pen­tru a judeca actul artis­tic, ci sun­tem încu­ra­jați a ne fixa obsesiv într-un șablon cul­tural: maneliști, hip-hoperi, rock­eri, depeșari…

      Și nu te poți împied­ica să nu te întrebi de ce tre­buie să gândim "polit­i­cally cor­rect", dar nu avem nevoie să fim "artis­ti­cally cor­rect".


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu