Tentația mediocrității

De mai bine de douăzeci de ani ne dorim să trăim ca în Occi­dent. Am auzit dor­ința asta expri­mată în fel și chip, explicit sau metaforic, cu entuzi­as­mul naiv­ității sau cu deznăde­jdea neputinței, dar de fiecare dată cu cred­ința fermă că acesta este ide­alul dezirabil al românilor și României. Eu însumi am crezut că această aspi­rație ne va vin­deca de sechelele comu­nis­mu­lui, că o dată ajunși europeni vom dobândi mirac­u­los și men­tal­i­tatea de popor civ­i­lizat, aliniindu‐ne dez­in­volt unei cul­turi a bunului simț și a respec­tu­lui față de val­oare.

Uite însă că Gre­cia – la care nu demult ne uitam cu invi­die – se îndreaptă spre ceva ce nimeni nu știe să anticipeze. Par­tide extrem­iste au ajuns în Par­la­ment, grecii sunt debu­so­lați, se simt înșe­lați de guver­nanții lor și de cei europeni, care le‐au promis par­adisul, iar acum primesc iadul. Nimeni nu‐și mai pune între­barea dacă Gre­cia va părăsi zona euro, ci când se va întâm­pla asta. Prob­a­bil în nu multă vreme. Bul­garii îi momesc cu condiții finan­ciare bune, ca să‐și mute afac­er­ile la ei. Noi ne facem socoteli ce impact va avea căderea băn­cilor gre­cești și ne fericim că nu reprez­intă prea mult din sec­torul ban­car româ­nesc.

Franța și‐a regăsit vocația social­istă, prin noul președ­inte Hol­lande. Am auzit că prima per­son­al­i­tate pe care a sunat‐o noul tit­u­lar de la palatul Elisee a fost doamna Merkel. Depinde ce i‐a spus. Dacă Franța va renunța la partene­r­iatul strâns cu Ger­ma­nia mă tem că va încasa de urgență niște scăderi de rat­ing finan­ciar, cu efecte asupra cur­su­lui euro. În plus, Ger­ma­nia s‐ar putea să se întrebe dacă mai are rost să gireze de una sin­gură pen­tru întreaga Europă șî prob­a­bil că răspun­sul va fi neg­a­tiv. Ce se va alege atunci de econo­mia Spaniei, Ital­iei și Por­tu­galiei n‐aș ști să spun…

Noi plu­tim în ape tul­buri. Guver­nul Ponta a primit susținere de la FMI să refacă salari­ile buge­tar­ilor și să corecteze pen­si­ile. De unde vor scoate bani, nu știu, dar mai zic o dată că mă tem de o inflație gen­er­ată de dom­nul Isărescu, ca să spri­jine guver­nul în atin­gerea țin­tei de deficit buge­tar. Sper să bat câmpii. Românii sunt con­fuzi și nu‐și mai prob­lema strate­gi­ilor macro­eco­nom­ice – e un fel de scapă cine poate: dacă putem smulge niște avan­taje de la stat, nu ne mai intere­sează con­secințele pe ter­men lung. Nimeni nu mai pomenește de mod­elele occi­den­tale, nici cel ger­man, nici cel suedez, nici cel francez.

Am fost mereu ten­tați să jus­ti­ficăm ceea ce facem cu argu­men­tul că așa se face în țările Europei, așa se face în lumea civ­i­lizată. Ne‐am tot mințit că mod­elul e cel care ne lipsește, ca și cum dacă am fi avut miniștri nemți tre­burile ar fi mers dintr‐o dată ca pe roate. Desigur, a folosi expe­riența altora este benefic, dar înseamnă în egală măsură alin­ierea la medie. Și ce altceva este medi­oc­ri­tatea decât per­ma­nenta ten­tație de a nu ieși din rând, de a nu fi nici primul, nici ultimul. Când inovezi riști să pierzi, să fii ultimul, să rămâi de căruță. Însă doar așa ai șansa de a fi primul. Alt­minteri rămâi doar un copist anonim.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu