România pitorească [3]

De mai multă vreme mă între­bam cum arată Româ­nia din­tre București și Oltenița. În weekend-ul ăsta ne-am por­nit la drum ca să aflăm răspun­sul la această între­bare. Ca de obi­cei, am încer­cat să studiez puțin traseul înainte de ple­care, ca să aflu ce putem vedea în dru­mul nos­tru. Și tot ca de obi­cei în partea asta de Românie, sin­gurele obiec­tive tur­is­tice sunt mână­stir­ile. Așadar nu trageți con­cluzia greșită că ne-am trans­for­mat în pelerini – Car­men și eu – dar e destul de greu să faci o tură de de câteva ore în jurul Bucureștiu­lui și să vezi altceva decât bis­erici.

Am por­nit înspre Oltenița nu pe DN4, cum ar fi prob­a­bil cel mai rapid și mai comod, ci pe la Cer­nica. Am ieșit din cen­tură și am apu­cat către Plătărești, primul loc unde aflasem că am putea vedea ceva intere­sant – mână­stirea Plătărești. Locul are o isto­rie aparte, zbu­ci­u­mată și neo­biș­nu­ită. Cti­torită de Matei Basarab pe la 1640, cu hra­mul sfân­tu­lui mucenic Mer­curie (sfânt mil­i­tar), mână­stirea a făcut parte din ansam­blul punctelor strate­gice de supraveg­here a pădurilor Vlăsiei împotriva atacurilor otomane și tătare, dim­pre­ună cu mână­stirea Căldărușani și Gherghița către nord și cu cetatea Giurgiu­lui către sud – reclădită de ace­lași dom­n­i­tor pe la 1640. Pisa­nia de dea­supra intrării în pronaos menționează într‑o română sim­plă, cu car­ac­tere chir­il­ice, după ortografia vremii, urmă­toarele: "Cu bună vrerea lui Dum­nezeu ridicatu-au această sântă și dum­nezeiască mână­stire din temelie lumi­natul Domn Io Matei Basarab Voievod și doamna Elina întru lauda Sfân­tu­lui slăvit și mare mucenic Mer­curie ca să fie pomenit întru veci de veacu la răpao­sul sufletelor, întru odi­hna drepților nes­fârșită. Ispravnic au fost Pan Albu cluceriu; dupa moartea lui fost-au tatăl lui pan Mitrea pitar­iul; igu­men Vasile, aprilie 3 vleat 7154 (1646), pisal Pop Ghe­o­rghe."

Mână­stirea a fost de câteva ori des­fi­ințată și iar înfi­ințată. A fost folosită ca gar­ni­zoană pen­tru sol­dații aus­trieci, apoi de cei ruși, la finele sec­olu­lui XVIII, când lup­tau pen­tru a cuceri cetățile turcești de la sud de Dunăre. A fost trans­for­mată în depozit de ali­mente în tim­pul primu­lui război mon­dial. A fost închisoare de femei la finele sec­olu­lui XIX. Între 1952 și 1992 a fost uti­lizată ca spi­tal de psi­hi­a­trie. Bis­er­ica a fost sal­vată de cele mai multe ori, prin trans­for­marea ei în bis­er­ică de paro­hie. Astăzi a devenit mână­stire de maici și este în plină restau­rare. Când am ajuns acolo, o parte din clădiri fus­ese ren­o­vată pen­tru a deveni chilii și se lucra la refac­erea altei laturi a inc­in­tei.

Am ple­cat mai departe, către comuna Vasi­lați. Aici ne-am abă­tut de la dru­mul spre Oltenița și am apu­cat spre dreapta, către satul Nuci, apoi către Popești. Dru­mul nu mai e chiar așa de bun, dar nici foarte rău. După ce se iese din Nuci, șoseaua se îndreaptă către pădurea Popești, pe care o ocolește și face dreapta către sat, pe o ultimă porți­une care nu e asfal­tată, ci doar pietru­ită, ca și întregul sat de alt­fel. Am oprit si am între­bat de bis­er­ica Sfân­tul Ier­arh Nico­lae, pen­tru că nu o zăream nicăieri din mașină. Ne-au îndru­mat către stânga, pe niște ulițe pietru­ite, străbătând un sat pitoresc șî plin de verdeață, așa cum îmi închipuiam așezările din foștii codrii ai Vlăsiei. Ultima porți­une n‑aș numi‑o nici măcar uliță – erau mai degrabă niște urme de roți de căruță prin iarba din­tre două case, care șer­puiau către câmp. După colțul unui gard am zărit în dreapta bis­er­ica, sim­plă și cumva austeră, într‑o curte inun­dată de verdeață.

E o bis­er­ică foarte veche, con­stru­ită în 1654, despre care n‑am reușit să aflăm mare lucru. Cei ce ne-au îndru­mat spre ea, ne-au între­bat dacă ne așteaptă cineva să venim – când am spus că nu, au clăti­nat din cap și s‑au îndoit că vom putea să intrăm. Așa s‑a și întâm­plat: ușa bis­ericii era încuiată cu un lacăt, ușile duble și vechi se deschideau puțin, lăsând să se vadă inte­ri­orul foarte vechi al unei bis­er­icuțe de sat. Mi‑a părut rău că n‑am putut vedea mai mult și că o bis­er­ică atât de veche este uitată în mar­ginea sat­u­lui.

Ne-am întors în DJ301 și am con­tin­uat dru­mul spre Oltenița. Din Bodești ne-am întâl­nit cu DN4 și după 30 km am ajuns la Dunăre. N‑am să spun mare lucru despre Oltenița – n‑am găsit nimic pe inter­net demn de viz­itat în acest oraș, poate doar strada pe care s‑a năs­cut Ili­escu, dar asta nu ne interesa – am să amintesc totuși că mi s‑a părut un orășel curat și destul de îngri­jit. Ne-am oprit doar când am văzut Dunărea și am avut noroc să nimerim din prima por­tul (deși port e mult spus). Tot norocul a făcut să asistăm la ple­carea unei nave de croazieră pe Dunăre, către aval. Mă întreb ce-or fi crezut străinii aceia despre Oltenița. Vă las să vedeți cum arată por­tul și faleza, ca să vă faceți o idee.

La întoarcere ne-am oprit la mână­stirea Cer­nica. Din­colo de fru­musețea locu­lui și de curățe­nie, mi se pare că mână­stirea are un aer ușor com­er­cial­izat, îi lipsește mis­terul acela mistic pe care îl regăsești în alte așezăminte. În bal­conul unei chilii ședea un călugăr care super­viza fân­tâna, dând indi­cații celor care încer­cau să scoată apă – aflându-se sus, neob­ser­vat de cei mai mulți, reușea să sur­prindă pe toți cu vocea lui neaștep­tată: “nu așa, slăbește lanțul că‑l rupi!”. Dar, încă o dată spun, locul e tare fru­mos.

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Mihaela

    O sin­gura data in viata asta am fost sa ma spovedesc si sa ma impar­tasesc, se intam­pla in 1999, la Cer­nica. Am hotarat sa merg acolo, la reco­man­darea coleg­u­lui nos­tru Lupu Daniel (pe unde o mai fi?). Am primit iertarea foarte repede, pen­tru ca nu aveam "pacate de moarte", si asa usu­tata am iesit pe poarta man­a­s­tirii, incat am zgariat masina (pe vre­mea aia chiar con­duceam bine, ziceau altii, nu eu). Oricum am ramas cu o amintire pla­cuta a locu­lui si chiar a Par­in­telui Ieronim. Ade­varata iertare mi-am acordat‑o eu, ceva mai tarziu.

  2. Alice

    N‑ai fost la Cer­nica duminica, atunci sa vezi aer…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu