Senzaționalul care ne place

Câtă nevoie de sen­za­țional au românii? Când se vor sătura de poleială super­fi­cială și de spec­ta­col strălu­ci­tor, dar gol de conținut? Îmi pun aceste între­bări după două eveni­mente care s‑au suc­ce­dat în ultima vreme, arătându-mi că sun­tem tot mai departe de a înțelege, recunoaște și răs­plăti val­oarea. Prob­a­bil că, dacă nu s‑ar fi suc­ce­dat, întărindu-mi această convin­gere, aș fi tre­cut peste aceste momente cu o oare­care sen­ină­tate — în fond de ce super­fi­cial­i­tatea m‑ar ocoli pe mine?

Zilele tre­cute echipa de gim­nas­tică fem­i­nină a României a luat o poală de medalii de aur și argint la cam­pi­onatele europene. S‑au scris câteva arti­cole, presa a lău­dat mod­erat per­for­manța, dom­nii jur­nal­iști și-au deplasat fiz­icul la aero­port ca să întâmpine echipa. Cătălina Ponor a remar­cat cu ironie că atunci când s‑au întors fără medalii de la mon­di­ale, nimeni nu le‑a între­bat de sănă­tate. Și cred că are drep­tate — dacă susții o echipă n‑o faci doar atunci când îți con­vine per­for­manța lor. Sportivii au nevoie și de încu­ra­jări în momentele grele, nu doar de aplauzele finale. Spre deose­bire de fot­bal­iști — de pildă — care după o vic­to­rie oricât de nesem­ni­fica­tivă și de con­junc­turală vorbesc despre meritele lor, despre cum "și-au dorit mai mult vic­to­ria", gim­nastele au vor­bit mai mult despre urmă­toarea per­for­manță pe care și‑o doresc. Și ce altceva te învață mai fru­mos sportul decât dor­ința de a mai face un pas înainte, de a fi mai bun, de a reuși încă o dată?

Nu poți să nu simți o amără­ci­une când te gân­dești cu cât de puțini bani sunt susținute și răs­plătite ast­fel de per­for­manțe, prin com­para­ție cu imen­sul efort din spatele lor. Prin con­trast, o mulțime de derbe­dei care s‑au năs­cut cu nițel tal­ent la jon­g­leri­ile cu mingea încasează sume fab­u­loase ca jucă­tori de fot­bal. Pen­tru două medalii europene de aur și una de argint la gim­nas­tică se primesc puțin peste opt mii de euro și asta doar pen­tru că guver­nul a decis să dubleze primele, alt­minteri s‑ar fi luat doar jumă­tate din sumă. Un fot­bal­ist mediocru de la o echipă obscură din divizia A, care n‑a avut nicio­dată vreo per­for­manță nota­bilă, câștigă banii ăștia în fiecare lună. În timp ce fetele astea își rup oasele în sălile de antre­na­mente, fot­bal­iștii stau prin cluburi și prin restau­rante și pare că sin­gura lor pre­ocu­pare este să furnizeze tabloide­lor subiecte la rubrica de mon­den­ități. Cu toate astea românii se îngh­e­suie să‑i aclame pe sta­dioane pe acești șmecher­ași, sunt dis­puși să se bată pen­tru ei, iar une­ori călă­toresc sute de kilo­metri ca să‑i vadă dându-și cu stân­gul în drep­tul.

Al doilea eveni­ment care s‑a petre­cut în ultimele zile a fost finala con­cur­su­lui Românii au tal­ent. S‑au scris multe lucruri despre meritele fiecărui final­ist, despre cât de jus­ti­fi­cat este pre­miul luat de men­tal­is­tul Cris­t­ian Gog (deși aș fi încli­nat să con­test aparte­nența prestației aces­tui tip la con­cep­tul de men­tal­ism, care mi se pare mult mai cuprinză­tor și mai pro­fund). Până la urmă nu are atât de multă impor­tanță per­soana care a câști­gat, ci mai degrabă ce au înțe­les românii să răs­plătească. Au avut de ales între scam­a­to­rie și tal­ent, între șmecherie și muncă și, deloc neaștep­tat, au ales din nou pe cel care vinde iluzii.

În con­curs au avut can­di­dați care le-ar fi dat posi­bil­i­tatea să-și arate prețuirea pen­tru alte cal­ități, cu mult mai impor­tante pen­tru noi ca natiune, mai cu seamă în aceste vre­muri. Ar fi putut alege să prețuiască munca asiduă și deter­minarea lui Mihai Petraiche, ar fi putut să admire capac­i­tatea int­elec­tu­ală a lui Cris­t­ian Leana, ar fi putut să răs­plătească anii de studiu care stau în spatele tal­en­tu­lui celor de la Trio Zam­firescu. Toate astea însă nu îi intere­sează pe români. Ei vor mira­colul, min­unea, iluzia.

Așa își și închipuie că vor ieși la lumină ca popor: nu prin muncă, nu prin inspi­rație, nu prin inteligență. Vor ieși la lumină printr‑o scam­a­to­rie făcută de un iluzion­ist. Că el se numește Ponta sau Băs­escu sau Dan Dia­conescu e irele­vant atât timp cât spec­ta­colul con­tinuă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Şi ca să mă explic: nu votez la Românii au tal­ent pen­tru că nu se anunţă numărul de sms-uri sau tele­foane prim­ite, adică câţi bani se strâng din oper­aţi­une.

    Dar la vot mă duc!

  2. Alice

    Românii au tal­ent: decizia finală a fost influ­enţată de juriu, asta ne place, să gân­dească altcineva pen­tru noi. Să nu cumva să ne zdrunc­inăm. Şi mai cred că "lumea bună" stă deop­arte la ast­fel de con­cur­suri şi nu votează, de aici şi rezul­tatul. Vezi şi Cel mai mare român: Şte­fan cel Mare! Înţe­leg că nu ne-am mai întâl­nit cu mari români din­colo de clasa a IV‑a. De fapt acolo s‑a oprit cunoaşterea noas­tră, deci ăsta e nivelul.

    Aşa va fi şi la dublele alegeri ce stau să vină.

  3. Alice

    Ce pro­lific ai fost in luna mai, nu mai pri­didesc cu comen­tari­ile. Felic­i­tari!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu