Senzaționalul care ne place

Câtă ne­voie de sen­zațio­nal au ro­mâ­nii? Când se vor să­tura de po­le­ială su­per­fi­ci­ală și de spec­ta­col stră­lu­ci­tor, dar gol de con­ți­nut? Îmi pun aceste în­tre­bări după două eve­ni­mente care s‑au suc­ce­dat în ul­tima vreme, ară­tându-mi că sun­tem tot mai de­parte de a în­țe­lege, re­cu­noaște și răs­plăti va­loa­rea. Pro­ba­bil că, dacă nu s‑ar fi suc­ce­dat, în­tă­rindu-mi această con­vin­gere, aș fi tre­cut peste aceste mo­mente cu o oa­re­care se­ni­nă­tate — în fond de ce su­per­fi­ci­a­li­ta­tea m‑ar ocoli pe mine?

Zi­lele tre­cute echipa de gim­nas­tică fe­mi­nină a Ro­mâ­niei a luat o poală de me­da­lii de aur și ar­gint la cam­pi­o­na­tele eu­ro­pene. S‑au scris câ­teva ar­ti­cole, presa a lă­u­dat mo­de­rat per­for­manța, domnii jur­na­liști și-au de­pla­sat fi­zi­cul la ae­ro­port ca să în­tâm­pine echipa. Că­tă­lina Po­nor a re­mar­cat cu iro­nie că atunci când s‑au în­tors fără me­da­lii de la mondi­ale, ni­meni nu le‑a în­tre­bat de să­nă­tate. Și cred că are drep­tate — dacă sus­ții o echipă n‑o faci doar atunci când îți con­vine per­for­manța lor. Spor­ti­vii au ne­voie și de în­cu­ra­jări în mo­men­tele grele, nu doar de apla­u­zele fi­nale. Spre de­o­se­bire de fo­tba­liști — de pildă — care după o vic­to­rie ori­cât de ne­sem­ni­fi­ca­tivă și de con­junc­tu­rală vor­besc des­pre me­ri­tele lor, des­pre cum “și-au do­rit mai mult vic­to­ria”, gim­nas­tele au vor­bit mai mult des­pre ur­mă­toa­rea per­for­manță pe care și‑o do­resc. Și ce alt­ceva te în­vață mai fru­mos spor­tul de­cât do­rința de a mai face un pas îna­inte, de a fi mai bun, de a re­uși încă o dată?

Nu poți să nu simți o amă­ră­ciune când te gân­dești cu cât de pu­țini bani sunt sus­ți­nute și răs­plătite ast­fel de per­for­manțe, prin com­pa­ra­ție cu imen­sul efort din spa­tele lor. Prin con­trast, o mul­țime de der­be­dei care s‑au năs­cut cu nițel ta­lent la jon­gle­ri­ile cu min­gea în­ca­sează sume fa­bu­loase ca ju­că­tori de fo­tbal. Pen­tru două me­da­lii eu­ro­pene de aur și una de ar­gint la gim­nas­tică se pri­mesc pu­țin peste opt mii de euro și asta doar pen­tru că gu­ver­nul a de­cis să dub­leze pri­mele, alt­min­teri s‑ar fi luat doar ju­mă­tate din sumă. Un fo­tba­list me­di­o­cru de la o echipă obs­cură din di­vi­zia A, care n‑a avut nici­o­dată vreo per­for­manță no­ta­bilă, câștigă ba­nii ăș­tia în fi­e­care lună. În timp ce fe­tele as­tea își rup oa­sele în să­lile de an­tre­na­mente, fo­tba­liș­tii stau prin clu­buri și prin res­ta­u­rante și pare că sin­gura lor pre­o­cu­pare este să fur­ni­zeze ta­blo­ide­lor su­biecte la ru­brica de monde­ni­tăți. Cu toate as­tea ro­mâ­nii se în­ghe­suie să‑i aclame pe sta­di­oane pe acești șme­che­rași, sunt dis­puși să se bată pen­tru ei, iar une­ori că­lă­to­resc sute de ki­lo­me­tri ca să‑i vadă dându-și cu stân­gul în dreptul.

Al doi­lea eve­ni­ment care s‑a pe­tre­cut în ul­ti­mele zile a fost fi­nala con­cur­su­lui Ro­mâ­nii au ta­lent. S‑au scris multe lu­cruri des­pre me­ri­tele fi­e­că­rui fi­na­list, des­pre cât de jus­ti­fi­cat este pre­miul luat de men­ta­lis­tul Cris­tian Gog (deși aș fi în­cli­nat să con­test apar­te­nența pres­ta­ției aces­tui tip la con­cep­tul de men­ta­lism, care mi se pare mult mai cu­prin­ză­tor și mai pro­fund). Până la urmă nu are atât de multă im­por­tanță per­soana care a câști­gat, ci mai de­grabă ce au în­țe­les ro­mâ­nii să răs­plă­tească. Au avut de ales în­tre sca­ma­to­rie și ta­lent, în­tre șme­che­rie și muncă și, de­loc ne­aș­tep­tat, au ales din nou pe cel care vinde iluzii.

În con­curs au avut can­di­dați care le-ar fi dat po­si­bi­li­ta­tea să-și arate pre­țu­i­rea pen­tru alte ca­li­tăți, cu mult mai im­por­tante pen­tru noi ca na­tiune, mai cu seamă în aceste vre­muri. Ar fi pu­tut alege să pre­țu­iască munca asi­duă și de­ter­mi­na­rea lui Mi­hai Pe­trai­che, ar fi pu­tut să ad­mire ca­pa­ci­ta­tea in­te­lec­tu­ală a lui Cris­tian Leana, ar fi pu­tut să răs­plă­tească anii de stu­diu care stau în spa­tele ta­len­tu­lui ce­lor de la Trio Zam­fi­rescu. Toate as­tea însă nu îi in­te­re­sează pe ro­mâni. Ei vor mi­ra­co­lul, mi­nu­nea, iluzia.

Așa își și în­chi­puie că vor ieși la lu­mină ca po­por: nu prin muncă, nu prin in­spi­ra­ție, nu prin in­te­li­gență. Vor ieși la lu­mină printr‑o sca­ma­to­rie fă­cută de un ilu­zi­o­nist. Că el se nu­mește Ponta sau Bă­sescu sau Dan Dia­co­ne­scu e ire­le­vant atât timp cât spec­ta­co­lul continuă.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...