Prin 1996, când ne apro­piam de ale­ge­rile ge­ne­rale, la Rîm­nicu Să­rat se sim­țea un iz de schim­bare. Oraș tra­di­țio­nal con­ser­va­tor, unde co­mu­nis­mul ajun­sese la un sta­tus-quo ac­cep­ta­bil, Rîm­ni­cul era fa­vo­ra­bil lui Ili­escu, în care re­gă­sea un fel de stân­gism nu chiar co­mu­nist, dar nici prea li­be­ral, des­tul cât să îi dă­dea în­cre­dere că va­lo­rile în care cre­dea co­mu­ni­ta­tea ora­șu­lui și a îm­pre­ju­ri­mi­lor lor vor fi per­pe­tu­ate. Dar ge­ne­ra­ți­ile mai ti­nere aveau idei pro­gre­siste, vo­iau ca­pi­ta­lism și ritm eco­no­mic, așa că schim­ba­rea plu­tea cumva în aer. Cei mai vâr­sț­nici sim­țeau cum pierd te­ren, așa că au pre­luat o te­o­rie su­ge­rată dis­cret prin mass-me­dia: do­m’ne — zi­ceau ei — tre­buie să‑i vo­tăm tot pe ăș­tia ai lui Ili­escu, că s‑au să­tu­rat, ăi­lalți, dacă vin la pu­tere, se pun pe fu­rat că‑s flămânzi… mai bine stăm cu ăș­tia, că ăș­tia s‑au să­tu­rat deja!

Mi-am amin­tit de te­o­ria asta ci­tind des­pre Nicu­șor Dan, can­di­da­tul in­de­pen­dent la pri­mă­ria Ca­pi­ta­lei. Mă ui­tam la el și mă gân­deam că are o fi­gură de om cin­stit, de bă­iat cu­minte, care și‑a vă­zut de școală și de fa­mi­lie. Cum o să re­ziste el în pri­mă­rie? Mi-am fă­cut so­co­teala ra­pid că n‑are rost să fie vo­tat, pen­tru că îl va mânca de viu toată func­țio­nă­ri­mea de acolo, for­mată din in­di­vizi ver­sați în tra­sul sfo­ri­lor și aran­ja­tul plo­i­lor. Nu mai zic de con­si­liul ge­ne­ral, for­mat cu si­gu­ranță de oa­me­nii par­ti­de­lor po­li­tice. Dar mi-am dat seama că am că­zut în cap­cana mo­du­lui de gân­dire al fe­se­niș­ti­lor din ’96: de ce să pu­nem un om nou, mai bine îi păs­trăm pe cei vechi, mă­car pe ei îi știm, ne-am obiș­nuit cu ei…

Toți avem di­fi­cul­tăți în a ac­cepta schim­ba­rea — e în fi­rea umană. Dar atunci când ceva nu merge bine, se pre­su­pune că ar tre­bui să îți de­pă­șești re­pul­sia față de schim­bare și să în­drepți lu­cru­rile. De câ­teva sute de ani ro­mâ­nii au amâ­nat ne­con­te­nit schim­ba­rea (ci­tește re­vo­lu­ția), do­bân­dind în timp o fi­lo­zo­fie de non-com­bat, de co­la­bo­ra­ți­o­nism vi­no­vat cu stă­pâ­nii, fie că au fost de-ai pămân­tu­lui, fie că au fost ve­ne­tici. Ca­pul ple­cat, sa­bia nu‑l taie. Și pu­ține ca­pete au că­zut tă­i­ate în is­to­ria noas­tră, pen­tru că au avut în­dră­ne­ala să nu se plece. Noi, cei­lalți, ne-am mul­țu­mit să pri­vim în pământ și să ne amin­tim de eroii al­tor vre­muri, pe care i‑am ri­di­cat în slăvi pen­tru a ne mân­gâia or­go­li­ile ră­nite. Să nu ne min­țim: în ’89 dacă nu era re­gia deja or­ga­ni­zată, eram și acum co­mu­niști. Pen­tru că mă­mă­liga ro­mâ­nească nu ex­plo­dează. Pen­tru că avem o ade­vă­rată vo­ca­ție pen­tru sta­tus-quo. Pen­tru că — așa cum spu­nea Lii­ceanu  — vo­ca­ția noas­tră na­țio­nală este în­cre­me­ni­rea în proiect.

Mă­car din ne­voia de a nu mai fi cei cu ca­pul ple­cat, să ad­mi­tem că im­pro­ba­bi­li­ta­tea unei schim­bări în bine nu tre­buie să îi anu­leze șansele de a se pro­duce. În nu­mele meu, ca o re­pa­ra­ție pen­tru lipsa mea de în­cre­dere și spe­ranță, pun aici cli­pul elec­to­ral al lui Nicu­șor Dan și vă în­demn să‑l pri­viți prin ochii schim­bă­rii ne­ce­sare, nu ai ce­lei posibile.

Și dacă are vreo im­por­tanță, al­ții sunt ho­tă­râți să‑l vo­teze.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    A vota Nicu­sor Dan aproape ca echi­va­leaza cu op­tiu­nea de a res­pinge toti can­di­da­tii in bloc, adica ceea ce pro­pu­neai an­te­rior! Un semnal.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.