De obicei, când vorbești cu un român despre capitalism și democrație, te izbește adesea credința lui profundă în aceste teorii. Cei mai mulți dintre noi nu sunt încă dispuși să admită că s‑ar putea să fie o problemă cu ele, așa că orice construcție – fie ea și ipotetică — care nu pornește de la principiile democrației capitaliste este respinsă din start. Motivul cel mai des invocat este inaplicabilitatea: altceva nu se poate, altceva nu a funcționat (și aici vine inevitabil exemplul comunismului), principiile astea poate sunt proaste, dar sunt singurele care funcționează. În consecință singura alternativă realistă este să cârpim sistemul actual, să‑l reparăm și să‑l utilizăm în continuare. În fond ăsta e și mesajul Uniunii Europene – austeritate, economisire, parcimonie. Ok, ăsta e petecul cu care ne cârpim deocamdată, dar ce facem pentru viitor? La această întrebare nimeni nu vrea să încerce să răspundă.
Despre lipsurile democrației am mai spus aici. Dar v‑ați gândit vreodată că s‑ar putea să fim atât de absorbiți de zumzetul capitalismului încât să nu ne dăm seama ce carențe majore are? Și că au început să fie tot mai evidente pentru cineva care nu privește economia modernă ca pe o mașinărie perfectă, ci ca pe o jucărie stricată? Am dat peste o scurtă prezentare a unei sârboaice – Renata Salecl – care vorbește despre paradoxul alegerilor. Pentru că până la urmă capitalismul are drept combustibil alegerile pe care le facem: alegem un produs și nu altul, ceea ce duce la competiție, deci la calitate, deci la progres economic. Capitalismul spune că viața noastră e mai bună când putem alege conform dorințelor noastre, oricât de diverse ar fi ele, că noi, ca ființe umane, suntem mai împliniți prin posibilitatea alegerii. Doamna Salecl are un unghi de abordare diferit.
M‑a izbit mai ales afirmația că oamenii sunt oarecum paralizați din punct de vedere social – frozen, cum zice Renata Salecl – din cauza multitudinii de alegeri pe care trebuie s‑o facă la fiecare pas, ceea ce le induce o formă de pacifism. Concentrați permanent la ce fel de iaurt să cumpărăm, la ce primar să alegem sau la ce fel de dotări să aibă mașina pe care ne‑o dorim, uităm să ne punem întrebările esențiale și astfel să progresăm ca societate. Suntem oarecum anesteziați, deci cuminți. Ritmul amețitor al consumatorismului ne ține ocupați, dându-ne sentimentul anxios că dacă nu ne grăbim, dacă nu alergăm tot mai repede, vom putea face mai puține alegeri. Și mai ales nu vom mai putea să le facem pe cele ideale. Că vom pierde oportunități pe care alții le-ar putea fructifica. Iar în capitalism locul doi nu există.
10:05
Învingătorul ia totul.