Taxa pe șaorma cu de toate

Noul min­istru al sănătății a vân­tu­rat deunăzi o idee destul de năstrușnică încât să atragă atenția pre­sei. Poate că omul asta își dorea — puțină atenție media — doar că a obținut mult mai mult decât atât, val­urile afir­mați­ilor sale încă se mai simt prin mediul online, unde s‑au stâr­nit dez­ab­teri pro și con­tra ideii de taxare supli­men­tară a mâncării de tip fast-food și a berii. Subiec­tul mă intere­sează și, la prima vedere, aș fi ten­tat să sar în apărarea dom­nu­lui Cepoi, pen­tru că cred cu tărie că stilul actual de viață bazat pe mân­care indus­tri­al­izată nu este o soluție pen­tru viitor.

Prin­ci­pala dez­batere se învârte în jurul difi­cultății de a defini ter­menul de fast-food. Asis­tam zilele tre­cute la o dez­batere pe un post de tele­viz­iune despre difer­ența din­tre chiftea și burger și despre ce s‑ar întâm­pla dacă restau­ran­tele fast-food și-ar den­umi pro­dusul chiftea, nu burger, iar servirea ar dura nițel mai mult, ca să nu mai fie chiar așa de fast. Că food oricum nu prea e 🙂 Și, într-adevăr, e difi­cil să faci o listă cu toate pro­dusele care s‑ar încadra la fast-food, iar antre­prenorul român ar inventa în fiecare zi nume noi, doar ca să eludeze tax­ele. Abor­darea asta e o mis­i­une imposi­bilă.

Din motivul ăsta nu sunt de aceeași părere cu dom­nul min­istru. Eu cred că e mai bine să ne con­cen­trăm pe com­po­nen­tele ali­mentelor pe care le con­sumăm. Vor­bim de pro­duse veg­e­tale sau ani­male pre­lu­crate prin diverse pro­cese mecanice și ter­mice, la care se adaugă o sumă de sub­stanțe arti­fi­ciale: con­ser­vanți, întări­tori de gust, col­oranți. Pe scurt, cele­brele E‑uri. Cele care fac șunca de Praga să arate roz și îmbi­etoare chiar dacă stă în frigider o lună, cele care țin fructele neal­ter­ate cu săp­tămânile. N‑ar fi mai sim­plu dacă am taxa uti­lizarea aces­tora? Vrei să vinzi ham­burger cu E128, ca să se păstreze culoarea roz — aparența de prospețime — a cărnii ? Ok, dar dă matale și o taxă de 1 leu pe ham­burger, pen­tru că E128 e muta­gen și toxic, iar fap­tul că îl bagi în hrana pop­u­lației înseamnă că îmi crești riscul de îmbol­năvire, deci voi chel­tui mai mult cu sănă­tatea pub­lică. Nu vi se pare sufi­cient de corect?

O altă sursă de otravă sunt sub­stanțele care se uti­lizează pen­tru creșterea pro­duc­tiv­ității în agri­cul­tură. Ar fi mult mai greu să se tax­eze uti­lizarea — nenea Vasile, legu­micul­torul din jurul Bucureștiu­lui, știe deja să folosească ast­fel de chim­i­cale și nu-mi pot imag­ina cum ar putea fi ver­i­fi­cați dacă le uti­lizează sau nu. Există îngri­jorări — și cred că nu sunt nejus­tifi­cate — că nea Vasile nici măcar nu respectă doza­jele reco­man­date de ast­fel de sub­stanțe și că se dedă la excese care fac legumele lui chiar mai tox­ice decât cele din Tur­cia. Noi românii sun­tem bine­cunoscuți pen­tru fap­tul că citim instrucți­u­nile numai după ce s‑a pro­dus un deza­s­tru, alt­minteri sun­tem con­vinși că sun­tem prea deștepți ca să ne învețe alții. Aici o taxă pego­viană mi se pare mai utilă — tax­ezi la pro­ducă­tor sau la impor­ta­tor, crești prețul pro­dusu­lui chimic și scazi intere­sul pen­tru uti­lizarea lui. Nu știu însă cum s‑ar putea con­trola ali­mentele care au fost pro­duse în altă parte cu ast­fel de sub­stanțe și sunt apoi impor­tate în Româ­nia…

Sunt voci și nu puține care spun că ast­fel se va scumpi mân­carea. Prob­a­bil că da, dacă luăm aceste măsuri fără nici un plan temeinic și fără să spri­jinim o alt­fel de ali­men­tație. Dacă am face în trepte o ast­fel de taxare, am putea avea rezul­tate bune fără să scumpim neapărat mân­carea. De pildă am putea începe cu taxarea E‑urilor și anunțarea fap­tu­lui că în maxim doi ani vom taxa și chim­i­calele din agri­cul­tură. Dacă des­fințăm mafia din piețe vom da posi­bil­i­tatea țăran­u­lui român să vină cu pro­duse agri­cole locale. Îl ajutăm trep­tat să treacă la o legu­mi­cul­tură mai sănă­toasă, fără atât de multe ier­bi­cide și pes­ti­cide. Pe ter­men mediu vom câștiga cu toții. Și nu-mi spuneți că agri­cul­tura bio nu pro­duce sufi­cientă hrană — Româ­nia ne poate hrăni pe toți dacă îi muncim pămân­turile cu inteligență și grijă pen­tru viitor.

Cât despre bere, numai de bine. Cineva îmi spunea acum vreo șapte ani cum se cal­culează prof­i­tul berii: iei o halbă cu bere și o arunci pe un perete. Ce rămâne pe perete e cos­tul, ce curge jos e prof­i­tul 🙂 Deci e loc de taxe, supor­tate de pro­ducă­tori, nu de con­suma­tor.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alin

    Îmi vine atât de greu să cred că pro­ducă­torii de bere vor suporta o even­tu­ală taxă din prof­i­tul lor…

    • Sorin Sfirlogea

      La drept vorbind, con­sid­erând cum gân­dește afac­eris­tul din Româ­nia, nimeni nu vrea să suporte din profit un cost mai mare. Până la punc­tul unde începe să se pună prob­lema dis­par­iției firmei respec­tive din lipsă de vânzări. Atunci toți sunt dis­puși la dis­coun­turi, la pro­moții…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu