Noul ministru al sănătății a vânturat deunăzi o idee destul de năstrușnică încât să atragă atenția presei. Poate că omul asta își dorea — puțină atenție media — doar că a obținut mult mai mult decât atât, valurile afirmațiilor sale încă se mai simt prin mediul online, unde s‑au stârnit dezabteri pro și contra ideii de taxare suplimentară a mâncării de tip fast-food și a berii. Subiectul mă interesează și, la prima vedere, aș fi tentat să sar în apărarea domnului Cepoi, pentru că cred cu tărie că stilul actual de viață bazat pe mâncare industrializată nu este o soluție pentru viitor.
Principala dezbatere se învârte în jurul dificultății de a defini termenul de fast-food. Asistam zilele trecute la o dezbatere pe un post de televiziune despre diferența dintre chiftea și burger și despre ce s‑ar întâmpla dacă restaurantele fast-food și-ar denumi produsul chiftea, nu burger, iar servirea ar dura nițel mai mult, ca să nu mai fie chiar așa de fast. Că food oricum nu prea e 🙂 Și, într-adevăr, e dificil să faci o listă cu toate produsele care s‑ar încadra la fast-food, iar antreprenorul român ar inventa în fiecare zi nume noi, doar ca să eludeze taxele. Abordarea asta e o misiune imposibilă.
Din motivul ăsta nu sunt de aceeași părere cu domnul ministru. Eu cred că e mai bine să ne concentrăm pe componentele alimentelor pe care le consumăm. Vorbim de produse vegetale sau animale prelucrate prin diverse procese mecanice și termice, la care se adaugă o sumă de substanțe artificiale: conservanți, întăritori de gust, coloranți. Pe scurt, celebrele E‑uri. Cele care fac șunca de Praga să arate roz și îmbietoare chiar dacă stă în frigider o lună, cele care țin fructele nealterate cu săptămânile. N‑ar fi mai simplu dacă am taxa utilizarea acestora? Vrei să vinzi hamburger cu E128, ca să se păstreze culoarea roz — aparența de prospețime — a cărnii ? Ok, dar dă matale și o taxă de 1 leu pe hamburger, pentru că E128 e mutagen și toxic, iar faptul că îl bagi în hrana populației înseamnă că îmi crești riscul de îmbolnăvire, deci voi cheltui mai mult cu sănătatea publică. Nu vi se pare suficient de corect?
O altă sursă de otravă sunt substanțele care se utilizează pentru creșterea productivității în agricultură. Ar fi mult mai greu să se taxeze utilizarea — nenea Vasile, legumicultorul din jurul Bucureștiului, știe deja să folosească astfel de chimicale și nu-mi pot imagina cum ar putea fi verificați dacă le utilizează sau nu. Există îngrijorări — și cred că nu sunt nejustificate — că nea Vasile nici măcar nu respectă dozajele recomandate de astfel de substanțe și că se dedă la excese care fac legumele lui chiar mai toxice decât cele din Turcia. Noi românii suntem binecunoscuți pentru faptul că citim instrucțiunile numai după ce s‑a produs un dezastru, altminteri suntem convinși că suntem prea deștepți ca să ne învețe alții. Aici o taxă pegoviană mi se pare mai utilă — taxezi la producător sau la importator, crești prețul produsului chimic și scazi interesul pentru utilizarea lui. Nu știu însă cum s‑ar putea controla alimentele care au fost produse în altă parte cu astfel de substanțe și sunt apoi importate în România…
Sunt voci și nu puține care spun că astfel se va scumpi mâncarea. Probabil că da, dacă luăm aceste măsuri fără nici un plan temeinic și fără să sprijinim o altfel de alimentație. Dacă am face în trepte o astfel de taxare, am putea avea rezultate bune fără să scumpim neapărat mâncarea. De pildă am putea începe cu taxarea E‑urilor și anunțarea faptului că în maxim doi ani vom taxa și chimicalele din agricultură. Dacă desfințăm mafia din piețe vom da posibilitatea țăranului român să vină cu produse agricole locale. Îl ajutăm treptat să treacă la o legumicultură mai sănătoasă, fără atât de multe ierbicide și pesticide. Pe termen mediu vom câștiga cu toții. Și nu-mi spuneți că agricultura bio nu produce suficientă hrană — România ne poate hrăni pe toți dacă îi muncim pământurile cu inteligență și grijă pentru viitor.
Cât despre bere, numai de bine. Cineva îmi spunea acum vreo șapte ani cum se calculează profitul berii: iei o halbă cu bere și o arunci pe un perete. Ce rămâne pe perete e costul, ce curge jos e profitul 🙂 Deci e loc de taxe, suportate de producători, nu de consumator.
22:05
Îmi vine atât de greu să cred că producătorii de bere vor suporta o eventuală taxă din profitul lor…
6:05
La drept vorbind, considerând cum gândește afaceristul din România, nimeni nu vrea să suporte din profit un cost mai mare. Până la punctul unde începe să se pună problema dispariției firmei respective din lipsă de vânzări. Atunci toți sunt dispuși la discounturi, la promoții…