Citesc o știre despre bogații țărilor sudice ale Europei care își mută banii în băncile țărilor aflate mai la nord, cu economii mai performante. Evident, mișcările astea de capital nu fac decât să accentueze problemele economiilor cu probleme: Spania, Portugalia, Italia și mai ales Grecia. La prima vedere, privită la nivel unui singur individ, al unei singure familii, punerea în siguranță a averii personale este cât se poate de îndreptățită. Dreptul la proprietate este printre cele mai importante prevederi ale unei democrații moderne. Cum rămân însă cu moralitatea sa?
În mod straniu, tocmai libertatea financiară — care a fost atât de lăudată în ultimii ani — este cea care aruncă acum un semn de întrebare asupra dreptului de a‑ți exercita proprietatea. Nimeni nu trebuie să-ți poată confisca averea, dar atunci când o poți transfera către băncile altei țări, supunându-ți compatrioții la riscuri și mai mari prin gestul tău, cred că se pune problema moralității gestului. Dacă ai dobândit averea pe seama economiei țării tale, corect este să lupți împreună cu compatrioții tăi ca să te salvezi, nu să fugi cu lașitate, salvându-te doar pe tine și scufundându‑i pe ceilalți. Patriotismul nu se măsoară în vorbe.
Pe partea cealaltă a lumii, în Asia, bursele au dus euro în sus pe fondul știrilor despre ultimele sondaje din Grecia, care spun că forțele politice ce sunt de acord cu măsurile de austeritate vor avea câștig de cauză în alegerile ce urmează. Până mai ieri sondajele spuneau exact pe dos, dar se pare că grecii s‑au înmuiat. Numiți-mă anacronic și desuet, dar nu pot să pricep cum niște sondaje discutabile, susceptibile de a fi manipulate, pot întări valoarea unei monede care se sprijină, de fapt, pe economiile atâtor alte țări. Care e legătura logică? Suntem oare atât de nebuni încât întreaga noastră existență este ghidată de ruleta zvonurilor și aparențelor? Realitățile nu mai contează? Presupun că nu voi înțelege niciodată mecanismele astea.
Mi-am adus aminte apoi și de bogații noștri. Probabil că averile lor sunt deja prin conturi elvețiene, pentru că sunt dobândite prin metode mult mai puțin ortodoxe, așa că e mai bine să fie ascunse. În ultima vreme se comentează mult despre creșterea neverosimil de mare a vânzărilor de mașini de lux. Pentru mine e un semn că bogații României își cheltuie euro de teama devalorizării.
Mi se pare o mare naivitate să-ți închipui că te poți opune de unul singur problemelor economice actuale. Mie mi se par atât de serioase și profunde, mergând până la rădăcina paradigmelor noastre, încât oricât ai fugi de ele, nu poți să scapi. Probabil că șansa noastră, a tuturor, ar fi solidaritatea, dar practicarea ei ar fi necesitat o obișnuință pe care nu o mai avem. Ar însemna să avem încredere unul în celălalt, dar cum mai putem face asta când până mai ieri celălalt era fie consumatorul ce trebuia îndopat cu inutilităti și convins să cumpere tot mai mult, fie competitorul ce trebuia să piară?
M‑am gândit că grecii bogați – despre care se aude că ar fi cei mai activi în a‑și pune la adăpost averile prin băncile britanice sau elvețiene, departe de zona euro – ar fi putut să investească sumele transferate în ceva de valoare din propria lor țară. Poate în terenuri, poate în aur. Nu știu dacă astfel ar fi ajutat prea mult economia lor, dar ar fi fost măcar un gest de solidaritate cu patria lor, pe care altminteri susțin că o iubesc foarte mult. Ar fi amintit că sunt urmașii lui Zorba, nebunii frumoși ce dansează sirtaki, spunându-și unul altuia: hey, boss, did you ever see a more splendiferous crash?
Lasă un comentariu