Kent și cafea

În vre­mea când stu­dențeam prin Brașov, exista în Fac­ul­tatea de Sil­vi­cul­tură un per­sonaj enig­matic, înzes­trat cu ști­ința ocultă a aran­jării unui exa­men. A (aproape) oricărui exa­men, indifer­ent de mate­ria la care neferic­i­tul stu­dent se afla în tre­buință de o notă de tre­cere fără efor­tul învăță­turii. În mod mis­te­rios dom­nul cu pric­ina — care nu era stu­dent, după cum prob­a­bil ați ghicit, ci șef de lucrări (dacă memo­ria mă mai servește bine) — avea capa­bil­itățile nece­sare de a con­tacta pro­fe­sorul exam­i­na­tor, de a inter­me­dia înțelegerea oneroasă și de a‑i plasa șpaga core­spun­ză­toare. Totul într‑o abso­lută dis­creție, fără nici un fel de riscuri colat­erale. Suc­ce­sul însă nu era com­plet garan­tat. Com­bi­na­torul cu pric­ina — pe numele său Ciulcu — îți explica de la bun început că nu poți să te duci la exa­men și să nu scoți nici o vorbă, pen­tru că îl pui pe pro­fe­sor într‑o situ­ație imposi­bilă: cum să-ți dea chiar și un amărât de cinci, dacă tu nu scoți nici un cuvânt? Așa că e bine să citești câte ceva, ca să fii măcar în stare să legi două cuvinte în exa­men.

Une­ori șpaga funcționa și exa­m­enul era luat cu nota cinci sau chiar șase. Peten­tul era mulțu­mit, investiția sa într-un car­tuș de Kent și un pachet de cafea își întorcea ast­fel val­oarea, aducându‑i o vară cu mai puține griji. Alte­ori se întâm­pla să pice exa­m­enul, iar stu­den­tul — con­trariat și con­fuz — se prezenta la dom­nul Ciulcu pen­tru lămuriri. Acesta îl primea cu o față plină de regrete, îi returna car­tușul de țigări și cafeaua și îi spunea cu un ton com­pă­tim­i­tor: "nu știu, dragă, de ce, dar n‑a vrut să primească…".

Întâm­plarea a făcut ca unul din colegii mei să se tragă din aceeași local­i­tate din Olte­nia de unde erau și părinții dom­nu­lui Ciulcu. Așa se face că am aflat din surse cât se poate de cred­i­bile, că toată lumea din sat era con­vinsă că Ciulcu e decanul fac­ultății, pen­tru că așa le poves­tise el când venise pe-acolo. Asta a ridi­cat un prim semn de între­bare în legă­tură cu acest per­sonaj, care a început să-și piardă aura de mis­ter și să dobân­dească în schimb un iz sus­pect de mit­o­man. Ulte­rior am primit con­fir­marea de la un coleg mai mare cu vreo doi ani ca noi: "Fiți, băi, seri­oși, nu vă duceți la pan­gli­caru' ăla de Ciulcu. Dacă luați exa­m­enul sin­guri, își păstrează șpaga, dacă nu, v‑o dă înapoi. El nici nu dă ochii cu profu' în cauză. Afacere super, fără com­pli­cații, fără riscuri." Ne-am gân­dit nițel și ne-am dat seama că omul are drep­tate. Cei ce se duceau la exa­men con­vinși că lucrurile sunt aran­jate, aveau o lin­iște sufletească și mult mai puține emoții, încred­ințați că profu' le este favor­a­bil. Găseau ast­fel cal­mul de a scor­moni puținul pe care îl învățaseră și, cu puțin noroc, nimereau pe subiecte la care artic­u­lau câteva vorbe. Ei erau însă încred­ințați că doar șpaga l‑a deter­mi­nat pe pro­fe­sor să le dea cinci. Și, uite așa, "decanul" Ciulcu dobân­dea câte un car­tuș de Kent și un pachet de cafea fără să miște un deget.

* * *

Zilele tre­cute a avut loc prima pro­nunțare  in cazul de trafic de influ­ență al "lotu­lui" Voicu. Dom­nul Voicu a primit cinci ani cu exe­cutare — destul de puțin dacă mă între­bați pe mine. Ceea ce e cu ade­vărat strigă­tor la cer este că judecă­torul impli­cat, fără con­tribuția și disponi­bil­i­tatea căruia n‑ar fi putut fi nici un trafic de influ­ență, a primit doar trei ani și aceia cu sus­pendare. Dom­nul judecă­tor ar fi putut să orga­nizeze un fla­grant și să‑l aresteze pe dom­nul Voicu chiar de la prima încer­care, dar n‑a făcut‑o. Din punc­tul meu de vedere asta îl face și mai vino­vat decât Voicu, mer­itând dublul pedep­sei maxime. Adică vreo pais­prezece ani. Cu exe­cutare!

Dar să revenim la dom­nul Voicu. Citeam undeva că apărarea sa s‑a con­cen­trat pe o idee care ar fi fost hilară, dacă n‑ar fi fost vorba de corupție la nivel înalt. Cică dom­nul Voicu se cam lăuda că poate să aran­jeze pro­ce­sele ca să-și facă relații, dar în real­i­tate el era cam papa­gal și n‑avea nici o put­ere. Deci ar fi cel mult vino­vat moral pen­tru că a lăsat pe alții să înțe­leagă că ar avea put­eri mai mari decât cele reale, dar nu poate fi con­damnat pen­tru corupție că era, amărâ­tul, com­plet corupt în fund și vai de mama lui!

* * *

În oglinda tim­pu­lui, decanul Ciulcu ne rân­jește din mii de Cătălin Voicu.

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Laurentiu Ghimpu

    Da, așa e cu Ciulcu, am fost și eu prin zonă, pe tim­pul stu­dențirii mele în ale sil­vi­cul­turii se povestea că aranja chiar admiterea la fac­ul­tate, ceea ce nu era puțin (în 1986 con­curența a fost de 10 pe loc). Bineînțe­les că la așa miză prețul era o dacie și se pro­ceda la fel: îi alegea din mulțime pe ăi mai răsăriți mai toci­leri, mai cu aspect de șobolani de bib­liotecă ochelar­iști, le lua cheile de la dacie și dacă intrau pe bune îi rămânea Dacia, dacă nu le dădea cheia de con­tact înapoi!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu