Ci­team ar­ti­co­lul lui Vlad Pe­treanu des­pre dis­pa­ri­ția pre­sei în for­mat ti­pă­rit și mă gân­deam la mul­ti­plele im­pli­ca­ții pe care le su­ge­rează. M‑am în­tors cu gân­dul la anii ’90, când după re­vo­lu­ție am avut pen­tru prima dată ziare care pu­bli­cau alt­ceva de­cât ma­gis­tra­lele cu­vân­tări ale știm-noi-cine. Mi s‑a pă­rut atunci că presa e o mi­nune și cre­deam până la ul­tima li­teră în sin­tag­mele care o de­sem­nau drept a pa­tra pu­tere în stat, ima­ginându-mi că ni­mic rău sau ne­drept nu se va mai pu­tea în­tâm­pla în Ro­mâ­nia de vreme ce există ea. Îmi în­chi­pu­iam an­chete și re­por­taje și știri care vor dez­vă­lui tu­tu­ror ade­vă­rul, aju­tându-ne să în­țe­le­gem lu­mea în care trăim.

Apoi lu­cru­rile au evo­luat ne­aș­tep­tat. Zia­riș­tii epo­cii co­mu­niste, des­pre care eu știam des­tul de pu­țin pen­tru că nu mă prea in­te­resa cine sem­nează ar­ti­co­lele din Scân­teia, au de­ve­nit noii zia­riști ai ti­ne­rei de­mo­cra­ții și s‑a năs­cut o în­treagă dis­pută — ale că­rei eco­uri le mai au­zim și azi — des­pre în­drep­tă­ți­rea lor de a se adresa ro­mâ­ni­lor. Au fost lan­sate acu­za­ții și an­chete des­pre co­la­bo­ra­rea unora și al­tora din­tre ei cu se­cu­ri­ta­tea co­mu­nistă, s‑au năs­cut răz­bo­aie și ven­dete. Unele din­tre ele mai per­sistă pro­ba­bil și acum. În spa­tele aces­tor dis­pute de­on­to­lo­gice a în­flo­rit o a doua presă, se­cun­dară și pro­fi­ta­bilă, a pri­me­lor ta­blo­ide: In­frac­to­rul, Pros­ti­tu­ția, Bâzdâgania…

Când au apă­rut Ex­pres, Zig-Zag, Aca­de­mia Ca­ța­vencu, mi-am zis din nou că până la urmă vom avea o presă ade­vă­rată. Pro­ba­bil și pen­tru că zia­rele as­tea aveau ve­deri si­mi­lare cu ale mele din punct de ve­dere po­li­tic. În spa­tele lor au în­ce­put trep­tat să se con­sti­tuie car­te­lu­rile de presă, con­duse de sfo­ra­rii Ro­mâ­niei și trep­tat jur­na­lis­mul a dis­pă­rut — atât cât o fi fost — fa­când loc pro­pa­gan­dei și ma­ni­pu­lă­rii. Rând pe rând aproape toate nu­mele cu­nos­cute din presă, de la care aș­tep­tam ver­ti­ca­li­tate sî pro­fe­sio­na­lism, au su­com­bat mo­ral și de­on­to­lo­gic pe co­ri­doa­rele în­tor­to­che­ate ale tranzi­ției de la Ro­mâ­nia co­mu­nistă că­tre cea con­su­ma­to­ristă. Presa s‑a ta­blo­idi­zat și s‑a des­păr­țit trep­tat de ci­ti­to­rul ei edu­cat, care era ca­pa­bil să o apre­cieze, în­drep­tându-se spre stu­pi­dul su­per­fi­cial, dor­nic de sen­zațio­nal și sex.

Me­diul on­line e tot mai bo­gat în știri și in­for­ma­ții. Din­colo de jur­na­lele care s‑au mu­tat în această zonă, există agre­ga­to­rii de știri care au an­ti­ci­pat și ac­ce­le­rat dis­pa­ri­ția pre­sei ti­pă­rite. Nu e nici o mare mi­nune să pui cap la cap niște ru­brici pe care să le um­pli în fi­e­care zi cu con­ți­nut din di­verse alte ziare — cos­tu­rile sunt mici, iar efec­tul a fost des­tul de mare. Când au în­țe­les ce li se în­tâm­plă, zia­rele au re­ac­țio­nat tre­când și ele în acest me­diu, dar era deja târ­ziu. Cu bani tot mai pu­țini, au de­ve­nit ținta unor in­ves­ti­tori spe­cia­li­zați în ta­blo­idi­zare și s‑au trans­for­mat ra­di­cal. La­men­tă­rile sunt tar­dive. Ar fi tre­buit să se gân­dească la va­lo­rile de­on­to­lo­gice  îna­inte de a se vinde unor pa­troni an­ga­jați po­li­tic și eco­no­mic, îna­inte de a de­veni de­pen­denți de pu­bli­ci­ta­tea unor com­pa­nii private.

Și așa s‑au creat pre­mi­zele în­tă­ri­rii fe­no­me­nu­lui so­cial me­dia. Peste tot sunt blo­guri și re­țele so­ci­ale. N‑ai cont de Fa­ce­book, nu exiști. Dar cine sunt toți in­di­vi­zii ăș­tia care apar pe on­line? Ce‑i mâna pe ei în luptă? Într-un mod im­pli­cit, Vlad Pe­treanu su­ge­rează că toți acești pro­du­că­tori de in­for­ma­ții și co­men­ta­rii nu sunt surse cre­di­bile pen­tru că — de cele mai multe ori — nu au re­sur­sele și cu­noș­tin­țele ne­ce­sare pen­tru a ob­ține fap­tele și a for­mula o pă­rere co­rectă. Eu nu cred în pă­reri co­recte și in­co­recte. Cum nu cred că niște cur­suri de jur­na­lism sunt ga­ran­ția că for­mu­lezi opi­nii va­lide pe baza unor fapte. Toți ci­tim re­a­li­ta­tea în di­verse chei, așa că de fi­e­care dată când fa­cem afir­ma­ții ne ex­pri­măm in­e­vi­ta­bil su­biec­ti­vis­mul. Oa­re­cum amu­zant, blo­groll-ul lui Vlad in­clude nume dis­cu­ta­bile ale on­line-ului ro­mâ­nesc, care nu au toc­mai o ima­gine de sfin­ți­șori obiectivi.

De fapt în­tre­ba­rea care plu­tește în aer este: este tex­tul unui blog la fel de util și de va­lo­ros cum este ar­ti­co­lul unui ziar? Poate ano­ni­mul fără stu­dii să emită opi­nii și pă­reri care să fie com­pa­ra­bile va­loric cu ale jur­na­lis­tu­lui pro­fe­sio­na­list? Eu cred că da. Ta­len­tul de a scrie, one­s­ti­ta­tea de a spune exact ceea ce gân­dești și in­te­li­gența de a pri­cepe lu­mea în care trăim nu sunt apa­na­jul ex­clu­siv al unui grup pro­fe­sio­nal. Am gă­sit des­tule ast­fel de probe prin so­cial-me­dia românească.

Și dacă ar fi să‑i spun lui Vlad — pe care îl apre­ciez pen­tru ca­li­ta­tea ar­ti­co­le­lor sale de pe blo­gul per­so­nal, chiar dacă une­ori opi­ni­ile noas­tre se des­part — de ce dis­pare presa ti­pă­rită, i‑aș aminti că toți ci­ti­to­rii săi se aș­tep­tau ca ea să fie câi­nele de pază al de­mo­cra­ției, nu o ja­vră mahalagioacă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.