Se dis­cută mult în ul­tima vreme des­pre po­li­tici de dreapta și po­li­tici de stânga, des­pre po­zi­ția par­ti­de­lor în ra­port cu aceste re­pere ide­o­lo­gice, des­pre care e ca­lea co­rectă pen­tru vi­i­tor. Poate că mai po­tri­vit ar fi să spun cea mai avan­ta­joasă cale pen­tru vi­i­tor, pen­tru că des­pre co­rec­ti­tu­dine e mai greu să ne pro­nun­țăm. După ce Franța l‑a ales pe Ho­l­lande, iar în Gre­cia dă semne de pre­fe­rințe co­mu­niste, mulți văd o re­naș­tere a stân­gii ca pe di­rec­ția în care se în­dreaptă în­treaga Eu­ropă. Dreapta se re­gru­pează ener­gică în ju­rul doam­nei Mer­kel, în­cer­când să lege per­for­man­țele eco­no­mice ale Ger­ma­niei de ide­o­lo­gi­ile ca­pi­ta­list-con­su­ma­to­riste. Ici și colo apare câte o fi­gură izo­lată, tot mai rar în ul­ti­mul timp, care ne re­petă te­o­ria ri­di­colă des­pre re­por­ni­rea con­su­mu­lui ca sin­gură me­todă de a ieși din criza economică.

Trăim tim­puri de con­fu­zie. Ni­meni nu știe cum se poate ieși din ceața în care ne gă­sim și, mai ales, ni­meni nu pare in­te­re­sat să pună pe masă o al­ter­na­tivă cu­ra­joasă. Și stânga și dreapta pro­pun so­lu­ții tem­po­rare, care nu adre­sează fon­dul pro­ble­me­lor, ci le amână pe mai târ­ziu, ca și cum s‑ar pu­tea re­zolva de la sine. Și nu e de mi­rare că tot mai greu îți poți da seama care e di­fe­rența esen­ți­ală în­tre cele două di­rec­ții ide­o­lo­gice, într-atât de bu­l­ver­sante sunt de­cla­ra­ți­ile și mă­su­rile propuse.

Ca în­tot­dea­una, noi ro­mâ­nii sun­tem mai cu moț de­cât toți. Noi am avut in­ge­ni­oasa idee de a mă­rita dreapta cu stânga, într‑o așa-zisă uniune so­cial-li­be­rală. So­ci­a­liș­tii se pupă cu li­be­ra­lii șî ne pro­pun un ames­tec in­co­e­rent de mă­suri po­puliste și pse­udo-idei de sti­mu­lare a eco­no­miei. Evi­dent, vor rata am­bele ținte. Nu‑i greu de vă­zut că tot ceea ce vor re­uși va fi să îm­partă două paie la trei mă­gari. Pen­tru mine această ali­anță este proba in­con­tes­ta­bilă a fap­tu­lui că ide­o­lo­gi­ile de­cla­rate nu au nici o im­por­tanță atunci când miza e pu­te­rea, adică ja­ful. Ponta și An­to­ne­scu au vrut să se­cu­ri­zeze vic­to­ria îm­po­triva PDL și au con­clu­zio­nat că îm­pre­ună au o șansă mai bună de­cât separat.

Din spa­tele sce­nei po­li­tice Ion Ili­escu pri­vește cu re­zerve acest ma­riaj po­li­tic. El este re­pre­zen­tan­tul unui alt fel de com­por­ta­ment po­li­tic, care are la bază asu­ma­rea unor prin­ci­pii. De­si­gur, nu s‑a dat îna­poi de la com­pro­mi­suri po­li­tice, de la a chema mi­ne­rii în Bu­cu­rești, de la a ac­cepta spon­so­ri­zări de la ba­ro­nii pro­vin­ci­ali, de la alun­ga­rea re­ge­lui pen­tru a‑l primi cu ono­ruri apoi, de la as­cun­de­rea ade­vă­ru­lui și ma­ni­pu­la­rea po­pu­la­ției. Dar fă­când toate as­tea Ili­escu a fost, este și va fi me­reu con­vins că ser­vește niște ide­a­luri so­ci­a­liste im­por­tante, sin­gu­rele — în opi­nia sa  — demne de a sta la baza gu­ver­nă­rii Ro­mâ­niei. S‑a spus des­pre el că e cripto-co­mu­nist, că e roșu, că n‑a re­nun­țat la ide­ile ma­r­xiste — toate as­tea sunt ade­vă­rate, dar tot atât de ade­vă­rat este că aceste prin­ci­pii fac parte din con­vin­ge­rile lui pro­funde. Asta nu scuză în nici un fel gre­șe­lile sale, dar îl face in­te­li­gi­bil din punct de ve­dere com­por­ta­men­tal. Ili­escu e un co­mu­nist con­vins.

Prin con­trast, Ponta, An­to­ne­scu sau Bă­sescu nu cred în ni­mic. Nu au nici un fel de con­vin­geri, nici un fel de prin­ci­pii. Nu do­resc de­cât pu­te­rea pen­tru a‑și sa­tis­face or­go­li­ile și pen­tru a ob­ține avan­ta­jele care de­curg din ea. Cres­cut la școala lui Năs­tase — pri­mul per­so­naj mar­cant la PSD care a eta­lat aro­ganța și iro­nia ca in­stru­mente de co­mu­ni­care — Ponta este un etern pu­ber, dor­nic de adre­na­lină și vi­teză. Nu are vi­ziune, nu are mo­rală, doar do­rința de se în­trece cu Bă­sescu și de a‑l do­borî. Iar după ce va re­uși asta va că­uta ur­mă­to­rul con­tra­can­di­dat cu care să-și în­cerce mu­ș­chii po­li­tici. An­to­ne­scu vi­sează la mă­rire. E un in­di­vid al or­go­li­i­lor, con­vins că el e alfa și omega, că are un des­tin mă­reț pe care tre­buie să și‑l îm­pli­nească. Dacă nu se va în­tâm­pla ceva dra­ma­tic îl vom ve­dea eta­lându-și rân­je­tul în cam­pa­nia pre­zi­den­ți­ală vi­i­toare. Iar pen­tru asta l‑a ra­co­lat pe Fe­lix — care e îm­pă­ra­tul pro­pa­gan­dei prin te­le­vi­ziune — și de cu­rând pe ma­dam Plă­cintă, fu­gită de la PDL, dar nu­mai bună de spon­so­ri­zat liberalismul.

Mi‑e greu să spun dacă există ci­neva în po­li­tica ro­mâ­nească pen­tru care există un dram de spe­ranță în pri­vința mo­ra­li­tă­ții — în­clin să cred că nu. Dar ceea ce este și mai în­gri­jo­ră­tor e că ni­meni — nici mă­car noi cei­lalți — nu are con­vin­geri și prin­ci­pii po­li­tice. Și fără ele sun­tem con­dam­nați să ne în­vâr­tim în cerc, neputincioși.

 


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru ilici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. ilici

    la ul­ti­mele 2 fraze nu sub­scriu. lipsa unei con­vin­geri po­li­tice e o con­vin­gere po­li­tica in sine. ne­ho­ta­ra­rea (sau ne­sta­tor­ni­cia opi­ni­i­lor) e alt­ceva — eu cred ca asta e le­tala cu ade­va­rat. pana la urma ba­ie­tii as­tia din lin­kul de mai jos pot fi uto­pici dar nu si idioti 🙂

    http://en.wikipedia.org/wiki/Anarchism

    • Sorin Sfirlogea

      Tre­buie să te mai gân­dești pu­țin la for­mu­la­rea asta: lipsa unei con­vin­geri e o con­vin­gere. E ca și cum ai spune că lipsa hra­nei te hrănește 🙂

      Re­ve­nind la su­biect, am me­di­tat și eu la anar­hism, mai ales după ce am vă­zut “The last sta­tion”. Mi‑e teamă că so­ci­e­ta­tea umană s‑a al­te­rat într‑o așa mă­sură în­cât anar­his­mul ar de­ge­nera ra­pid în vi­o­lențe so­ci­ale ma­sive. După un timp s‑ar ajunge pro­ba­bil la nor­ma­li­tate, dar nu­mă­rul de vic­time ar fi — cred — im­pre­sio­nant. În orice caz e un su­biect care me­rită luat în con­si­de­rare, de acord cu tine.

      • ilici

        in con­text are sens. de exem­plu: ca­teo­data pe as­ceti lipsa hra­nei ii hra­ne­ste. spiritual 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.