Tot mai mulți din­tre cu­nos­cu­ții mei vor­besc des­pre re­nun­ța­rea la mo­dul de viață pe care îl au as­tăzi, pen­tru a se în­toarce la lu­cruri mai sim­ple, mai fi­rești. Pen­tru a se în­toarce la sine. Peste le­ha­mi­tea pe care ne‑o pro­duc în mod con­stant gu­ver­nan­ții Ro­mâ­niei – mi­to­mani, la­comi și co­rupți – se ada­ugă în ul­tima vreme și dez­a­mă­gi­rea de a ve­dea cum se des­tramă vi­sul ca­pi­ta­list al mo­de­lu­lui oc­ci­den­tal. Asta ne sle­iește de pu­teri și ne de­primă cu fi­e­care zi, ca și cum am fi prinși într‑o cap­cană, fără scăpare.

Și atunci stra­te­gia care unora li se pare cea mai bună este re­tra­ge­rea – izo­la­rea de ceea ce ne de­primă și ne agre­sează, ru­pe­rea pun­ți­lor cu cei­lalți. Însă îna­inte de a trece Ache­ron-ul tre­buie să so­co­tim ce luăm cu noi și ce lă­săm în urmă. Adio mall-uri, sho­pping, ci­ne­ma­to­grafe! Rămâi cu bine ca­rieră în mul­ti­na­țio­nale și sa­la­riu de peste 2000 de euro! Adio va­canțe exo­tice! Dru­mul că­tre sim­pli­tate în­cepe prin sa­cri­fi­cii. Câți sunt cu ade­vă­rat pre­gă­tiți să le facă cu ade­vă­rat? Nu vă gră­biți să răspundeți…

Down­shifting în ca­rieră – pri­mul pas înapoi

Pro­ba­bil cea mai sim­pla va­ri­antă este aceea de a re­nunța la a‑ți con­strui o ca­rieră pro­fe­sio­nală me­reu as­cen­dentă și a‑ți alege un nivel pro­fe­sio­nal, un job care să îți dea timp să res­piri. Până la urmă foarte pu­țini din­tre noi sun­tem atât de cre­a­tivi și in­ge­ni­oși în­cât să creăm cu ade­vă­rat ceva ori­gi­nal într-un do­me­niu teh­nic sau eco­no­mic. Ma­jo­ri­ta­tea din­tre noi ne dăm doar im­por­tanță, cre­zând că dacă ajun­gem ma­na­geri sau ex­perți în nu-știu-ce com­pa­nie Pămân­tul se va în­vârti in­vers. Tim­pul trece și, dacă nu ne‑a mâ­nat îna­inte doar pro­priul or­go­liu, even­tu­a­lele ide­a­luri care ne-au ani­mat la în­ce­put se sting, iar în lo­cul lor se in­sta­lează ru­tina zilnică.

A re­nunța la ca­rieră pen­tru o muncă mai sim­plă, cu mai pu­ține pro­vo­cări, care îți oferă însă mai mult timp pen­tru tine, e pri­mul pas pe care unii îl fac. De­si­gur, tre­buie să ac­cepte un stan­dard de viață mai scă­zut – mai pu­ține cum­pă­ră­turi, mai pu­ține va­canțe, un stil de viață mai eco­no­mi­cos. Une­ori poate fi di­fi­cil să faci un ast­fel de pas, pen­tru că ma­rile orașe îți iau o per­ma­nentă taxă de ur­ba­nism: chi­rii și ali­mente mai scumpe, un stil de viață ri­si­pi­tor, un ritm de care nu poți scăpa ușor pen­tru a te relaxa.

Down­shifting ge­o­gra­fic – re­nun­ța­rea parțială

Și atunci vine al doi­lea pas, cel pe care unii – pu­țini — îl fac de la bun în­ce­put: aban­do­na­rea ora­șu­lui. Prea mult stress, prea multă gă­lă­gie, prea multă îm­bu­l­ze­ală – ce răs­puns mai bun de­cât să ca­uți alte co­mu­ni­tăți, mai ru­rale, mai pro­vin­ci­ale, mai tih­nite? Mulți din­tre cei care au ve­nit în Bu­cu­rești din alte lo­curi me­di­tează se­rios la ideea de a se în­toarce la ori­gini. La asta con­tri­buie și con­clu­zi­ile vi­zi­te­lor fă­cute acasă de săr­bă­tori, când își re­văd fa­mi­li­ile și pri­e­te­nii ră­mași acolo – îi re­gă­sesc de­si­gur mai îna­po­iați teh­no­lo­gic, mai de­ca­lați ca stil de viață, dar cu atât mai re­la­xați. Iar cei ce sunt din ma­rile orașe, cei care acolo s‑au năs­cut, des­co­peră ade­sea cu o în­târ­zi­ată can­doare câte arome poate avea fâ­nul, ce gust are lap­tele proas­păt muls și cât de fru­mos poate fi ră­să­ri­tul soa­re­lui la sat – toate as­tea îi ade­me­nesc spre a lua ace­lași drum.

Ca să te sus­ții sin­gur, cu bani mai pu­țini – în ca­zul în care to­tuși mun­cești la o mică în­tre­prin­dere pro­vin­ci­ală sau dintr‑o mică afa­cere de fa­mi­lie – tre­buie să tru­dești din greu. Cei mai mulți își pro­iec­tează un trai idi­lic într‑o gos­po­dă­rie ru­rală, de­parte de frămân­tă­rile ora­șu­lui, dar mulți uită că asta pre­su­pune mult mai multă muncă fi­zică și de­prin­deri prac­tice pe care le-am ui­tat sau nu le-am avut nici­o­dată. Îna­inte de a te arunca în cu­ren­tul down­shifting-ului ge­o­gra­fic e ne­voie de o pro­fundă re­flec­ție per­so­nală des­pre va­lo­rile în care crezi și pu­te­rile pe care le ai de a în­dura gre­u­tă­țile și a te ri­dica ori de câte ori ai că­zut. Și, atunci când nu ești doar tu, e ne­voie de o dez­ba­tere sin­ceră îm­pre­ună cu par­te­ne­rul tău des­pre do­rința lui sau ei de a merge îm­pre­ună pe acest drum.

Sim­ple li­ving – re­nun­ța­rea asumată

Sim­pli­ta­tea vie­ții nu în­seamnă ne­a­pă­rat ușu­rință. Pa­sul su­prem este acela al ru­pe­rii to­tale față de sti­lul de viață mo­dern. Să re­nunți la com­plet la teh­no­lo­gie, să te în­torci de­fi­ni­tiv la na­tură. Ești tu față în față cu tine în­suți, răs­pun­zându-ți la în­tre­ba­rea: aș pu­tea su­pra­vie­țui dacă to­tul ar de­pinde doar de mine? Se aud știri des­pre oa­meni care au ple­cat în Si­be­ria sau în jun­gla ama­zo­ni­ană pen­tru a în­fi­ința co­mu­ni­tăți noi, unde ni­mic din tra­iul mo­dern nu este ac­cep­tat – este oare asta ca­lea sau e doar o exa­ge­rare de moment?

Mă gân­desc la lo­cu­i­to­rii Ti­be­tu­lui, la mo­dul lor sim­plu de viață și la echi­li­brul pe care l‑au avut acești oa­meni până când ci­vi­li­za­ți­ile oc­ci­den­tale au ve­nit peste ei. Sun­tem con­stant ui­miți de ca­pa­ci­tă­țile lor ex­tra­or­di­nare de a vin­deca boli prin pro­ce­duri apa­rent sim­ple – acu­punc­tură, pre­so­punc­tură, te­ra­pii cu plante, me­di­ta­ție – și ni se pare că nu pot fi com­pa­rate cu pro­gre­sul ști­in­ți­fic al me­di­ci­nei mo­derne, dar to­tuși ele func­țio­nează și nu sunt rare po­veș­tile de suc­ces ale aces­tor me­tode. Vin ele din acea sim­pli­tate a vie­ții pe care au avut‑o de‑a lun­gul multe se­cole, din fi­lo­zo­fia lor apa­rent fa­cilă dar atât de pro­fundă a fe­ri­ci­rii care vine di­nă­un­trul nos­tru și nu din afară? Sunt ele re­zul­ta­tul cre­din­ței că a fi fe­ri­cit este o ale­gere per­so­nală, in­te­ri­oară și nu o con­se­cință a nu­mă­ru­lui de obiecte și bani pe care le deținem?

* * *

Tot mai mulți din­tre cu­nos­cu­ții mei vor­besc des­pre re­nun­ța­rea la mo­dul de viață pe care îl au as­tăzi, pen­tru a se în­toarce la lu­cruri mai sim­ple, mai fi­rești. Tu la ce te gân­dești pen­tru vi­i­to­rul tău? Îna­inte de a răs­punde ascultă‑l pe Carl Ho­nore adu­când un elo­giu len­to­rii. E o in­tro­du­cere a unui su­biect des­pre care am să vă po­ves­tesc altădată.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.