As­tăzi e ziua Ame­ri­cii. As­tăzi e ziua în care ne rea­min­tim cum s‑a năs­cut prima mare de­mo­cra­ție mo­dernă, pe baza unei con­sti­tu­ții care mai e va­la­bilă și azi. Și ne-am pu­tea mira de lon­ge­vi­ta­tea ei ne­o­biș­nu­ită, dar ea este cât se poate de ex­pli­ca­bilă: mai de­grabă de­cât o în­și­ru­ire de re­guli și pro­ce­duri, Con­sti­tu­ția Sta­te­lor Unite este un ghid le­gi­sla­tiv și po­li­tic. Din ea de­rivă toate re­gu­lile și le­gile mai mă­runte ale so­ci­e­tă­ții, printr‑o di­rectă fi­li­a­ție de prin­ci­pii și va­lori asu­mate. Toate aceste prin­ci­pii și va­lori stau la baza for­mă­rii și exis­ten­ței po­po­ru­lui ame­ri­can.

De­parte de mine să fac aici apo­lo­gia ame­ri­ca­ni­lor. Au ei pă­ca­tele lor, nu e ca­zul să le enu­me­răm. Ei au fost însă pri­mii care au dat un exem­plu con­cret de cum poate fi apli­cat prin­ci­piul “power to the pe­o­ple”. Într-un fel sau al­tul acest prin­ci­piu a fost re­cep­tat ca just și co­rect și apoi îm­bră­ți­șat de multe alte state. Așa s‑a răs­pân­dit de­mo­cra­ția, pe care ro­mâ­nii au visat‑o în toți anii co­mu­nis­mu­lui, iar unii chiar au și mu­rit pen­tru ea. Ce poate fi mai înăl­ță­tor de­cât a da fi­e­că­rei fi­ințe umane drep­turi egale de a se ex­prima și afirma ca in­di­vid?

Fi­rește, lu­cru­rile n‑au fost per­fecte de la bun în­ce­put. Al­bii erau nițel mai egali de­cât ne­grii, ba chiar aceștia din urmă erau pu­țin cam sclavi. Abia după aproape două sute de ani de la ra­ti­fi­ca­rea con­sti­tu­ției s‑a eli­mi­nat de­fi­ni­tiv această se­gre­gare. În alte țări de­mo­cra­ția a în­ce­put prin vot cen­zi­tar, în func­ție de avere. Ca de obi­cei apli­ca­rea prac­tică a prin­ci­pi­i­lor fru­moase e mai di­fi­cilă de­cât enun­ța­rea lor. Dar, ceea ce e im­por­tant e că până la urmă pu­te­rea a ajuns la po­por într‑o mul­țime de țări, pe care ne place să le nu­mim ci­vi­li­zate. Noi, ro­mâ­nii, am avut‑o până la răz­boi, apoi ne‑a fost lu­ată și iar re­dată după ‘89.

Pro­ble­mele au în­ce­put să apară cu tim­pul. S‑a con­sta­tat de pildă că po­po­rul are obi­ce­iul de a se prosti după o vreme, mai ales dacă e în­cu­ra­jat să o facă. Con­su­ma­to­ris­mul a în­re­gi­men­tat oa­me­nii în fi­lo­zo­fia ma­te­ria­lis­mu­lui și a co­mo­di­tă­ții. Teh­no­lo­gia a per­mis pro­du­ce­rea de hrană la scară in­dus­tri­ală, ieftină, chiar dacă nu să­nă­toasă. Și dacă pri­mești mân­care ieftină și multă de ce te-ai mai obosi să te și educi? Edu­ca­ția era ne­ce­sară ca să re­u­șești în com­pe­ti­ția cu cei­lalți, în cursa pen­tru hrana de zi cu zi. Azi nu mai e chiar așa de tre­bu­in­cioasă, ba pe ici-pe colo chiar in­co­mo­dează. În ab­sența edu­ca­ției, exer­ci­ta­rea pu­te­rii a în­ce­put să dea ra­te­uri. Când de­cizi, tre­buie mai în­tâi să în­țe­legi, să eva­lu­ezi. Ceea ce pre­su­pune să fii edu­cat. Așa­dar po­po­rul a în­ce­put trep­tat să de­cidă fără să în­țe­leagă exact care sunt con­se­cin­țele ale­ge­ri­lor fă­cute. De­si­gur, au apă­rut ime­diat și cei care do­reau să pro­fite de pe urma aces­tei si­tu­a­ții – po­li­ti­cie­nii. Ei au pri­ce­put re­pede că pro­mi­siu­nile fru­mos am­ba­late vor ține loc de ar­gu­mente pen­tru a con­vinge po­po­rul să le în­cre­din­țeze tem­po­rar pu­te­rea. Si după ce au obținut‑o s‑au asi­gu­rat că po­po­rul rămâne ne­e­du­cat și dez­in­for­mat, pen­tru că mai târ­ziu să‑i poată servi alte mi­ciuni ade­me­ni­toare, apoi al­tele și al­tele.

Cu­noaș­te­rea este pu­tere, iar pu­te­rea tre­buie dată po­po­ru­lui. Deci oa­me­ni­lor tre­buie să li se dea edu­ca­ție, îna­inte de a pu­tea exer­cita pu­te­rea. Iar dacă asta e im­po­si­bil – să educi în­treg po­po­rul – atunci pu­te­rea de a de­cide tre­buie lă­sată ce­lor ce au în­țe­le­ge­rea și dis­cer­nămân­tul ne­ce­sar. Și dacă eu nu v‑am con­vins, vă dau la fi­nal un ci­tat din Pe­tru Țu­țea (su­ge­rat de pri­e­tena mea Cris­tina) care sub­li­ni­ază exact ace­iași idee:

Ber­g­son e mai cu­vi­in­cios ca Aris­to­tel și zice că de­mo­cra­ția e sin­gu­rul sis­tem com­pa­ti­bil cu li­ber­ta­tea și dem­ni­ta­tea umană, dar are un vi­ciu in­cu­ra­bil: n‑are cri­te­rii de se­lec­țiune a va­lo­ri­lor. Deci de­mo­cra­ția e sis­te­mul so­cial în care face fi­e­care ce vrea și‑n care nu­mă­rul în­lo­cu­iește ca­li­ta­tea… Tri­um­ful can­ti­tă­ții îm­po­triva ca­li­tă­ții.”


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cristina Ciobanu

    Daca e cea mai ve­che, nu in­seamna ca nu e su­pusa ero­ri­lor !
    E din 2010 fil­mu­le­tul, iar “democratia“americana , mai ta­nara si mai sme­chera i‑a “aju­tat” in “fruc­ti­fi­ca­rea” asta , cum ii zici tu.
    De­mo­cra­tii si de­mo­cra­tii, deh oa­me­nii le fac pe toate, ce sa‑i faci.
    Dar poate le‑a dat “ci­neva” min­tea islan­de­zu­lui cea de pe urma.
    Asa se pare !
    te pup si te ci­tesc

  2. Cristina Ciobanu

    Stii care e cea mai ve­che de­mo­cra­tie din lume?
    Cea a Islan­dei, tara care poate fi un exem­plu demn de ur­mat in multe do­me­nii, mai ales acum, doar ca po­pu­la­tia ei e mai “con­cen­trata”

    http://europa.eu/about-eu/countries/candidate-countries/iceland/index_ro.htm

    A se ve­dea cum se des­curca cu criza…adica cum fo­lo­seste de­mo­cra­tia in in­te­re­sul islan­de­zi­lor.

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cum-se-iese-din-criza-islanda-plateste-in-avans-creditul-fmi-dupa-falimentarea-bancilor-163.html
    te pup

  3. Mihaela

    Ai deja fani prin Deva. Am mai im­pras­tiat si eu din jur­na­lul tau, pen­tru ca unii nu au fe­i­sbuc.

    • Sorin Sfirlogea

      Mul­țu­mesc. Cu cât sun­tem mai mulți, cu atât sun­tem mai culți… 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.