A măsura cuvintele este o deprindere cu care nu ne naștem, ci pe care o dobândim prin educație și îndelungă stăruință. Copii fiind, suntem ușor ademeniți de propria fire să dezlegăm baierele limbii, lăsând să se audă gânduri care ar fi fost mai bine să rămână neauzite. Învățăm pe propria piele să ne cenzurăm sinceritățile lipsite de tact și excesele emoționale, pas cu pas, iar unii dintre noi cădem în latura opusă, devenind chiar artiști în a tăinui cu bună știință adevărul, lăsându‑l să vadă lumina zilei doar în măsura și în cadența care servește interesului nostru. De la o vârstă începem să înțelegem că a vorbi fără autocenzura rațiunii e semn de imaturitate.
* * *
Cu ceva vreme în urmă, Crin Antonescu ținea un discurs în fața Parlamentului. Era seara dezbaterilor prilejuite de suspendarea președintelui României, iar Crin se simțea cu deosebire inspirat și emoționat de ceea ce urma să se întâmple. Tocmai fusese uns președinte al Senatului, deci era la minute distanță de a deveni președinte interimar al României — poziția la care visa în secret de multă vreme și pentru care a repetat de atâtea ori impostația, acasă, în fața oglinzii de la baie. Negocierile cu maghiarii și progresiștii se încheiaseră, victoria din Parlament era sigură. Doamne, clipa era atât de aproape!
Dar nu, nu putea să fie o victorie seacă și searbădă. Cineva trebuia să‑i dea dimensiunile pe care el le percepea, cineva trebuia să exalte mulțimea, să‑l aclame și să‑l ovaționeze. Și cum nimeni nu era priceput s‑o facă, trebuia să se aclame singur. A luat cuvântul. A început ferm și amenințător. A continuat în crescendo. Orele petrecute în fața oglinzii din baie, când lumea credea că doarme târziu, își arătau roadele. Cuvintele curgeau, țâșneau chiar, erupeau cu forța unui vulcan de nestăvilit. A ajuns la climax spunând: “Drumurile mele şi ale dvs domnule preşedinte, oriunde v‑aţi afla, se despart. Ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică”. Sala exulta , aclamându‑l: ce om, ce bărbat!
Nu‑i era de ajuns. Se voia nu doar curajos, ci și moral. A adăugat subliniind fiecare cuvânt: “Trebuie să ştie domnul preşedinte, trebuie să ştim toţi care facem politică până la nivelul de a asuma responsabilităţi în statul şi în sistemul politic românesc că, în anumite împrejurări şi în anumite funcţii, vorba, declaraţia înseamnă faptă”. Victoria era totală.
Un ceas mai târziu Cotroceniul era al său.
* * *
Azi Victor Ponta a trebuit să admită la Bruxelles că decizia Curții Constituționale este aplicabilă și referendumului din 29 iulie. Acasă, mai marii PSD și PNL probabil că îl blestemau pentru că n‑a știut să reziste și să negocieze. Ce dracu’, azi s‑a văzut cu ăia care îi sunt prieteni, socialiștii! Dacă azi a cedat așa ușor, mâine când se vede cu dușmănoșii ăia de populari ce‑o să mai facă?
La Cotroceni, Crin meditează la foaia de hârtie pe care Băsescu i‑a lăsat‑o ca să-și scrie demisia în cazul în care nu pierde referendumul. Ceea ce pare din ce în ce mai probabil. In anumite împrejurări și în anumite funcții, vorba, declarația înseamnă faptă. Crin se îndreaptă, ca de atâtea ori, spre oglinda de la baie. Măcar să fie un discurs grandios, dacă tot va fi ultimul.
* * *
De la o vârstă începem să înțelegem că a vorbi fără autocenzura rațiunii e semn de imaturitate. Unii însă nu apucă să împlinească acea vârstă.
7:07
Sorine draga, aici la Montreal e trecut acum de miezul noptii. Tocmai m‑am intors de la un examen foarte dur in Canadian Taxation la McGill…ce mai, somnul nu pare sa-mi dea tarcoale, parca tot sunt conectat la tensiunea examenului si ma gandesc sa-mi impartasesc cu tine si cu cititorii blogului tau niste pareri…
Pana una-alta trebuie sa te felicit calduros pentru initiativa acestui blog, ca dealtfel si pentru calitatea departe de orice tagada a analizelor politico-sociale pe care le faci aici. Chapeau, mon cher ami, chapeau!
In limita timpului disponibil am sa incerc sa fiu o prezenta constanta “in teren”, asta si pentru a demonstra ca noi, cei ce suntem acum departe de tara datorita vicisitudinilor vremurilor pe care le traim, avem atentia treaza asupra realitatilor din tara si traim cu intensitate maxima evenimentele care se petrec acolo.
Draga Sorine, as dori sa folosesc pentru inceput expresia ce ne statea mereu pe varful limbii cand jucam bridge (O, tempora! O, mores!) intr-un ritm indracit, cu Melcul si Dumnezeu sa‑l odihneasca doctorul Florescu: “Da’ mai da‑o si‑n kilu’ Saftei de bul, mai voinicule!!!”
Adica succesiunea bulversanta a evenimentelor politice interne face din comentatorii politici cu pretentii niste cetateni turmentati…d‑apai din noi, mon cher? Pai sa am pardon, adica noi, ca alegatori, carevasazica, noi, cu cine votam la referendum? Bine, pentru mine nu e clar inca daca am sa pot vota, fiindca Dom Nae Tonta Catavencu sta sa cloceasca alta gaselnita, alt caraghioslac…Stai sa vezi, neicusorule, stai sa vezi comedie…vrea sa ne umble pe la incheieturile bracinarilor, sa ne loveasca in amorul nostru de contribuabili ferventi si constanti, prin miliardele de coco ce le trimitem anual in tara sa sustinem pe cei ce nu mai fac fata la fel de fel de biruri inchipuite nascocite de guvernanti, adica vor sa ne interzica dreptul de vot, mon cher…voturi care stie musiu Dom Tonta Nae Catavencu unde se tot duc ele…ca pe noi nu ne duce cu presul de Ion Baiesu…la noi nu merge cu cioara vopsita sa zici ca‑i porumbel…
Eu stiu cu cine am sa votez, asta e clar, ca dealtfel si toti prietenii mei de aici, dar totusi ma intreb: “Oare vaporeanul mai este ancorat (sic!) in realitate?”. Si‑a suflecat manecile, s‑a mutat in biroul de campanie, tine copii in brate, vorbeste de cinste, i‑a pus pe “porumbacii” lui prea-patati sa se imbrace in alb, sa pozeze in fete mari…oare circul asta o fi solutia pentru a mobiliza pentru a mia oara pe cei ce inca mai cred intr‑o Romanie democratica?
Nu stiu…dar stiu ca ceilalti, prin felul grotesc in care au tabarat pe ciolan, mi-au produs o sila fara margini…doar la colectivizare, cand comunistii i‑au furat pamantul lui tataia cu japca, se mai proceda asa…
10:07
Aceleași îndoieli le am și eu. Nu știu dacă matrozul e pus pe treabă, deși privind retrospectiv există și aspecte pozitive ale “domniei” lui. Cert este că mă îngrozește restaurația uselistă și graba lor de a pune mâna pe toate pârghiile. De aceea prefer să știu că la Cotroceni e cineva care ține un ochi asupra lor.
Mulțumesc pentru aprecieri. Ceea ce încerc este să gândesc cu voce tare, fără pretenția că am întotdeauna dreptate. Mi se pare că e imporant să comunicăm mai mult și de aceea cu cât participă mai mulți la comunicare, cu atât e mai probabil să înțelegem mai bine ce (ni) se întâmplă. Deci, dacă ți se pare interesant un subiect, un articol, spune și altora…