Țara pe care o merităm

Toți vor­bim despre statul corupt în care trăim. Toți sun­tem nemulțu­miți de fap­tul că ser­vici­ile admin­is­tra­tive pub­lice sunt sub orice crit­ică. Toți spunem că atunci când ne inter­sec­tăm cu funcționarul pub­lic se declanșează un șir de eveni­mente gen­er­a­toare de nervi și frus­trări. Toți sun­tem de acord că statul tre­buie mod­ern­izat. Dar hai să vă povestesc cum se pun în prac­tică puținele măsuri de restruc­turare.

Mai întâi am să vă lămuresc că am lucrat într‑o firmă de con­sul­tanță IT, din­tre cele care imple­mentează soft­ware pen­tru mari com­panii. Printr‑o sumă de întâm­plări asupra cărora n‑am să insist acum, firma IT a ajuns să-și schimbe acționar­iatul. Noii pro­pri­etari erau mai puțin intere­sați de afac­er­ile cu pri­vații și mult mai ori­en­tați către con­tractele cu statul. Pe de o parte și pen­tru că criza eco­nom­ică sub­ți­ase con­sid­er­abil piața IT din zona pri­vată — reduc­er­ile de cos­turi încep întot­deauna cu mar­ketingul și IT-ul — dar mai ales pen­tru că dom­nii respec­tivi aveau deja conex­i­u­nile nece­sare în zona admin­is­trației pub­lice. Dum­nezeu m‑a aju­tat să scap destul de repede din con­junc­tura care se crea acolo, dar am apu­cat totuși să descifrez cam cum se fac ast­fel de afac­eri.

Etapa 1 — Anal­iza con­tractelor scoase la lic­i­tație

O per­soană ded­i­cată aces­tei sarcini mon­i­tor­iza per­ma­nent site-ul de lic­i­tații pub­lice, faimo­sul Sis­tem Elec­tronic pen­tru Achiz­iții Pub­lice, pe scurt SEAP. Ea anunța man­age­men­tul (din care făceam și eu parte) despre apariți­ile de con­tracte noi. Man­agerii se întruneau peri­odic și luau în dis­cuție aceste noi opor­tu­nități, dar nu prin selectarea celor pen­tru care exis­tau com­pe­tențe interne, ci a celor care păreau intere­sante finan­ciar. Se dis­cuta despre cine e prob­a­bil să par­ticipe și care ar fi potențialii câștigă­tori deja știuți. Se dădeau la o parte con­tractele făcute pen­tru o anu­mită firmă, pen­tru că nu era de dorit un con­flict inutil cu mai marii pieței IT. Se cerea studierea cai­etelor de sarcini pen­tru con­tractele desem­nate drept intere­sante.

Etapa 2 — Fab­ri­carea eli­gi­bil­ității

Primul ele­ment care tre­buia stu­diat era eli­gi­bil­i­tatea. Condiți­ile de par­tic­i­pare erau atent anal­izate pen­tru a se deter­mina modul în care firma putea să le simuleze. Acolo unde nu se puteau inventa com­pe­tențele sau exper­tizele tehnice oblig­a­torii, se iniția o căutare a unei firme care le are și putea oferi CV-urile respec­tive, evi­dent pe pre­m­iza unei colaborări viitoare. Noii acționari știau foarte multe despre ce se ver­i­fică în mod scrupu­los și ce se poate măs­lui cu nerușinare pen­tru că nimeni nu ar ver­i­fica așa ceva. Se fab­ri­cau CV-uri false sau se com­ple­tau cele exis­tente cu exper­tize pe care oamenii respec­tivi nu le aveau.

Etapa 3 — Elab­o­rarea ofer­tei tehnice

În fine se ajungea la soluția tehnică ofer­ită. Aici intram și eu în scenă, pri­m­ind sarcina de a corela munca arhitecților ast­fel încât să respec­tăm cri­teri­ile finan­ciare. Dacă era o lic­i­tație cu ofertă unică, atunci prețul tre­buia coborât până la un prag de com­pet­i­tiv­i­tate. Dacă era o cal­i­fi­care pre­al­a­bilă și apoi o lic­i­tație elec­tron­ică deschisă, prețul tre­buia să fie pe la nivelul maxim per­mis de cai­etul de sarcini, ca să fie de unde scădea. Conta mai puțin cal­i­tatea soluței tehnice. Orice mergea, dacă respecta cer­ințele și era cât mai ief­tim. Se spec­ula orice neclar­i­tate a cai­etu­lui de sarcini pen­tru a oferi cele mai sim­ple și mai ief­tine rezolvări.

Etapa 4 — Par­tic­i­parea la lic­i­tație

Cineva ar putea crede că ăsta e momen­tul de apogeu al întreg­u­lui pro­ces. Nicide­cum. Am aflat cu stupoare că nu e atât de impor­tant să câștigi, ci să intri în relație cu câștigă­torii. Dacă sunt o firmă mai mică îi poți șan­taja cu con­tes­tația, caz în care dege­aba au prins con­trac­tul că nu se pot apuca de el până nu se clar­i­fică recla­mația pe care ai depus‑o. Și o ast­fel de con­tes­tație se poate ter­giversa cu lunile dacă ai niște avo­cați pri­cepuți. Îi poți forța să cola­boreze pen­tru că ai relații la ben­e­fi­cia­rul final, de obi­cei un min­is­ter, care îl informează dis­cret pe câștigă­tor cu cine ar tre­bui să cola­boreze ca să fie totul ok. Și așa mai departe…

Etapa 5 — Prestarea ser­vici­ilor

Aici e partea cea mai puțin impor­tantă pen­tru antre­prenor, cu excepția termenelor la care tre­buie fac­turat și încasat. Dacă te afli într‑o insti­tuție "pri­etenoasă" cu acționarii, lucrurile se rezolvă printr-un tele­fon care rezolvă toate prob­lemele și dezleagă baierele pun­guței bugetare. Dacă nu, ghin­ion, tre­buie să tran­spiri și să lămurești șleahta de anga­jați admin­is­tra­tivi — de obi­cei incom­pe­tenți și frus­trați — că soluția de rahat pe care le‑o furnizezi este exact ce scria în cai­etul de sarcini că tre­buie să fie. Ceea ce este un lung prilej de vorbe și de ipoteze. Nu v‑ați dori să fiți man­ager de proiect într-un ast­fel de caz.

Epi­log

În urma unei ast­fel de epopei acționarul român se alege cu banii stat­u­lui, direc­torii din admin­is­trație se aleg cu șpăgile, anga­jații firmei pri­vate se aleg cu nervii praf și salari­ile plătite, anga­jații admin­is­tra­tivi se aleg cu frus­trări și mai mari din cauza unor sis­teme noi pe care nu le înțe­leg, dar tre­buie să le admin­istreze. Iar noi cetățenii nu ne alegem cu nimic. Pre­su­pusa mod­ern­izare a admin­is­trației rămâne doar o vorbă, deși sta­tis­tic s‑au mai chel­tuit câteva mil­ioane de euro pen­tru ea.

Ceea ce e mai trist e că sunt câteva mii de oameni care lucrează în ast­fel de firme IT. Ei știu despre ce vorbesc. Ei cunosc ade­vărul. Și ei sunt nemulțumți de țara în care trăi­esc. Dar în fiecare zi ignoră fap­tul că, accep­tând să lucreze în ast­fel de firme, pun umărul la înrăutățirea situ­ației. Pen­tru că, fără colab­o­rațion­is­mul lor vino­vat așa ceva nu s‑ar putea întâm­pla. Iar fap­tul că au cred­ite de plătit nu e o scuză, ci e cap­cana în care sin­guri au intrat și din care acum nu mai pot ieși. E un pre­text sub care se ascund ca să nu recunoască fap­tul că, ase­meni majorității românilor, mer­ită țara în care trăi­esc.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu