Ur­ba­nis­mul pare să fi de­ve­nit ex­trem de dezi­ra­bil în ul­ti­mii do­uă­zeci de ani pen­tru ro­mâni. Ti­ne­rii pă­ră­sesc sa­tele în fa­voa­rea ora­șu­lui, că­u­tând suc­ce­sul fi­nan­ciar în care re­zidă, apa­rent, fe­ri­ci­rea. În­vă­țămân­tul su­pe­rior pri­vat le‑a des­chis por­țile spre di­plome care nu atestă o ca­li­fi­care, ci drep­tul de a aplica pen­tru o slu­jbă la oraș, iar asta a ac­cen­tuat aflu­xul de do­ri­tori. Bu­cu­reștiul, Clu­jul, Bra­șo­vul, Ti­mi­șoara, Iașiul sunt toate pline de nou-ve­niți din zo­nele în­ve­ci­nate, fie din sate, fie din ora­șele mici care au su­com­bat eco­no­mic. Trep­tat, com­po­zi­ția po­pu­la­ției ur­bane s‑a schim­bat.

Am mai avut cân­dva asta, a exis­tat un prim val. Ceau­șescu a ini­țiat in­dus­tria­li­za­rea for­țată a Ro­mâ­niei pro­vo­când mu­ta­rea ma­sivă a po­pu­la­ției ru­rale în ora­șele unde con­struia uzi­nele co­mu­niste. Bra­șo­vul e un exem­plu bi­ne­cu­nos­cut: Trac­to­rul și Steagu Roșu au în­ce­put cu mun­ci­tori aduși din sa­tele Mol­do­vei, că­rora li s‑au con­struit car­ti­ere-dor­mi­tor și li s‑a dat ca­li­fi­ca­rea ne­ce­sară di­rect la lo­cul de muncă. Bu­r­gul ci­vi­li­zat clă­dit de sași și‑a schim­bat ra­di­cal în­fă­ți­șa­rea, când pe fe­res­trele blo­cu­ri­lor de pre­fa­bri­cate din be­ton a ră­su­nat mu­zica po­pu­lară mol­do­ve­nească. Bra­șo­ve­nii au urât mol­do­ve­nii pen­tru că le-au schi­mo­no­sit ora­șul. Mol­do­ve­nii au urât bra­șo­ve­nii pen­tru că nu le în­țe­le­geau do­rul de casă, de tra­di­ți­ile ru­rale care erau sin­gu­rele re­pere în care se pu­teau an­cora. Ca­se­to­fo­nul pus la fe­reas­tră nu era de­cât o ten­ta­tivă de a re­crea pa­ra­di­sul ori­gi­nar, de a îm­păr­tăși ce­lor­lalți va­lo­rile în care cre­deau.

As­tăzi mi­gra­ția aceasta nu mai este for­țată. Sau, mai co­rect spus, al doi­lea val de mi­gra­ție ru­rală nu este for­țat într-un mod ex­pli­cit. În lipsa unui spri­jin con­cret pen­tru mi­cul fer­mier, există pu­țină spe­ranță să pros­peri eco­no­mic în sa­tul ro­mâ­nesc. Te­le­vi­ziu­nile în schimb pom­pează con­ti­nuu ima­gi­nea ape­ti­santă a so­ci­e­tă­ții de con­sum, dând im­pre­sia că există lo­curi unde, fără prea mult efort și pri­ce­pere, poți avea tot con­for­tul din lume și acel loc sunt ma­rile orașe. Nu le pu­tem re­proșa ti­ne­ri­lor de la țară că au în­cer­cat să ajungă și ei la acest tă­râm al fă­gă­du­in­ței.

La fel ca mol­do­ve­nii so­siți în Bra­șov, ei au avut pro­pria lor ima­gine des­pre ur­ba­ni­tate. Au adus o dată cu ei obi­ce­iu­rile și re­la­ți­ile in­te­ru­mane ru­rale, com­plet ne­po­tri­vite ora­șu­lui. Aglo­me­ra­ția și con­fu­zia so­cio-po­li­tică a ani­lor din urmă au mas­cat în­tru câ­tva această co­li­ziune de cul­turi, dând im­pre­sia că ora­șele s‑au de­gra­dat și mai mult din punct de ve­dere mo­ral. Apoi tre­buie spus că nici ora­șul post-co­mu­nist nu mai nici el era atât de ur­ban — pri­mul val de mi­gra­ție cre­ase deja schim­bări ire­ver­si­bile.

De în­dată ce a apă­rut o clasă so­ci­ală în­stă­rită, pro­ve­nind mai ales din cor­po­ra­tiș­tii mul­ti­na­țio­na­le­lor, a în­ce­put o ten­dință cen­tri­fugă. Cei ce-și per­mi­teau cre­dite — sau, mai co­rect spus, cei ce în­de­pli­neau con­di­ți­ile pen­tru acor­da­rea cre­di­te­lor — s‑au îm­pru­mu­tat pen­tru a‑și con­strui case în ju­rul ma­ri­lor orașe. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. Pen­tru că ro­mâ­nii nu pre­țu­iesc cum­pă­ta­rea, ci opu­lența afi­șată. Ca­sele mari — une­ori de câ­teva sute de me­tri pă­trați — nu au ros­tul de a le asi­gura lor un con­fort, ci de a de­mon­stra lu­mii suc­ce­sul lor fi­nan­ciar. Știu o po­veste simp­to­ma­tică pen­tru mo­dul acesta de a gândi: un tip care și‑a fă­cut casă cu etaj și man­sardă în Cor­beanca, iar sus de tot și‑a in­sta­lat un ja­cu­zzi scump, așe­zat sub o fe­reas­tră de aco­pe­riș care pu­tea fi ac­țio­nată cu te­le­co­mandă pen­tru a se des­chide com­plet, des­co­pe­rind ce­rul dea­su­pra că­zii. După doi ani de zile de la mu­tare, ti­pul încă nu ajun­sese să fo­lo­sească în­treaga sce­no­gra­fie de la man­sardă, însă plătise pen­tru ea niște sume fa­bu­loase — nu uita însă să o pre­zinte tu­tu­ror ce­lor care îl vi­zi­tau pen­tru prima oară în noua sa casă, de bună seamă pen­tru a‑i im­pre­siona.

Edu­cați sau nu, oa­me­nii cu bani pleacă din orașe, lăsându‑l pradă nou ve­ni­ți­lor din me­diul ru­ral. Iar rân­du­rile aces­tora se în­groașă în fi­e­care an cu alți și alți ti­neri, ve­niți și ei să se în­frupte din prea-pli­nul con­su­ma­to­ris­mu­lui ur­ban. În urma lor te­re­nu­rile agri­cole lă­sate în grija bă­trâ­ni­lor rămân ne­cul­ti­vate, până când ma­rile cor­po­ra­ții agri­cole vor re­uși să facă oferte de cum­pă­rare și să de­țină con­tro­lul agri­cul­tu­rii. Atunci vom des­co­peri că tre­buie să ne im­por­tăm in­te­gral mân­ca­rea din Tur­cia și din Spa­nia, pen­tru că pe pămân­tu­rile noas­tre se cul­tivă po­rumb fu­ra­jer care se ex­portă în Aus­tra­lia sau mai știu eu unde. Iar asta va fi per­fect nor­mal după re­gu­lile ca­pi­ta­lis­mu­lui. Ne vom pune în­tre­bări, dar va fi târ­ziu pen­tru a le da un răs­puns.

In­cur­siu­nea asta prin ur­ba­ni­ta­tea noas­tră e doar o (prea) lungă in­tro­du­cere pen­tru un re­curs la sim­pli­tate. Pro­ba­bil că ar tre­bui să ne oprim din cursa asta ne­bună de a con­suma și de­ține lu­cruri de care nu avem de fapt ne­voie și să ne în­tre­băm dacă nu cumva am fi mai fe­ri­ciți cu mult mai pu­țin. Pri­viți pro­iec­tul aces­tui tip — Si­mon Dale - și gân­diți-vă dacă o co­mu­ni­tate de pri­e­teni nu ar pu­tea con­strui ceva ase­mă­nă­tor, poate mai pu­țin rus­tic și cu ceva mai multă teh­no­lo­gie verde. Cum ar arăta un grup de câ­teva case con­stru­ite în acest stil, gru­pate îm­pre­ună lângă niște te­re­nuri agri­cole de unde să pro­vină hrana? Amin­tiți-vă de ki­b­butz-urile evre­i­lor din Israel — eli­mi­nați din  con­cept par­tea re­li­gi­oasă și obli­ga­ti­vi­ta­tea pro­pri­e­tă­ții co­lec­tive — și gân­diți-vă că ele au dat suc­ce­sul eco­no­mic al Isra­e­lu­lui, într‑o țară care are nici un sfert din po­ten­ți­a­lul agri­col al Ro­mâ­niei.

Și dacă vă gân­diți că e im­po­si­bil, ur­mă­riți fil­mul de mai jos. Scoa­teți din el com­po­nenta re­li­gi­oasă — deși s‑ar pu­tea să aibă un rol esen­țial în apli­ca­rea prac­tică a unor ast­fel de idei — și pri­viți un mo­del de viață com­plet rupt de so­ci­e­ta­tea con­su­ma­to­ristă. Nu ple­dez pen­tru ast­fel de ex­treme, ci doar ar­gu­men­tez că nu e im­po­si­bil să pu­tem trăi o alt­fel de viață.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alin

    Ole! Tem­plate nou pen­tru mo­bil 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu