Patriarhia Română, ca un bun și harnic și de impozite plătitor contribuabil, și‑a anunțat rezultatele financiare pe 2011. Astfel am aflat că munca le‑a fost spornică — binecuvântează Doamne — și au făcut venituri de vreo 87 milioane de lei. Iar profitul a fost unul frumușel — 28 de milioane de lei. Așa să le ajute Dumnezeu și Maica Domnului! Nu mai știu unde citeam cu ceva vreme în urmă, cam pe când fusese uns în fruntea bisericii, că Prea Fericitul Daniel are spirit antreprenorial. Și încă ce spirit! În 2010 veniturile erau de doar 27 de milioane de lei, deci vânzările au mers teribil anul trecut.
Acuma stau și mă întreb dacă în veniturile astea sunt incluși și bănuții de pe acatiste, botezuri, nunți și înmormântări. Să nu uităm și de cutia milei. Dar cinstiți și smeriți cum îi știm, de bună seamă că prea-cucernicii părinți economi care țin socotelile cele sfinte nu au uitat a le include în declarațiile de venituri. Popii noștrii sunt renumiți pentru cumpătarea și modestia lor — sigur folosesc banii ăștia din donații pentru scopuri nobile…
Surpriza mare a venit din faptul că patriarhia noastră națională s‑a dovedit mai profitabilă decât McDonald. Și chiar dacă Patriarhia s‑a șifonat la auzul comparației, nu m‑am putut împiedica să nu cad în păcatul de a mă gândi la niște posibile colaborări între cele două instituții — altmineri onorabile fiecare luată în parte 🙂
Dacă vă gândiți nițel, McDonald lucrează deja pentru Patriarhie — dacă ești client fidel al produselor lor, ți se netezește și scurtează calea către un loc cu verdeață, unde nu e durere și întristare, iar trecerea peste pragul acelui loc o facilitează prea-cucernicii părinți. Iată cum se pot găsi apropieri nebănuite între două instituții aparent disjuncte. Putem merge mai departe cu imaginația și să ne gândim că mergem la McDonald să ne luăm un dublu cheeseburger servit în prescură, care să se numească McAnafura. Susanul de pe chifle ar putea să aibă formă de cruce. Iar în varianta de meniu să se adauge și o sticlă de agheasmă rece cu trei variante: plată cu busuioc, carbogazoasă cu tămâie sau slab acidulată simplă.
Se deschid nebănuite posibilități de cooperare. La McDrive s‑ar putea comercializa binecunoscutele cruci cu canaf și ventuză de prins pe parbriz. După modelul petrecerilor de copii din trenuleț, ne imaginăm cu ușurință pomenirile care s‑ar putea face în clădiri anexă în formă de coșciug, unde drept-credinciosul poate să se simtă mai aproape de cel comemorat prin arhitectura tematică. Mă gândesc că McNuggets ar putea fi, de pildă, cădelnițate nițel de un sobor de preoți înainte de a fi servite. Iar la casă s‑ar putea pune o icoană făcătoare de minuni, care lăcrimează (de la fumul din bucătărie), pe care clientul s‑o poată pupa, când se închină și spune “scapă-mă Doamne de lucrarea diavolului, colesterolul!”. Iar profitul va fi — Doamne iartă-mă — căcălău…
Lasă un comentariu