Co­mu­nis­mul a pro­dus monș­tri. Nu doar pe cei pe care îi con­sem­nează is­to­ria, ci mulți al­ții, ano­nimi dar cu atât mai în­spă­i­mân­tă­tori cu cât con­ti­nuă să tră­i­ască în tă­cere prin­tre noi, de­vorându-ne pe di­nă­un­tru zi de zi, pu­țin câte pu­țin. Și poate că nu‑i vorba des­pre oa­meni-monș­tri, cât mai mult des­pre fap­tul că mulți din­tre noi poartă un mic mons­tru co­mu­nist înă­un­trul lor, ale că­rui gân­duri otră­vite le in­to­xică min­tea și le în­tu­necă ju­de­cata. Din ca­uza aces­tor monș­trii pe care îi pur­tăm după noi nu re­u­șim să scă­păm de câ­teva idei proaste pe care co­mu­nis­mul ni le‑a bă­gat în cap: lipsa de res­pect pen­tru pro­pri­e­ta­tea al­tuia, ne­în­cre­de­rea în forța co­lec­ti­vi­tă­ți­lor, de­le­ga­rea de­ci­zi­i­lor că­tre in­stan­țele su­pe­ri­oare, con­vin­ge­rea că nu ne pu­tem des­curca de­cât având dea­su­pra noas­tră un stat-tă­tuc care să ne poarte de grijă, să ne dea.

Ca­pi­ta­lis­mul a pro­dus monș­tri. Pu­țini din­tre ei i‑a con­sem­nat is­to­ria și doar cu ju­mă­tate de gură. Sau poate că ade­vă­ra­ții monș­tri ai ca­pi­ta­lu­lui în­cep abia acum să iasă la su­pra­față, să se vă­dească în ade­va­rată lor în­fă­ți­șare. Criza eco­no­mică și fi­nan­ci­ară din ul­ti­mii ani ne arată o față mur­dară a lu­mii așa-zis ci­vi­li­zate, în care lă­co­mia unora a îm­pins lu­cru­rile din­colo de li­mi­tele ima­gi­na­bi­lu­lui. Mult-lă­u­da­tele me­ca­nisme de au­to­re­glare — piața mai ales — au eșuat sau au fost și ele ma­ni­pu­late cu în­demâ­nare pen­tru fo­lo­sul unora. Ca­pi­ta­lul a pă­truns adânc în po­li­tică, ser­vindu-se de de­mo­cra­ție ca de un pre­text pen­tru a‑și im­pune vo­ința prin forța ce­lor mulți, pe care i‑a ma­ni­pu­lat cu în­demâ­nare prin mar­ke­ting și consumatorism.

Azi am ajuns la o li­mită, unde lă­co­mia a în­ce­put să se auto­su­foce, să-și de­vină sieși otră­vi­toare. Re­sur­sele s‑au ră­rit și sunt tot mai scumpe. Ca­ru­se­lul ca­pi­ta­list se în­vârte cu o vi­teză tot mai mare, în spe­ranța că așa se vor re­zolva toate ne­a­jun­su­rile de azi. Să re­por­nim con­su­mul, ni se spune, așa creăm lo­curi de muncă. Tre­buie să mân­căm mai mult, să ne cum­pă­răm mai multe haine și auto­mo­bile și elec­tro­ca­s­nice, să con­su­măm mai multe re­surse ca să ne sal­văm. Nu vi se pare că e ilogic?

Creș­ti­nis­mul a pro­dus monș­tri. De la To­mas de Torqu­e­mada în­coace monș­trii s‑au tot ra­fi­nat. Bi­se­rica s‑a scin­dat de mai multe ori pen­tru a ge­nera pu­z­de­rie de secte și ra­muri creș­tine. Pro­tes­tanți, an­gli­cani, hu­ghe­noți, franciscani, pen­ti­cos­tali și câți al­ții pe care nu i‑ar în­că­pea această enu­me­rare. Din­colo de cu­vin­tele Bi­bliei, no­men­cla­tura bi­se­ri­cească a pier­dut mi­siu­nea sa de a sta ală­turi de creș­tin, de a‑i fi ală­turi mai ales mo­ral și spi­ri­tual. Cre­dința s‑a în­ve­ci­nat tot mai mult cu su­per­sti­ția și ri­tu­a­lul, de­cât cu viața de zi cu zi. Iar pre­o­ți­mea a de­ve­nit o castă cu in­te­rese eco­no­mice, care azi a ajuns să pro­ducă pro­fit și să-și mă­soare ros­tul exis­ten­ței în ter­meni financiari.

A fost o vreme când cre­deam că is­mul în care tră­iesc e pro­blema și că, dacă el s‑ar schimba, pro­ble­mele din jur ar di­pă­rea. As­tăzi știu si­gur că nu e vorba de un ism sau al­tul. E vorba des­pre noi, oa­me­nii, des­pre cum am re­nun­țat la mo­rală și la as­pi­ra­ți­ile no­bile ale unei lumi mai bune pen­tru ge­ne­ra­ți­ile ur­mă­toare în fa­voa­rea unui hi­dos he­do­nism. Des­pre fap­tul că am în­ce­tat să mai fim fi­ințe spi­ri­tu­ale, tres­tii gân­di­toare. Ușu­rința cu care ne-am pier­dut re­pe­rele mă face să cred că nu le-am adop­tat nici­o­dată vo­lun­tar, con­ști­ent, ci ne-au fost im­puse de elite care ne-au mâ­nat con­form cu in­te­re­sele lor. Este oare po­si­bil ca în esența spe­ciei noas­tre să fim de fapt doar niște ani­male amo­rale? Sun­tem esen­ți­al­mente răi? Și, fi­ind ast­fel, să fim con­dam­nați până la urmă la un dez­as­tru mo­ral, la o de­că­dere permanentă?

Nu mai cred în isme.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mihaela

    Desi sunt pre­sata de timp, mai ci­tesc cand si cand blo­gul tau, sa vad ce mai spui… ca bine le zici! Uite ce fain zice si Rumi des­pre ca­teva “isme”:
    “I tried to find Him on the Chris­tian cross, but He was not there;
    I went to the tem­ple of the Hin­dus and to the old pagodas,
    but I co­uld not find a trace of Him anywhere…
    I sear­ced on the mo­un­tains and in the valleys
    but ne­i­ther in the hei­ghts nor in the dep­th­swas I able to find Him.
    I went to the Ka’bah in Mecca, but He was not there either…
    I qu­es­tio­ned the scho­lars and phi­lo­so­phers but He was beyond their understanding…
    Then I lo­o­ked into my heart and it was there
    where He dwe­l­led that I saw Him,
    He was nowhere else to be found.”


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.