O neclaritate îmi stăruia în minte: dacă vorbesc despre o mâncare bună sau despre un vin bun înseamnă că m‑am contaminat de hedonismul general? Înseamnă că m‑am aliniat tendinței generale de consumatorism? Și, dacă nu, care este diferența esențială între modul meu de a gândi și teoria consumului accelerat? Nu cumva opoziția mea față de consumatorism este doar un moft cvasi-intelectual și pseudo-elitist? Și, dacă nu e, dacă refuzul consumului deșănțat e justificat, cum te poți afla în contradicție cu plăcerea de trăi? Cum poți convinge pe cei din jur să renunțe la acest cel-mai-important țel al vieții lor, de multe ori singurul pe care putem spera să‑l atingem? Există un opus al plăcerii de a trăi care să fie și rezonabil și dezirabil?
În fiecare zi, în fiecare ceas, suntem bombardați cu sfaturi despre cum să ne trăim viața. Avem show-uri culinare televizate care ne spun despre cum să gătim sau unde să găsim mâncăruri mai mult sau mai puțin exotice, emisiuni despre care sunt cele mai bune și mai interesante destinații de călătorie, cărți care ne învață cum să ne găsim partenerul ideal și cum să‑l păstrăm. Sunt canale TV dedicate modei, de unde aflăm cum să ținem pasul cu ultimele tendințe, să fim “la modă”. O imensă supă informațională ne înconjoară, plină de ingredientele necesare unei vieți minunate.
Căci până la urmă acesta ne este țelul, nu‑i așa? să avem o viață minunată, să trăim frumos. Toate celelalte lucruri pe care le înfăptuim — educația, munca, îngrijirea sănătății — se subsumează acestui obiectiv major la care aspirăm fiecare dintre noi. Înainte de a da sens vieții proprii, ceea ce pare posibil doar pentru puțini dintre noi, înainte de a ne măsura capacitatea de a ne croi un destin, ne dorim măcar să simțim plăcerea de a trăi. Îar în ultima vreme parcă totul e croit ca să ne ajute să reușim în această întreprindere personală. Plăcerea de a trăi e îmbrățișată cu nesaț de aproape toată lumea, iar dovada sunt mașinile pe care le conducem, hainele cu care ne îmbrăcăm, mâncarea de fiecare zi. Treptat toate produsele și serviciile care ni se oferă se aliniază surprinzător acestui ideal. Detergenții nu doar curăță hainele, ci îți oferă mai mult timp pentru tine, ca să te bucuri de viață. Tampoanele nu mai au doar un rol igienic, ci te fac să te simți încrezătoare și să ai astfel succes în viață. Un after-shave nu împiedică doar iritarea pielii după bărbierit, ci te tonifică pentru o nouă zi minunată, chiar dacă ai băut toată noaptea cu prietenii.
La un moment dat, pentru cineva care privește tot acest spectacol informațional cu ochiul critic al anticonsumatorismului, devine chiar confuzant. De ce ar fi această cale greșită dacă ea duce la plăcerea de a trăi? Nu este oare ținta noastră finală, a tuturor, să trăim o viață confortabilă și — dacă este posibil — plină de plăceri? Și dacă asta ne dorim și dacă e legitim să avem această dorință, nu înseamnă atunci că întreaga producție de bunuri și servicii urmează calea corectă a satisfacerii aspirațiilor și nevoilor noastre? Mai mult, mai repede sunt calificativele pe care vrem să le atașăm oricărei laturi a vieții noastre, pentru că mai mult și mai repede înseamnă mai multă plăcere. Adică fericire.
Dacă putem schimba mașina la fiecare doi-trei ani e excelent, pentru că ne putem lua una mai puternică, mai “dotată”. Electrocasnicele nu pot fi păstrate mai mult de un an, apare între timp o tehnologie nouă, mai sofisticată, “care face mai multe”. Mobilă se demodează și ea după câțiva ani. Hainele au probabil cea mai scurtă perioadă în care pot oferi plăcerea de a le purta — după un sezon se demodează și trebuie înlocuite. Aproape totul e înlocuibil, iar cutumele societății se îndreaptă spre a crea această cultură a continuei schimbări ca o nouă religie. Dacă nu schimbi, nu ești la modă, nu ești în pas cu ceilalți, nu contezi. Finalmente asta duce la ideea că, dacă nu consumi, dispari. Și asta ni se oferă ca soluție la actuala criză economică: să repornim consumul. Iar consumul e bun — nu‑i așa? — pentru că el satisface plăcerea de a trăi.
E totuși ceva greșit în toată această filozofie. Și nu e greșit pentru că obiectivul final e eronat. Să simți bucuria de a trăi este cu siguranță țelul rezonabil al fiecărei ființe umane — până la urmă ar trebui să fim cu toții specialiști în acest domeniu, de vreme ce el ne este principalul motor al existenței. Deci dacă nu obiectivul e greșit, probabil că e ceva în neregulă cu modul în care încercăm să‑l atingem. Iar scopul nu scuză mijloacele, oricât de mult ne-am dori să credem asta.
A trăi înseamnă să te bucuri de o mâncare rafinată și gustoasă, fără să aduci ingredientele de la mii de kilometri distanță, fără să transformi viața unor vietăți într-un calvar pentru satisfacția ta culinară și fără să te joci de‑a Dumnezeu manipulând genetic ceea ce te înconjoară. A trăi înseamnă să folosești acele mijloace de a călători care se potrivesc situației, de la mersul pe jos și bicicletă până la automobil și avion, fără să folosești un 4x4 cu motor de cinci litri ca să te duci la o cafea cu fetele. A trăi înseamnă să-ți construiești o casă pe măsura nevoilor tale, practică și confortabilă, dar fără camere inutile de zeci de metri pătrați pe care să trebuiască să le încălzești cu prețul arderii a zeci de metri cubi de gaz în fiecare iarnă. A trăi înseamnă să te îmbraci cu gust, într-un mod care să te reprezinte ca personalitate, fără să îți schimbi garderoba doar pentru că nu-știu-care personaj monden și‑a schimbat stilul vestimentar.
Este vremea să înțelegem că nu ne mai putem comporta ca niște simpli amatori de plăceri ale vieții. Este timpul să devenim profesioniști ai vieții. Pentru că opusul plăcerii de a trăi nu este o lungă listă de lipsuri și privațiuni, un continuu calvar prin care trebuie să trecem pentru a supraviețui. Avem cunoștințele, tehnologia și experiența necesară pentru a ne crea o viață frumoasă fără să cădem în hedonism și consumatorism.
Opusul plăcerii de a consuma este arta de a trăi.
Lasă un comentariu