O ne­cla­ri­tate îmi stă­ruia în minte: dacă vor­besc des­pre o mân­care bună sau des­pre un vin bun în­seamnă că m‑am con­ta­mi­nat de he­do­nis­mul ge­ne­ral? În­seamnă că m‑am ali­niat ten­din­ței ge­ne­rale de con­su­ma­to­rism? Și, dacă nu, care este di­fe­rența esen­ți­ală în­tre mo­dul meu de a gândi și te­o­ria con­su­mu­lui ac­ce­le­rat? Nu cumva opo­zi­ția mea față de con­su­ma­to­rism este doar un moft cvasi-in­te­lec­tual și pse­udo-eli­tist? Și, dacă nu e, dacă re­fu­zul con­su­mu­lui de­șăn­țat e jus­ti­fi­cat, cum te poți afla în con­tra­dic­ție cu plă­ce­rea de trăi? Cum poți con­vinge pe cei din jur să re­nunțe la acest cel-mai-im­por­tant țel al vie­ții lor, de multe ori sin­gu­rul pe care pu­tem spera să‑l atin­gem? Există un opus al plă­ce­rii de a trăi care să fie și re­zo­na­bil și dezi­ra­bil?

În fi­e­care zi, în fi­e­care ceas, sun­tem bom­bar­dați cu sfa­turi des­pre cum să ne trăim viața. Avem show-uri culi­nare te­le­vi­zate care ne spun des­pre cum să gă­tim sau unde să gă­sim mân­că­ruri mai mult sau mai pu­țin exo­tice, emi­siuni des­pre care sunt cele mai bune și mai in­te­re­sante des­ti­na­ții de că­lă­to­rie, cărți care ne în­vață cum să ne gă­sim par­te­ne­rul ideal și cum să‑l păs­trăm. Sunt ca­nale TV de­di­cate mo­dei, de unde aflăm cum să ți­nem pa­sul cu ul­ti­mele ten­dințe, să fim “la modă”. O imensă supă in­for­ma­țio­nală ne în­con­joară, plină de in­gre­dien­tele ne­ce­sare unei vieți mi­nu­nate.

Căci până la urmă acesta ne este țe­lul, nu‑i așa? să avem o viață mi­nu­nată, să trăim fru­mos. Toate ce­le­lalte lu­cruri pe care le în­făp­tuim — edu­ca­ția, munca, în­gri­ji­rea să­nă­tă­ții — se sub­su­mează aces­tui obiec­tiv ma­jor la care as­pi­răm fi­e­care din­tre noi. Îna­inte de a da sens vie­ții pro­prii, ceea ce pare po­si­bil doar pen­tru pu­țini din­tre noi, îna­inte de a ne mă­sura ca­pa­ci­ta­tea de a ne croi un des­tin, ne do­rim mă­car să sim­țim plă­ce­rea de a trăi. Îar în ul­tima vreme parcă to­tul e croit ca să ne ajute să re­u­șim în această în­tre­prin­dere per­so­nală. Plă­ce­rea de a trăi e îm­bră­ți­șată cu ne­saț de aproape toată lu­mea, iar do­vada sunt ma­și­nile pe care le con­du­cem, hai­nele cu care ne îm­bră­căm, mân­ca­rea de fi­e­care zi. Trep­tat toate pro­du­sele și ser­vi­ci­ile care ni se oferă se ali­ni­ază sur­prin­ză­tor aces­tui ideal. De­ter­gen­ții nu doar cu­răță hai­nele, ci îți oferă mai mult timp pen­tru tine, ca să te bu­curi de viață. Tam­poa­nele nu mai au doar un rol igie­nic, ci te fac să te simți în­cre­ză­toare și să ai ast­fel suc­ces în viață. Un after-shave nu îm­pie­dică doar iri­ta­rea pie­lii după băr­bie­rit, ci te to­ni­fică pen­tru o nouă zi mi­nu­nată, chiar dacă ai băut toată noap­tea cu pri­e­te­nii.

La un mo­ment dat, pen­tru ci­neva care pri­vește tot acest spec­ta­col in­for­ma­țio­nal cu ochiul cri­tic al an­ti­con­su­ma­to­ris­mu­lui, de­vine chiar con­fu­zant. De ce ar fi această cale greșită dacă ea duce la plă­ce­rea de a trăi? Nu este oare ținta noas­tră fi­nală, a tu­tu­ror, să trăim o viață con­for­ta­bilă și — dacă este po­si­bil — plină de plă­ceri? Și dacă asta ne do­rim și dacă e le­gi­tim să avem această do­rință, nu în­seamnă atunci că în­treaga pro­duc­ție de bu­nuri și ser­vi­cii ur­mează ca­lea co­rectă a sa­tis­fa­ce­rii as­pi­ra­ți­i­lor și ne­vo­i­lor noas­tre? Mai mult, mai re­pede sunt ca­li­fi­ca­ti­vele pe care vrem să le ata­șăm ori­că­rei la­turi a vie­ții noas­tre, pen­tru că mai mult și mai re­pede în­seamnă mai multă plă­cere. Adică fe­ri­cire.

Dacă pu­tem schimba ma­șina la fi­e­care doi-trei ani e ex­ce­lent, pen­tru că ne pu­tem lua una mai pu­ter­nică, mai “do­tată”. Elec­tro­ca­s­ni­cele nu pot fi păs­trate mai mult de un an, apare în­tre timp o teh­no­lo­gie nouă, mai so­fis­ti­cată, “care face mai multe”. Mo­bilă se de­mo­dează și ea după câ­țiva ani. Hai­nele au pro­ba­bil cea mai scurtă pe­ri­oadă în care pot oferi plă­ce­rea de a le purta — după un se­zon se de­mo­dează și tre­buie în­lo­cu­ite. Aproape to­tul e în­lo­cu­i­bil, iar cu­tu­mele so­ci­e­tă­ții se în­dreaptă spre a crea această cul­tură a con­ti­nuei schim­bări ca o nouă re­li­gie. Dacă nu schimbi, nu ești la modă, nu ești în pas cu cei­lalți, nu con­tezi. Fi­nal­mente asta duce la ideea că, dacă nu con­sumi, dis­pari. Și asta ni se oferă ca so­lu­ție la ac­tu­ala criză eco­no­mică: să re­por­nim con­su­mul. Iar con­su­mul e bun — nu‑i așa? — pen­tru că el sa­tis­face plă­ce­rea de a trăi.

E to­tuși ceva greșit în toată această fi­lo­zo­fie. Și nu e greșit pen­tru că obiec­ti­vul fi­nal e ero­nat. Să simți bu­cu­ria de a trăi este cu si­gu­ranță țe­lul re­zo­na­bil al fi­e­că­rei fi­ințe umane — până la urmă ar tre­bui să fim cu to­ții spe­cia­liști în acest do­me­niu, de vreme ce el ne este prin­ci­pa­lul mo­tor al exis­ten­ței. Deci dacă nu obiec­ti­vul e greșit, pro­ba­bil că e ceva în ne­re­gulă cu mo­dul în care în­cer­căm să‑l atin­gem. Iar sco­pul nu scuză mij­loa­cele, ori­cât de mult ne-am dori să cre­dem asta.

A trăi în­seamnă să te bu­curi de o mân­care ra­fi­nată și gus­to­asă, fără să aduci in­gre­dien­tele de la mii de ki­lo­me­tri dis­tanță, fără să trans­formi viața unor vi­e­tăți într-un cal­var pen­tru sa­tis­fac­ția ta culi­nară și fără să te joci de‑a Dum­ne­zeu ma­ni­pulând ge­ne­tic ceea ce te în­con­joară. A trăi în­seamnă să fo­lo­sești acele mij­loace de a că­lă­tori care se po­tri­vesc si­tu­a­ției, de la mer­sul pe jos și bi­ci­cletă până la auto­mo­bil și avion, fără să fo­lo­sești un 4x4 cu mo­tor de cinci li­tri ca să te duci la o ca­fea cu fe­tele. A trăi în­seamnă să-ți con­stru­iești o casă pe mă­sura ne­vo­i­lor tale, prac­tică și con­for­ta­bilă, dar fără ca­mere inu­tile de zeci de me­tri pă­trați pe care să tre­bu­iască să le în­că­l­zești cu pre­țul ar­de­rii a zeci de me­tri cubi de gaz în fi­e­care iarnă. A trăi în­seamnă să te îm­braci cu gust, într-un mod care să te re­pre­zinte ca per­so­na­li­tate, fără să îți schimbi gar­de­roba doar pen­tru că nu-știu-care per­so­naj monden și‑a schim­bat sti­lul ves­ti­men­tar.

Este vre­mea să în­țe­le­gem că nu ne mai pu­tem com­porta ca niște sim­pli ama­tori de plă­ceri ale vie­ții. Este tim­pul să de­ve­nim pro­fe­si­o­niști ai vie­ții. Pen­tru că opu­sul plă­ce­rii de a trăi nu este o lungă listă de lip­suri și pri­va­țiuni, un con­ti­nuu cal­var prin care tre­buie să tre­cem pen­tru a su­pra­vie­țui. Avem cu­noș­tin­țele, teh­no­lo­gia și ex­pe­riența ne­ce­sară pen­tru a ne crea o viață fru­moasă fără să că­dem în he­do­nism și con­su­ma­to­rism.

Opu­sul plă­ce­rii de a con­suma este arta de a trăi.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu