Politica la români

Există o foarte amu­zantă, dar ade­vă­rată, de­fi­ni­ție a po­li­ti­cii: ști­ința de a apuca ra­ha­tul de par­tea sa cu­rată. Se pare că po­li­ti­cie­nii noș­tri nu doar că au au­zit de ea, dar au in­ven­tat pro­pri­ile lor me­tode de a apuca ra­ha­tul, care le per­so­na­li­zează apa­ri­ți­ile pe scena ro­mâ­nească. De‑a lun­gul ul­ti­mi­lor do­uă­zeci de ani au exis­tat câ­teva școli de apu­care a ra­ha­tu­lui, fi­e­care cu adep­ții și cri­ti­cii săi, iar tre­ce­rea de la un cu­rent de “gân­dire po­li­tică” la al­tul nu s‑a fă­cut în­tot­dea­una lin.

Mai în­tâi a fost abor­da­rea lui Ili­escu care ne‑a spus că di­a­lec­tica ra­ha­tu­lui este ine­luc­ta­bilă, că ra­ha­tul există în mod obiec­tiv și că din el de­rivă su­biec­ti­vi­ta­tea ide­o­lo­giei po­li­tice. Pus ast­fel în lu­mină, an­co­rat in si­ner­gia fap­te­lor, re­cur­sul la uni­ver­sa­li­tate nu elu­dează mean­drele con­cre­tu­lui. Asta n‑a înțeles‑o ni­meni, dar ma­sele po­pu­lare au pri­ce­put to­tuși ma­te­ria­li­ta­tea in­dis­cu­ta­bilă a ra­ha­tu­lui în care ne scăl­dăm, care e căl­duț, moale și — dacă ne obiș­nuim cu mi­ro­sul — poate de­veni chiar plăcut.

Pe urmă a ve­nit dom­nul Con­stan­ti­ne­scu care a adus o tușă de mis­ter în pro­ble­ma­tica asta. Dum­ne­a­lui ne‑a lă­sat să în­țe­le­gem că există și un anume ocul­tism al ra­ha­tu­lui, de­mon­strat em­pi­ric prin pro­pria sa re­nun­țare la can­di­da­tura pen­tru al doi­lea man­dat. De la dom­nul Con­stan­ti­ne­scu am aflat că există un enig­ma­tic și ato­tpu­ter­nic sis­tem, care pe el l‑a în­vins și care, foarte pro­ba­bil, este cel care ge­ne­rează ra­ha­tul în can­ti­tăți ne­li­mi­tate, pen­tru ca noi să rămâ­nem pri­zo­ni­e­rii lui.

Pri­mul care a avut pre­ten­ția de a fi des­co­pe­rit ade­vă­rata parte cu­rată a ra­ha­tu­lui a fost însă Adrian Năs­tase. El a avut mă­ies­tria de a‑l apuca de­li­cat și a‑l arăta mul­ți­mii în toată splen­doa­rea sa. Cât timp na­ția se zgâia fas­ci­nată la el, dom­nul Adrian ne bu­zu­nă­rea pe toți, prin aco­li­ții săi. Ghi­nio­nul său a fost că dis­cur­sul de pre­zen­tare a ra­ha­tu­lui a de­ve­nit nițel cam prea aro­gant și eli­tist, așa că po­po­rul s‑a plic­ti­sit cu­rând să‑i nu­mere ouăle și moș­te­ni­rile de la mă­tușa Ta­mara și a ho­tă­rât să‑l aducă pe Băsescu.

Iar Bă­sescu a re­vo­lu­țio­nat con­cep­tul. N‑a că­u­tat nici o parte cu­rată a ra­ha­tu­lui, n‑a ales cu­vinte meș­te­șu­gite pen­tru a vorbi des­pre el, ci l‑a strâns băr­bă­tește în pumni până i‑a ie­șit prin­tre de­gete, apoi a hă­hăit că­tre mul­țime: să tră­iți bine! Adică, iată ra­ha­tul. Gro­bi­a­nis­mul ro­mâ­nesc an­ces­tral a tre­să­rit la au­zul sin­tag­mei și mul­ți­mea l‑a iu­bit pen­tru că spune lu­cru­ri­lor pe nume. Ne­no­ro­ci­rea a fost că ra­ha­tul s‑a cam în­mu­iat de la con­di­ți­ile in­terne și ex­terne ne­fa­vo­ra­bile, iar Bă­sescu n‑a do­mo­lit rit­mul frămân­ta­tu­lui, mo­tiv pen­tru care unii, ăia de erau în rân­du­rile din față ca să bi­ne­me­rite de la îm­păr­țe­ală, au fost nițel cam stro­piți. Iar ma­ri­na­rul nu s‑a oprit, a con­ti­nuat să hă­hăie și să ex­plice că tre­buie să iu­bim ra­ha­tul chiar și când ne in­tră în gură. Pen­tru că e ade­vă­rat, pen­tru că e al nos­tru, pen­tru că — de fapt — noi l‑am fă­cut. Ceea ce e oa­re­cum ade­vă­rat, dar ne­po­tri­vit ca exprimare.

De ceva timp există un nou pre­ten­dent la cro­no­lo­gia di­nas­tică a ma­na­ge­ri­lor de ra­hat ai Ro­mâ­niei. Dom­nul An­to­ne­scu speră să se așeze și el în vâr­ful mor­ma­nu­lui. Teh­nica domniei sale este ab­so­lut in­te­re­santă — a în­ve­lit ra­ha­tul în po­le­ială, după care a în­ce­put să țină dis­cur­suri des­pre el, des­pre fru­mu­se­țea lui stră­lu­ci­toare, des­pre fap­tul că‑i al nos­tru și de aia tre­buie să‑l iu­bim și să‑l pre­țuim. Ce n‑a bă­gat de seamă domnia sa e că, în vâl­toa­rea dis­cur­su­lui, ra­ha­tul a alu­ne­cat din am­ba­laj și s‑a îm­prăș­tiat în ju­rul lui, așa că acum stă până la gât în el și pe­ro­rează des­pre po­le­iala goală din mâna sa. Mă tem că mul­ți­mea s‑a cam prins că, în loc să‑l ges­tio­neze, îl mănâncă.

Ul­ti­mul în șir e dom­nul Ponta. Vic­to­raș a avut timp să stea pe mar­gine și să vadă cum au în­cer­cat și au dat greș al­ții, con­stru­indu-și apoi pro­pria abor­dare des­pre apu­ca­rea ra­ha­tu­lui. În fond de ce să se chi­nuie să‑i gă­sească par­tea cu­rată? Nu e mai sim­plu să‑l apuce de unde o fi și să de­clare că aia e par­tea ima­cu­lată? De­si­gur, vor veni al­ții să îl con­tra­zică, să sus­țină că mai la dreapta e mai bine și mai cu­rat, dar e atât de sim­plu să de­mon­streze că și acolo e la fel de je­gos, ba chiar mai di­hai de­cât de unde îl ține el. Vic­tor Ponta este ast­fel un ino­va­tor în ches­tiu­nea po­li­tică. El minte cu un tu­peu și o non­șa­lanță care îl fac de‑a drep­tul cre­di­bil în ochii mul­ți­mii și nu uită să fo­lo­sească în­tot­dea­una două cu­vinte: eu și prim-mi­nis­tru. Iată câ­teva exem­ple recente:

• În ches­tiu­nea re­ma­nie­rii ca­bi­ne­tu­lui, mo­ti­vată evi­dent de in­suc­ce­sul re­fe­ren­du­mu­lui: “Era ne­ce­sară o re­po­zi­țio­nare a Gu­ver­nu­lui, era ne­voie de o stra­te­gie,  pen­tru că mi­niș­trii care au de­mi­sio­nat erau ținta lui Tra­ian Ba­sescu.” Evi­dent, Bă­sescu o să con­ti­nue să dea în Rus și Do­bre, ne­dându-și seama că ei nu mai sunt în gu­vern și ra­tând ast­fel ținta. Iată, deci, mă­ies­tria stra­te­giei pontiene.
• În ches­tiu­nea po­zi­țio­nă­rii USL față de mi­niș­trii de­mi­sio­nari: “Nu am ni­mic să le re­pro­șez foș­ti­lor mi­niș­tri, în­ce­pând cu Ioan Rus și cu Vic­tor Paul Do­bre. Sunt oa­meni a că­ror in­te­gri­tate mo­rală și pro­fe­sio­nală o apre­ciez ca fi­ind ire­pro­șa­bilă, oa­meni care și-au fă­cut da­to­ria în ca­drul Gu­ver­nu­lui și care, în acest con­text de acu­za­ții ires­pon­sa­bile și vi­ru­lente din par­tea pre­șe­din­te­lui sus­pen­dat Bă­sescu și a co­le­gi­lor săi din PDL, au în­țe­les să-și asume o res­pon­sa­bi­li­tate pe care din punct de ve­dere po­li­tic în­tot­dea­una tre­buie s‑o asi­gure ci­neva.” Adică s‑au sa­cri­fi­cat sin­guri, pen­tru bi­nele ță­ri­șoa­rei noas­tre dragi. N‑au de­mi­sio­nat pen­tru că li se ce­rea mă­slu­i­rea lis­te­lor elec­to­rale, Doamne ferește!
• În ches­tiu­nea pre­zen­tă­rii lis­te­lor elec­to­rale că­tre CCR, unde nu tre­buie de­cât să li­vreze do­cu­men­tele, nu să le și mă­slu­iască în pre­a­la­bil: “Un co­lec­tiv de teh­ni­cieni con­dus de noii mi­ni­ş­tri pen­tru Ad­mi­nis­tra­ţie şi In­terne, Radu Stroe şi Mir­cea Duşa, va pre­zenta, ma­rţi, în şe­dinţa de Gu­vern, ac­tele nor­ma­tive ne­ce­sare pu­ne­rii în apli­care a so­li­ci­tă­rii CC adre­sate Le­gi­sla­ti­vu­lui.” Nu con­tează că CCR a spus clar că nu cere ac­tu­a­li­za­rea lis­te­lor, gu­ver­nul le va ac­tu­a­liza ori­cum, că așa e mai bine pen­tru ei. Par­don, pen­tru țară.
• Într‑o șe­dintă de gu­vern re­centă, des­pre dis­cu­ți­ile cu FMI: “Încă o dată, fi­e­care din­tre mi­ni­ş­tri tre­buie să vă pre­gă­tiţi în co­or­do­nare cu vi­ce­pre­mi­e­rul pen­tru dis­cu­ţi­ile pe care le aveţi cu par­te­ne­rii noş­tri in­ter­na­ţio­nali, în aşa fel în­cât, la fi­na­lul aces­tor dis­cu­ţii, să avem sem­na­lele po­zi­tive de care avem ne­voie şi pe care le me­ri­tăm în urma ac­ti­vi­tă­ţii noas­tre de trei luni”. Re­ți­neți: sem­na­lele po­zi­tive pe care le me­rită în urma ac­ti­vi­tă­ții lor de trei luni! Care ac­ti­vi­tate? Aia de or­ga­ni­zare de re­fe­ren­du­muri? A vă­zut ci­neva vreo re­a­li­zare cât de mică a gu­ver­nu­lui în ul­tima vreme? Alt­ceva în afară de gar­gară la An­tene și în presă?

Vom ve­dea dacă, până la urmă, fe­lul în care Ponta apucă ra­ha­tul va fi pe pla­cul mul­ți­mii. Deo­cam­dată si­tu­a­ția e in­certă, știm clar doar că nu prea mai e la modă teh­nica lui Bă­sescu. Însă, ori­cum ar evo­lua lu­cru­rile, există o cer­ti­tu­dine: ro­mâ­nii s‑au con­si­de­rat în­tot­dea­una fiii vre­u­nui ra­hat po­li­tic. Iar când s‑au mâ­niat pe el, și-au fă­cut ta­tăl praf.

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: