Monopoly la scara planetei

Nu demult, cu vreo două-trei săp­tămâni în urmă, citeam un arti­col despre rez­ervele de aur ale României prin com­para­ție cu cele ale altor țări, aflând ast­fel că sun­tem undeva pe locul 31, între Gre­cia și Polo­nia. Avem vreo 104 tone de aur în rez­ervă și m‑am uitat la primele poz­iții ca să-mi dau seama cât de departe sun­tem de ei. Statele Unite au peste 8 tone de aur, Ger­ma­nia peste 4 tone. E clar, sun­tem departe.

Pe urmă însă m‑am gân­dit care e sem­nifi­cația aces­tor can­tități, ce reprez­intă aurul acela. Desigur o val­oare care garan­tează solv­abil­i­tatea stat­u­lui care deține acel aur — asta ar fi prob­a­bil o expli­cație finan­ciară sim­plistă. Dar dacă ne gândim la sce­nar­iul unei crize eco­nom­ice pro­funde, care ar declanșa la rân­dul său o criză ali­men­tară, ce val­oare ar mai avea aurul acela? Cine are nevoie de aur când nu are ce mânca? Cine ar da mân­carea sa pen­tru aur?

O să spuneți că o criză ali­men­tară e improb­a­bilă. Vă înșe­lați. În 2007, deși noi nu am simțit prea tare, a exi­s­tat o criză ali­men­tară destul de sev­eră. Țările asi­at­ice au resimțit‑o din plin. Motivele ei par să fie com­plexe și încă neelu­ci­date, dar un lucru a devenit cert: există țări care au mari prob­leme de ali­men­tație în cazul în care apare o secetă gravă pe arii largi sau dacă prețurile ali­mentelor cresc brusc, spec­u­la­tiv sau nu.

China de pildă are de hrănit 1,3 mil­iarde de suflete și deține doar vreo 121 mil­ioane de hectare cul­tivabile. Ca să vă faceți o idee, Româ­nia are vreo 14,7 mil­ioane de hectare de teren agri­col — de vreo 9 ori mai mică — dar o pop­u­lație de 65 de ori mai puțin numeroasă. Cu alte cuvinte din terenul nos­tru agri­col chinezii ar hrăni vreo șapte Românii, Vă vine să cre­deți? Apoi sunt India și Coreea de Sud, în aceeași situ­ație. Japonia, la fel. Țările arabe n‑au aproape deloc teren agri­col, deci depind de cul­turile din alte țări. Situ­ația aces­tor pop­u­lații e mult mai com­pli­cată decât am crede.

Din 2007 încoace toate aceste țări care au prob­leme în a‑și asigura ali­mentele pen­tru pop­u­lația lor au început un pro­gram inten­siv de achiz­iție sau închiriere de terenuri agri­cole în alte țări. M‑am doc­u­men­tat și am găsit o hartă a aces­tor achiz­iții (fișierul pdf). Țările care cumpără sunt cele cu verde. Cele care vând sunt cele cu por­to­caliu. După cum vedeți cumpără­torii sunt foarte activi. China chel­tuise doar în primii doi ani de la demararea pro­gra­mu­lui de achiz­iții mai mult de 1,5 mil­iarde euro pen­tru cumpărarea de terenuri.

Însă prob­lemele sunt mult mai com­plexe decât par la prima vedere. Nu e vorba doar de fap­tul că trep­tat cumpără țări întregi, ci de fap­tul că vânză­torii sunt țări sărace, care au ele însele prob­leme ali­mentare grave. Mai mult, aparenta investiție chineză e doar o himeră: chinezii vin cu pro­pri­ile sem­i­nțe, cu pro­pria forță de muncă, cu pro­pri­ile uti­laje. Ast­fel că țara care vinde nu se alege decât cu banii pe teren, pe care desigur îi con­sumă rapid și apoi tre­buie să facă față pro­pri­ilor prob­leme ali­mentare, de data asta cu mai puțin teren.

Și dacă vă închipuiți că asta‑i tot, vă înșe­lați din nou. China are nevoie de resurse și de locuri de muncă, iar Africa are nevoie de spe­cial­iști și de investiții. Coop­er­area chinezo-africană crește cu fiecare zi. Ca să vă faceți o idee, iată ală­turi o hartă a investiți­ilor chineze pe acest con­ti­nent, în care nu este inclusă agri­cul­tura. Obser­vați pro­porția sem­ni­fica­tivă a investiți­ilor în infra­struc­tură, semn că au de gând să stea mai mult timp acolo. Cred că putem fi de acord că poz­iția de a doua put­ere eco­nom­ică a lumii nu e întâm­plă­toare, iar poz­iția Statelor Unite se va clătina în curând. China are de prin 2003 încoace o rată de creștere medie de 10% pe an, ceea ce e uriaș. Eu cred că toate astea sunt posi­bile datorită unui sis­tem politic abso­lut spe­cial, cap­i­tal­is­mul de stat care nu este altceva decât un lenin­ism de suc­ces. Nu vă fre­cați la ochi, ați citit bine: lenin­ism. Ideea nu-mi aparține, am citit un arti­col al lui Gabriel Chin­dea și cred că este cea mai per­ti­nentă radi­ografie a fenomenu­lui eco­nomic chinez. Dacă vă intere­sează isto­ria și doc­trinele ide­o­log­ice, veți avea parte de o lec­tură fasci­nantă. Dacă vreți doar să vă infor­mați, vă asigur că nu va fi plici­tisi­tor. Orice ați spune, e clar cât de mare e forța sol­i­dar­ității unui popor, chiar dacă modal­i­tatea de a o obține nu este democrația. De alt­fel aș putea comenta că democrația nu a for­mat nici un popor — nici nu are cum. Toate mar­ile nați­uni s‑au clădit în regate sau imperii, iar democrația a venit ulte­rior, după ce pop­u­lația era deja îndea­juns de edu­cată. Și să nu-mi dați exem­plul amer­i­canilor — aia nu a fost for­marea unei nați­uni, ci cu totul altceva. Mă opresc, pen­tru că deviez de la subiect.

Poate vă între­bați ce legă­tură au chesti­ile astea cu noi. Au, ba chiar o legă­tură foarte mare. Anul tre­cut statul chinez a aren­dat 20.000 ha de teren în Bul­garia, la granița cu Româ­nia și s‑a apu­cat de cul­ti­vat. De curând par­la­men­tul ucrainean a apro­bat investiții chineze de 3 mil­iarde euro în agri­cul­tură. În Româ­nia, încă din 2010 au exi­s­tat iniția­tive de investiție în agri­cul­tură ale chinezilor. La fel ca și în alte părți — sem­i­nțele lor, munci­torii lor, noi ne alegem doar cu banii luați pe teren. Care vor fi prob­a­bil păpați de baronii politici.

Acum gândiți-vă la urmă­torul sce­nariu: țăranul român, bătrân și nefi­nanțat, capa­bil doar de agri­cul­tură de sub­zis­tență, se trezește la ușă cu un investi­tor român care se oferă să‑i cumpere terenul agri­col. Poate nu tot, doar o parte din el. Cumpără de la unul, de la altul, con­solidează suprafețe și pe urmă se duce la com­pa­nia chineză de stat și le zice: n‑ați vrea vreo zece mii de hectare ara­bil? Vi se pare un sce­nariu fan­tezist? Mie nu.

La scara plan­etei se des­fășoară un uriaș joc de monop­oly. Miza sunt resursele și ali­mentele. Cei ce vor avea acces la ele vor supraviețui, ceilalți vor tre­buie să se împru­mute sau să rabde. De care parte vrem să fim? Când vă dați răspun­sul gândiți-vă și la ce tre­buie să facem cu agri­cul­tura, cu iri­gați­ile, cu Roșia Mon­tană. Mai vor­bim…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu