Nu de­mult, cu vreo două-trei săp­tămâni în urmă, ci­team un ar­ti­col des­pre re­zer­vele de aur ale Ro­mâ­niei prin com­pa­ra­ție cu cele ale al­tor țări, aflând ast­fel că sun­tem un­deva pe lo­cul 31, în­tre Gre­cia și Po­lo­nia. Avem vreo 104 tone de aur în re­zervă și m‑am ui­tat la pri­mele po­zi­ții ca să-mi dau seama cât de de­parte sun­tem de ei. Sta­tele Unite au peste 8 tone de aur, Ger­ma­nia peste 4 tone. E clar, sun­tem departe.

Pe urmă însă m‑am gân­dit care e sem­ni­fi­ca­ția aces­tor can­ti­tăți, ce re­pre­zintă au­rul acela. De­si­gur o va­loare care ga­ran­tează sol­va­bi­li­ta­tea sta­tu­lui care de­ține acel aur — asta ar fi pro­ba­bil o ex­pli­ca­ție fi­nan­ci­ară sim­plistă. Dar dacă ne gân­dim la sce­na­riul unei crize eco­no­mice pro­funde, care ar de­clanșa la rân­dul său o criză ali­men­tară, ce va­loare ar mai avea au­rul acela? Cine are ne­voie de aur când nu are ce mânca? Cine ar da mân­ca­rea sa pen­tru aur?

O să spu­neți că o criză ali­men­tară e im­pro­ba­bilă. Vă în­șe­lați. În 2007, deși noi nu am sim­țit prea tare, a exis­tat o criză ali­men­tară des­tul de se­veră. Ță­rile asi­a­tice au resimțit‑o din plin. Mo­ti­vele ei par să fie com­plexe și încă ne­e­lu­ci­date, dar un lu­cru a de­ve­nit cert: există țări care au mari pro­bleme de ali­men­ta­ție în ca­zul în care apare o se­cetă gravă pe arii largi sau dacă pre­țu­rile ali­men­te­lor cresc brusc, spe­cu­la­tiv sau nu.

China de pildă are de hră­nit 1,3 mi­li­arde de su­flete și de­ține doar vreo 121 mi­li­oane de hec­tare cul­ti­va­bile. Ca să vă fa­ceți o idee, Ro­mâ­nia are vreo 14,7 mi­li­oane de hec­tare de te­ren agri­col — de vreo 9 ori mai mică — dar o po­pu­la­ție de 65 de ori mai pu­țin nu­me­roasă. Cu alte cu­vinte din te­re­nul nos­tru agri­col chi­ne­zii ar hrăni vreo șapte Ro­mâ­nii, Vă vine să cre­deți? Apoi sunt In­dia și Co­reea de Sud, în ace­eași si­tu­a­ție. Ja­po­nia, la fel. Ță­rile arabe n‑au aproape de­loc te­ren agri­col, deci de­pind de cul­tu­rile din alte țări. Si­tu­a­ția aces­tor po­pu­la­ții e mult mai com­pli­cată de­cât am crede.

Din 2007 în­coace toate aceste țări care au pro­bleme în a‑și asi­gura ali­men­tele pen­tru po­pu­la­ția lor au în­ce­put un pro­gram in­ten­siv de achi­zi­ție sau în­chi­ri­ere de te­re­nuri agri­cole în alte țări. M‑am do­cu­men­tat și am gă­sit o hartă a aces­tor achi­zi­ții (fiși­e­rul pdf). Ță­rile care cum­pără sunt cele cu verde. Cele care vând sunt cele cu por­to­ca­liu. După cum ve­deți cum­pă­ră­to­rii sunt foarte ac­tivi. China chel­tu­ise doar în pri­mii doi ani de la de­ma­ra­rea pro­gra­mu­lui de achi­zi­ții mai mult de 1,5 mi­li­arde euro pen­tru cum­pă­ra­rea de terenuri.

Însă pro­ble­mele sunt mult mai com­plexe de­cât par la prima ve­dere. Nu e vorba doar de fap­tul că trep­tat cum­pără țări în­tregi, ci de fap­tul că vân­ză­to­rii sunt țări să­race, care au ele în­sele pro­bleme ali­men­tare grave. Mai mult, apa­renta in­ves­ti­ție chi­neză e doar o hi­meră: chi­ne­zii vin cu pro­pri­ile se­mințe, cu pro­pria forță de muncă, cu pro­pri­ile uti­laje. Ast­fel că țara care vinde nu se alege de­cât cu ba­nii pe te­ren, pe care de­si­gur îi con­sumă ra­pid și apoi tre­buie să facă față pro­pri­i­lor pro­bleme ali­men­tare, de data asta cu mai pu­țin teren.

Și dacă vă în­chi­pu­iți că asta‑i tot, vă în­șe­lați din nou. China are ne­voie de re­surse și de lo­curi de muncă, iar Africa are ne­voie de spe­cia­liști și de in­ves­ti­ții. Co­o­pe­ra­rea chi­nezo-afri­cană crește cu fi­e­care zi. Ca să vă fa­ceți o idee, iată ală­turi o hartă a in­ves­ti­ți­i­lor chi­neze pe acest con­ti­nent, în care nu este in­clusă agri­cul­tura. Ob­ser­vați pro­por­ția sem­ni­fi­ca­tivă a in­ves­ti­ți­i­lor în in­fras­truc­tură, semn că au de gând să stea mai mult timp acolo. Cred că pu­tem fi de acord că po­zi­ția de a doua pu­tere eco­no­mică a lu­mii nu e în­tâm­plă­toare, iar po­zi­ția Sta­te­lor Unite se va clă­tina în cu­rând. China are de prin 2003 în­coace o rată de creș­tere me­die de 10% pe an, ceea ce e uriaș. Eu cred că toate as­tea sunt po­si­bile da­to­rită unui sis­tem po­li­tic ab­so­lut spe­cial, ca­pi­ta­lis­mul de stat care nu este alt­ceva de­cât un le­ni­nism de suc­ces. Nu vă fre­cați la ochi, ați ci­tit bine: le­ni­nism. Ideea nu-mi apar­ține, am ci­tit un ar­ti­col al lui Ga­briel Chin­dea și cred că este cea mai per­ti­nentă ra­di­o­gra­fie a fe­no­me­nu­lui eco­no­mic chi­nez. Dacă vă in­te­re­sează is­to­ria și doc­tri­nele ide­o­lo­gice, veți avea parte de o lec­tură fas­ci­nantă. Dacă vreți doar să vă in­for­mați, vă asi­gur că nu va fi pli­ci­ti­si­tor. Orice ați spune, e clar cât de mare e forța so­li­da­ri­tă­ții unui po­por, chiar dacă mo­da­li­ta­tea de a o ob­ține nu este de­mo­cra­ția. De alt­fel aș pu­tea co­menta că de­mo­cra­ția nu a for­mat nici un po­por — nici nu are cum. Toate ma­rile na­țiuni s‑au clă­dit în re­gate sau im­pe­rii, iar de­mo­cra­ția a ve­nit ul­te­rior, după ce po­pu­la­ția era deja în­de­a­juns de edu­cată. Și să nu-mi dați exem­plul ame­ri­ca­ni­lor — aia nu a fost for­ma­rea unei na­țiuni, ci cu to­tul alt­ceva. Mă opresc, pen­tru că de­viez de la subiect.

Poate vă în­tre­bați ce le­gă­tură au ches­ti­ile as­tea cu noi. Au, ba chiar o le­gă­tură foarte mare. Anul tre­cut sta­tul chi­nez a aren­dat 20.000 ha de te­ren în Bu­l­ga­ria, la gra­nița cu Ro­mâ­nia și s‑a apu­cat de cul­ti­vat. De cu­rând par­la­men­tul ucrai­nean a apro­bat in­ves­ti­ții chi­neze de 3 mi­li­arde euro în agri­cul­tură. În Ro­mâ­nia, încă din 2010 au exis­tat ini­ția­tive de in­ves­ti­ție în agri­cul­tură ale chi­ne­zi­lor. La fel ca și în alte părți — se­min­țele lor, mun­ci­to­rii lor, noi ne ale­gem doar cu ba­nii lu­ați pe te­ren. Care vor fi pro­ba­bil pă­pați de ba­ro­nii politici.

Acum gân­diți-vă la ur­mă­to­rul sce­na­riu: ță­ra­nul ro­mân, bă­trân și ne­fi­nan­țat, ca­pa­bil doar de agri­cul­tură de su­b­zis­tență, se tre­zește la ușă cu un in­ves­ti­tor ro­mân care se oferă să‑i cum­pere te­re­nul agri­col. Poate nu tot, doar o parte din el. Cum­pără de la unul, de la al­tul, con­so­li­dează su­pra­fețe și pe urmă se duce la com­pa­nia chi­neză de stat și le zice: n‑ați vrea vreo zece mii de hec­tare ara­bil? Vi se pare un sce­na­riu fan­te­zist? Mie nu.

La scara pla­ne­tei se des­fă­șoară un uriaș joc de mo­no­poly. Miza sunt re­sur­sele și ali­men­tele. Cei ce vor avea ac­ces la ele vor su­pra­vie­țui, cei­lalți vor tre­buie să se îm­pru­mute sau să rabde. De care parte vrem să fim? Când vă dați răs­pun­sul gân­diți-vă și la ce tre­buie să fa­cem cu agri­cul­tura, cu iri­ga­ți­ile, cu Ro­șia Montană. Mai vorbim…


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.