Amănuntele neimportante

Sunt lu­cruri mă­runte pe care le ve­dem în fi­e­care zi, care apa­rent sunt lip­site de im­por­tanță, mai ales când le com­pari cu pro­ble­mele grave ale vre­mu­ri­lor de azi. Sunt de­ta­lii oa­re­cum mi­nore, mici amă­nu­nte ale vie­ții ur­bane co­ti­diene, pe lângă care tre­cem tot mai ne­pă­să­tori pen­tru că — nu‑i așa? — avem alte griji pe cap mult mai com­pli­cate. Sunt scene de viață cu care ne-am obiș­nuit într-așa o mă­sură că nici nu le mai acor­dăm aten­ție, lă­sându-le să se pro­page în ju­rul nos­tru, ne­în­gri­jo­rați de am­ploa­rea pe care o ca­pătă și de sem­ni­fi­ca­ți­ile pe care le dobândesc.

Vă in­vit să ob­ser­vați câ­teva aspecte.

• Unul din­tre par­ca­gii a lu­crat într‑o flo­ră­rie pen­tru 2000 lei pe lună, dar pre­feră să stea în stradă. Pen­tru că, de fapt, e mult mai ușor — a da din mâini la ma­și­nile care trec nu este muncă.
• Șefa care vine este ex­trem de si­gură pe ea. Nu se fe­rește să re­cu­noască im­pli­ca­rea în afa­cere, gă­sind jus­ti­fi­ca­rea că “le dă de mân­care”. Dar nu din ba­nii ei, ci din ba­nii noș­tri. Ne obligă să fim fi­lan­tropi, prin me­tode spe­ci­fice. Știm cu to­tii că si­gu­ranța ei vine din fap­tul că e pro­te­jată de niște func­țio­nari pu­blici co­rupți, fie din pri­mă­rie, fie din poliție.
• Un tip par­chează și dă cinci lei. În­tre­bat de ce dă ba­nii, ex­plică foarte calm că, dacă nu dă, îi zgârie ma­șina. Nu e re­vol­tat, nu e ne­mul­țu­mit. E îm­pă­cat cu si­tu­a­ția — plă­tește o taxă de pro­tec­ție. Așa func­țio­nează mafia.
• Po­li­ția și pri­mă­ria co­o­pe­rează foarte efi­cient atunci când tre­buie să ri­dice ma­șini par­cate ile­gal. De­vin însă brusc ne­pu­tin­cioase atunci când apare fe­no­me­nul parcagiilor.

Îna­inte de a se com­pune din ide­a­luri și mari obiec­tive, viața noas­tră se al­că­tu­iește din mi­cile de­ta­lii din ju­rul nos­tru. Suma lor este cea care dă to­nul ce­lor­lalte lu­cruri mari și im­por­tante. De­ta­li­ile aces­tea, ig­no­rate ca ne­im­por­tante, ne clă­desc trep­tat, prin pu­te­rea per­se­ve­ren­tei in­si­nu­ări, con­vin­ge­rile so­ci­ale și com­por­ta­men­tele. Câtă vreme nu vom re­uși să în­drep­tăm lu­cru­rile mă­runte, nu pu­tem spera să le con­struim pe cele mari.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...