Informație, comentariu, bârfă

Eram la sala de sport când am văzut un repor­taj despre una din vic­timele acci­den­tu­lui de la Tul­cea — un inter­lop de etnie romă din Tele­or­man. O dom­nișoară reporter se dădea de cea­sul morții (sic!) să adauge drama­tism și com­pa­si­une în relatarea ei de la locuința defunc­tu­lui. Amploarea tragediei era sub­lini­ată de împre­ju­rarea că și soția țigan­u­lui murise împre­ună cu el, vic­timă a aceluiași acci­dent rutier. Dum­nezeu să îi ierte pe ei și pe toți care s‑au prăpădit în nenoro­cirea asta, indifer­ent cine ar fi fost ei. M‑am gân­dit totuși că medi­a­ti­zarea aces­tei per­soane — chiar dacă împre­ju­rarea e trag­ică și neo­biș­nu­ită — nu e totuși o idee prea bună. Unii mai slabi de minte ar putea înțelege că, de vreme ce înmor­mântarea unui inter­lop țigan e prezen­tată la tele­vi­zor și la fel e și cea a unui mare actor sau poet, ambele cat­e­gorii de oameni sunt egal impor­tante, aflându-se în elita soci­etății românești.

Evi­dent, nimeni din­tre cei care solic­i­taseră repor­ta­jul sau cei ce‑l real­izau nu cre­dea așa ceva. Era doar sen­za­țion­alul, sub­liniat de casa dece­dat­u­lui — o copie fidelă a judecă­to­riei din Cara­cal, ridi­cată pen­tru a sfida instanța respec­tivă, care a fost sin­gura ce a reușit să‑l con­damne la închisoare, cu niște ani în urmă. Ca mulți alții din țara asta, indi­vidul avea o avere de câteva mil­ioane de euro, pe care nu putea să o jus­ti­fice nici prin îndelet­ni­cir­ile sale ofi­ciale, nici prin alte căi legale. Dar era sen­za­țional și deci nu putea fi ratat din punct de vedere audi­ență: un țigan bogat, cu o casă copi­ată după o judecă­to­rie, mort într-un acci­dent auto împre­ună cu soția. Aur curat.

E imposi­bil să oprești ast­fel de știri. E imposi­bil să dai o lege care să interz­ică ast­fel de exploatări ief­tine ale sen­za­țion­alu­lui, pen­tru scop­uri com­er­ciale. Toată lumea ți-ar sări în cap afir­mând că asta e cen­zură, că lib­er­tatea de expri­mare și de opinie e garan­tată. Dar că ast­fel de presă este tox­ică, asta va fi de acord majori­tatea. Că ne tâm­pește copiii, că intox­ică jude­cata celor mai slabi de minte, că e o formă ieft­ină de a crea conținut media — cu toate astea vor fi de acord toate organ­is­mele gazetărești și toți soci­ologii onești. Mă întreb atunci ce tre­buie făcut ca ast­fel de tâm­penii să nu se mai ampli­fice, ba chiar să scadă în frecvență?

De fapt câte feluri de presă avem în Româ­nia? După clasi­fi­carea mea avem presa de infor­mație, presa de comen­tariu și presa tip tabloid. Scot în afara dis­cuției presa de spe­cial­i­tate, ori­care ar fi ea — nu vorbesc de reviste tehnice sau spe­cial­izate în anu­mite domenii. Prob­lema noas­tră este că toate pub­li­cați­ile media — fie ele scrise, fie video, fie audio — amestecă în pro­porții diferite aceste tipuri de comu­ni­care, din dor­ința de a crea un mix de conținut pen­tru un spec­tru cât mai larg de audi­ență. Dar efec­tul secun­dar este con­fuzia pe care o seamănă în rân­dul cititorilor/spectatorilor: puse la un loc infor­mația, comen­tar­iul și bârfa se între­pătrund într-un melanj indi­gest, din care nu mai poți dis­tinge realul de imag­i­nar, val­oarea de non-valoare, esențialul de banal. Să nu mă înțelegeți greșit: nu am nimic împotriva comen­tari­ilor sau a bâr­fei. Am o prob­lemă doar când devin prin­ci­pala pre­ocu­pare a oame­nilor sau, și mai rău, când sunt edu­cați să bâr­fească și să comenteze într-una. Alt­minteri, gura lumii slo­bodă!

Comen­tar­iul este o modal­i­tate foarte utilă de a dobândi infor­mații supli­mentare, dar este lovit de subiec­tivis­mul comen­ta­toru­lui, despre care tre­buie să știm care îi sunt edu­cația, cunoșt­ințele în dome­niul respec­tiv și intere­sele. Prea puțini sunt însă azi cei ce recunosc fățiș că sunt par­ti­zanii unui anu­mit curent de opinii sau că sunt atașați unor anu­mite interese eco­nom­ice care le influ­ențează opini­ile. Este salu­tară apariția unor pub­li­cații online de comen­tariu cum e Con­trib­u­tors, Critic atac sau In linie dreaptă — acolo lucrurile sunt pe față, explicite, comen­ta­torii își asumă prefer­ințele și convin­ger­ile pro­prii. În alte cazuri însă, comen­tar­iul este stre­cu­rat dis­cret în infor­mație și prezen­tat ca tru­ism, inducând în eroare audi­ența.

Despre bârfa din tabloide nici nu mai tre­buie să spun prea multe — toți vedem cum acest stil de relatare își face loc tot mai mult în presă. Ca exem­plu, site-ul Real­i­tatea TV — care era nu demult oare­cum decent în conținut, deși evi­dent par­ti­zan al unei anu­mite părți a bar­i­cadei politice — a devenit un amestec de știri și comen­tarii politice, bine ase­zonate cu relatări despre cum să arați mai tânără în 30 de minute sau pozele de pițipoancă ale Lau­rei Nu-Știu-cum. Barosso, președ­in­tele Con­sil­i­u­lui Europei, trans­mite mesaje guver­nu­lui României chiar de lângă sem­nele lăsate de sarcină pe cor­pul Simonei Pătruleasa. Relu Fenechiu cere demisia lui Dobre de lângă pepenii unui indi­vid care și‑a pier­dut taraba din piață din nu știu ce motiv. Ghive­ciul ăsta te împiedică să dis­tingi ade­vărul de spec­u­lația per­son­ală, trag­icul de ridi­col, comicul de macabru.

Med­itând la cele de mai sus, m‑am gân­dit la fap­tul că bârfa și comen­tar­iul sunt aproape un viciu pen­tru români, o obișn­uință, iar dacă le‑o iei, s‑ar revolta. Dar pen­tru că sunt tox­ice, pot fi măcar des­cu­ra­jate. Și de aici am alunecat cu gân­dul spre analo­gia cu alte vicii per­mise: alcoolul, tutunul. Cum des­cu­ra­jăm con­sumul lor? Sim­plu: accize tot mai mari, anunțuri explicite despre potențialele lor efecte dăună­toare. N‑am putea face la fel și cu presa?

De pildă am putea impozita în mod diferit tipurile de presă pe care le-am enu­merat mai sus. Un ziar sau o tele­viz­iune de infor­mații este impoz­i­tată cu 16% cu condiția să nu aibă emi­si­uni de comen­tarii politice sau eco­nom­ice mai mult de 10% (e un exem­plu, nu săriți cu argu­mente împotriva cifrelor). Alt ziar care dorește să facă mai mult comen­tarii este taxat cu 40%, presupunându-se că a dis­em­ina ideile politice sau eco­nom­ice unui indi­vid sau grup este, până la urmă, o între­prindere ce urmărește niște interese. Iar cei ce intro­duc știri tip tabloid sunt tax­ați cu 80% din profit, indifer­ent de pro­porția în care există acest tip de conținut. În plus pub­li­cați­ile cu conținut tip tabloid ar tre­bui oblig­ate — ca pe pachetele de țigări — să scrie mare, explicit și per­ma­nent viz­ibil: "Bârfa dăunează grav sănătății mintale".

Nu sunt naiv, știu că nu vom împied­ica con­sumul de știri mon­dene, vor fi în con­tin­uare unii care vor vrea să știe ce tip de sil­i­con și‑a pus nu-știu-care vedetă în țâțe și cu cine s‑a cul­cat vreun indi­vid cele­bru, dar cel puțin am aver­tiza ofi­cial asupra peri­colelor ce‑i pân­desc pe con­suma­torii de tabloide și i‑am des­cu­raja pe cei ce vor să facă bani din ast­fel de conținut media. Iar reg­ulile astea s‑ar aplica numai pub­li­cați­ilor care real­izează ven­i­turi din conțin­u­tul lor, fie că o fac prin prețul infor­mației, fie prin atragerea de pub­lic­i­tate.

Nu știu dacă e ideea cea mai bună, dar mi se pare sin­gu­rul fel în care am putea să lim­ităm răspândi­rea super­fi­cial­ității, răutății și meschinări­ilor din presa actu­ală, fără să ni se impute încăl­carea lib­ertății de expri­mare și a drep­tu­lui la opinie. Poate că ar fi un pas spre crearea unor pub­li­cații făcute de jur­nal­iști ade­vărați, din spe­cia aceea pe cale de dipar­iție pe care o întâl­nim tot mai rar.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu