Ca să saturi un om de trei ori într‑o zi ai nevoie de un pic de carne, un boț de brânză, poate niște ouă, sigur niște legume, alături de care trebuie să pui pâinea. Toate astea adunate costă vreo zece euro dacă le chivernisești bine și nu risipești banii pe prostii sau mofturi. Cu vreo trei mii șase sute de euro, hrănești un om timp de un an, îndestulându‑l în fiecare zi. O cantină pentru bătrânii nevoiași sau pentru săracii autentici, deschisă pe lângă o biserică, ar prilejui preoților șansa de a mântui om cu om, prin simpla hrană zilnică. Căci nimic nu te umilește mai mult decât neputința hranei, foamea care te roade în stomac și te chinuie în suflet până la punctul în care reperele morale — câte vei fi avut — se dizolvă în neant și în locul lor rămâne doar instinctul animalic de supraviețuire.
Ca să ridici o casă cu două camere și o bucătărioară, din bolțari și ciment, cu un acoperiș de tablă și ferestre în două canaturi, cu sobe de lut și dușumele simple de lemn, ai nevoie probabil de vreo câteva mii de euro. Ca s‑o finisezi pe dinafară și pe dinăuntru și s‑o mobilezi simplu — cu pat, masă, scaune și niște dulapuri — probabil mai e nevoie de câteva mii de euro. Probabil că vreo zece mii de euro ar fi îndeajuns ca să faci o căsuță simplă în care poate trăi o familie modestă. Dacă ai ridica vreo douăzeci de astfel de locuințe pe o bucată de teren de pe lângă o mânăstire, ai putea crea o comunitate mică de oameni care nu au altă șansă în viață decât aceea de a dormi în canale, de a fura sau tâlhări. Sub îndrumarea călugărilor sau a măicuțelor, comunitatea ar putea să se închege în jurul valorilor creștine, prosperând moderat prin muncă și modestie, atâta cât să le dea acelor oameni șansa unei vieți normale și a unui suflet mântuit de păcatele în care erau împinși din disperarea de a nu avea nici prezent, nici viitor.
Ca să mântuiești o nație întreagă ai nevoie de șase sute de milioane de euro. Cu ei poți să ridici o catedrală imensă, care să se vadă de la kilometri depărtare și care să impresioneze prin dimensiune și opulență. Desigur, este știut că prezența lui Dumnezeu și harul pe care‑l coboară asupra drept-credincioșilor sunt direct proporționale cu mărimea bisericii — oricine citește Biblia înțelege acest lucru din spiritul învățăturilor ei. Isus a impresionat întotdeauna prin aparițiile sale haute-couture, prin hainele în fir de aur și bijuteriile pe care le purta, aidoma cu cele pe care le vedem azi pe înalții noștri prelați. Se mai spune că Isus făcea niscai fapte bune, ba chiar și minuni, dar cine are timp să bage de seamă mărunțișurile astea?
Slavă Domnului, biserica ortodoxă română ne mântuiește pe toți deodată, en-gros, pentru că nu are vreme de pierdut lucrând pentru fiecare om, pentru fiecare familie.
Lasă un comentariu