În curând se vor face vreo 19 ani de când lucrez în informatică. Aș fi vrut să spun că am multă experiență în domeniul ăsta, dar adevărul este că tehnologiile se schimbă mult prea repede ca să poți pretinde acumularea experienței. Mai degrabă aș putea spune că am dobândit niște deprinderi utile pentru domeniul ăsta, cum este deprinderea de a repeta o întrebare de mai multe ori, încercând să privesc de fiecare dată din alt punct de vedere. Sau cum ar fi deprinderea de a extrapola anumite idei în alt context decât cel în care s‑a dovedit utilă, încercând să-mi dau seama dacă o abordare care a funcționat cândva, ar putea funcționa și pentru altă problemă.
* * *
Citeam cu mulți ani în urmă o clasificare a virușilor informatici făcută de un expert de la Norton. Articolul încerca să sublinieze atenția pe care profesioniștii IT trebuie să o dea protecției împotriva acestor creații malefice și descria cinci nivele de severitate a pagubelor produse de un virus. Îmi amintesc că mă așteptam să găsesc pe cea mai înaltă poziție virușii care îți șterg tot ce ai în calculator, care îți distrug fișierele și programele. Am fost surprins să constat că nu. Expertul de la Norton îi plasa pe aceștia pe penultimul nivel de gravitate. Regii neîncoronați ai virușilor informatici erau — în opinia acelui specialist — cei care pătrund în sistemele informatice și produc modificări inobsevabile ale datelor.
Am meditat atunci la aspectul ăsta și i‑am dat dreptate. Dacă fișierele îți sunt distruse, dacă programele nu mai funcționează, ai întotdeauna șansa să o iei de la capăt pentru că știi că răul s‑a petrecut. Faptul că paguba este vizibilă îți dă șansa să reacționezi, să reinstalezi, să reconstruiești. Dacă ți-ai salvat des datele, ești fericit, chiar dacă vei avea un pic de muncă. Dacă însă paguba este insesizabilă, dacă distrugerea este malefică prin discreția ei, poți continua vreme îndelungată până când îți dai seama că tot ceea ce presupuneai ca sigur și funcțional este, de fapt, o butaforie.
* * *
Citeam zilele trecute noi știri despre evoluția crizei politice declanșată prin referendum. Fiecare dintre cele două tabere aruncă în luptă ultimele arme: USL învrăjbește judecătorii Curții Constituționale pentru a decredibiliza instituția și prin asta inclusiv decizia pe care o vor lua, Băsescu (indirect, prin justiție) dă presei discuțiile picante ale culiselor puterii, dezvăluind mizeria intestină a politicii românești. E un război total, care pe care, iar pagubele care sunt aduse României sunt imense. Cu toate astea nu toate sunt foarte vizibile. Desigur, reacțiile vehemente ale reprezentanților Uniunii Europene și SUA ne dau măsura unor pierderi de imagine aproape măsurabile: adio spațiu Schengen, mai ușor cu fondurile europene, mai multă monitorizare și mai puțină încredere în români. Alte efecte ale acestui război fratricid — USL-PDL — nu sunt chiar atât de clare.
Pentru omul de rând nu e foarte limpede ce efecte are criza politică asupra cursului valutar și nici ce înseamnă asta pentru noi. Habar n‑are nea Gheorghe cu cât crește dobânda împrumuturilor pe care le poate lua statul român și cum îl afectează asta. Nu știe nici că dificultățile astea ne aruncă în brațele FMI, care ne va da bani, dar va cere în schimb încă o porție din România: sectorul energetic, calea ferată de marfă, agricultura. Sub masca liberalizării pieței și a înaintării spre o economie deschisă, FMI deschide drumul marilor investitori străini, oferindu-le pe tavă profituri enorme.
Apoi ar mai fi faptul că spectacolul generat de războiul politic ajunge să suprasatureze pe toți românii și asta va produce alte pagube, pe termen lung, insesizabile astăzi. La un moment dat fiecare cedează, nu toți deodată, ci treptat. Vor deveni scârbiți de politică, neîncrezători în instituțiile statului, gata să se predea oricui le va promite o fărâmă de pâine mai mult decât au azi. Cei inteligenți vor pleca sau se vor resemna, retrăgându-se în lumea lor proprie, refuzând participarea civică. Cei proști sau needucați vor urma precum oile calea arătată de mai marii vremii, indiferent cine vor fi aceia, sperând de fiecare dată să fie scoși la liman. Copiii care se nasc și cresc în această atmosferă de morală mlăștinoasă vor ajunge să creadă că așa arată normalitatea — unii sunt sus și fac ce vor, alții sunt jos și fac ce pot.
* * *
Mă gândeam la similaritățile dintre virușii informatici și politicienii români. Ambii se replică pe sine în noi copii la fel de periculoase, ambii tind să consume toate resursele sistemului pe care îl parazitează, încetinind astfel funcționarea lui. Ambii sunt polimorfi și se pot muta dintr-un context în altul. Ambii au tipologii care distrug sau tipologii care pur și simplu trag înapoi, nefăcând — de fapt — nimic. Ambii exploatează fisurile de securitate ale sistemului în care se instalează. Ambii produc pagube imense, iar cei mai răi dintre ei produc pagube insesizabile astăzi, dar devastatoare pe măsură ce trece timpul. Răul pe care‑l produc este perfid, insinuant, neștiut, dar fatal. Revin la deprinderile despre care vă vorbeam la început: extrapolarea unei soluții de la o problemă la alta. Mă întreb — ar fi oare posibil să adoptăm pentru politicieni aceleași tehnici de control și combatere pe care le utilizăm pentru viruși?
Am putea defini “semnătura” unei personalități care va deveni un politician nociv, cum ar fi, de pildă, transferul repetat de la un partid la altul, inexistența unor realizări profesionale și personale notabile, tendința de vorbi despre lucruri pe care nu le cunoaște și comportamentul imoral, grobianismul sau lăcomia patologică? Am putea imagina sisteme de protecție în timp real, care să detecteze activități suspecte de a fi nocive, cum ar fi publicarea agendei zilnice de lucru a oricărui politician sau înalt funcționar de stat, împreună cu deciziile luate și acțiunile întreprinse?
Și, în momentul identificării, putem lua măsurile similare ca în cazul virușilor? Adică să‑l punem în carantină — o zonă specială de atenție când i se urmăresc toate acțiunile în amănunt pentru a determina dacă e recuperabil sau nu. Sau îl eliminăm din instituțiile de stat în care se manifestă — de ce doar președintele țării poate fi demis în timpul mandatului, iar un deputat sau senator nu?
Mulți dintre cei care trec pe aici sunt informaticieni. Ce-ar fi să proiectăm un antivirus? În fond noi suntem cei mai în măsură să începem dezinfectarea României, nu?
Lasă un comentariu