Viruși românești

În curând se vor face vreo 19 ani de când lucrez în infor­mat­ică. Aș fi vrut să spun că am multă expe­riență în dome­ni­ul ăsta, dar ade­vărul este că tehnologi­ile se schim­bă mult prea repede ca să poți pretinde acu­mu­la­rea expe­rienței. Mai degrabă aș putea spune că am dobân­dit niște deprinderi utile pen­tru dome­ni­ul ăsta, cum este deprinderea de a repe­ta o între­bare de mai multe ori, încer­când să privesc de fiecare dată din alt punct de vedere. Sau cum ar fi deprinderea de a extrap­o­la anu­mite idei în alt con­text decât cel în care s‑a doved­it utilă, încer­când să-mi dau sea­ma dacă o abor­dare care a funcțion­at când­va, ar putea funcționa și pen­tru altă prob­lemă.

* * *

Citeam cu mulți ani în urmă o clasi­fi­care a virușilor infor­mati­ci făcută de un expert de la Nor­ton. Arti­colul încer­ca să sub­lin­ieze atenția pe care pro­fe­sion­iștii IT tre­buie să o dea pro­tecției împotri­va aces­tor creații malefice și descria cin­ci nivele de sever­i­tate a pagube­lor pro­duse de un virus. Îmi amintesc că mă aștep­tam să găs­esc pe cea mai înaltă poz­iție virușii care îți șterg tot ce ai în cal­cu­la­tor, care îți dis­trug fișierele și pro­gramele. Am fost sur­prins să con­stat că nu. Exper­tul de la Nor­ton îi plasa pe aceș­tia pe penul­tim­ul niv­el de grav­i­tate. Regii neîn­coro­n­ați ai virușilor infor­mati­ci erau — în opinia acelui spe­cial­ist — cei care pătrund în sis­temele infor­mat­ice și pro­duc mod­i­ficări inob­sev­abile ale datelor.

Am med­i­tat atun­ci la aspec­tul ăsta și i‑am dat drep­tate. Dacă fișierele îți sunt dis­truse, dacă pro­gramele nu mai funcționează, ai întot­deau­na șansa să o iei de la capăt pen­tru că știi că răul s‑a petre­cut. Fap­tul că pagu­ba este viz­ibilă îți dă șansa să reacționezi, să rein­stalezi, să recon­stru­iești. Dacă ți-ai sal­vat des datele, ești feric­it, chiar dacă vei avea un pic de muncă. Dacă însă pagu­ba este ins­e­siz­abilă, dacă dis­trugerea este malefică prin dis­creția ei, poți con­tin­ua vreme îndelun­gată până când îți dai sea­ma că tot ceea ce pre­supuneai ca sig­ur și funcțion­al este, de fapt, o butaforie.

* * *

Citeam zilele tre­cute noi știri despre evoluția crizei politice declanșată prin ref­er­en­dum. Fiecare din­tre cele două tabere aruncă în lup­tă ultimele arme: USL învrăjbește judecă­torii Curții Con­sti­tuționale pen­tru a decred­i­bi­liza insti­tuția și prin asta inclu­siv decizia pe care o vor lua, Băs­es­cu (indi­rect, prin justiție) dă pre­sei dis­cuți­ile picante ale culiselor put­erii, dezvăluind miz­e­ria intestină a politicii românești. E un război total, care pe care, iar pagubele care sunt aduse României sunt imense. Cu toate astea nu toate sunt foarte viz­ibile. Desig­ur, reacți­ile vehe­mente ale reprezen­tanților Uni­u­nii Europene și SUA ne dau măsura unor pierderi de imag­ine aproape măsura­bile: adio spațiu Schen­gen, mai ușor cu fon­durile europene, mai multă mon­i­tor­izare și mai puțină încredere în români. Alte efecte ale aces­tui război frat­ri­cid — USL-PDL — nu sunt chiar atât de clare.

Pen­tru omul de rând nu e foarte limpede ce efecte are criza politică asupra cur­su­lui val­u­tar și nici ce înseam­nă asta pen­tru noi. Habar n‑are nea Ghe­o­rghe cu cât crește dobân­da împru­mu­turilor pe care le poate lua stat­ul român și cum îl afectează asta. Nu știe nici că difi­cultățile astea ne aruncă în brațele FMI, care ne va da bani, dar va cere în schimb încă o porție din Româ­nia: sec­torul ener­getic, calea fer­ată de mar­fă, agri­cul­tura. Sub mas­ca lib­er­al­izării pieței și a înain­tării spre o economie deschisă, FMI deschide dru­mul mar­ilor investi­tori străi­ni, oferindu-le pe tavă prof­i­turi enorme.

Apoi ar mai fi fap­tul că spec­ta­colul gen­er­at de războiul politic ajunge să suprasa­t­ureze pe toți românii și asta va pro­duce alte pagube, pe ter­men lung, ins­e­siz­abile astăzi. La un moment dat fiecare cedează, nu toți deo­dată, ci trep­tat. Vor deveni scâr­biți de politică, neîn­creză­tori în insti­tuți­ile stat­u­lui, gata să se pre­dea oricui le va promite o fărâmă de pâine mai mult decât au azi. Cei inteligenți vor ple­ca sau se vor resem­na, retrăgân­du-se în lumea lor pro­prie, refuzând par­tic­i­parea civică. Cei proști sau nee­d­u­cați vor urma pre­cum oile calea ară­tată de mai marii vremii, indifer­ent cine vor fi aceia, sperând de fiecare dată să fie scoși la liman. Copi­ii care se nasc și cresc în această atmos­feră de morală mlăști­noasă vor ajunge să creadă că așa arată nor­mal­i­tatea — unii sunt sus și fac ce vor, alții sunt jos și fac ce pot.

* * *

Mă gân­deam la sim­i­lar­itățile din­tre virușii infor­mati­ci și politi­cienii români. Ambii se replică pe sine în noi copii la fel de per­icu­loase, ambii tind să con­sume toate resurse­le sis­temu­lui pe care îl parazitează, înce­tinind ast­fel funcționarea lui. Ambii sunt polimor­fi și se pot muta din­tr-un con­text în altul. Ambii au tipologii care dis­trug sau tipologii care pur și sim­plu trag înapoi, nefăcând — de fapt — nim­ic. Ambii exploatează fisurile de secu­ri­tate ale sis­temu­lui în care se instalează. Ambii pro­duc pagube imense, iar cei mai răi din­tre ei pro­duc pagube ins­e­siz­abile astăzi, dar dev­as­ta­toare pe măsură ce trece tim­pul. Răul pe care‑l pro­duc este per­fid, insin­u­ant, neștiut, dar fatal. Revin la deprinder­ile despre care vă vor­beam la început: extrap­o­larea unei soluții de la o prob­lemă la alta. Mă întreb — ar fi oare posi­bil să adop­tăm pen­tru politi­cieni ace­leași tehni­ci de con­trol și com­bat­ere pe care le uti­lizăm pen­tru viruși?

Am putea defi­ni “sem­nă­tu­ra” unei per­son­al­ități care va deveni un politi­cian nociv, cum ar fi, de pildă, trans­fer­ul repetat de la un par­tid la altul, inex­is­tența unor real­izări pro­fe­sion­ale și per­son­ale nota­bile, tend­ința de vor­bi despre lucruri pe care nu le cunoaște și com­por­ta­men­tul imoral, gro­bian­is­mul sau lăco­mia pato­log­ică? Am putea imag­i­na sis­teme de pro­tecție în timp real, care să detecteze activ­ități sus­pecte de a fi nocive, cum ar fi pub­li­carea agen­dei zil­nice de lucru a oricărui politi­cian sau înalt funcționar de stat, împre­ună cu decizi­ile luate și acți­u­nile între­prinse?

Și, în momen­tul iden­ti­ficării, putem lua măsurile sim­i­lare ca în cazul virușilor? Adică să‑l punem în caran­ti­nă — o zonă spe­cială de atenție când i se urmăresc toate acți­u­nile în amă­nunt pen­tru a deter­mi­na dacă e recu­per­abil sau nu. Sau îl elim­inăm din insti­tuți­ile de stat în care se man­i­festă — de ce doar președ­in­tele țării poate fi demis în tim­pul man­dat­u­lui, iar un dep­u­tat sau sen­a­tor nu?

Mulți din­tre cei care trec pe aici sunt infor­mati­cieni. Ce-ar fi să proiec­tăm un antivirus? În fond noi sun­tem cei mai în măsură să începem dez­in­fectarea României, nu?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu