Natură, economie, știință

Pe canalul TV Nature există o emi­si­une care se numește Hope for Wildlife. E un joc de cuvinte — hope pen­tru sper­anță, dar și Hope numele celei care a înfi­ințat și con­duce cen­trul de ingri­jire a ani­malelor. E un fel de spi­tal vet­eri­nar mai neo­biș­nu­it, unde sunt aduse ani­male săl­bat­ice bol­nave sau rănite pen­tru a fi tratate. Ieri, de pildă, era adusă o bufniță sus­pec­tă de virusul West Nile și un pui de focă, năs­cut pre­matur și aban­do­nat de mama sa pe niște stân­ci. Era cum­va emoțio­nant tot efor­tul pe care îl făceau să salveze aces­te ani­male, agi­tația din jurul fiecărui pacient și pasi­unea pe care o puneau te atingeau și nu puteai să nu te gân­dești — dacă nu erai com­plet insen­si­bil — că e fru­mos să ajuți o altă ființă, chiar dacă e din altă specie.

Dar oricât de fru­mos ar fi, nu m‑am putut opri să mă întreb dacă e util. Dacă asta e calea pen­tru a asigu­ra supraviețuirea altor specii. Pen­tru că, privind la des­fășu­rarea de forțe și mate­ri­ale din jurul unui pui de focă, am dubii că așa ar tre­bui pro­ce­dat. Clădi­rea respec­tivă con­suma energie, folosea tot felul de chim­i­cale pen­tru dez­in­fecție, erau admin­is­trate medica­mente — dacă ne gândim la toată indus­tria din spatele acelui mic cen­tru am real­iza că polu­area și con­sumul de resurse pe care le implică sunt mult mai dăună­toare naturii decât binele mic și aproape insignifi­ant de a sal­va un pui de focă. Care era alt­minteri tare drăgălaș, dar puțin cam inca­pa­bil să lupte pen­tru viața sa, din cauza naș­terii pre­ma­ture.

În fond, ar tre­bui oare să lup­tăm cu armele ști­inței împotri­va naturii? Facem deja asta pen­tru noi înșine: agri­cul­tura indus­tri­ală, clima­ti­zarea locuințelor, mijloace de trans­port… aproape tot ceea ce uti­lizăm azi pen­tru traiul zil­nic este o mică bătălie, aparent câști­gată, împotri­va naturii. Spun aparent pen­tru că une­ori natu­ra ne arată că, dacă și-ar pune forțele cu noi, ne-ar mătu­ra ca pe niște fur­ni­ci. Un cutremur, o avalanșă, un tsuna­mi sau o tor­nadă ne dau măsura celei ai cărei stăpâni ne cre­dem. Deci, revin, ar tre­bui să lup­tăm cu natu­ra chiar și în numele altor specii?

Ne-am ghi­dat la începu­turile exis­tenței noas­tre prin legile naturii. Omul prim­i­tiv respec­ta, ca orice ani­mal, reg­ulile nescrise ale supraviețuirii. Civ­i­liza­ția a început prin spir­i­tu­al­i­tate reli­gioasă: ceea ce nu era intel­igi­bil prin int­elect, era expli­cat prin divini­tate. Zeitățile erau partea mis­te­rioasă a naturii, cea pe care nu o înțe­le­sesem încă. Trep­tat ști­ința s‑a dez­voltat, câștigând metru după metru din terenul religiei și împingând‑o tot mai departe de nevoile vieții noas­tre. Azi știm tot ce ține de legile fizicii, chimiei și biolo­giei, dar n‑avem un răspuns clar despre suflet și despre exis­tența sa. Ne imag­inăm ființele ca niște mașinării com­plexe, acțion­ate de pro­cese chim­ice la niv­el celu­lar, dar simțim toți că din­co­lo de aces­te teorii mai există ceva, încă mis­te­rios, încă neînțe­les.

În mod curios, deși a înlocuit reli­gia de la supre­mația leg­isla­tivă, ști­ința nu a prof­i­tat nicio­dată de poz­iția pe care a căștigat‑o. Poate pen­tru că reli­gia a dez­voltat ier­arhii, orga­nizân­du-se, în timp ce ști­ința, nu. Poate pen­tru că prac­ti­carea religiei se poate face și prin impos­tură, pe când ști­ința nu. Cert e că în locul religiei s‑a insta­lat o nou-ven­ită — econo­mia. Adică așa-zise­le ști­ințe eco­nom­ice, o sumă de teorii șî con­cepte de orga­ni­zare a soci­etății umane, ale căror scop­uri erau sim­ple: să diri­jeze acu­mu­la­rea de bogăție pe alte prin­cipii decât cele ered­itare, ca până atun­ci. Pen­tru că se adresa lăcomiei, pe când ști­ința pre­supunea creier, econo­mia a avut un suc­ces ful­mi­nant. Ea a devenit noua religie a omenirii și dom­nește nest­ingher­ită de vreme bună. Până de curând, când bala­malele ei au început să scârțâie, dând semne că și‑a cam atins lim­itele.

Ști­ința a rămas mod­estă, pe plan­ul doi, furnizând doar metodele de a supune și exploa­ta natu­ra pen­tru a obține și mai multă bogăție. Pen­tru că ade­văra­ta sursă de pro­gres nu a ven­it din inteligența vre­unei teorii eco­nom­ice, ci din pașii înainte făcuți de ști­ință. Eter­na bătălie din­tre economiști și ingineri a fost de mult câști­gată de cei din urmă, dar adjude­cată moral de prim­ii. Poate că a sosit vre­mea să ne între­băm dacă — nemaifi­ind posi­bil și dezirabil să ne intoarcem la tandemul natură-religie — n‑am putea să ne îndrep­tăm spre tandemul natură-ști­ință, scăpând din chingile ismelor eco­nom­ice. Este ceea ce prop­une, în esență, proiec­tul Venus.

Și poate că atun­ci vom înțelege, prin rați­une și bun simț, că o focă știe mai bine de ce tre­buie aban­do­nat pe stân­ci un pui năs­cut pre­matur. Chiar dacă e dur și trist, astea sunt legile naturii, iar focile au nevoie să li se ofere posi­bil­i­tatea unei vieți ghi­date de aces­te reg­uli. În nici un caz nu le vom sal­va dacă le vom injec­ta cu antibi­o­tice, dar sig­ur le va aju­ta să nu mai poluăm apele, să nu le invadăm toate ter­i­tori­ile, să le lăsăm și lor un spațiu vital în care să poată trăi lin­iștite. Tre­buie să recunoaștem că econo­mia nu ne va duce la o ast­fel de con­cluzie, ea judecă doar în ter­meni de prof­itabil­i­tate și acces la resurse. Sin­gu­ra șan­să de a ne reabili­ta ca specie este doar ști­ința.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu