Loli phabay

Sunt foarte curios să văd ce vor prop­une francezii cu privire la prob­lema romilor, acum că au anunțat că vor duce acest subiect într‑o reuni­une spe­cială a Con­sil­i­u­lui Europei. De fapt sunt foarte curios dacă va avea cineva cura­jul de a for­mula prob­lema reală: nu e vorba nici de inte­grare, nici de dis­crim­inare, nici de alte baza­conii din cat­e­go­ria "polit­i­cally corect­ness". E pur și sim­plu vorba despre o pop­u­lație care are o cul­tură a nemu­ncii, a parazitismu­lui pe lângă alte popoare. Și nu spun asta într-un sens rasial — pur și sim­plu cred că asta e filo­zofia lor de viață, pe care nimeni și nimic nu o poate schimba.

Desigur, dacă ar citi ce scriu aici, un reprezen­tant al romilor ar protesta ime­diat. M‑ar cat­a­loga cu sig­u­ranță drept xeno­fob sau rasist. Pen­tru că acești reprezen­tanți ai țiganilor au tot intere­sul ca leg­enda dis­crim­inării și lip­sei de șanse să se per­petueze. În numele ei oamenii aceș­tia pot învârti sume fru­mușele de bani oferite de Uni­unea Euro­peană, menite să dez­volte pro­grame de inte­grare, care sunt con­ce­pute să nu aibă nici un efect con­cret, ci să simuleze doar niște activ­ităti și să vâre în buzunarele orga­ni­za­to­rilor cea mai mare parte a sumelor.

Real­i­tatea e cât se poate de sim­plă, așa cum o înțe­leg eu. Nu există — de fapt — nici o prob­lemă a minorității rome. Pur și sim­plu cul­tura și civ­i­liza­ția lor se bazează pe prin­cipi­ile unei lib­ertăți totale, al unui hedo­nism ridi­cat la rang de prin­cipiu, căruia i s‑a ală­tu­rat con­cepția că toți cei din jur pot fi înșe­lați, mințiți și furați dacă prin asta țiganul își asig­ură traiul zilei de azi. Isto­ria lor de foști robi a con­struit această dis­cul­pare uni­ver­sal val­a­bilă — lumea întreagă le datore­ază ceva, pen­tru că au fost obidiți și exploatați. Gen­er­ați­ile actuale, care nu mai au nici o legă­tură cu robia de odin­ioară, au păs­trat doar jus­ti­fi­carea morală, pe care au inclus‑o în cul­tura lor și au declarat‑o validă din punct de vedere moral.

Priv­ite cu ochii cuiva care s‑a sătu­rat și de cinci­nalele social­iste și de target-ele cap­i­tal­iste, prin­cipi­ile de viață ale țiganilor sunt un ade­vărat par­adis. M‑am gân­dit ade­sea că dacă aș aparține aces­tui neam, dacă aș trăi în mijlocul lor, aș fi prob­a­bil fericit. Aș fi liber, neapăsat de grija zilei de mâine, neobligat să mă con­formez unui anu­mit stil de viață unanim accep­tat. Când mi-ar fi foame aș fura, când mi-ar fi sete aș cerși, când mi-ar fi somn aș ridica un cort și-aș dormi. Aș fi făcut zece copii, atâția câți ar fi dat Dom­nul, pe care i‑aș fi trimis în lume să-și des­curce viața cum pot, după ce i‑aș fi învățat să fure, să mintă și să cerșească. Aș fi băut când aș fi avut ce, aș fi cân­tat și dansat, mereu dor­nic de petre­cere. Pen­tru că viața e un drum scurt prin care tre­cem prea iute ca să avem timp pen­tru altceva decât bucu­ria de a trăi.

Și de ce n‑am recunoaște — există o bucurie nat­u­rală în a îmbrățișa acest mod de a privi viața. Toți simt plăcerea cân­te­celor țigănești, prob­a­bil toc­mai pen­tru că îi transpun pen­tru câteva momente în lumea aceea fără ieri și fără mâine, în care doar aici și acum există. Prea apăsați de tre­cut și greșelile lui, prea obsedați de viitor și incer­ti­tu­dinile sale, e recon­for­t­ant să se aban­doneze lui azi, făcându-și‑l stăpân peste minte și suflet. Iar dacă reușesc, sunt țigani, măcar pen­tru o clipă.

Dar, din păcate, mân­carea și bău­tura nu vin din ceruri. Cineva tre­buie să muncească pen­tru ele, să facă pămân­tul să rodească, să frământe și să coacă alu­atul pâinii, să îngri­jească via și să stoarcă strugurele de must, tocmindu‑l cu butoaiele în vin. Cineva tre­buie să pască vac­ile și să le mulgă, cineva tre­buie să urce oile la munte și să pună la dospit cașul, cineva tre­buie să urluiască pen­tru găini și să strângă la asfințit ouăle. Cineva. Dar nu el, țiganul. Cu o floare în păr, cu o min­ci­ună în minte, el trece prin viață ușor, fluierând un cân­te­cel și privind atent în jur — urmă­toarea sa vic­timă nu poate fi prea departe. Și n‑are să‑i ia prea mult, doar atăt cât îi tre­buie că să mai treacă o zi, poate două.

Când n‑ai rădăcini, totul se schimbă. Când n‑ai rădăcini, nu ești dator nimănui, cu nimic. Când n‑ai rădăcini, n‑ai tre­cut, doar viitor. Când n‑ai rădăcini, viitorul începe acum, aici. Dar cum știi că n‑ai rădăcini? De bună seamă atunci când n‑ai podea. Pen­tru că din­tre toate părțile unei case, podeaua e cea care înte­meiază sta­tor­ni­cia. Acoper­ișul și pereții nu‑s de ajuns — asta are și un cort, care azi îl ridici aici, mâine în alt loc. Ca să rămâi, ca să stărui, îți tre­buie o podea. Si toc­mai asta le-am cerut mereu țiganilor: să se lep­ede de nes­ta­tor­ni­cia lor, să trăi­ască pre­cum noi, să se supună. Adică exact ceea ce nu pot să facă, pen­tru că ar înc­eta să mai fie țigani.

Car­a­vana nu are podele,
Iar eu nu am nici un drăguț.
Mărul ăsta roșu îl tai în două,
Jumă­tate pen­tru tine, jumă­tate pen­tru mine.

Cum spuneam, sunt tare curios ce vor prop­une francezii cu privire la țigani.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Ter­mi­naseră toată tre­aba — ei nu au reușit să inte­greze pop­u­lația din fos­tele lor colonii — mai aveau să inte­greze țiganii.

    • Sorin Sfirlogea

      Da' ce nu înțe­leg eu: de ce nu‑i inte­grează în Franța? De ce musai în Româ­nia? Adică să ia ei vreo două șatre de-alea aut­en­tice și să ne arate cum se face, cum îi duc la școală, cum îi încadrează în muncă… Pe urmă aplicăm și noi ce-am învățat de la ei.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu