Loli phabay

Sunt foarte curios să văd ce vor prop­une francezii cu privire la prob­lema romilor, acum că au anunțat că vor duce acest subiect într‐o reuni­une spe­cială a Con­sil­i­u­lui Europei. De fapt sunt foarte curios dacă va avea cineva cura­jul de a for­mula prob­lema reală: nu e vorba nici de inte­grare, nici de dis­crim­inare, nici de alte baza­conii din cat­e­go­ria "polit­i­cally corect­ness". E pur și sim­plu vorba despre o pop­u­lație care are o cul­tură a nemu­ncii, a parazitismu­lui pe lângă alte popoare. Și nu spun asta într‐un sens rasial — pur și sim­plu cred că asta e filo­zofia lor de viață, pe care nimeni și nimic nu o poate schimba.

Desigur, dacă ar citi ce scriu aici, un reprezen­tant al romilor ar protesta ime­diat. M‐ar cat­a­loga cu sig­u­ranță drept xeno­fob sau rasist. Pen­tru că acești reprezen­tanți ai țiganilor au tot intere­sul ca leg­enda dis­crim­inării și lip­sei de șanse să se per­petueze. În numele ei oamenii aceș­tia pot învârti sume fru­mușele de bani oferite de Uni­unea Euro­peană, menite să dez­volte pro­grame de inte­grare, care sunt con­ce­pute să nu aibă nici un efect con­cret, ci să simuleze doar niște activ­ităti și să vâre în buzunarele orga­ni­za­to­rilor cea mai mare parte a sumelor.

Real­i­tatea e cât se poate de sim­plă, așa cum o înțe­leg eu. Nu există — de fapt — nici o prob­lemă a minorității rome. Pur și sim­plu cul­tura și civ­i­liza­ția lor se bazează pe prin­cipi­ile unei lib­ertăți totale, al unui hedo­nism ridi­cat la rang de prin­cipiu, căruia i s‐a ală­tu­rat con­cepția că toți cei din jur pot fi înșe­lați, mințiți și furați dacă prin asta țiganul își asig­ură traiul zilei de azi. Isto­ria lor de foști robi a con­struit această dis­cul­pare uni­ver­sal val­a­bilă — lumea întreagă le datore­ază ceva, pen­tru că au fost obidiți și exploatați. Gen­er­ați­ile actuale, care nu mai au nici o legă­tură cu robia de odin­ioară, au păs­trat doar jus­ti­fi­carea morală, pe care au inclus‐o în cul­tura lor și au declarat‐o validă din punct de vedere moral.

Priv­ite cu ochii cuiva care s‐a sătu­rat și de cinci­nalele social­iste și de target‐ele cap­i­tal­iste, prin­cipi­ile de viață ale țiganilor sunt un ade­vărat par­adis. M‐am gân­dit ade­sea că dacă aș aparține aces­tui neam, dacă aș trăi în mijlocul lor, aș fi prob­a­bil fericit. Aș fi liber, neapăsat de grija zilei de mâine, neobligat să mă con­formez unui anu­mit stil de viață unanim accep­tat. Când mi‐ar fi foame aș fura, când mi‐ar fi sete aș cerși, când mi‐ar fi somn aș ridica un cort și‐aș dormi. Aș fi făcut zece copii, atâția câți ar fi dat Dom­nul, pe care i‐aș fi trimis în lume să‐și des­curce viața cum pot, după ce i‐aș fi învățat să fure, să mintă și să cerșească. Aș fi băut când aș fi avut ce, aș fi cân­tat și dansat, mereu dor­nic de petre­cere. Pen­tru că viața e un drum scurt prin care tre­cem prea iute ca să avem timp pen­tru altceva decât bucu­ria de a trăi.

Și de ce n‐am recunoaște — există o bucurie nat­u­rală în a îmbrățișa acest mod de a privi viața. Toți simt plăcerea cân­te­celor țigănești, prob­a­bil toc­mai pen­tru că îi transpun pen­tru câteva momente în lumea aceea fără ieri și fără mâine, în care doar aici și acum există. Prea apăsați de tre­cut și greșelile lui, prea obsedați de viitor și incer­ti­tu­dinile sale, e recon­for­t­ant să se aban­doneze lui azi, făcându‐și‐l stăpân peste minte și suflet. Iar dacă reușesc, sunt țigani, măcar pen­tru o clipă.

Dar, din păcate, mân­carea și bău­tura nu vin din ceruri. Cineva tre­buie să muncească pen­tru ele, să facă pămân­tul să rodească, să frământe și să coacă alu­atul pâinii, să îngri­jească via și să stoarcă strugurele de must, tocmindu‐l cu butoaiele în vin. Cineva tre­buie să pască vac­ile și să le mulgă, cineva tre­buie să urce oile la munte și să pună la dospit cașul, cineva tre­buie să urluiască pen­tru găini și să strângă la asfințit ouăle. Cineva. Dar nu el, țiganul. Cu o floare în păr, cu o min­ci­ună în minte, el trece prin viață ușor, fluierând un cân­te­cel și privind atent în jur — urmă­toarea sa vic­timă nu poate fi prea departe. Și n‐are să‐i ia prea mult, doar atăt cât îi tre­buie că să mai treacă o zi, poate două.

Când n‐ai rădăcini, totul se schimbă. Când n‐ai rădăcini, nu ești dator nimănui, cu nimic. Când n‐ai rădăcini, n‐ai tre­cut, doar viitor. Când n‐ai rădăcini, viitorul începe acum, aici. Dar cum știi că n‐ai rădăcini? De bună seamă atunci când n‐ai podea. Pen­tru că din­tre toate părțile unei case, podeaua e cea care înte­meiază sta­tor­ni­cia. Acoper­ișul și pereții nu‐s de ajuns — asta are și un cort, care azi îl ridici aici, mâine în alt loc. Ca să rămâi, ca să stărui, îți tre­buie o podea. Si toc­mai asta le‐am cerut mereu țiganilor: să se lep­ede de nes­ta­tor­ni­cia lor, să trăi­ască pre­cum noi, să se supună. Adică exact ceea ce nu pot să facă, pen­tru că ar înc­eta să mai fie țigani.

Car­a­vana nu are podele,
Iar eu nu am nici un drăguț.
Mărul ăsta roșu îl tai în două,
Jumă­tate pen­tru tine, jumă­tate pen­tru mine.

Cum spuneam, sunt tare curios ce vor prop­une francezii cu privire la țigani.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Ter­mi­naseră toată tre­aba — ei nu au reușit să inte­greze pop­u­lația din fos­tele lor colonii — mai aveau să inte­greze țiganii.

    • Sorin Sfirlogea

      Da' ce nu înțe­leg eu: de ce nu‐i inte­grează în Franța? De ce musai în Româ­nia? Adică să ia ei vreo două șatre de‐alea aut­en­tice și să ne arate cum se face, cum îi duc la școală, cum îi încadrează în muncă… Pe urmă aplicăm și noi ce‐am învățat de la ei.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu