Loli phabay

Sunt foarte curios să văd ce vor pro­pune fran­ce­zii cu pri­vire la pro­blema romi­lor, acum că au anun­țat că vor duce acest subiect într‐o reu­niune spe­cială a Con­si­li­u­lui Euro­pei. De fapt sunt foarte curios dacă va avea cineva cura­jul de a for­mula pro­blema reală: nu e vorba nici de inte­grare, nici de dis­cri­mi­nare, nici de alte baza­co­nii din cate­go­ria "poli­ti­ca­lly corec­t­ness". E pur și sim­plu vorba des­pre o popu­la­ție care are o cul­tură a nemun­cii, a para­zi­tis­mu­lui pe lângă alte popoare. Și nu spun asta într‐un sens rasial – pur și sim­plu cred că asta e filo­zo­fia lor de viață, pe care nimeni și nimic nu o poate schimba.

Desi­gur, dacă ar citi ce scriu aici, un repre­zen­tant al romi­lor ar pro­testa ime­diat. M‐ar cata­loga cu sigu­ranță drept xeno­fob sau rasist. Pen­tru că acești repre­zen­tanți ai țiga­ni­lor au tot inte­re­sul ca legenda dis­cri­mi­nă­rii și lip­sei de șanse să se per­pe­tu­eze. În numele ei oame­nii aceștia pot învârti sume fru­mu­șele de bani ofe­rite de Uniu­nea Euro­peană, menite să dezvolte pro­grame de inte­grare, care sunt con­ce­pute să nu aibă nici un efect con­cret, ci să simu­leze doar niște acti­vi­tăti și să vâre în buzu­na­rele orga­ni­za­to­ri­lor cea mai mare parte a sume­lor.

Rea­li­ta­tea e cât se poate de sim­plă, așa cum o înțe­leg eu. Nu există – de fapt – nici o pro­blemă a mino­ri­tă­ții rome. Pur și sim­plu cul­tura și civi­li­za­ția lor se bazează pe prin­ci­pi­ile unei liber­tăți totale, al unui hedo­nism ridi­cat la rang de prin­ci­piu, căruia i s‐a ală­tu­rat con­cep­ția că toți cei din jur pot fi înșe­lați, min­țiți și furați dacă prin asta țiga­nul își asi­gură tra­iul zilei de azi. Isto­ria lor de foști robi a con­struit această dis­cul­pare uni­ver­sal vala­bilă – lumea întreagă le dato­rează ceva, pen­tru că au fost obi­diți și exploa­tați. Gene­ra­ți­ile actu­ale, care nu mai au nici o legă­tură cu robia de odi­ni­oară, au păs­trat doar jus­ti­fi­ca­rea morală, pe care au inclus‐o în cul­tura lor și au declarat‐o validă din punct de vedere moral.

Pri­vite cu ochii cuiva care s‐a sătu­rat și de cin­ci­na­lele soci­a­liste și de target‐ele capi­ta­liste, prin­ci­pi­ile de viață ale țiga­ni­lor sunt un ade­vă­rat para­dis. M‐am gân­dit ade­sea că dacă aș apar­ține aces­tui neam, dacă aș trăi în mij­lo­cul lor, aș fi pro­ba­bil feri­cit. Aș fi liber, nea­pă­sat de grija zilei de mâine, neo­bli­gat să mă con­for­mez unui anu­mit stil de viață una­nim accep­tat. Când mi‐ar fi foame aș fura, când mi‐ar fi sete aș cerși, când mi‐ar fi somn aș ridica un cort și‐aș dormi. Aș fi făcut zece copii, atâ­ția câți ar fi dat Dom­nul, pe care i‐aș fi tri­mis în lume să‐și des­curce viața cum pot, după ce i‐aș fi învă­țat să fure, să mintă și să cer­șească. Aș fi băut când aș fi avut ce, aș fi cân­tat și dan­sat, mereu dor­nic de petre­cere. Pen­tru că viața e un drum scurt prin care tre­cem prea iute ca să avem timp pen­tru alt­ceva decât bucu­ria de a trăi.

Și de ce n‐am recu­noaște – există o bucu­rie natu­rală în a îmbră­țișa acest mod de a privi viața. Toți simt plă­ce­rea cân­te­ce­lor țigă­nești, pro­ba­bil toc­mai pen­tru că îi transpun pen­tru câteva momente în lumea aceea fără ieri și fără mâine, în care doar aici și acum există. Prea apă­sați de tre­cut și gre­șe­lile lui, prea obse­dați de vii­tor și incer­ti­tu­di­nile sale, e recon­for­tant să se aban­do­neze lui azi, făcându‐și‐l stă­pân peste minte și suflet. Iar dacă reu­șesc, sunt țigani, măcar pen­tru o clipă.

Dar, din păcate, mân­ca­rea și bău­tura nu vin din ceruri. Cineva tre­buie să mun­cească pen­tru ele, să facă pămân­tul să rodească, să frământe și să coacă alu­a­tul pâi­nii, să îngri­jească via și să sto­arcă stru­gu­rele de must, tocmindu‐l cu butoa­iele în vin. Cineva tre­buie să pască vacile și să le mulgă, cineva tre­buie să urce oile la munte și să pună la dos­pit cașul, cineva tre­buie să urlu­iască pen­tru găini și să strângă la asfin­țit ouăle. Cineva. Dar nu el, țiga­nul. Cu o floare în păr, cu o min­ciună în minte, el trece prin viață ușor, flu­ie­rând un cân­te­cel și pri­vind atent în jur – urmă­toa­rea sa vic­timă nu poate fi prea departe. Și n‐are să‐i ia prea mult, doar atăt cât îi tre­buie că să mai treacă o zi, poate două.

Când n‐ai rădă­cini, totul se schimbă. Când n‐ai rădă­cini, nu ești dator nimă­nui, cu nimic. Când n‐ai rădă­cini, n‐ai tre­cut, doar vii­tor. Când n‐ai rădă­cini, vii­to­rul începe acum, aici. Dar cum știi că n‐ai rădă­cini? De bună seamă atunci când n‐ai podea. Pen­tru că din­tre toate păr­țile unei case, podeaua e cea care înte­me­iază sta­tor­ni­cia. Aco­pe­ri­șul și pere­ții nu‐s de ajuns – asta are și un cort, care azi îl ridici aici, mâine în alt loc. Ca să rămâi, ca să stă­rui, îți tre­buie o podea. Si toc­mai asta le‐am cerut mereu țiga­ni­lor: să se lepede de nesta­tor­ni­cia lor, să tră­i­ască pre­cum noi, să se supună. Adică exact ceea ce nu pot să facă, pen­tru că ar înceta să mai fie țigani.

Cara­vana nu are podele,
Iar eu nu am nici un dră­guț.
Mărul ăsta roșu îl tai în două,
Jumă­tate pen­tru tine, jumă­tate pen­tru mine.

Cum spu­neam, sunt tare curios ce vor pro­pune fran­ce­zii cu pri­vire la țigani.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alice

    Ter­mi­na­seră toată treaba – ei nu au reu­șit să inte­greze popu­la­ția din fos­tele lor colo­nii – mai aveau să inte­greze țiga­nii.

    • Sorin Sfirlogea

      Da' ce nu înțe­leg eu: de ce nu‐i inte­grează în Franța? De ce musai în Româ­nia? Adică să ia ei vreo două șatre de‐alea auten­tice și să ne arate cum se face, cum îi duc la școală, cum îi înca­drează în muncă… Pe urmă apli­căm și noi ce‐am învă­țat de la ei.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu