Transfăgărășanul a fost declarat cel mai frumos drum din lume. Revista care l‑a clasat pe primul loc probabil că nu‑i cea mai autorizată să facă astfel de ierarhizări — se va spune că nu au specialiștii potriviți, că dacă se lua in calcul proporția de anrocamente, complexitatea lucrărilor de artă… Toate astea nu importă. Niște oameni din America au venit pe aici pe la noi și au crezut că e un drum extraordinar. Cei de la TopGear au crezut și ei că e un drum extraordinar. Așa cred și eu — e extraordinar. Pentru că îndrăzneala de a‑l construi este pe măsura muntelui pe care îl învinge. Și nu e puțin lucru să cutezi și să înfrunți victorios un munte.
Japonezii de la Mazda au filmat clipul publicitar pentru CX‑5 tot pe Transfăgărășan. Pentru că e frumos. Pentru că e un drum îndrăzneț. Pentru că vorbește despre caracterul celor care l‑au întemeiat și despre curajul de a‑l străbate. Parcurgându‑l acum câteva săptămâni, cineva m‑a întrebat de ce a fost construit. Am răspuns atunci că e un drum strategic, militar. Se prea poate să fi fost gândit așa — mi‑a fost teamă că voi fi întrebat ce rost are să construiești un drum atât de costisitor, ce ar putea fi invalidat de doar câteva explozii bine plasate. N‑am fost întrebat atunci, dar m‑am întrebat eu însumi. Desigur, n‑are rost.
Acum însă știu de ce a fost construit Transfăgărășanul. Dincolo de milioanele de tone de explozibil utilizat, de roca dizlocată și reclădită în alte locuri ca să stăpânească muntele, mai sunt și viețile a patruzeci de oameni care au murit în timpul construcției. Transfăgărășanul nu e o poveste despre profitabilitate și eficiență. Este o poveste despre sacrificiu și frumusețe. Este o declarație de putere, între puținele pe care le-am făcut ca popor. Este dovada noastră palpabilă că am avea potențialul măreției.
Un mic amănunt: Transfăgărășanul l‑au construit comuniștii, prin dictatură ceaușistă și odioasă. Putem oare clădi ceva care să‑l egaleze, acum, în democrație? Nu trebuie decât să cădem de acord care ar fi acel proiect măreț, nu‑i așa?
PS Nu, nu sunt nostalgic comunist.
Lasă un comentariu