Ceva tot rămâne

Unul din­tre lucrurile cele mai ener­vante pen­tru mine în perioada de după eșecul ref­er­en­du­mu­lui de demitere a lui Băs­escu este dis­cur­sul pub­lic al celor din USL. A ști să pierzi este o artă și se învață la școala cav­a­leris­mu­lui — este limpede că politi­cienii români, de orice parte a bar­i­cade­lor politice, nu au absolvit această acad­e­mie a bunelor maniere. Ca urmare asistăm la o zbatere neputin­cioasă și jenantă a unor indi­vizi care nu se pot obișnui cu ideea că, poate pen­tru prima dată în țara asta, par­la­men­tarii majorității nu fac ce vor ei. Nu‑i vorbă, mulți ani de zile s‑a întâm­plat așa, deci uimirea lor este cumva jus­ti­fi­cată. Dar tot atât de ade­vărat este că ei ar fi tre­buit să știe că — demo­c­ra­tic vorbind — tira­nia majorității tre­buie tem­per­ată, con­tro­lată și adusă în matca bunului simț. Uimirea lor neînc­etată din ultimele zile ne demon­strează că nu acceptă această reg­ulă a rezon­abil­ității politice.

Una din­tre dovezile clare în acest sens este intenția declarată de a ancheta anchetele procuro­r­ilor cu privire la orga­ni­zarea ref­er­en­du­mu­lui. Ideea în sine că put­erea leg­isla­tivă poate să ancheteze put­erea judecă­tore­ască este absurdă și prostească — sim­plul fapt că au făcut ast­fel de declar­ații îi descal­i­fică din pos­tura de prac­ti­canți ai democrației. O ast­fel de con­cepție nu face decât să evi­dențieze un con­cept încetățenit în rân­dul politi­cian­u­lui român: acela că el este cea mai put­er­nică put­ere, iar cele­lalte put­eri ale stat­u­lui — fi-vor ele inde­pen­dente, mă rog, un moft de-al coanei Europa — dar când le cheamă el la ordine, tre­buie să tremure și să se supună. De ce? Sim­plu, pen­tru că el este ales. Și dacă e ales, înseamnă că e ale­sul. E cu stea în frunte. Este val­i­dat ca fiind deștept, fru­mos și put­er­nic. Iar în spatele lui se află poporul suveran.

În dis­cur­sul useliștilor se tot repetă câteva șabloane găunoase, dar extrem de efi­cace ca mijloace de manip­u­lare. Unul este acela că procurorii anchetează oamenii pen­tru că au votat la ref­er­en­dum, iar modal­i­tatea de frazare este ușor difer­ită de la un politi­cian la altul, însă ideea cen­trală e aceeași: în Româ­nia este o infracți­une să-ți exer­ciți drep­tul la vot. Evi­dent, e o min­ci­ună. Nici un par­chet din Româ­nia nu și-ar per­mite să înceapă o ast­fel de anchetă. Ceea ce nu spun acești dela­tori de doi bani este că anchetele la care se referă ei sunt rezul­tatul unor plân­geri în care nu e vorba despre prezența la vot, ci despre măs­luirea unor voturi, despre voturi mul­ti­ple, despre tur­ism elec­toral. Repetând într-una că procurorii anchetează oameni nevi­no­vați, induc trep­tat ideea că put­erea judecă­tore­ască — din care par­che­tele fac parte — nu-și face tre­aba corect, ci este aservită lui Băs­escu.

Al doilea șablon este cel al incorec­ti­tu­dinii deciziei Curții Con­sti­tuționale. În ace­lași chip, cu ace­leași metode, se pro­movează ideea că această insti­tuție nu și‑a făcut corect tre­aba, că a căl­cat în picioare voința poporu­lui suveran, că a neso­cotit real­i­tatea pen­tru a‑l favoriza pe ticălo­sul de Băs­escu. Din nou, min­ci­ună. Con­form legii, Curtea Con­sti­tuțion­ală tre­buia să con­state dacă, față de numărul total de elec­tori așa cum a fost el anunțat ofi­cial de Autori­tatea Elec­torală Per­ma­nentă, un pro­cent sufi­cient s‑a expri­mat prin vot pen­tru a val­ida ref­er­en­du­mul. Sin­gura greșeală a Curții a fost aceea că a ezi­tat: nu avea de ce să ceară nici un fel de liste actu­al­izate sau nu, nu avea nevoie de nici un ter­men — tre­buia să spună ferm: ați zis că aveți 18 mil­ioane de elec­tori, doar 46% au par­tic­i­pat, ref­er­en­du­mul este invalid. Justiția nu funcționează decăt după date și infor­mații ofi­ciale, nu după păreri și impre­sii. Că în Româ­nia nu mai sunt 18 mil­ioane de elec­tori este foarte posi­bil, dar cine l‑a împied­i­cat pe guver­nul USL să actu­al­izeze întâi lis­tele elec­torale și abia apoi să pornească ref­er­en­du­mul? Puși în fața pro­priei lor greșeli de plan­i­fi­care politică, useliștii încearcă să arunce vina pe altcineva. Cu prețul de a dis­cred­ita o insti­tuție foarte impor­tantă a democrației României.

În fine, o altă miș­care pe care o observ este creșterea efi­cienței mijloacelor de manip­u­lare. La con­duc­erea TVR1 se pregătește înscăunarea unei nulități pro­fe­sion­ale: doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Cal­i­tatea sa prin­ci­pală este aceea de a reprezenta intere­sele lui Felix Voiculescu, care se insin­uează trep­tat și sigur în mass-media românească. Fap­tul mi se pare de o mare grav­i­tate, în condiți­ile în care și așa audi­ența Antenelor este foarte mare în rân­dul pop­u­lației, datorită per­ma­nen­telor emi­si­uni de scan­dal și bârfă, atât de plă­cute românu­lui incult și nee­d­u­cat. Dacă și prin pos­tul național de tele­viz­iune se vor împrăs­tia manip­ulările voiculeș­tiene, vom avea de suferit cu toții în viitor.

Per­son­ajul lui Beau­mar­chais, Don Basilio, are în "Băr­bierul din Sevilla" o replică rămasă cele­bră: calom­niez, calom­niez, il en restera tou­jours quelque chose. Ase­meni lui Don Basilio, politi­cianul român manip­ulează prin min­ci­ună insis­tentă, ști­ind că până la urmă ceva, ceva tot va rămâne. În favoarea min­ci­nosu­lui.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu