Toată lumea în IT vorbește astăzi despre cloud computing. Nimic nu mai are sens decât dacă e legat de acest concept. E o adevărată modă și, ca în orice modă, dacă nu te aliniezi nu exiști. Și, până la urmă, ce e rău în a pune resursele la comun, de a le utiliza în funcție de nevoi și de a investi în tehnologie doar când și cât ai nevoie? Bineînțeles, nimic. Dar hai să privim puțin lucrurile într‑o perspectivă istorică…
Prin anii ’70 a fost vremea mainframe-urilor. Un computer uriaș — nu ca putere de procesare, ci ca dimensiuni — deservea nevoile celor care aveau acces la el. Informațiile se introduceau prin hârtie (cartele), iar rezultatele erau tipărite pe hârtie. Beneficiarii stăteau la rând pentru prelucrarea datelor, iar duratele de obținere a rezultatelor erau imense: ore, chiar zile.
Apoi a apărut ideea genială de a introduce datele în mod electronic și de a afișa la fel și rezultatele. Decizia nu a fost neapărat indusă de utilizatori, ci de nevoia de a transforma super-computerul într‑o afacere profitabilă. Cu câți mai mulți clienți erau serviți în același timp, cu atât beneficiile erau mai mari. La îndemâna utilizatorului nu exista decât o tastatură și un monitor, deci toate prelucrările se făceau centralizat.
Dar industria IT părea să aibă un potențial imens de profitabilitate. Rămânea întrebarea: cum să fie exploatat? Răspunsul găsit de Xerox, dar ignorat din nepricepere managerială — computerul personal — a fost valorificat de IBM. Puterea de prelucrare se muta din computerul central către utilizator. Au apărut sistemele de operare și apoi software-ul pentru PC. S‑au făcut bani frumoși din hardware, din dezvoltarea de aplicații și vânzarea lor. Câțiva indivizi geniali din punct de vedere antreprenorial — cum e cazul lui Bill Gates — au priceput imediat ce oportunități se ivesc și au preluat conducerea industriei software.
Următorul pas a fost rețeaua de calculatoare. Noi oportunități de business, noi produse vândute. Mai întâi modemurile, apoi hub-uri, switch-uri, routere. Toată lumea voia să partajeze ceva. Au apărut serverele și aplicațiile de rețea. Din nou rescriere de aplicații, din nou profit. Pe urmă a apărut Internetul. Serverele s‑au mutat în spațiul public, securitatea a trecut la un nivel nou. Din nou redezvoltări, reinovări, profit.
Acum redescoperim avantajele mainframe-urilor. Punem totul în nor și folosim în comun. Puterea de prelucrare de pe computerul personal nu mai e atât de importantă. Înlocuim PC-ul cu laptop-ul și foarte curând cu telefonul și tableta. Tot ce ne trebuie e să unificăm monitorul și tastatura și să păstrăm atâta putere de prelucrare locală câtă e necesară pentru o afișare de înaltă calitate. Din nou aplicațiile trebuie rescrise, refăcute, din nou se deschid oportunități de profit.
Periodic industria IT își schimbă paradigmele, dar păstrează obiectivul principal: profitul. Din păcate nu performanța tehnologică ne interesează — deși este prezentă și ea, ca rezultat secundar al competiției — ci capacitatea de a genera venituri. Când un model de vânzare își atinge limitele, când piața s‑a suprasaturat de tehnologie, industria IT schimbă complet filozofia de operare și crează premizele unei noi creșteri economice.
Până la urmă, din tot acest carusel tehnologic, nu ne-am ales cu un software de business mai performant, ci cu nevoia constantă a corporațiilor de a investi noi și noi sume în IT pentru a se alinia la noile modele de operare. Pentru cineva ca mine, care trăiește în sucul acestei industrii, aceste realități sunt benefice. Ele ne dau de lucru, ne dau posibilitatea de a ne vinde competențele. Dar din perspectiva mai largă, a progresului societății umane, nu e decât o inutilă, dar profitabilă ciclicitate, care produce un progres tehnologic marginal. Unde am fi oare astăzi dacă în loc să ne concentrăm pe a vinde puterea de prelucrare într‑o formă sau alta, ne-am concentra pe a o crește și utiliza în beneficiul întregii societăți?
Lasă un comentariu